Mesajul de Crăciun

de la mine mai mult, de la Toshiba mai puțin, dar pe medie suntem p-acolo ;)

I -am zis lu’ Pisica Toshiba, fată, ne-a prins Crăciunu’ fără felicitare oficială. Trump a dat, Pence a dat, ambasadorul și nevastă-sa și-au băgat și câinele lângă brad, a dat și Tudose, Iohannis nu mai zic, custodele coroanei, ce mai, practic toată lumea (bună) a bifat obligația asta față de popor. Noi o ardem secular p-aci, fără brad, fără urări, fără porc – că am devenit vegetariene – hai măcar cu pozele să intrăm și noi în rândul lumii.

Asta a fost prima dublă: fiecare ne-am arătat ce aveam mai de preț, io dinții cei drepți, ea …

 

Pentru a doua a fost nevoie de niște promisiuni de pliculeț, pe care am refuzat să mă las șantajată ca să le fac, așa că atât s-a putut anul ăsta. Poate la anu’ facem mai bine.

Hai La mulți ani și să fim sănătoși, că în rest ne-om descurca!

Zilele astea vine și bilanțu’, că nu scăpați doar cu atât 😛

Tags: , , , ,

2 Responses to “Mesajul de Crăciun” Subscribe

  1. Diana 25/12/2017 at 12:39 #

    Sa aveti parte de toate cele bune. Multumiri pentru blog 🙂

  2. Daniel-NuPreaFericitul acesti tari 12/09/2023 at 23:31 #

    Pe bune ?!?
    Si Toshiba e vegetariana ? :)))))

Leave a Reply

Oldies but goldies

Megastructuri și mini-popoare

catedrala2

Cum ne privesc turiștii care ne vizitează Casa Poporului. Ce diferență e între uimirea lor și a noastră când le vizităm catedralele lor, vechi de secole. Și la ce ne ajută clădirile astea impunătoare pe noi, oamenii de rând.

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

Vinales, seva eco-bio a Cubei

vinales20

Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților