Tigaie cu ce ai prin casă, a la Dollo

Cum poți faci în numai jumătate de ceas o tigaie picantă cu legume vechi de prin frigider și niscai creveți congelați de la Mega.

E un fel de mâncare pe care eu îl fac de multă vreme și în care amestec de regulă cam ce am prin casă, atunci când n-am nicio idee de ce să fac de mâncare. Cum îmi zicea cineva „laudativ” zilele astea, e unul dintre cele cinci feluri de mâncare cu care țin eu casa, așa că dacă tot a intrat în panoplia mea de realizări culinare, merită și un loc pe blog.

Marile calități ale acestui fel sunt: rapiditatea cu care se face și gustul. Gustul meu, firește 😉 Restul nu contează.

Așadar, eu am pornit de la ce aveam în frigider: o vânătă îmbătrânită de așteptare de astă vară, niște ceapă verde încolțită de pe la Mega, un ardei capia tot așa, veștejit, niște ciuperci proaspete, o căpățână de usturoi din ăla bun, românesc, din Obor, niște ardei iuți înfrunțiți cum zicea mamaie, adică mușcați de câteva ori la ciorbă și lăsați în pace, vreo opt creveți numa’, că e scumpă punga de juma de kil de la Mega, faci de mai multe ori din ea, și niște fidea de orez.

Din cauza creveților și a vinetei procedura trebuie un pic modificată față de o tigaie picantă clasică, în care începi să călești ceapa, adaugi ciuperci, ardei, mirodenii și ce mai vrei, apoi fideaua și gata. La asta am făcut așa:

  1. Călit un pic creveții în ulei cu doi căței de usturoi striviți și câteva feliuțe de ardei iute. Ăștia se înroșesc rapid, nu trebuie ținuți mult în tigaie că se întăresc prea mult și nu mai sunt buni. Semnul că sunt gata este culoarea pe care o prind, rozalie. Îi întoarceți și pe partea cealaltă și gata. Sărați și piperați. Scoși, deci, după câteva minute din tigaie și lăsați să aștepte într-o farfurie.
  2. Călit vinetele tăiate cubulețe sau feliuțe mai mici, cât să se înmoaie și călească un pic în ulei, dar să nu mustească. Dacă le tăiați prea mari s-ar putea să dureze mai mult până se fac. Trebuie întoarse în tigaie ca să se rumenească fiecare. Tot așa, sare, piper. Scos apoi și vinetele și lăsate să aștepte alături de creveți.
  3. Călit ceapa, peste care pus ardei și ciuperci. Dacă nu aveți verde merge și din ailaltă veche. Ceapă să fie. Când sunt gata și astea se pun peste ele toate celelalte, plus fideaua de orez care a stat între timp într-un castron plin cu apă caldă, ca să se înmoaie. Se amestecă toate, se sărează, piperează, curry-ază, usturoiază (restul de căței zdrobiți din căpățână) și, neapărat, se toarnă câteva lingurițe de sos de soia peste fideaua de orez. Sosul de soia e și el destul de sărat. Se mai lasă și cu fideaua să se călească un pic în tot amestecul ăla și să se îmbibe de arome.

 

 

În final nu ar trebui să aveți prea multă zeamă în tigaie. Se amestecă toate și apoi se pune o porție generoasă în farfurie. Mie îmi plac foarte mult cel puțin trei chestii din ea: vinetele, creveții și fideaua de orez. Din alte chestii de prin frigider se mai face o salată de toamnă: castravete, ardei, ceapă, mărar, mentă și o ridiche. Se mănâncă folosind tehnica îmbucăturii perfecte, adică fidea, vânătă, ciupercă, ardei și, cu crevetele înainte, poftă bună!

 

P.S. După ce am publicat asta am găsit un post similar scris exact pe 13 octombrie acum 5 ani. Doar că fără vinete și era făcut la wok – că aveam wok și aragaz. Exact de ce mi-era frică n-am scăpat, că o să mă lovească alzheimer-ul și o să mă apuc să scriu chestii pe care le-am mai scris. Un lucru e sigur, tigaia asta picantă nu te ferește de alzheimer, dimpotrivă, mănânci până uiți de tine. Dacă mai bagi și un vinișor… Ah, chiar așa, că uitasem să zic de vin. Pff!

Etichete: , , ,

2 comentarii la “Tigaie cu ce ai prin casă, a la Dollo” Subscribe

  1. Stefan Bragarea 13/10/2017 at 13:41 #

    Nu e rău. Mărturisesc că am înlocuit însă creveții – de care m-am săturat în Asia – cu fileuri de anșoa și am adăugat măsline (evident fără sâmburi). Problema rămâne vinul. Am încercat Feteasca Regală pe care o aveam în casă, dar este loc pentru mai bine.
    Chestia cu folosirea ”wok”-ului e nostimă. Uneori doamnele nu au ce face…

  2. para 16/10/2017 at 02:50 #

    Marturisesc ca intrasem putin in panica, la mine in frigider fiind doar frig si mustar. Pana cand mi-am adus aminte (si eu) ca am fost acu 10 ani in India, si m-am saturat de creveti. Phuuu, Slava Domnului, altfel nu stiu ce m-as fi facut.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul

metrou5

Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.

Zen and the Art of Marcela Maintenance*

marcela

Calitatea service-urilor din București: prețuri europene, servicii făcute românește, pentru că „așa facem noi și n-am avut niciodată probleme”. Avatarurile unui șofer care se încăpățânează să citească manualul mașinii.

Cât ne-a costat înflorirea sectorului 3, în campania electorală 2016

begonia1

Primarul Negoiță a cumpărat gazon la preț dublu față de piață, apoi l-a tăiat și aruncat ca să planteze în loc begonii. Cât au costat ele și de ce primarul refuză să spună?

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai

Când religia contrazice nevoile societății – eșecul german

biserica catolica

Biserica are monopol pe protecția socială în anumite zone din Germania, așa cum vrea și România să facă. Nemții își dau seama, după 50 de ani, că au greșit.