Două filme bune de văzut în vacanță

„Profesoara”, film slovac despre educația dreaptă din comunism, și „Despre trup și suflet”, film unguresc, o poveste sensibilă de dragoste într-un abator.

Ucitelka, un film slovac din 2016, multipremiat pe la diverse festivaluri, în special pentru rolul principal feminin, este o capodoperă a oportunismului, ipocriziei și „corupției mici” generate de cele mai bune și nobile intenții – alea care-ți dictează să faci orice pentru binele copiilor tăi. Noua profesoară de slovacă, rusă și istorie, Maria, face cunoștință cu elevii ei nu întrebându-i ce știu sau ce vor să se facă, ci cu ce se ocupă mama și tata. Profesoara e secretară de partid (comunist), văduvă de militar și soră de activistă comunistă plecată în Rusia. Întreține un sistem PCR (pile, cunoștințe și relații) cerând de la părinți diverse favoruri în schimbul notelor mari pentru copii. Tatăl unuia stă la cozi pentru ea și-i cumpără diverse alimente, mama uneia o coafează gratis, altul o cară cu taxi-ul, unul îi furnizează medicamente și tot așa. Cine nu se conformează nu numai că primește note mici, dar este și batjocorit în fața clasei sub pretext de IQ mic.

Lucrurile se agravează când niște părinți refuză să-i satisfacă dorințele tovarășei pentru că, în pofida aparențelor, unii mai au și principii. Ședința cu părinții, convocată de directoarea școlii – care ar vrea și ea să scape de profă, dar cu mâinile părinților, ca să nu-și pună funcția în pericol – este o scenetă de un realism usturător. Toată clasa, versus cele două familii care au refuzat compromisul: „Dar nu vrem toți binele copiilor noștri, ce e rău în a o ajuta pe tovarășa? Oameni suntem!” Li se găsesc motive, păcate și defecte tot contestatarilor, în loc să i se critice profesoarei metodele neortodoxe. Părinții cu educații și profesii diferite aleg să lase capul în jos când sunt confruntați cu alternativa: nu vreți mai bine să știți exact ce pot copiii voștri, în loc să-i faceți favoruri profesoarei și ea să vă întrețină iluzia că aveți copii de nota zece?

Filmul ăsta putea probabil să fie făcut și în România. Finalul ne arată și că el e teribil de actual, chiar dacă se petrece într-o epocă despre care ne place să credem că ne-a fost impusă. De fapt ne arată că am fost complici și continuăm să fim și astăzi. Cu cele mai bune scuze, desigur.

Despre trup și suflet

Zilele astea am mai văzut ceva care mi-a plăcut. On body and soul, film unguresc de anul ăsta. E o poveste atipică de dragoste, născută neașteptat între două personaje care ar trece drept ciudate în lumea reală. Oameni cu dificultăți afective care fac eforturi mari ca să se comporte „ca ceilalți”, și care-și ascund sensibilitățile în munca banală și adesea brutală, din fiecare zi într-un abator. Nopțile, însă…

Un film cu delicatețe și umor despre ceea ce e dincolo de aparențe, ce se ascunde în spatele unui corp defect sau în sufletul unui animal, un film care ascunde mai mult decât arată, tace mai mult decât spune. Deși e cu happy end îți lasă un gust amar.

 

Etichete: , , , , , , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Nu sunt dezamăgit de România, pentru că nu m-am lăsat amăgit

Camil Petrescu fiul

Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

Suni la 112 și te sună înapoi niște ciocli

morturary

O întrebare pentru domnul Raed Arafat: ce comision primesc operatoarele de la 112 ca să le furnizeze firmelor de pompe funebre numerele de telefon ale rudelor celor decedați?

Mama mi-a zis să nu mă duc, dar eu nu și nu…

parapanta3

Cu parapanta e ca și cu un bărbat, prima dată nu e bine, dar ceva te face să mai vrei măcar o dată 😉

Fatalismul mioritic se tratează cu drujba

diana

Vă mai amintiți că în Drumul Taberei începuse construcția unei noi linii de metrou? Asta e povestea oamenilor care i-au împins liniile și peroanele mai pe mijlocul bulevardului, ca să nu le afecteze pomii.

Cu cât ne-a botezat Samsung Biblioteca Națională

Biblioteca Națională Samsung

Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.