Am petrecut vreo jumătate de oră azi în Pasajul Universității, așteptând pe cineva, și de curiozitate am intrat în magazinul de suveniruri de acolo. Nimicuri pe care le găsești în toate magazinele de profil ale lumii, dar cu fainoșag. Un cetățean cumpăra o mică statuetă kitch cu Avram Iancu, nu știu de ce, n-am fost atentă la conversația lui cu vânzătoarea. Tricolorul în diverse dimensiuni, șepci, lingurițe, suporturi de pahare cu motive tradițional românești – astea nu arătau rău – și nelipsiții magneți.
Țărăncuță în port popular, poartă maramureșeană, conturul României umplut cu motive populare, ciobanul sprijinit în ghioagă, Dracula în diverse ipostaze și Casa Poporului. Astea sunt singurele simboluri pe care România le propune turiștilor străini să și le lipească pe frigiderele de acasă, ca amintire. Nimic amuzant sau măcar vesel, nimic care să vorbească despre România de azi.
O țară încremenită în tradiția porturilor populare de acum o sută de ani, un personaj livresc răsuflat și o clădire mamut, amintire a gusturilor îndoielnice în materie de arhitectură ale unui dictator mort.
În fiecare țară în care am fost am stat minute bune în fața peretelui cu magneți ca să mă decid pe care să-l aleg, pentru că mă atrăgeau mai multe, dar la fiecare găseai între ele istorie, modernitate, umor. Londonezii își vând „mind the gap”-ul de la metrou, berlinezii – semafoarele alea cu omulețul verde/roșu, italienii – vespele roșii, grecii… oo, vând orice, până și în Cuba am avut dificultăți să aleg cel mai mișto magnet, pentru că erau prea multe atractive. De aia am luat două. În fața standului nostru m-am simțit ca în magazinele comuniste cu rafturile pline de cutii cu creveți vietnamezi.
***
Ceva mai pe seară în Centrul istoric, lume puțină și zgribulită pe la terase și pe străzi. Pe Lipscani trec în viteză doi polițiști comunitari, dolofani, cocoțați pe câte un segway. Câteva minute mai târziu trec înapoi spre calea Victoriei, umăr la umăr, bombănind nemulțumiți: … că tre să ne ducem noi până acolo, că ei n-au chef să-și miște fundurile, stau corcoliți în mașină!
Imaginea polițiștilor locali, cocoțați pe segway, îmbrăcați gros și cu niște apărători de urechi ieșindu-le de sub șepci, traversând Lipscanii prin fața clădirii impozante a Băncii Naționale, spre Calea Victoriei. În urma lor se auzeau icnind, poc-poc, dalele puse prost de firmele angajate de primărie ca să reabiliteze Centrul istoric și să-l facă pietonal. România 2017, s-o lipești de frigider.
Da, la pasajul de la Universitate experienta si a mea a fost neplacuta. A sta de vorba la telefon si nu s-a deranjat sa ma intrebe ce vreau. De salut nici atit. De fapt de salutat n-a facut-o acum citiva ani nici cel de la intrarea in tara la Otopeni.
Insa nitel mai sus spre cinema Patria, pe dreapta un magazinas super dragut cu cadouri interesante: ceva clopuri osenesti de diverse marimi, farfurioare de Horezu facute magneti sau nu, oua incondeiate… Si de o amabilitate si solicitutdine si rabdare ce au sters imaginea de la Universitate.
Culmea stupiditatii am intilnit-o in 2016 cind undeva am vrut sa iau niste imitatii de plosca din portelan, dar erau Made in China…
Am gasit insa niste sticle de vin interesante, dar nu mai stiu in ce lant de magazine, frumos ambalate cu sigiliu, iar continutul chiar destul de bun. Un vin ordinar, dar bun…
Din pacate au cam disparut mesterii populari. Eu am cautat niste masti frumoase si nu foarte mari si accesibile. N-am gasit. M-am uitat de niste strachine sau chiar un ulcior. Fara sanse. Sau n-am fost eu unde trebuie,. In magazinele astea de suveniruri nu gasesti.
Da, ouă încondeiate sau similare aveau și ăștia, parcă și niște ii, nu m-am uitat chiar prin toate rafturile lor, ce m-a atras a fost peretele cu magneți că ăștia sunt de regulă cele mai ieftine chestii de care se leagă turistul. Știu că mulți îi urăsc, dar mie îmi plac 🙂
@Stelian: am luat din Roma un desfacator de bere cu simboluri ale orasului stantate in metal, ghici unde era fabricat? nu mai zic de breloace, insigne si statuete pt ca m-am uitat special dupa ce am descoperit originea desfacatorului 😀 dar asta nu oprea lumea sa le cumpere
@Dollo: e adevarat ce spui legat de magneti insa asta e o treaba pe care am gasit-o si in alte orase straineze (la urma am cumparat unul oarecare numai ca sa am ceva de pus la colectia de pe frigider). si vezi ca ce e kitsch pt noi, romanii, nu e pt altii
Oho. Ia să vezi chinezării la Horezu! Am fost astă vară. Olarii sunt asediați. S-au retras „în munți”, adică la magazinele lor din fostul sat Olari, că la tarabele cu suveniruri de pe DN67 nu mai au loc.
Altfel, am putut să vizităm un atelier familial și ne-am uitat cum el retușa bazele vaselor, iar ea le încondeia. Iar la final am cumpărat de la fi-su, din magazinul de la poartă 😉
@ Mihai
Sincer, chiar îmi place ideea. Asta da, afacere de familie!
coaja de samanta, una dintre „specificitati”
Am intrebat o data de un magnet cu siebenburger. Se uitau la mine ca vaca la tambal.
la diverta (mall baneasa) aveau parca ceva mai multe „romanisme” d’astea, era ceva mai divers kitch-ul – asta prin aprilie-mai, cand am trecut pe-acolo.
ps: trec rar prin librarii pentru ca vin o data la juma’ de an prin tara, nu prentru ca nu-mi place sa citesc… 🙂
@dollo – saru’mana pentru articole, ma simt bine cand citesc aici – si salutari din sud, de la malul mediteranei