Tigaie cu ce ai prin casă, a la Dollo

Cum poți faci în numai jumătate de ceas o tigaie picantă cu legume vechi de prin frigider și niscai creveți congelați de la Mega.

E un fel de mâncare pe care eu îl fac de multă vreme și în care amestec de regulă cam ce am prin casă, atunci când n-am nicio idee de ce să fac de mâncare. Cum îmi zicea cineva „laudativ” zilele astea, e unul dintre cele cinci feluri de mâncare cu care țin eu casa, așa că dacă tot a intrat în panoplia mea de realizări culinare, merită și un loc pe blog.

Marile calități ale acestui fel sunt: rapiditatea cu care se face și gustul. Gustul meu, firește 😉 Restul nu contează.

Așadar, eu am pornit de la ce aveam în frigider: o vânătă îmbătrânită de așteptare de astă vară, niște ceapă verde încolțită de pe la Mega, un ardei capia tot așa, veștejit, niște ciuperci proaspete, o căpățână de usturoi din ăla bun, românesc, din Obor, niște ardei iuți înfrunțiți cum zicea mamaie, adică mușcați de câteva ori la ciorbă și lăsați în pace, vreo opt creveți numa’, că e scumpă punga de juma de kil de la Mega, faci de mai multe ori din ea, și niște fidea de orez.

Din cauza creveților și a vinetei procedura trebuie un pic modificată față de o tigaie picantă clasică, în care începi să călești ceapa, adaugi ciuperci, ardei, mirodenii și ce mai vrei, apoi fideaua și gata. La asta am făcut așa:

  1. Călit un pic creveții în ulei cu doi căței de usturoi striviți și câteva feliuțe de ardei iute. Ăștia se înroșesc rapid, nu trebuie ținuți mult în tigaie că se întăresc prea mult și nu mai sunt buni. Semnul că sunt gata este culoarea pe care o prind, rozalie. Îi întoarceți și pe partea cealaltă și gata. Sărați și piperați. Scoși, deci, după câteva minute din tigaie și lăsați să aștepte într-o farfurie.
  2. Călit vinetele tăiate cubulețe sau feliuțe mai mici, cât să se înmoaie și călească un pic în ulei, dar să nu mustească. Dacă le tăiați prea mari s-ar putea să dureze mai mult până se fac. Trebuie întoarse în tigaie ca să se rumenească fiecare. Tot așa, sare, piper. Scos apoi și vinetele și lăsate să aștepte alături de creveți.
  3. Călit ceapa, peste care pus ardei și ciuperci. Dacă nu aveți verde merge și din ailaltă veche. Ceapă să fie. Când sunt gata și astea se pun peste ele toate celelalte, plus fideaua de orez care a stat între timp într-un castron plin cu apă caldă, ca să se înmoaie. Se amestecă toate, se sărează, piperează, curry-ază, usturoiază (restul de căței zdrobiți din căpățână) și, neapărat, se toarnă câteva lingurițe de sos de soia peste fideaua de orez. Sosul de soia e și el destul de sărat. Se mai lasă și cu fideaua să se călească un pic în tot amestecul ăla și să se îmbibe de arome.

 

 

În final nu ar trebui să aveți prea multă zeamă în tigaie. Se amestecă toate și apoi se pune o porție generoasă în farfurie. Mie îmi plac foarte mult cel puțin trei chestii din ea: vinetele, creveții și fideaua de orez. Din alte chestii de prin frigider se mai face o salată de toamnă: castravete, ardei, ceapă, mărar, mentă și o ridiche. Se mănâncă folosind tehnica îmbucăturii perfecte, adică fidea, vânătă, ciupercă, ardei și, cu crevetele înainte, poftă bună!

 

P.S. După ce am publicat asta am găsit un post similar scris exact pe 13 octombrie acum 5 ani. Doar că fără vinete și era făcut la wok – că aveam wok și aragaz. Exact de ce mi-era frică n-am scăpat, că o să mă lovească alzheimer-ul și o să mă apuc să scriu chestii pe care le-am mai scris. Un lucru e sigur, tigaia asta picantă nu te ferește de alzheimer, dimpotrivă, mănânci până uiți de tine. Dacă mai bagi și un vinișor… Ah, chiar așa, că uitasem să zic de vin. Pff!

Tags: , , ,

2 Responses to “Tigaie cu ce ai prin casă, a la Dollo” Subscribe

  1. Stefan Bragarea 13/10/2017 at 13:41 #

    Nu e rău. Mărturisesc că am înlocuit însă creveții – de care m-am săturat în Asia – cu fileuri de anșoa și am adăugat măsline (evident fără sâmburi). Problema rămâne vinul. Am încercat Feteasca Regală pe care o aveam în casă, dar este loc pentru mai bine.
    Chestia cu folosirea ”wok”-ului e nostimă. Uneori doamnele nu au ce face…

  2. para 16/10/2017 at 02:50 #

    Marturisesc ca intrasem putin in panica, la mine in frigider fiind doar frig si mustar. Pana cand mi-am adus aminte (si eu) ca am fost acu 10 ani in India, si m-am saturat de creveti. Phuuu, Slava Domnului, altfel nu stiu ce m-as fi facut.

Leave a Reply

Oldies but goldies

Suntem mai proști decât ne credem, dar ne și cam place

ignoranta

Oamenii sunt mai puțin înclinați să caute informații după ce află că se înșală, deoarece le place să se simtă bine, nu incompetenți. În plus, când li se confirmă părerile, chiar false, creierul lor secretă dopamină și se simt ca atunci când fac sex sau mănâncă ciocolată.

Parcul meu IOR

Parcul IOR

Mi-a fost alături 40 de ani, m-a crescut și relaxat. Acum e rândul meu să-l apăr de șmecheri. Dacă sunteți din sectorul 3, veniți mâine la Titan ca să ne păstrăm parcul.

Ziua presei: Cum pui pe butuci o publicație

free press

Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.

Peru: buricul incașilor, capcana turiștilor

machupicchu12

Ca să vizitezi Machu Picchu – casa de vacanță a lui Pachacuti, omorât de spanioli cu varicelă, descoperită 500 de ani mai târziu de un american – trebuie să bagi 140 de dolari în pușculița din Bermude a vreunui politician peruan, pe cel mai scump bilet de tren din lume.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.

(III) Clientul român e mitocan și nespălat

sexwork is work

Ultima parte a interviului cu „Profesoara” – una dintre cele mai vechi prostituate din București – face un portret robot al clientului român, de la gunoier și căcănar, până la politician și preot.