Două filme bune de văzut în vacanță

„Profesoara”, film slovac despre educația dreaptă din comunism, și „Despre trup și suflet”, film unguresc, o poveste sensibilă de dragoste într-un abator.

Ucitelka, un film slovac din 2016, multipremiat pe la diverse festivaluri, în special pentru rolul principal feminin, este o capodoperă a oportunismului, ipocriziei și „corupției mici” generate de cele mai bune și nobile intenții – alea care-ți dictează să faci orice pentru binele copiilor tăi. Noua profesoară de slovacă, rusă și istorie, Maria, face cunoștință cu elevii ei nu întrebându-i ce știu sau ce vor să se facă, ci cu ce se ocupă mama și tata. Profesoara e secretară de partid (comunist), văduvă de militar și soră de activistă comunistă plecată în Rusia. Întreține un sistem PCR (pile, cunoștințe și relații) cerând de la părinți diverse favoruri în schimbul notelor mari pentru copii. Tatăl unuia stă la cozi pentru ea și-i cumpără diverse alimente, mama uneia o coafează gratis, altul o cară cu taxi-ul, unul îi furnizează medicamente și tot așa. Cine nu se conformează nu numai că primește note mici, dar este și batjocorit în fața clasei sub pretext de IQ mic.

Lucrurile se agravează când niște părinți refuză să-i satisfacă dorințele tovarășei pentru că, în pofida aparențelor, unii mai au și principii. Ședința cu părinții, convocată de directoarea școlii – care ar vrea și ea să scape de profă, dar cu mâinile părinților, ca să nu-și pună funcția în pericol – este o scenetă de un realism usturător. Toată clasa, versus cele două familii care au refuzat compromisul: „Dar nu vrem toți binele copiilor noștri, ce e rău în a o ajuta pe tovarășa? Oameni suntem!” Li se găsesc motive, păcate și defecte tot contestatarilor, în loc să i se critice profesoarei metodele neortodoxe. Părinții cu educații și profesii diferite aleg să lase capul în jos când sunt confruntați cu alternativa: nu vreți mai bine să știți exact ce pot copiii voștri, în loc să-i faceți favoruri profesoarei și ea să vă întrețină iluzia că aveți copii de nota zece?

Filmul ăsta putea probabil să fie făcut și în România. Finalul ne arată și că el e teribil de actual, chiar dacă se petrece într-o epocă despre care ne place să credem că ne-a fost impusă. De fapt ne arată că am fost complici și continuăm să fim și astăzi. Cu cele mai bune scuze, desigur.

Despre trup și suflet

Zilele astea am mai văzut ceva care mi-a plăcut. On body and soul, film unguresc de anul ăsta. E o poveste atipică de dragoste, născută neașteptat între două personaje care ar trece drept ciudate în lumea reală. Oameni cu dificultăți afective care fac eforturi mari ca să se comporte „ca ceilalți”, și care-și ascund sensibilitățile în munca banală și adesea brutală, din fiecare zi într-un abator. Nopțile, însă…

Un film cu delicatețe și umor despre ceea ce e dincolo de aparențe, ce se ascunde în spatele unui corp defect sau în sufletul unui animal, un film care ascunde mai mult decât arată, tace mai mult decât spune. Deși e cu happy end îți lasă un gust amar.

 

Etichete: , , , , , , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Suni la 112 și te sună înapoi niște ciocli

morturary

O întrebare pentru domnul Raed Arafat: ce comision primesc operatoarele de la 112 ca să le furnizeze firmelor de pompe funebre numerele de telefon ale rudelor celor decedați?

Respect pentru sfânta prostie națională

prostie

Senatorii Ficățel și Miki Șpagă vor să ne oblige să le arătăm respect, printr-o lege care ne va măsura sentimentele și va sancționa prompt abaterile de la sentimentele sănătoase, naționale, de iubire și respect față de tot ce e românesc, creștin și … tricolor

Cât ne-a costat înflorirea sectorului 3, în campania electorală 2016

begonia1

Primarul Negoiță a cumpărat gazon la preț dublu față de piață, apoi l-a tăiat și aruncat ca să planteze în loc begonii. Cât au costat ele și de ce primarul refuză să spună?

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

Pentru Dan. Și pentru toți cei care au murit „ca fraierii” la Revoluție

O bunică de pe strada care-i poartă numele lui Dan

Azi e doar un nume de stradă în Berceni. Pe ea locuiesc oameni. Probabil unii dintre ei s-au enervat acum câțiva ani când au fost nevoiți să-și schimbe buletinele pentru că primăria le schimbase numele străzii.

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?