Două filme bune de văzut în vacanță

„Profesoara”, film slovac despre educația dreaptă din comunism, și „Despre trup și suflet”, film unguresc, o poveste sensibilă de dragoste într-un abator.

Ucitelka, un film slovac din 2016, multipremiat pe la diverse festivaluri, în special pentru rolul principal feminin, este o capodoperă a oportunismului, ipocriziei și „corupției mici” generate de cele mai bune și nobile intenții – alea care-ți dictează să faci orice pentru binele copiilor tăi. Noua profesoară de slovacă, rusă și istorie, Maria, face cunoștință cu elevii ei nu întrebându-i ce știu sau ce vor să se facă, ci cu ce se ocupă mama și tata. Profesoara e secretară de partid (comunist), văduvă de militar și soră de activistă comunistă plecată în Rusia. Întreține un sistem PCR (pile, cunoștințe și relații) cerând de la părinți diverse favoruri în schimbul notelor mari pentru copii. Tatăl unuia stă la cozi pentru ea și-i cumpără diverse alimente, mama uneia o coafează gratis, altul o cară cu taxi-ul, unul îi furnizează medicamente și tot așa. Cine nu se conformează nu numai că primește note mici, dar este și batjocorit în fața clasei sub pretext de IQ mic.

Lucrurile se agravează când niște părinți refuză să-i satisfacă dorințele tovarășei pentru că, în pofida aparențelor, unii mai au și principii. Ședința cu părinții, convocată de directoarea școlii – care ar vrea și ea să scape de profă, dar cu mâinile părinților, ca să nu-și pună funcția în pericol – este o scenetă de un realism usturător. Toată clasa, versus cele două familii care au refuzat compromisul: „Dar nu vrem toți binele copiilor noștri, ce e rău în a o ajuta pe tovarășa? Oameni suntem!” Li se găsesc motive, păcate și defecte tot contestatarilor, în loc să i se critice profesoarei metodele neortodoxe. Părinții cu educații și profesii diferite aleg să lase capul în jos când sunt confruntați cu alternativa: nu vreți mai bine să știți exact ce pot copiii voștri, în loc să-i faceți favoruri profesoarei și ea să vă întrețină iluzia că aveți copii de nota zece?

Filmul ăsta putea probabil să fie făcut și în România. Finalul ne arată și că el e teribil de actual, chiar dacă se petrece într-o epocă despre care ne place să credem că ne-a fost impusă. De fapt ne arată că am fost complici și continuăm să fim și astăzi. Cu cele mai bune scuze, desigur.

Despre trup și suflet

Zilele astea am mai văzut ceva care mi-a plăcut. On body and soul, film unguresc de anul ăsta. E o poveste atipică de dragoste, născută neașteptat între două personaje care ar trece drept ciudate în lumea reală. Oameni cu dificultăți afective care fac eforturi mari ca să se comporte „ca ceilalți”, și care-și ascund sensibilitățile în munca banală și adesea brutală, din fiecare zi într-un abator. Nopțile, însă…

Un film cu delicatețe și umor despre ceea ce e dincolo de aparențe, ce se ascunde în spatele unui corp defect sau în sufletul unui animal, un film care ascunde mai mult decât arată, tace mai mult decât spune. Deși e cu happy end îți lasă un gust amar.

 

Tags: , , , , , , , ,

No comments yet.

Leave a Reply

Oldies but goldies

Megastructuri și mini-popoare

catedrala2

Cum ne privesc turiștii care ne vizitează Casa Poporului. Ce diferență e între uimirea lor și a noastră când le vizităm catedralele lor, vechi de secole. Și la ce ne ajută clădirile astea impunătoare pe noi, oamenii de rând.

Și ce ne-a dat nouă UE? Mai mult ne-a luat!

dabuleni

Cum se vede Uniunea Europeană de la margine, de pe malul românesc și mai prost al Dunării – de la Cazane până la Dăbuleni.

Cine-l bate pe prinţul Charles, la popularitate, în Viscri

Patul care asteapta musafiri in casa Gerdei din Viscri

Transilvania li s-a arătat străinilor exact aşa cum este. Un ţinut minunat, locuit de oameni în esenţă buni, dar inconştienţi de valoarea moştenirii pe care o au în bătătură.

Cu prejudecățile la Roma

Vaticanul după ploaie

Cum am cheltuit pensia pe o lună a mamei la o masă de fițe la Pierluigi în Roma

Din Buenos Aires con mucho calor

eu

Zgomotos, fierbinte, cu iz de grătar și cu aromă de tango – Buenos Aires, orașul cu 13 milioane de oameni

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.