Noi obiceiuri la sate – furatul mortului din spital

L-au urcat într-o mașină și l-au adus acasă în poziția șezând pe bancheta din spate, strâns îmbrățișat de soție. Acasă tot ea l-a spălat, l-a îmbrăcat și l-a așezat în coșciug. Era moale și blând ca și când trăia.

Am făcut ieri o excursie până la Călărași ca s-o aduc acasă pe mama care fusese la înmormântarea unui prieten. Pe drum evident mi-a povestit cu lux de amănunte cum de îngropăciunea aia a fost o ceremonie cum ea nu mai văzuse. Și mama a fost la câteva înmormântări la viața ei!

În esență a fost impresionată de obiceiurile complet diferite de alea de la Buzău, unde „zgârciții și puturoșii nu vin decât ca să mănânce și să bea la mort, nu ca să aducă ceva sau să ajute”. Pe când aici, văduva a fost copleșită de atențiile prietenilor și chiar ale dușmanilor, care au uitat de supărări cu ocazia asta. Toată lumea a venit la priveghi cu câte ceva de-ale gurii. De la ulei, zahăr, făină, grâu pentru colivă până la dulciuri, sucuri sau băuturi de tot felul. Practic fiecare om din sat care a venit la mort a adus ceva pentru familia plecatului – ca s-o ajute în felul ăsta să facă față cheltuielilor de înmormântare – și cu niscai bunătăți pe care le-a împărțit pentru morții proprii, printre oamenii de la priveghi. Adică oamenii au făcut un fel de pomană ad-hoc pentru morții lor, profitând de evenimentul organizat pentru cel mai proaspăt dintre morți.

Neobișnuită cu așa ceva, mama s-a văzut copleșită de numeroasele prăjituri, gustări și băuturi pe care le-a primit de la ceilalți, așa că după o noapte de priveghi a plecat cu o sacoșă plină cu alimente plus câteva sticluțe cu țuică. Să fie pentru sufletele celor adormiți din satul ăla de la Dunăre. Ce faci cu ele?, am întrebat-o știind că nu mănâncă nici dulciuri, iar de țuici de tot felul, tot căpătate, are cămara plină. Păi dacă mi le-au dat, eu nu putea să refuz… I le-a pus nevasta mortului în traistă.

Mama a mai fost impresionată și de fantastica instalație de aer condiționat pentru răcirea mortului, pe care firma de pompe funebre de peste drum a adus-o ca să îmbrace sicriul. „Ca o cutie cu geam, de puteai să vezi mortul, care avea la un capăt aparatul de răcire. Foarte bine a ținut, la final când a scos-o ca să ducă sicriul la biserică, M. se păstrase așa de bine, ziceai că atunci murise!”, povestește mama entuziasmată. Asta cu nealterarea mortului e una dintre marile provocări ale unei înmormântări la țară, știu și de când l-am petrecut și pe Nea Gicu, săracu, principalul subiect de conversație între babele de la capul mortului fiind taman această ultimă sforțare a cadavrului de a se abține de la descompunere, înainte de a fi acoperit definitiv și coborât în groapă. E un self esteem al mortului – dacă nu cumva o fi chiar un semn de caracter, a fost un om bun, nu s-a împuțit în nasul nostru – amestecat cu o bună practică a medicului care l-a injectat cu ceva de calitate ca să țină, toate contribuind fericit la succesul ceremoniei care oricum e bârfită pe toate părțile în timpul și după…

În treacăt fie spus, M. săracul era oricum plin de chimicale de la tratamentul pentru cancer urmat în ultimii ani, așa că probabil se va păstra și în mormânt nealterat o vreme.

Dar ceea ce a dat-o pe spate pe mama a fost curajul de care a dat dovadă văduva atunci când și-a furat soțul mort din spital. M. a suferit în ultimii ani de un cancer pe care nicio operație și chimioterapie nu l-a putut răpune. A murit la 48 de ani după ce medicii de la București au încercat pe pielea lui cam tot ce i-a dus capul. Către final au ajuns să se contrazică între ei, unul nerecomandând ultima operație pe care o propunea altul. Dar pentru că bolnavul și familia lui se agățau de orice procent de speranță, umblaseră și prin vraci și cheltuiseră o grămadă de bani și pe la homeopați, au făcut și ultima operație, care a fost un succes. Pentru câteva luni.

În fine, omul a murit în spitalul din Călărași, la vreo 30 de km distanță de satul natal. Iar pentru că procedurile birocratice de scoatere a unui cadavru din spital durează și uneori sunt doar un prilej de șpagă pentru personal, familia a făcut … ce se face în situații de astea prin partea locului: și-a furat mortul din spital. Profitând de faptul că printre asistenți și brancardieri lucrau rude sau prieteni ai mortului, după constatarea decesului l-au pus într-un cearceaf, l-au urcat într-o mașină a unuia dintre ei și l-au adus acasă în poziția șezând pe bancheta din spate, strâns îmbrățișat de soție. Acasă tot ea l-a spălat, l-a îmbrăcat și l-a așezat în coșciug. Era moale și blând ca și când trăia.

Pe noi ne-a șocat procedura, dar rudele povesteau că e o practică prin zonă. Oamenii au găsit o cale de a ocoli birocrația și o folosesc. Pentru că legea prevede autopsie obligatoriu în caz de deces în spital, dar tot ea prevede și excepții, caz în care familia trebuie să completeze o cerere în care să spună că renunță la orice pretenție în caz de malpraxis, să anexeze niște acte și să aștepte cel puțin 24 de oare ca să fie aprobată, semnată și parafată de nu mai puțin decât trei medici. Dacă se întâmplă să mori într-o vineri e și mai rău, poate să te ia și dracu, nu se uită nimeni la tine peste week-end. În timpul ăsta mortul stă în frigiderul morgii. Costă și cererea asta, costă și găzduirea în frigider (deh, curentul scump), apoi costă și pregătirea propriu-zisă a mortului pentru întâlnirea cu rudele – îmbălsămat, spălat, îmbrăcat, chestii făcute fie de personalul spitalului, fie de o firmă de pompe funebre.

În cazul ăsta nu știu dacă era vorba neapărat de costul procedurilor, cât de durată și sâcâială. Să faci cereri peste cereri, să le susții cu copii după acte, să alergi după ștampile și să aștepți aprobări câteva zile, când tot ce vrei în acele momente e să-ți iei mortul acasă și să ți-l plângi.

Desigur, teoretic lucrurile astea așa ar trebui să se facă, civilizat, de aia ne-a obligat UE să avem și case funerare, ca să nu mai ținem morții în casă, oamenii au găsit scurtături și pentru astea, românește. În plus, după ce ai umblat ani de zile prin spitale vânând cu speranță orice șansă la viață, pesemne că ți se pare inutil să mai respecți niște proceduri absurde la final. Zici bogdaproste să-ți iei mortul acasă mai repede și te rogi să nu mai auzi de spitale măcar o vreme.

Etichete: , , , , , , , ,

7 comentarii la “Noi obiceiuri la sate – furatul mortului din spital” Subscribe

  1. Om bun 17/09/2017 at 20:02 #

    Fantastic. Asa adaptabilitate doar la poporul roman gasesti. Asta inseamna ca trecem prin toate incercarile de care singuri ni le-am pus in cale.

  2. Alex 18/09/2017 at 09:48 #

    Ufff…nu inteleg de ce, morga este ultima sansa a mortului de a petrece lumeste; manele „in blana”, glume deocheate si o stare de bine generala. Doua vizite am avut in ultimul an in astfel de locuri, in orase diferite, si imi e clar: cea mai mare minune a lumii este ca am reusit sa nu ne autodistrugem in aceste mii de ani de cand populam pamantul.

  3. Stefan Bragarea 18/09/2017 at 13:35 #

    Fiți optimiști! În curând se vor fura morții din spitale drept sursă accesibilă de carne

    • Ionut 20/10/2017 at 10:19 #

      Soylent Green is made of people…

  4. Anna O. 20/09/2017 at 09:06 #

    Poate n-ar strica niste precizari. Autopsia este obligatorie pentru toate decesele din spital, corect. Exista exceptii ( cand diagnosticul era clar, cand pacientul era terminal etc ) daca familia nu doreste autopsia, corect. Cererea necesita anexarea unui singur act si anume copie dupa buletin ( al rudei de gr. I, singura care are dreptul legal sa faca aceasta cerere ). Aceasta cerere nu costa nimic. Gazduirea in frigiderul morgii nu costa nimic.
    Cererea poate fi aprobata si in jumatate de ora, nici vorba de o restrictie de 24 de ore. Aceasta restrictie apare doar in cazul autopsiei, nu se poate face decat la 24 de ore dupa deces. Faza cu week-end-ul din pacate e adevarata, dar unele spitale mai fac exceptii sau cheama managerul de acasa pentru semnatura. Imbalsamatul costa, pentru ca e facut de o firma de pompe funebre, chiar si in spital.
    Cel putin asa sunt procedurile legale in spitalele din Timisoara, nu stiu cum o fi la Calarasi. Dar cred ca legea e aceeasi.

    • Dollo 20/09/2017 at 09:47 #

      Legea o fi aceeași, dar se pare că se aplică diferit. Probabil spitalele au autonomie în stabilirea unor proceduri. În unele spitale cererea de scutire de autopsie costă 12 lei de exemplu. Și necesită anexarea mai multor acte, doveditoare pentru boala de care a suferit și dovada de rudenie dintre mort și cel care face cererea. Dacă nu ai xerox acasă sau niște copii la tine, ca să fie, te mai costă și astea. În același spital cu 12 lei costă și cazarea în frigiderul morgii, de la 24 de ore în sus. În fine, nu contestam că procedurile or avea logica lor, dar atunci când mai mulți încep să le ocolească înseamnă că ceva scârțâie undeva.

      • Anna O. 20/09/2017 at 12:18 #

        Asta cu cererea de scutire de autopsie cu plata mi se pare ca intrece orice imaginatie. In plus, actele doveditoare pentru afectiunea suferita pot fi inlocuite cu rezultatele din foaia de observatie, pur si simplu. Examen clinic, investigatii, evolutie etc.
        Acum inteleg de ce unii apartinatori ne pun sa estimam daca pacientul va mai trai si cat, ” daca moare, n-avem bani sa-l scoatem din spital sau sa platim autopsia „. Probabil or fi auzit de la altii, patiti in alte zone ale tarii…
        Horror!

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Viceroy vrea să-și ia permisul, Bianca – doar să se mărite

IMG_2114

Pentru că statusul social adevărat stă în Dacia papuc, cu care se poate căra „marfa”, și în numărul de puradei agățați de fusta nevestei. Restul e deșertăciune.

Strâns uniți în jurul SRI, întru salvarea planetară a Internetului

dumbrava-cosmoiu

Cum se derulează o ședință în Parlamentul României, în care SRI încearcă și reușește să impună o lege abuzivă, iar deputații se fac că se opun.

Megastructuri și mini-popoare

catedrala2

Cum ne privesc turiștii care ne vizitează Casa Poporului. Ce diferență e între uimirea lor și a noastră când le vizităm catedralele lor, vechi de secole. Și la ce ne ajută clădirile astea impunătoare pe noi, oamenii de rând.

Sanssouci, casa de la țară a unui rege cool

pajiste

La 1740 oricine putea să intre pe domeniul lui Frederick cel mare al Prusiei, cu condiția să fi fost îmbrăcat corespunzător. Azi intrarea costă 19 euro și îți dezvăluie un colț de rai și o poveste frumoasă.