Mortul își dorise un soi de ceremonie umanistă: fără preot, fără lumânări sau coroane, fără slujbă, fără bocete, fără pomeni. Prietenii cei mai apropiați au fost anunțați, dacă vor să vină. Sicriul era așezat pe un soi de catafalc din marmură neagră, în încăperea centrală a crematoriului, prezidată de o cruce mare, din becuri, deasupra căreia trona o icoană a Maicii Domnului cu fiul. De jur împrejur, pe pereți sunt atârnate icoane, iar pe peretele opus crucii de lumină stă scris mare INRI (Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor). Câteva bănci din scânduri ocupă cealaltă jumătate din sală și o masă neagră stă între catafalc și bănci, semn că probabil pe ea s-or fi așezat de-a lungul timpului diverse obiecte de cult necesare într-o slujbă de înmormântare. Încăperea mustește de religiozitate gospodărească, mai multe cruci și iconițe ca aici ai șanse să găsești probabil doar pe parbrizul unui taximetrist.
Cei câțiva prieteni ai mortului stau stingheri într-o laterală a sălii, lângă sicriu, în așteptarea momentului în care va fi coborât printre cele două flancuri ale catafalcului, undeva în subsol, unde e și cuptorul. Se discută cu voci joase despre ultimele amintiri ale fiecăruia cu decedatul, unul un email, altul o întâlnire, despre cât de important e să respecți până la urmă ultima dorință a omului, care are dreptul să dispună de el însuși chiar și după moarte.
La un moment dat pe ușa din partea opusă a sălii intră o femeie îmbrăcată cu o pufoaică fără mâneci, pe spatele căreia scrie ACCU – Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane. Strigă din ușă, peste sală și peste mort, la reprezentantul familiei:
– Îl coborâm, da?!
Sala goală amplifică nefiresc vocea femeii. Câțiva o privesc perplecși. De dincoace de sicriu i se face semn din cap că da. Mă aștept să strige din nou, de data asta către colegii ei de la subsol: ardeți-l, bă și p-ăsta! Slavă Domnului, nu se întâmplă. Femeia ne întoarce spatele pe jumătate și butonează ceva la telefonul mobil. Poate dă comanda prin telefon sau, cine știe, răspunde la vreun mesaj important. Nu i-ar fi luat mai mult de zece pași ca să vină lângă noi și să ne spună în șoaptă că are de gând să coboare sicriul, că ni s-a dus timpul. Sicriul începe să coboare încet cu toate florile de pe el, apoi cele două aripi ale catafalcului se închid în urmă. Încă o viață de om s-a terminat oficial. A fost un om bun, avea simțul umorului, probabil s-ar fi amuzat de lipsa totală de tact a femeii de la crematoriu. Dacă lucra la biserică, poate i-ar fi strigat din ușă preotului: ce fac, părinte, îl iau la groapă sau mai vrei să-i zici vreo două?!
Administrația cimitirelor își rezervă dreptul să-i toarne pe preoți la Preafericitul
Dar suntem în crematoriu, unde teoretic nici Dumnezeu n-are ce căuta. Pe ușă sau pe pereții sălii de priveghi sunt lipite cu scoci diverse ordine, printate pe foi A4. Cel mai important pare să fie ăla de pe ușa de la intrare, în care „Conducerea” îi anunță pe preoții care ar cuteza să intre și să săvârșească vreo slujbă că vor fi pârâți la Sfântul Sinod. În 2012, Sinodul BOR a decis să-i pedepsească pe preoții care nesocotesc îndemnul bisericii și le fac slujbe de înmormântare enoriașilor care vor să se incinereze. Biserica constatase că unii oameni fără bani au descoperit avantajele incinerării, comparativ cu jecmăneala practicată creștinește de administrațiile cimitirelor în cârdășie cu preoțimea. Cumva trebuia să se pună stavilă risipei ăsteia de mușterii. Preoții vor fi „opriți de la lucrarea preoțească și trimiși în judecata Consistoriului eparhial, spre sancționare”, iar cei caterisiți, care ar ține totuși slujba, vor fi dați pe mâna poliției. „Înaltpreasfințiții și Preasfințiții Părinți Chiriarhi vor sesiza autoritățile competente pentru interzicerea accesului acestora în crematorii și cimitire și pentru sancționarea penală, întrucât folosesc calități mincinoase (de cleric al Bisericii Ortodoxe Române) pentru a obține un folos material injust, păgubind familiile îndoliate (art. 215 alin. (2) Cod penal, infracțiunea de înșelăciune).” Dar cum să afle preasfinții dacă vreun preot calcă strâmb? Simplu: își rezervă ACCU dreptul să-i toarne 😉
Carevasăzică biserica le interzice enoriașilor să se incinereze, și preoților să le facă slujbe, totuși Primăria Capitalei, instituție publică nesubordonată bisericii, care administrează până la urmă un serviciu public pe bani (700 de lei incinerarea și 200 de lei tolerarea sicriului și a vizitatorilor în sala mare a crematoriului, timp de o oră), pavoazează crematoriul cu însemne religioase (cruci, icoane, INRI), însă amenință preoții că vor fi spuși lu’ preafericitul în caz că are vreunul de gând că facă o faptă bună pentru un creștin și să-i citească ceva la căpătâi.
În această instituție crucile nu se ard!
O cruce uitată de la mortul de dimineață probabil stă rezemată de un perete. Administrația pare să fie exasperată de fenomenul ăsta, așa că pe un alt perete stă lipită o foaie A4 și pentru asta. Cică familiile să facă bine să-și ia crucile acasă, că „în această instituție crucile nu se ard” – Doamne păzește și apără! – iar administrația nu are loc să le depoziteze. Semnează doamna Topor, șef de serviciu. Nu înțeleg de ce administrația nu le revinde mușteriilor, cât poate să coste scrisul unui nume cu vopsea peste cel vechi? Sau, și mai bine, să scrie cu creta, ca pe tablă. Oricum nu-i mai trebuie nici mortului, nici familiei. Dar poate vreunui sărac care n-are bani de îngropăciune creștinească și alege crematoriul i-ar încălzi sufletul să aibă la căpătâi o cruce, fie ea și refolosită.
E o discrepanță bizară între aparența accentuat religioasă a încăperii și spiritul cât se poate de laic al ceremoniilor ce pot fi oficiate aici. ACCU nu se poate decide pesemne ce atitudine să adopte față de propriii clienți, așa că îi tratează schizoid, ca orice instituție a statului. Cineva acolo în conducere sau în primărie nu poate să accepte că pe lume există și oameni care nu vor să aibă cruce, icoană sau popă la cap, iar cei care vor, e dreptul lor să le primească chiar cu prețul nesocotirii unor ordine interne ale unui cult privat. Nu e treaba instituției publice nici să le bage pe gât icoanele și crucile primilor și nici să-i toarne la biserică pe cei din urmă. E treaba ei, însă, să furnizeze un serviciu civilizat, neutru și, dacă se poate măcar cu o tușă de bun simț, dacă umanismul și compasiunea nu intră în fișa postului.
*
Crematoriul Vitan Bârzești din București oferă totuși, la exterior, o atmosferă calmă, civilizată. Nu găsești aici nimic din aerul bălțat al cimitirelor la poarta cărora atârnă tot felul de oameni, de la cerșetori la angajați ai administrației, toți uitându-se la tine nu ca la cineva care tocmai a pierdut un om drag, ci ca la un portofel ce trebuie deschis cât mai larg. Câteva experiențe ale unor cunoscuți sau prieteni cu cimitirele, cu cioclii și chiar cu operatoarele de la 112 m-au convins de ceva vreme că atunci când va fi timpul aș vrea să sfârșesc la un crematoriu. Pe de-o parte pentru că nu cred în toate prostiile astea cu preot/proceduri creștinești prestate la capul mortului, și pe de altă parte pentru că, mă gândeam eu, îi eludez în felul ăsta pe șpăgarii ăștia din primărie&biserică cu moartea mea.
Până azi, când am aflat că birocrația pentru incinerare e fix aceeași ca și pentru îngropăciunea în cimitir, iar funcționarii cu care vii în contact sunt aceiași, deci și șpăgile sunt similare, deși la crematoriu nu e criză de „locuri de parcare” ca la cimitire, deci n-ar trebui să existe nici corupție. Familia ne spunea exasperată, în timpul priveghiului, că nu a existat niciun om de pe traseul mortului până la crematoriu care să nu fi cerut șpagă, de la medicul legist până la casiera de la crematoriu. Până și la firma de pompe funebre (privată), le-au cerut șpagă cei doi oameni care au „manipulat mortul” în coșciug. „Nu cerem șpagă, dar dacă ne dai o să fie pomană pentru sufletul mortului”, i-au zis ei chiar de față cu patronul firmei, care i-a scuzat: „Sunt amărâți, doamnă!”.
Si oare daca refuzi sa platesti acele spagi, ce se intampla? Ramane mortul neingropat? Morga nu-l mai da? Firma de pompe ramane cu el pe masa? Biserica ramane cu mortul langa groapa? Fir-ar sa fie!
Așa ziceam și eu, doar că în acele zile, în acea situație, oamenii care vin în contact cu funcționărimea asta sunt vulnerabili. Nu-ți arde să faci scandal, să porți discuții interminabile, să fii plimbat de colo colo pentru hârtii, ci vrei să meargă treaba lin, firesc, să îți plângi mortul, nu să faci anticorupție.
Da, oamenii sunt vulnerabili. Dar aceasta vulnerabilitate poate sa iti faca si surprize.
La inmormantarea mamei, dupa ce-au coborat-o in groapa ( nici nu apucasem sa-mi sterg bine mucii ) au venit la mine nici mai mult, nici mai putin decat 6 gropari ( sicriul a fost manipulat doar de 4 si nu spun in ce hal, ca am crezut ca o sa cada si ei peste sicriu ) care mi-au cerut bani. Eu platisem, desigur, inmormantarea la Administratie ( vreo 1300 RON, ieftin ca braga ). Le-am oferit 100 tuturor, moment in care atitudinea li s-a schimbat brusc: ” Pai, astia-s bani? Nu ne ajunge nici macar de un pachet de tigari!” a spus unul cu artag. Altul, groparul bun, a luat-o pe coarda sensibila: ” Da’ vedeti si dumneavoastra in ce hal suntem… ” etc. Am vazut negru in fata ochilor ( altminteri sunt o persoana foarte benigna si inofensiva ) si doar interventia fratelui meu a oprit scandalul la buza gropii. Nu mai spun ca, in timpul asta, astepta intreaga adunare sa ne condoleze, noi trebuia sa-i invitam la pomana si nu sa ne tiganim etc.
Deci strigatul ciobanesc al angajatei de la Crematoriu a fost parfum fata de experienta traditional-stramoseasca.
Cred, totusi, ca exista un iad special al groparilor.
Extrem de interesant! Nu îmi imaginam acest cumul de situații penibile.
Personal, lucrez în domeniul științei, deci sunt credincios. Cred într-o entitate supraumană, care poate fi numită oricum. Nu pot să cred în, sau să respect, protocolul religios care ar trebui să îmi însoțească credința, după cum nu cred în superioritatea (atât de mult clamată) a unui sistem religios asupra altui sistem religios.
Oricum, la plecare voi folosi crematoriul – nu neapărat Cernica. Și nu din considerente economice, ci pentru că nu sunt dispus să îi chinui cu birocrație, cleptocrație, etc. pe cei care rămân.
Încă odată, mulțumiri pentru material. .
@Stefan Bragarea:
” lucrez în domeniul științei, deci sunt credincios”
Eu zic că ești eronat total. Dacă chiar ai lucra ”în domeniul științei”, ar trebui deja să știi ”de ce”,
Dacă totuși nu te-ai prinsi, dă un reply, că îți explică mandea.
Cine practică știința și nu are îndoieli nu este decât un diletant.
De la un anumit nivel începi să îți dai seama de limitele cunoașterii. Și pentru atât de curajosul @H care se ascunde în spatele unei inițiale: ca filozofie religioasă sunt panteist ”Dumnezeu este Natura și Natura este Dumnezeu”.
Explicați vă rog…
A propos, cum este să fii ”eronat total”: De ce nu încercați nițică școală!
Hopa! Stai așa că afișul spune altceva! Accesul popilor e permis în prezența familiei, iar turnătoria la Sinod e doar în caz de încălcare (adică acces în absența familiei). Prin urmare, cine vrea slujbă la crematoriu o poate obține cu condiția găsirii unui popă dispus să încalce consemnul față de sine și Ăl de sus, fără a se teme de reclamația la Sinod.
Da, numai că o face pe propria răspundere, știind că administrația îl poate turna la arhiepiscopie. Indiferent dacă e popă sau răspopit, dacă va fi turnat la biserică va avea se suferit – ori îl pedepsește biserica, ori îl reclamă la poliție…
Acum le fac proces de intenție, dar presupun că or fi fost cândva cazuri cu scandal din pricina unor slujbe nesolicitate. Mie mi se pare genul de regulă de prevenit scandalul: „dacă veniți aici să faceți scandal, vă ia mama dracului!” Îndrăznesc să cred că personalul crematoriului nu suferă de fundamentalism ateu (însemnele religioase stau mărturie), iar în cazul ăsta riscul popei e semnificativ mai mic: familia vrea că l-a chemat, conducerea crematoriului închide ochii, iar biserica nu află.
Nu cred că se înghesuiau popii să-și ofere servicii nesolicitate, mie mi s-a părut taman invers. Chiar în sânul besericii sunt unii care spun că incinerarea nu contravine normelor, nu scrie cică în niciun manual că nu e voie, e chestie de interpretare, dar biserica vrea să descurajeze practica prin orice mijloace. Deci poate ar exista preoți ok care ar accepta să vină să țină slujba, dar apoi văd ce scrie pe ușă, că intră acolo pe riscul lor. Ce crezi, mai intră sau nu?
Cât despre răspopit, mergi pe ideea că dacă a pierdut autorizația nu mai ajunge mesajul lui unde trebuie. Dar poate a pierdut autorizația tocmai pentru că între biserică și Dumnezeu l-a ales pe al doilea…
În forma mea de credință agnostică, dacă Dumnezeu există, oricum le vede pe toate și nu se împiedică El de lucrări omenești, fie ele și lucrături bisericești 😉 Deci mesajul ajunge sigur. Pe de altă parte, omul e făcut după chipul și asemănarea Lui, deci presupun că și Lui Îi place să se respecte regulile și procedurile, așa cum îmi place și mie…
ții cu ursul
Iar aia cu răspopitul, depinde cât contează pentru familie. Din punctul meu de vedere, dacă aș avea de ales aș alege unul nerăspopit, din rațiuni de „meseriaș cu autorizația la zi” 😉 Totuși, dacă n-aș avea de ales și s-ar oferi unul răspopit să-mi țină slujba de care aș avea nevoie, atâta vreme cât știu că e răspopit infracțiunea de înșelăciune nu există…
Referitor la șpăgi în caz de deces, m-a scutit Dumnezeu. Tot ce am plătit pentru maică-mea a fost cu factură/chitanță/bon. S-ar putea să fi fost o singură excepție, plata groparilor, despre care mi s-a spus clar de către cimitir că nu e inclusă în prețul de listă și trebuie discutată individual cu oamenii respectivi.
La mine demonii erau alții: cum să mă duc eu să comand sicriu și servicii funerare pentru mama, când încă n-a murit? Adică, e drept că se chinuie rău (era deja în comă, a și murit în câteva zile), dar nu cumva asta înseamnă că îmi doresc să moară mai repede?
Intrebare de baraj, oare daca ii pui sa adune chestiile ninjalailor de pe pereti, ca tot nu sunt cu binecuvantare de la shogun, le aduna?
Nu de alta, dar daca ne facem ca o (ne?) ardem ateist/umanist, ori avem panoplia de la toti, ori nimic… Intotdeauna am considerat ca e mai safe ca si ateu sa fie careva acolo sa imi cer scuze de ignoranta, decat sa fie vreo entitate si sa tre’ sa ii explic cum e cu zeii falsi!
@mihai, sunt zone/orase unde se poate efectua in rate un fel de prepay pentru serviciile finale (din cate stiu acopera tot ce ai nevoie pentru voiajul spre campiile vanatorii eterne)…
Cand dai coltzu, se ocupa eroii de tot serviciul, mai putin de spagi si popi, care nu tin cont de moarte sau alte lucruri asa minore…
Îmi pare că problema ta se reduce la ”pariul lui Pascal”…
Însă, news flash, raționamentul lui este greșit!
El postulează că e OK să-ți sacrifici viața deoarece niște infinite beneficii te așteaptă dacă faci asta.
În realitate, noi ca ”pariori”, nu suntem siguri decît pe ceea ce ”avem în mînă”, adică viața noastră. Dacă Pascal ar trăi astăzi și mi-ar spune că s-ar cuveni să-mi pariez viața (reală) contra unor pretinse beneficii , i-aș spune ”Fuck off!”. Nimeni nu-și pariază vrabia din mînă pe cioara de pe gard! În fine, nimeni normal la cap!
Revin cu niște corecții ce-mi par necesare:
Pascal n-a postular că e OK ci că beneficiile sunt infinite și că, prin urmare, orice sacrificiu este justificat.
Pariul lui Pascal e doar o mica jucarie statistica care gadila placut pseudo-rationamentul credinciosilor.
Ce nu ia in calcul e o problema, tot de matematica, care zice ca daca sunt o infinitate de zei, sansa sa fie ala care vrem noi tinde amarnic spre zero…
https://infidels.org/library/modern/theodore_drange/wager.html