Tigaie cu ce ai prin casă, a la Dollo

E un fel de mâncare pe care eu îl fac de multă vreme și în care amestec de regulă cam ce am prin casă, atunci când n-am nicio idee de ce să fac de mâncare. Cum îmi zicea cineva „laudativ” zilele astea, e unul dintre cele cinci feluri de mâncare cu care țin eu casa, așa că dacă tot a intrat în panoplia mea de realizări culinare, merită și un loc pe blog.

Marile calități ale acestui fel sunt: rapiditatea cu care se face și gustul. Gustul meu, firește 😉 Restul nu contează.

Așadar, eu am pornit de la ce aveam în frigider: o vânătă îmbătrânită de așteptare de astă vară, niște ceapă verde încolțită de pe la Mega, un ardei capia tot așa, veștejit, niște ciuperci proaspete, o căpățână de usturoi din ăla bun, românesc, din Obor, niște ardei iuți înfrunțiți cum zicea mamaie, adică mușcați de câteva ori la ciorbă și lăsați în pace, vreo opt creveți numa’, că e scumpă punga de juma de kil de la Mega, faci de mai multe ori din ea, și niște fidea de orez.

Din cauza creveților și a vinetei procedura trebuie un pic modificată față de o tigaie picantă clasică, în care începi să călești ceapa, adaugi ciuperci, ardei, mirodenii și ce mai vrei, apoi fideaua și gata. La asta am făcut așa:

1. Călit un pic creveții în ulei cu doi căței de usturoi striviți și câteva feliuțe de ardei iute. Ăștia se înroșesc rapid, nu trebuie ținuți mult în tigaie că se întăresc prea mult și nu mai sunt buni. Semnul că sunt gata este culoarea pe care o prind, rozalie. Îi întoarceți și pe partea cealaltă și gata. Sărați și piperați. Scoși, deci, după câteva minute din tigaie și lăsați să aștepte într-o farfurie.
2. Călit vinetele tăiate cubulețe sau feliuțe mai mici, cât să se înmoaie și călească un pic în ulei, dar să nu mustească. Dacă le tăiați prea mari s-ar putea să dureze mai mult până se fac. Trebuie întoarse în tigaie ca să se rumenească fiecare. Tot așa, sare, piper. Scos apoi și vinetele și lăsate să aștepte alături de creveți.
3. Călit ceapa, peste care pus ardei și ciuperci. Dacă nu aveți verde merge și din ailaltă veche. Ceapă să fie. Când sunt gata și astea se pun peste ele toate celelalte, plus fideaua de orez care a stat între timp într-un castron plin cu apă caldă, ca să se înmoaie. Se amestecă toate, se sărează, piperează, curry-ază, usturoiază (restul de căței zdrobiți din căpățână) și, neapărat, se toarnă câteva lingurițe de sos de soia peste fideaua de orez. Sosul de soia e și el destul de sărat. Se mai lasă și cu fideaua să se călească un pic în tot amestecul ăla și să se îmbibe de arome.

 

 

În final nu ar trebui să aveți prea multă zeamă în tigaie. Se amestecă toate și apoi se pune o porție generoasă în farfurie. Mie îmi plac foarte mult cel puțin trei chestii din ea: vinetele, creveții și fideaua de orez. Din alte chestii de prin frigider se mai face o salată de toamnă: castravete, ardei, ceapă, mărar, mentă și o ridiche. Se mănâncă folosind tehnica îmbucăturii perfecte, adică fidea, vânătă, ciupercă, ardei și, cu crevetele înainte, poftă bună!

 

P.S. După ce am publicat asta am găsit un post similar scris exact pe 13 octombrie acum 5 ani. Doar că fără vinete și era făcut la wok – că aveam wok și aragaz. Exact de ce mi-era frică n-am scăpat, că o să mă lovească alzheimer-ul și o să mă apuc să scriu chestii pe care le-am mai scris. Un lucru e sigur, tigaia asta picantă nu te ferește de alzheimer, dimpotrivă, mănânci până uiți de tine. Dacă mai bagi și un vinișor… Ah, chiar așa, că uitasem să zic de vin. Pff!

Etichete: creveti, fidea de orez, legume călite cu orez, tigaie picantă