Peste trei milioane jumate de vizite am primit pe blog din august 2009, de când l-am deschis, până acum. Nu e mult, nu sunt ceea ce se cheamă o influenceră, dar nici puțin, dacă ne raportăm la condițiile în care am evoluat: n-am băgat bani în promovare, n-am făcut clickbait, nu apar pe la teveu, am avut articole prea lungi pentru răbdarea cititorului modern, iar în ultimii ani am scris mai răruț și se pare nu atât de drăguț cât să se viralizeze.
Șontâc, șontâc am înregistrat totuși anul ăsta cel mai mare trafic din istoria blogului (și se pare chiar a blogosferei la momentul respectiv) – aproape 100.000 de oameni au văzut articolul ăsta și peste 10.000 l-au distribuit. Am stat la coadă la Farmacia tei și am trăit ca să povestesc asta este se pare cel mai citit text al meu din toate timpurile, cu care i-am surclasat în audiență și pe moștri sacri Guran, Pleșu, părintele blogger Tănăsescu și Prințesa urbană (sursa). Încă mai vin cititori și comentarii la el. Pentru reporterița din mine, care se mândrește cu niște texte documentate și lucrate îndelung, acest succes facil – de fapt o banală relatare a unei întâmplări, scrisă într-o doară – nu e măgulitor, dimpotrivă. E mai degrabă o explicație a modului în care funcționează Internetul, social media și cum formează asta obiceiul omului de a se informa. Un fast food al scriiturii, ieftin, rapid, aparent gustos dar nu prea sănătos.
Până la succesul ăsta nebănuit, cel mai mare hit al meu fusese în 2012, De ce a fost mai bine în iarna lui 54, care m-a făcut celebră mai mult decât mi-aș fi dorit. Faptul că m-a înjurat însuși Mircea Badea în emisiunea lui pentru acest text mi-a trimis pe blog tot felul de cetățeni frustrați care mi-au urat diverse. A fost momentul în care eu mi-am dat seama că nu doresc să fiu celebră, de aia blogul a rămas mai degrabă un boutique, în loc să devină un supermarket.
Alte postări din top cele mai citite articole ever (conform google analitics) sunt despre rețete de la mama (scrumbie marinată, colivă, tobă, cozonac) vreo câteva cu informații utile (despre pașapoarte, acte de succesiune sau ce faci dacă-ți pierzi actele), și între toate un singur text de care sunt mândră: interviul cu Camil Petrescu fiul, despre care am aflat că tocmai a murit luna trecută.
În ultimii ani am devenit ceva mai selectivă și cu subiectele și cu datul cu părerea. Probabil e doar lene, dar îmi place să cred că ceea ce mă face să scriu mai rar este o înțelepțire a vârstei, faptul că pe măsură ce îmbătrânesc realizez că știu de fapt tot mai puțin din complexitatea lucrurilor, iar asta mă face să mă gândesc de două ori înainte să arunc cu cuvinte. OK, când mă gândesc chiar mai mult ajung de fapt să renunț să mai postez, așa se face că acum am în fișierul „drafts” vreo 20 de texte scrise sau doar începute și neterminate, ba am vreo două chiar publicate apoi retrase din circuit pentru că peste noapte, după ce am dat publish, m-am gândit că de fapt ar produce neplăceri unora sau altora. Pe scurt am intrat în era unei autocenzuri care mai mult ca sigur îmi omoară productivitatea, însă la scară social contemporană, în care se scrie, se urlă, se înjură mai mult decât se face, se tace sau se laudă, eu sunt relativ împăcată cu alegerile mele.
Nu în ultimul rând constat că modul în care oamenii dau like și chiar share unor articole sau postări este mai degrabă iresponsabil, mulți o fac fără să citească mai mult decât titlul. Fie ca să se dea informați sau doar indignați, fie dintr-o fidelitate prost înțeleasă față de cel pe care-l urmăresc și distribuie, fie pentru că respectivul titlu le confirmă niște păreri pe care deja și le-au format (uneori greșit) despre viață sau lucruri. Acest modus vivendi pentru mine e demobilizator.
Și dacă tot am ajuns aici cu discuția zic să încep retrospectiva 2017 cu un domeniu pentru care destul de mulți dintre cititori ajung totuși pe blogul ăsta:
Politico-activiste
Am început anul cu o indignare care la momentul ăla părea îndreptățită, care a scos în stradă sutele alea de mii de oameni care au abrogat Ordonanța 13 și au înghețat în Piața Victoriei seară de seară, vreo câteva săptămâni. Apoi am început să mă detașez de furia aia, am aflat tot felul de lucruri care m-au făcut să înțeleg că realitatea e mai complexă decât am crezut pe moment. M-a ajutat să devin ceva mai sceptică faptul că am avut ocazia să discut cu niște oameni care aplică legile într-un fel sau altul (avocați, procurori, judecători și chiar directori de penitenciare). Plus că am mai cunoscut puțin din interior și tabăra neprihănită care luptă împotriva corupției.
Sfârșesc anul într-o postură deloc confortabilă pentru mine, activista: aceea în care nu mă mai pot identifica nu neapărat cu cauza ci cu modul pătimaș în care se luptă pentru ea, iar din cauza asta sunt cam debusolată. Mă doare să zic asta: PSD e nașpa, însă nici ceilalți nu sunt mai breji. În esență oamenii vor să aibă dreptate, nu contează realitatea, vor să câștige ai lor, nu contează cum. Într-o oarecare măsură și pe propria piele am constatat anul ăsta că în materie de activism și virulență, antivacciniștii, familiștii tradiționali, feministele #metoo, iubitorii de animale și luptătorii anticorupție sunt la fel. Toți sunt guvernați de „dacă nu ești cu noi ești împotriva noastră!”. Îi deosebește aparent doar doctrina, însă îi unește incapacitatea de a vedea nuanțele, posibilul adevăr al celuilalt. Nu am mai scris despre proteste și nu am mai ieșit în stradă din februarie pentru că nu sunt convinsă decât de faptul că realitatea, în materie de justiție să zicem, se zbate necunoscută undeva între coruptul Dragnea, slugarnicul Iordache, diabolicii Nicolae&Nicolicea, complicele Tăriceanu, misteriosul Toader și țopismul madamei Chichirău, hipsterismele USR, marketingul online al tehnocraților-influensări și istericalele patriotarde ale #reziștilor. Între taberele astea radicalizate la maxim trăiește totuși 60% din populația României. Aia care nu a ieșit la vot.
Niște chestii pe care le-am documentat mai aprofundat anul ăsta ar fi:
How to fuck* a business in Romania 2017;
Cum și-a arogat PSD un cinema de 3 milioane de euro din bani publici;
Și nevaccinați, și cu sănătatea garantată de stat;
USR, prea visceral pentru pretențiile cerebrale ale liderilor
Călătorii
În luna martie am petrecut trei săptămâni în Cuba – am vizitat jumătate de țară, am cunoscut niște oameni interesanți și m-am întors vreo 27 de ani în timp cu ocazia asta. Apoi am citit și autobiografia lui Fidel Castro, care mi-a completat golurile despre Cuba. O serie de reportaje de acolo și o cronică extinsă a cărții:
Tot la capitolul călătorii ar merge amintită și experiența cu mama la Roma, din toamna asta:
În rest am mai fost prin Ucraina, din nou prin Grecia și în deja clasicele vizite în Bulgaria, la mare.
Premiere personale
Anul ăsta am stat la cort pentru prima dată în viața mea 😉 Și după trei ani de chin cu un aparat de îndreptat dinții am intrat în rândul oamenilor cu dantura aliniată. Cică ăsta ar fi un indiciu după care sunt diferențiați imigranții estici în vestul civilizat care a descoperit biznisul ortodonției înaintea noastră.
O altă chestie la care sunt încă o începătoare este încercarea de a reduce până la eliminarea carnea din alimentație. Este o chestie care mă preocupă de mai multă vreme și are o componentă morală – vizează modul în care ne purtăm cu animalele și le producem suferințe. Nu vreau să aprofundez discuția și să explic mecanismul deciziei mele, nu vreau să devin un predicator proveganism câtă vreme nici eu nu sunt încă unul complet și nu am ajuns la decizia asta influențată de cineva. Cred că fiecare trebuie să ajungă la conștientizarea acestei situații de unul singur, dacă ajunge. Ca o observație personală după mai bine de jumătate de an în care am evitat pe cât posibil să mănânc carne, este că în România vegetarianismul are o problemă logistică, piața nu e încă suficient de dezvoltată ca să asigure o ofertă variată alimentară ca alternativă. În plus, o problemă personală e legată de bucătăria mamei. Pe ea nu am reușit s-o fac decât să reducă oarecum carnea din propria alimentație (e drept că i-a recomandat și medicul, iar asta a ajutat). Iar sâmbetele a la mama au trecut printr-o perioadă dificilă, în care mă întreba ca un copil „dar te mai ține mult treaba asta fără carne?”. Iar acum e Crăciunul, deh.
Ce cărți și filme mi-au plăcut/Oameni interesanți
Ultimul dar nu cel de pe urmă proiect de care m-am ocupat anul ăsta – Redescoperirea Sidoniei Drăgușanu, o scriitoare uitată – m-a îndreptat într-o direcție la care nu mă gândisem s-o abordez și care-mi place neașteptat de mult.
Cam ăsta a fost anul meu, cu angoase, evoluții, poate și involuții, bucurii și călătorii. Pentru că inevitabil viața se îndreaptă spre un firesc declin, fie și numai personal dacă nu chiar mondial, plănuiesc ca și la anul să mă străduiesc să fac cel puțin la fel de bine ca și anul ăsta. Ceea ce vă doresc și vouă.
Nu închideți Internetul că plănuiesc să vă mai zic una, alta zilele astea, dacă tot sunt mai liberă.
Chiar dacă ne antipatizăm, sunt de acord cu aproape toate opiniile tale-inclusiv despre fanatismul mișcării REZIST,superficialitatea blogosferei etc.Rămîn ireconciliabile gusturile literare(dar se poate trăi cu asta).Te citesc cu MUULT interes de fiecare dată și mi se par interesante și provocările gen Castro,veganismele etc.
Ești bloggerița mea preferată și raportul love-hate se dezechilibrează serios.
Sărbători senine!
P.S. Cred că,în ciuda motivelor(valabile)indicate de tine,n-ar strica să scrii mai des.Fie și prostioare.
Mulțumesc, Marius 🙂 Mă gândeam la un moment dat să încerc niște proză scurtă când și când, dar încă nu sunt convinsă să fac public tot ce-mi trece prin cap la capitolul ficțiune 🙂
Eu aș zice să încerci.Proza.Poate nu de-a dreptul roman…
(am citit până la capăt!) 🙂
Am rămas neterminat, fiindcă nu ai detaliat ce ai vorbit cu oamenii care fac legile și, în general, ce te-a făcut să zici că realitatea e mai complexă decât credeai inițial.
Păi dacă e complex, crezi că ar încăpea într-o frază? 🙂 Dacă o să fie cazul la un moment dat poate o să fac o postare despre asta, dar e prematur deocamdată. Nici ei între ei nu sunt complet de acord și, ca notă generală, lumea preferă să aștepte ca să vadă ce iese din parlament. Apoi mai există căi legale de a îndrepta lucrurile. Ala care ies strâmbe. Însă în mod clar unele dintre modificările legislative preconizate sunt necesare, iar cine lucrează zi de zi cu legile le știe și efectele. Spre deosebire de cei care le citesc doar pe Fb.
Buna seara,
Mi-a sarit in ochi chestia asta cu isteria hipsterista a USR-istilor. Poate ai dreptate. Poate nu.
De dragul argumentatiei insa, imagineaza-ti ca esti martora la o tentativa de viol. Si fata, cand se prinde ce va urma, incepe sa strige, poate chiar isteric si dizgratios, ii curg poate si balele pe fata, poate si hainele ii sunt in dezordine. Si tu zici: hm, mi-a venit initial sa strig si eu dupa ajutor, sa fac ceva sa o ajut, dar cand am vazut-o cat de isterica e fata, am renuntat. Nu ma pot identifica cu aceasta atitudine lipsita de control si cumpatare, etc. etc…
Evident, comparatia pare cam absurda. Insa daca esti in parlament si iti pasa si vezi cum sub ochii tai Iordache si Nicolae et. comp sa pregatesc de un viol masiv al legilor justitiei si iti mai pun si mana pe gura, poate ca incepi sa strigi, sa te zbati, sa-ti pierzi ”composture”, cum ar zice englezul. Iar in cazul asta, la fel ca in cel de mai sus, detasarea ta nu suna prea bine, suna a complicitate.
Iar daca ai cunoaste mai in detaliu circuitul legilor si ai analiza actorii (de exemplu Curtea Constitutionala) ai intelege ca nu, nu exista aproape nicio sansa ca gasca de hoti din parlament sa nu reuseasca sa-si voteze legi favorabile care sa-i scape de raspundere penala. Ah, iar argumentul tau ca intre modificarile noi mai sunt si unele bune? Ce importanta are? Efectul prevederilor rele va fi devastator.
Marius, comparația ta cu violul este destul de bătătorită zilele astea, unde te întorci tot de un viol dai, chiar și ea face parte din isteria de care ziceam. E facilă. PSD-iștii stau numai cu pantalonii în vine. Recunosc, în februarie am folosit-o și eu, eram exasperată, revoltată, simțeam că e musai să facem ceva ATUNCI or nu va mai exista un mâine. Ei, ce să vezi, mâine a venit. Lucrurile s-au mutat în Parlament, care are toată legitimitatea să facă legi. Unele nu sunt bune, dar nu e prima dată și nici ultima când se fac legi proaste. Parlamentul suntem tot noi, oglinda României. Nu poți să ieși să strigi la gardul parlamentului tot timpul, nu poți să faci același lucru nici în Parlament, odată intrat acolo joci după alte reguli. E un timp al revoltei și strigatului, e un timp al dezbaterii, contraargumentației, opoziției deștepte, legale. Nu știu ce pregătire ai, cât de bine cunoști traseul legislativ cum spui, și dacă lucrezi cu legile astea, dar înțeleg că le cunoști. Ești foarte bine informat despre cum va veni apocalipsa. Eu nu (mai) sunt atât de convinsă ca tine de apocalipsă, poate nici atât de informată. Deci mi se pare mai civilizat din partea mea să reacționez în consecință. Dacă vrei ia-o ca pe o reacție în doi-trei timpi, nu toată lumea sare din prima la jugulară. Și cred că nici nu trebuie să facem asta. Dar repet, e dreptul vostru, al celor care vedeți numai jugulara, să vreți s-o sfâșiați. Nu cred că ne ajută, dar așa e în democrație, te supui celor care strigă mai tare, dacă societatea nu a ajuns la inteligența colectivă care să ne permită să dialogăm civilizat.
Și înțeleg că ești supărat că am nominalizat USR, dar să știi că nu e vorba numai de ei.
Ca sa recapitulez,
Perceptia ta este ca ceea ce se intampla in Parlament este business-as-usual, se fac legi, ca doar asta e atributul lor, ele ies bune-rele, om trai si om vedea, exista mecanisme de corectie, etc. Din motive care iti scapa (tu nu vezi nimic ciudat in comisia speciala, votarea pe repede-inainte cu schimbarea regulilor, igorarea totala a feedback-ului de la magistrati), unii se cam isterizeaza, atat in parlament (USR-istii) cat si in piata (aia care inteleg viata prin intermediul facebook, dupa cum zici mai sus). E timpul sa ne calmam, sa ne recapatam civilitatea, treceti la locurile voastre, exista viata dupa PSD, nu mai sariti la jugulara (that was mean, by the way).
Prin contrast, perceptia mea (si a celor doua categorii de mai sus) este ca traim un moment de inflexiune, care va marca pe decenii aceasta tara. Ca ceea ce se intampla in parlament este ilegitim, ca PSD abuzeaza de pozitia sa din parlament si ca in acest moment, pentru a-si salva pielea, ei opereaza practic o intoarcere a armelor, trecem iarasi in barca Rusiei, in zona tampon a statelor esuate.
Ei bine, propun sa ne intalnim din nou exact aici, pe acest fir al discutiei, la final de 2018. Sper din tot sufletul ca peste un an sa spun ca da, ai avut dreptate, am reactionat isteric. O voi recunoaste cu mare bucurie.
Dollo, printre altele mâine a venit DATORITĂ faptului că am făcut ceva atunci. Datorită acțiunii noastre isterice de iarna trecută acel guvern a căzut iar lupta s-a mutat în teritoriul oarecum mai favorabil al Parlamentului. Spun asta deoarece în Parlament lucrurile merg mult mai lent decât în Guvern, chiar și în varianta super-accelerată, și e prilej de tămbălău instituțional. Prin comparație, în ianuarie am beneficiat de două noroace chioare: intervenția in extremis a președintelui care a amânat câteva zile întreaga poveste, în același timp expunând-o public, și mai ales intervenția anonimă asupra dispozițiilor tranzitorii din OUG 13, care a temporizat efectele pentru 10 zile, în ciuda măsurilor de asigurare a celerității prin transferul Monitorului Oficial la Guvern! Sunt absolut sigur că autorul _acelui_ articol va rămâne pe veci ascuns, ca să nu-l calce vreo mașină…
Desigur, Parlamentul face legi, bune sau proaste, după chipul și asemănarea noastră. Problema nu e atât felul în care le face, cât motivația. Iar atâta vreme cât 18 din cei 20 de parlamentari cu probleme penale sau de incompatibilitate inventariați de Hotnews după alegeri fac parte din coaliția de guvernare, am toate motivele să le contest buna credință în promovarea celorlalte modificări legislative (alea necesare). Sunt perfect de acord cu un proces normal de revizuire a legilor justiției, unul care să demonstreze bună-credință. Din păcate, constatăm că nici măcar tensiunile interne din PSD (despre care vorbește Tăpălagă) nu sunt în stare să le defecteze mașina de vot din Parlament. Iar în aceste condiții, opoziției nu-i mai rămâne decât să facă circ.
Din punctul meu de vedere, Parlamentul și-a pierdut legitimitatea încă din ianuarie anul trecut. Aștept alegerile anticipate.
PS: Ai zis „odată intrat acolo joci după alte reguli”. Spune-mi sincer că tu n-ai observat că PSD-ul a schimbat literalmente regulile când USR s-a apucat de un filibuster regulamentar!
Mihai, acel guvern a picat în iunie, nu în februarie, a picat nu din cauza protestelor noastre, ci din cauză că nu a mai răspuns comenzilor lui Dragnea și a fost mazilit de propriul partid, să nu ne amăgim.
Efectele ordonanței 13 au fost oricum depășite cu mult de eliberările din toamnă, pe recursul compensatoriu – iar asta o știu din sistemul penitenciar. Poate o să scriu la un moment dat despre efectul de apă de ploaie pe care l-a avut recursul compensatoriu pentru adevăratele probleme ale sistemului: supraaglomerare, condiții proaste, lipsa reeducării/reintegrării reale a deținuților. Știu, astea nu sunt teme de interes pentru poporul însetat de dreptate și corectitudine, dar să știi că dincolo de problemele cu justiția ale celor câțiva politicieni, justiția are probleme mult mai adânci care se cer rezolvate. Unele înțeleg că s-ar îndrepta oarecum prin aceste modificări despre care discutăm, dar chiar dacă sunt bune și necesare, unele nu sunt dorite chiar de oameni din sistem, pentru că, ce să vezi, le-ar dăuna propriilor cariere/interese. Și atunci profită și ei de sentimentul popular antipsd ca să dinamiteze de fapt întreg procesul. Îți dau un singur exemplu despre protestul judecătorilor: ei au ieșit pe treptele tribunalelor pentru că sunt nemulțumiți de modificările legislative care vizează tragerea la răspundere a magistraților care greșesc, nu pentru că erau nemulțumiți de modificările stupide la codul penal. Or opinia publică i-a aplaudat de pe trotuarul celălalt pentru că, vezi doamne, judecătorii nu sunt de acord cu întreg pachetul, inclusiv cu codurile. Nu, judecătorii nu erau de acord cu ceva ce-i viza strict pe ei și cariera lor.
De asta spuneam că eu am decis să fac un pas în spate, pentru că am o senzație acută de manipulare grosolană și asta aruncă o lumină ciudată chiar și asupra acelor elemente pentru care PSD ar trebui blamat. De exemplu modificările codului sunt cu adevărat idioate, în bună măsură, dar ele nu vin de la MJ, în care eu una încă mai am încredere, și sunt sigură că acele modificări se vor regla în sesiunea care vine.
În privința legitimității parlamentului, mă tem că punctul tău și al altora de vedere este anulat de prezența la vot și de votul în sine. Se pot ține x alegeri anticipate, iar rezultatul să fie același. Problema nu e PSD, ci poporul+oferta celorlalte partide. Aici suntem, în acest moment concret al istoriei noastre ca nație. Suntem manipulabili, neinformați, superficiali și corupți (da, chiar și noi suntem corupți).
Ceea ce se întâmplă în parlament, repet, este oglinda a ceea ce facem și noi în societate. Câtă vreme iese cum vrem noi, suntem dispuși să închidem ochii la nereguli, la nerespectarea procedurilor. Mă tem că aș știrbi corola de minuni a lumii opoziției dacă aș scrie tot ce m-a făcut să ajung la această concluzie, și câtă vreme nu am nici libertatea de a scrie, nici dovezi pentru unele dintre ele, prefer să-mi țin părerile pentru mine și să observ taberele. O vreme.
Impresia mea e că guvernul a picat în iunie ca o ultimă metodă de a repara defecțiunile în lanțul de comandă care au apărut începând cu OUG 14. Faptul că a fost mazilit de propriul partid e un detaliu de mai mică importanță.
Am dubii că înțelegi cu adevărat comparația pe care ai făcut-o între ordonanța 13 și recursul compensatoriu. Sunt de acord că recursul compensatoriu a fost un gest criminal la adresa societății, pripit și tot ce mai vrei tu. Poate că a fost gândit tocmai ca o răzbunare murdară. Totuși, pușcăriașii eliberați rămân cu cazierul în regulă și li se aplică pe viitor aceleași reguli ca și înainte de eliberare, însă ordonanța 13 ar fi transformat în „negustori cinstiți” conform legii toți mafioții din toate administrațiile, de neatins vreodată indiferent de momentul înfăptuirii nelegiuirii. _Aia_ ar fi fost cu adevărat toxic, pentru că ar fi _garantat_ eliminarea definitivă a amenințării cu rigorile legii pentru mafioți. De aia s-a ieșit în ianuarie. Sau, dacă îmi permiți o comparație, recursul compensatoriu a fost ca accidentul cu cianuri de la Baia Mare din 2000, când au murit imediat toți peștii din Tisa și ecosistemului i-a luat vreun an să-și revină la starea inițială. OUG13 ar fi fost ca accidentul de la Cernobîl din 1986: deși natura și-a reintrat în drepturi în zona părăsită de oameni (aproape 3000 de km pătrați), stresul radioactiv asupra viețuitoarelor din zonă este semnificativ, și va rămâne așa încă vreo 20000 de ani.
De asemenea, înțeleg și te cred că justiția are probleme autentice care trebuie rezolvate cât mai repede pe cale legislativă. DAR NU DE CĂTRE ĂȘTIA!!! Nu comentez protestele judecătorilor. Au mai protestat similar și pentru cauze pecuniare, pe vremea când Boc încerca să facă rahatul praf.
În ceea ce privește opinia ta despre MJ (presupun că te referi la ministru, nu la minister), eu am alta: am senzația că Tudorel Toader joacă dublu. Tot vorbește pe limba pesedeului (e ministrul lor, normal), dar o lălăie cât de mult poate, iar pesedeul pare că nu s-a prins. Cel puțin o parte din ce a fost adoptat de plenul parlamentului în decembrie inițial trebuia să fie OUG, apoi proiect de lege, și până la urmă (după câteva luni) a zis că nu-l mai privește pe el, mai bine să facă parlamentul de la zero. Nici nu știu dacă să mă bucur de sabotajul subtil pe care li-l aplică Toader, sau să mă revolt că ministrul Justiției e duplicitar.
„Se pot ține x alegeri anticipate, iar rezultatul să fie același.” Sau, se poate ca scandalul continuu din toamna asta să le fi erodat baza electorală. Nu știm, ultimul sondaj privind intenția de vot datând din septembrie. Eu postulez că nu se poate ca după atâta scandal PSD-ul să mai poată clama legitimitatea pe baza votului de anul trecut.
E drept că tu, din poziția ta, vezi mult mai bine problemele sistemului judiciar. Dar în niciun caz asta nu înseamnă că cocktailul pe care ni-l servește parlamentul e un medicament care îl va însănătoși.
Doamnă Benezic:
1. Trimiterile din text m-au trimis la materiale mai vechi, însă bune și actuale. În iarna lui 54 aveam 10 ani și am fost foarte mândru că îmi apăruse poza (în Informația Bucureștiului) dând la zăpadă.
2. Interesantă ideea cu proza scurtă, pe care o veți ataca – probabil – când veți simți că e momentul.
3. Trăim totuși o perioadă interesantă, umbrită din păcate de mârlănia câtorva persoane publice (nici Lia Olguța Vasilescu nu e mai brează). Interesantă – pentru mine – prin prisma deosebirilor de opinii între generații. De ex. eu criticând poziția dnei Merkel privind imigrația necontrolată, iar fiu-mea admirând-o. Eu criticând atitudinea dlui Liiceanu (pentru care am de altfel o reală admirație) legată de sabotarea Editurii RAO pentru publicarea – pe bani, este o afacere și trăim în capitalism unde banii primează asupra ideologiei – a prostiilor semnate Voiculescu, iar fiu-meu începând să saboteze și el editura (deși are o mulțime de cărți publicate de RAO în bibliotecă, cum am și eu de altfel).
Culmea este că habar n-am cine are dreptate.
Fiecare are dreptatea lui 🙂
Bravo Dollo!
Succes in continuare cu blogul!
Sărbători fericite!
La mulți ani, Motane salutări juniorului 🙂
Thanks for sharing your thoughts and experiences, Dollo. Putere de muncă și timp să scrii și să publici îți doresc. Citesc cu încredere, admir lucrătura frazei, umorul, adâncimea gândurilor…
Mulți ani cu bucurii și publicații!
La mulți ani, Elena, salutări familionului 🙂
Personal, sunt dezamăgită că Miss Toshiba nu-și găsește locul în această retrospectivă. Păi se poate așa ceva? 🙂
Drept să spun, Miss Toshiba s-a cam mutat pe Fb de o vreme. A constatat că acolo primește laicuri instant 🙂
Bine, ești iertată 🙂
De la mine are oricum un laic permanent peste tot.
La mulți ani fericiți, Toshiba & comp!
Hai că m-am conformat și i-am tras un bilanț numai al ei 😉
Ideea cu proza scurta (si nu numai) trebuie sa o pui neaparat in practica in 2018. Ai un talent deosebit sa faci pe cineva sa se „simta” in mijlocul actiunii „povestilor” tale 🙂
La multi ani ! cu sanatate, numai bucurii si…suficienti bani 🙂
Mulțumesc, la mulți ani!