Afrodita din Constanța se lasă pipăită. Pe soclu ;)

De la biberoanele din sticlă de pe vremea romanilor, până la sticlele de Ci-Co din Epoca de Aur, toate pot fi văzute, și unele chiar pipăite, la Muzeul de Istorie și Arheologie din Constanța, accesibil și nevăzătorilor

Sulemeneli și biberoane romane

– Suntem în prima sală din secțiunea Tezaur, unde sunt expuse sticle din perioada romană. De exemplu acum treci pe lângă niște recipiente folosite în principal pentru… cum se zice la astea… sulemeneli…, se pierde ghidul într-un lapsus ușor misogin.

– Cosmetice? îl completez eu.

– Așa, cosmeticale ale doamnelor, vase de ținut uleiuri, farduri, se amuză el ținându-l de braț pe nevăzătorul căruia îi povestește exponatele aliniate în vitrina muzeului.

– Sunt ca niște eprubete și vase Berzelius, dacă-ți mai amintești de la chimie, îi explic și eu musafirului.

– Iar aici avem niște vase cu cioc, care serveau drept biberoane în perioada romană timpurie, continuă ghidul vizita, trecând firesc de la sulemeneli la îngrijirea copiilor.

Silviu ne ascultă și merge mai departe, cu un ciocănit difuz și ritmic al bastonului în podeaua de parchet laminat a muzeului. Și-a pierdut vederea la 22 de ani, când era student la Geografie. Se gândea că ar putea să lucreze în turism după ce termina facultatea, dar a fost nevoit să se reprofileze și a învățat, ca mulți nevăzători din România, să facă masaj. Din asta trăiește acum. Fiind un nevăzător tardiv, cum îl definește nomenclatorul, Silviu n-a mai reușit să învețe și braille, după ce mintea lui fusese deja setată pe alfabetul latin. Se mulțumește să glumească spunând doar că s-a născut mai târziu, așa că i-a fost mai ușor să se adapteze la noile tehnologii încorporate într-un computer sau telefon, care-i citesc orice text unui nevăzător.

Se descurcă binișor și prin oraș, chiar dacă Constanța nu e accesibilizată pentru nevăzători nici cât Bucureștiul. Silviu își amintește destul de bine topografia orașului din vremea când vedea, și în afară de constatarea că oamenii sunt mai răi, pe care a făcut-o de zece ani de când bâjbâie cu bastonul pe străzi, nu simte că ar fi o mare diferență. Se bucură de viață ca orice tânăr de vârsta lui, chiar dacă se bazează totuși mult pe mama, în lipsa altor sisteme tactile pe care lumea civilizată le-a pus demult la dispoziția nevăzătorilor.

NU Atingeți exponatele

M-am întâlnit cu Silviu în vara asta la Muzeul de Istorie Naturală și Arheologie din Constanța, ca să vedem cum se descurcă un nevăzător într-un muzeu din România. „Ce să caute un orb într-un muzeu?!” a fost prima reacție a unui prieten căruia i-am spus ce urmează să fac. O întrebare justificată dacă ne gândim că un muzeu are mai multe inscripții nu atingeți exponatele decât stingătoare, iar custozii stau cu ochii pe tine ca pe butelie să nu cumva să ciupești vreun unicat.

Publicul acceptă așadar mai ușor discriminarea decât normalitatea. Pare mai facil să accepți că un nevăzător n-are ce căuta acolo, decât să gândești soluții ca să beneficieze și el de ceea ce nu li se refuză celorlalți. Așa se ajunge ca accesul nevăzătorilor într-un muzeu să îmbrace mai degrabă forme de discriminare pozitivă decât de normalitate. Pentru ca ei să poată vedea cu degetele anumite exponate din muzeu a fost nevoie de niște cheltuieli suplimentare și niște facilități de care, iată, noi văzătorii nu beneficiem.

Fundația Orange, în cadrul proiectului Lumea prin culoare și sunet, a finanțat cu 50.000 de euro dotarea a șase muzee din Dobrogea cu benzi de ghidaj pentru nevăzători, cu prezentări audio și câteva replici ale unor exponate reprezentative, pe care nevăzătorii să le poată pipăi ca să-și facă o idee despre arta și istoria expuse în muzeu. Nu e ca și când ar vedea tot ce e în muzeu, dar e un punct de plecare. A contribuit și Consiliul județean Constanța cu 10.000 de euro.

La Londra se pipăie din 1985

Nu e o noutate că lumea e înaintea noastră și cu asta. „Victoria și Albert” din Londra, probabil cel mai mare muzeu de artă din lume, a introdus din 1985 replici ale operelor de artă care pot fi pipăite de nevăzători. Germania are de vreo zece ani un ghid de bune practici, în care Federația Nevăzătorilor explică în ce mod trebuie accesibilizate muzeele. La Prado, în Spania, poți s-o pipăi pe Monalisa (și nu numai pe ea), pentru că e pictată special în relief pentru cei care nu văd. Metropolitanul și alte opt sau nouă muzee de tot felul de prin America au și ele propriile „Touch collections” puse la dispoziția nevăzătorilor, permanent sau cu programare prealabilă.

Din experiențele altora s-a inspirat și Aurel Mototolea, arheolog la cel mai important muzeu constănțean, când a propus proiectul ăsta Fundației Orange. „Am văzut cum e la alții și am început să caut finanțare să facem și la noi. Fundația Orange mai finanțase ceva de genul ăsta la Muzeul Antipa și la Muzeul de Artă din București, niște proiecte punctuale, dar noi vrem ca ArheoTACT să fie permanent și de durată”, promite Mototolea.

Pe lângă benzile de ghidaj, instalate în muzeul din Constanța și în cele din Histria și Adamclisi, s-au făcut prezentări în braille și audio, în română și engleză, pentru toate cele șase muzee din proiect (Mangalia, Hârșova, Cernavodă), prezentări ce pot fi ascultate la cască în timpul vizitei în muzeu. Pot fi descărcate și ca aplicații pentru mobil, însă ele sunt doar prezentări generale ale muzeelor, nu urmează traseul cronologic trasat în săli de benzile de ghidaj, de exemplu. Această soluție, deși ar fi fost mai la îndemână pentru autonomia nevăzătorilor, ar fi depășit bugetul, după cum explică managerul proiectului.

Prin urmare, atunci când va ajunge în muzeu, nevăzătorul va avea nevoie totuși de serviciile unui ghid care îi va povesti pe lângă ce vitrine trece și-i va permite să pipăie acele exponate replicate sau pe unele care nu sunt expuse în spatele unor geamuri. Silviu a aflat de exemplu, când am ajuns în sala a doua a Tezaurului, că se află între niște vitrine pline cu bijuterii din aur ce au aparținut unor persoane înstărite din perioada romană. Ca și sticlele de mai devreme, nici aceste mici bijuterii nu pot fi copiate. Nici măcar la imprimanta 3D achiziționată în proiect, la care Mototolea visează să facă mici suveniruri din exponate, pe care vizitatorii să le poată pipăi în voie și lua acasă.

Împreună cu Silviu am călcat și pe lângă un mormânt îngropat în podeaua muzeului, acoperit cu sticlă, sub care se vedea un schelet înconjurat de câteva din bunurile pe care le avusese în timpul vieții – cam cum se face acum pe la anumite case, care-și îngroapă morții cu televizorul, telefonul și cartela încărcată, punctează glumeț arheologul.

Împărați cu fețe sparte, pe care lumea nu voia să-i mai încapă

Am ajuns apoi în sala cu Tezaurul de statuete din marmură, precreștine, descoperite toate 27 la un loc în 1962, când se făceau săpături pentru construirea primăriei și Teatrului Fantazio din Constanța. Celebrul șarpe Glykon, un soi de zeitate discutabilă de la greci, replicat aproape în mărime naturală, din rășină, poate fi pipăit sub un imens afiș cu niște tovarăși care s-au pozat bucuroși cu tezaurul în groapa în care a fost găsit.

  

Mototolea spune că nu se cunoaște exact rațiunea acelei aglomerări de statui într-o singură groapă pe lângă care nu s-au mai găsit și alte obiecte. „Probabil au fost ascunse de cineva. Sau strânse la sfîrșitul perioadei păgâne, ca să nu fie distruse de creștini”. Urmează niște reprezentări ale lui Nemesis, zeiță a răzbunării și echilibrului, un Dionisos, o Afrodită ieșind, cum o știm, din ape, al cărei cap (dar nu mai mult 😉 ) poate fi pipăit și el.

Mai multe capete de împărați romani martelate, după cum s-a exprimat arheologul, adică cu nasurile zdrobite, ca ieșiți dintr-o confruntare politică cu viitorul lor, stau rânduite pentru degetele lui Silviu, pe niște suporturi îmbrăcate în catifea bleumarin. Unul a fost găsit pe plajă la Vadu. Aurel Mototolea explică de ce majoritatea statuilor de împărați sunt desfigurate:

– Aveau obiceiul ăsta, când se considera că unul a făcut și a dres…, îi stricau caracteristicile, ca să-l șteargă din memoria oamenilor. Sau le ștergeau numele de pe inscripții. Creștinii erau pudici și le ciopleau formele statuilor dezbrăcate.

– Cam cum se întâmplă azi cu statuile celor care au căzut de la putere! remarc eu.

– Păi nu s-a schimbat nimic, avem o tehnologie mai avansată acum, dar în rest suntem cam la fel de la romani încoace, nu inventăm nimic, construim casele la fel, fântâni, îngropăm oamenii la fel, facem bijuterii cu modele similare…

– Și pe vremea aia erau covoare tactile pentru nevăzători? întreb în glumă.

– Pe vremea aia … care scăpa, scăpa, care nu… nu! conchide el.

Drumul către mare e pavat cu oale și ulcele

Muzeul continuă la etajul doi cu exponate din neolitic, paleolitic, epoca bronzului și fierului, până în evul mediu. Silviu a putut să vadă cu degetele un mamut lânos din Ice Age, ai cărui colți imenși sunt expuși lângă micuțele statuete ale gânditorilor de la Hamangia. Despre care am aflat cu ocazia asta că au fost găsite de fapt la Cernavodă, Hamangia fiind cultura neolitică al cărei nume vine de la localitatea Hamangia, actuală Baia (hamam – adică baie turcească).

Următoarele camere sunt dominate de fotografii imense, aeriene, cu Autostrada Soarelui înainte de a fi aglomerată cu mașini în drum spre mare, când era doar un șantier arheologic din care s-au extras tot felul de oale și relicve din bronz sau fier. De mii de ani pe pământurile astea au trăit tot felul de popoare, cultivatori de cereale, oameni așezați, care au avut timpul, priceperea și plăcerea de a crea tot felul de bijuterii, vase sau case, peste care au năvălit alte popoare, mânate de la spate de foamete sau război. Generații peste generații, neamuri și hoarde au făcut cu schimbul pe aici, de-a lungul miilor de ani despre care vorbesc acum niște cioburi sau arme rudimentare. Până la Mircea cel Bătrân care a stăpânit și el on/off în câteva etape Dobrogea.

   

O sabie miceniană ruginită, agățată lângă poza cu autostrada, îmi amintește că am vizitat muzeul din Peloponez, de la Mycene, care este mult mai cunoscut decât al nostru de la Constanța, deși al grecilor e ceva mai sărac în exponate. E vorba de un marketing turistic pe care noi nu știm să-l folosim ca să ne punem în valoare vestigiile. Când plătiți 13 lei ca să treceți pe podul de la Cernavodă spre mare rupeți-vă o jumătate de zi măcar ca să vizitați unul dintre cele mai interesante muzee de pe la noi. Costă tot 13 lei. În plus e găzduit într-o bijuterie arhitectonică, din păcate destul de degradată – fostul palat al primăriei construit la 1921 – în inima istorică a Constanței, la doi pași de marea moschee construită în 1910 de regele Carol I, și ea vizitabilă.

Și câteva decenii de împliniri mărețe la ultimul etaj

Marea surpriză pentru mine a fost ultimul etaj al muzeului, care găzduiește începând din august o expoziție permanentă dedicată comunismului în Dobrogea. Deci o puteți vedea și la anul. Am petrecut vreo jumătate de oră acolo citind panourile cu poveștile oamenilor care au murit la Canal, cu mărețele idealuri ale revoluției comuniste, așa-zisa împroprietărire a la Petru Groza, urmată de colectivizarea forțată – toate mi-au amintit de Muzeul revoluției Cubaneze, alcătuit parcă după aceeași rețetă.

     

     

Apoi anii de glorie ai Epocii de aur, cu mărețele realizări și odele închinate fiului iubit, cu fotografii ale copilăriei noastre, șoimi ai patriei, pionieri și liceeni la muncile agricole. Cu fotografia unui puști rocker, arestat pentru o geacă cu insigne străine la Cenaclul Flacăra. Cu auxiliarele școlare ale vremii, înșirate pe câteva bănci vechi, alături de o vitrină plină cu trese, cravata roșie, trompeta și centironul mândrului pionier.

   

Și marile realizări industriale: centrala de la Cernavodă, Canalul Dunăre-Marea Neagră, șantierele navale pe care s-a construit celebra noastră flotă maritimă, minunatele hoteluri care încă mai fac bani în perlele litoralului comunist.

       

Silviu și-a amintit că pe vremea aia se lua curentul. Ghidul și-a amintit de practica agricolă la care îi ducea forțat școala. Apoi grupuri mai mici sau mai mari de oameni au trecut prin fața vitrinelor și a panourilor omagiale, cu exclamații nostalgice când recunoșteau câte ceva uitat din cealaltă viață: ia te uită, țigări Carpați! Oooo, conservă de carne chinezească! Asta se găsea încoace, spre finele anilor 80! povestea o doamnă mai în vârstă. Aaa, sticlele de Ci-Co, Brifcor și peștele de sticlă colorată de pe televizor! Ia te uită, și eu am avut păpușă exact ca aia! Săpunul Catifelin, detergentul Perlan alb și deodorantul Farmec.

       

Cândva, într-un muzeu al istoriei și arheologiei omenirii, vor fi poate într-o vitrină și niște rămășițe de benzi de ghidaj și câteva bastoane albe. La vremea aia poate că nevăzătorii vor vedea cu niște ochelari minune ca ai lui Geordi La Forge din Star Trek 😉

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 comentarii la “Afrodita din Constanța se lasă pipăită. Pe soclu ;)” Subscribe

  1. mihai 20/09/2017 at 10:30 #

    Uite de asta îmi place să-mi fac veacul pe aici. Că mi se aduce aminte că nu sunt singurul adult care mai ține minte ce-i ăla un pahar Berzelius.

    Cât despre ochelarii lui Geordi, pentru anumite feluri de orbire deja s-au făcut retine artificiale experimentale. Cică merg mai bine la pacienții care și-au pierdut vederea decât la cei care n-au văzut niciodată.

    • Dollo 20/09/2017 at 12:40 #

      Bine, să nu mă întrebi mai mult decât asta cu Berzelius 😛

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

Fiecare moment dificil din istoria unei țări are nevoie de victime

mineriada

Ce or mai face oamenii ăia care au bătut la Mineriadă? Or fi bine, sănătoși, or avea copii, planuri, or fi mulțumiți de viața lor, de deciziile pe care le-au luat, or dormi liniștiți? Or face politică?

Pentru Dan. Și pentru toți cei care au murit „ca fraierii” la Revoluție

O bunică de pe strada care-i poartă numele lui Dan

Azi e doar un nume de stradă în Berceni. Pe ea locuiesc oameni. Probabil unii dintre ei s-au enervat acum câțiva ani când au fost nevoiți să-și schimbe buletinele pentru că primăria le schimbase numele străzii.

De ce țin oamenii cu PSD

flyere

Deoarece în multe județe e cel mai mare angajator. Pe banii noștri, baronii PSD patronează instituții de stat supradimensionate cu angajați fictivi care muncesc în realitate pentru partid. Înțelegeți de ce se oftică Dragnea că el e singurul fraier judecat pentru o astfel de faptă pe care o practică cu succes toți colegii lui în continuare?

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.