Ce cărți propuneți să citim la anul?

Aștept propuneri de cărți minunate până duminică, 10 decembrie. Pentru la fel de minunatul club de carte ;)

În septembrie 2011 aveam strălucita idee de a înființa un club de carte. Vorba unei colege, ce-mi plac ideile mele! Asta a făcut deja șase ani și intră în al șaptelea. În ultimii ani am optimizat un pic procesul de selecție a cărților pe care le citim, așa că am ajuns să votăm cam de două ori pe an și să ne ajungă ce am votat mai bine de șase luni. E o democrație sănătoasă care-și demonstrează avantajele, poate ar fi bine s-o implementăm și în politică 😉

Tocmai am încheiat mandatul început astă vară, sâmbătă pe 16 decembrie ținem un club așa extra concurs, de aceea vă propun ca până atunci să adunăm propuneri pentru următoarele șase luni și să stabilim deja calendarul următoarelor întâlniri.

Câteva precizări importante pentru cei care nu au fost dar ar vrea să vină la club, că tot sare lumea de emoție în sus când află că avem un club de carte, de parcă ar fi de citit în stele:

  • cum alegem cărțile – propune oricine, aici pe blog, oricâte titluri și autori, votăm doar noi ăștia care venim la club, iar cărțile care întrunesc cel mai mare număr de voturi sunt alea ce vor fi citite;
  • cine are drept de vot – cei care au participat la club de cel puțin două ori, cel puțin la ultimele ediții și-și manifestă intenția de a mai veni;
  • cine poate veni la club – oricine care a citit cartea din luna respectivă;
  • când și unde se țin cluburile – de regulă la o lună o dată, timp suficient pentru citirea unei cărți, și într-un local ales de comun acord și anunțat aici pe blog înainte de întâlnire cu o zi-două. La ore rezonabile pentru clasa muncitoare, ori în cursul săptămânii seara după 19.00, ori sâmbăta;
  • ce se întâmplă dacă am zis că vin și nu am ajuns – nimic, clubul nu e armată, e pe bază de afinități, cu cartea și cu oamenii din club. Dar ar fi bine ca dacă ai zis că vii, ai dat join pe FB sau ai spus că ajungi chiar cu câteva zile înainte, că vii sigur sigur și nu ai venit, să fie dintr-un motiv serios, de exemplu te-a călcat metroul sau ți-a murit cineva drag, pentru că altfel ești un neparolist trist care m-a făcut să rezerv masă de x persoane și să cad de fraieră.

Astea fiind spuse, declar deschis sezonul electoral pentru clubul de carte ediția 2018. Să curgă candidaturile! Propuneți prin comentarii ce cărți minunate ați citit și v-au plăcut sau de care ați auzit că ar fi minunate și ați vrea să le citiți. Termen limită – o săptămână, până pe 10 decembrie 2017, ziua drepturilor omului 😉 După aia votăm.

P.S. Dacă aveți curiozitate și răbdare puteți să găsiți aici toate cărțile citite în cei șase ani de club.

P.S.2 La clubul din 16 decembrie înregistrăm o premieră – vine chiar autoarea cărții, Anamaria Bancea. Dacă nici asta nu vă incită, nu știu ce ar mai putea să o facă 😉 Clubul se ține la Alouette, Strada Bibescu Vodă 19, de la ora 18.00.

Etichete: , , ,

7 comentarii la “Ce cărți propuneți să citim la anul?” Subscribe

  1. cristin 03/12/2017 at 12:12 #

    Stanislaw Lem – Solaris
    Richard Yates – Revolutionary Road

  2. Stefan Bragarea 03/12/2017 at 14:35 #

    Tocmai am citit observațiile dvs referitoare la ”Cronică de familie” a lui Petru Dumitriu și am rămas încântat.
    La vremea ei cartea m-a încântat (am citit-o de două ori la interval de trei ani) și mărturisesc că nu împărtășesc părerea dvs. referitor la tragismul său APARENT. Inginerul sec din mine preferă redarea realului, chiar atunci când este perfect imaginar.
    Păcat că Petru Dumitriu – ca om – a fost un ciudat. Încă odată se dovedește că omul trebuie disociat de autor.
    Fiind în plină perioadă Ken Follett nu îmi permit să fac propuneri, deși Revolutionary Road mi se pare o idee excelentă.
    Legat de Sandra Brown, nu servesc, ba chiar o vreme mă ridicase împotriva autoarelor. Noroc de Kristin Lavrandatter – personajul, nu autoarea.
    Best thoughts

  3. ady 03/12/2017 at 21:10 #

    Margaret Atwood -Povestea servitoarei/slujitoarei
    Mo Yan- Obosit de viață, obosit de moarte
    Fredrik Backman- Un bărbat pe nume Ove

    am toate cărțile în format electronic. sper să nu uit să votez. 🙂

  4. Raluca 04/12/2017 at 13:53 #

    Jonathan Franzen – Puritate
    Andre Agassi – Open
    Elif Shafak – Onoare
    Chimamanda Ngozi Adichie – Jumatate de soare galben

  5. MariusCC 04/12/2017 at 15:50 #

    Yuval Harari – Sapiens: Scurta istorie a omenirii
    Lucian Boia – Un joc fara reguli
    Mihai Buzea – Gastarbeiter

  6. IoanaS 07/12/2017 at 00:01 #

    Interior Zero – Lavinia Braniste

    Laur – Evgheni Vodolazkin

  7. adobrero 10/12/2017 at 17:37 #

    Svetlana Alexievici, Războiul nu are chip de femeie
    Jonathan Safran Foer, Iată -ma
    Zadie Smith, Nord vest
    Petru Dumitriu, Incognito (cu mențiunea că probabil nu se mai găsește decât la bibliotecă sau anticariat)

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Turism nemţesc în Transilvania: “Adevărata Românie poate fi descoperită numai la sat”

Casutele de vacanta ale lui Jonas din Valea Verde

„Pupă-mă-n fund şi rămâi sănătos!”, salutul medieval inedit al sighisorenilor, a provocat, in epoca, indignarea Vienei, iar azi le smulge zambetele turistilor straini

Pentru Dan. Și pentru toți cei care au murit „ca fraierii” la Revoluție

O bunică de pe strada care-i poartă numele lui Dan

Azi e doar un nume de stradă în Berceni. Pe ea locuiesc oameni. Probabil unii dintre ei s-au enervat acum câțiva ani când au fost nevoiți să-și schimbe buletinele pentru că primăria le schimbase numele străzii.

Discuție cu o viitoare ziarizdă/piarizdă. Trizdă!

A fost odata copiutza - sursa foto: http://www.cheatingculture.com

Pentru cine zicea că presa e plină de ingineri, făcuți ziariști de ocazie, am un mesaj încurajator: vine tare din urmă generația copy/paste. Hold your breath!

Respect pentru sfânta prostie națională

prostie

Senatorii Ficățel și Miki Șpagă vor să ne oblige să le arătăm respect, printr-o lege care ne va măsura sentimentele și va sancționa prompt abaterile de la sentimentele sănătoase, naționale, de iubire și respect față de tot ce e românesc, creștin și … tricolor

Cine-l bate pe prinţul Charles, la popularitate, în Viscri

Patul care asteapta musafiri in casa Gerdei din Viscri

Transilvania li s-a arătat străinilor exact aşa cum este. Un ţinut minunat, locuit de oameni în esenţă buni, dar inconştienţi de valoarea moştenirii pe care o au în bătătură.

Viceroy vrea să-și ia permisul, Bianca – doar să se mărite

IMG_2114

Pentru că statusul social adevărat stă în Dacia papuc, cu care se poate căra „marfa”, și în numărul de puradei agățați de fusta nevestei. Restul e deșertăciune.