Acum un an pe vremea asta mă pregăteam să fac un salt înapoi în timp, în Cuba, unde printre alte neajunsuri a fost și faptul că am stat 3 săptămâni fără Internet. Wi-Fi-ul din piețele publice ale Cubei nu-ți ajunge nici la o măsea, și pe el se bat cot la cot turiștii și localnicii. La fel ca și mâncarea, Internetul e pe cartelă și nu e deloc ieftin. 2 euro ora, care zboară ca gândul așteptând să se încarce câte o pagină. Iar procurarea cartelelor e cu coadă și nu se găsesc decât la primele ore ale dimineții, la poștă. La bișnițarii din piețe e mai scump.
O știre de ieri zice că Cuba a protestat oficial la adresa intenției SUA de a penetra insula comunistă din coastele ei cu mai mult Internet și informație la liber decât e acum. Cu alte cuvinte, dacă n-a reușit cu arme, mercenari, agenți secreți, bărci, avioane și embargo economic în ultimii 60 de ani, America încearcă și probabil va reuși acum cu niscai mega pe secundă în plus. Războiul modern e informațional, regimurile se schimbă mai ușor prin manipularea populației cu știri false, iar unii consideră că nu e amestec în treburile interne ale unui stat dacă se petrece la liber pe Internet. Mă mir că nu le-a dat prin cap mai demult să facă asta.
Internetul în Cuba s-a răspândit mai mult după 2011, când țara vecină și prietenă întru ideologie, Venezuela, i-a trimis un cablu submarin și a legat insula în sfârșit la rețeaua globală de Internet. Până atunci Cuba se baza doar pe satelit, ceea ce era scump și lent. Embargoul instituit de SUA izolase insula și din punct de vedere al comunicațiilor prin fibră. La nivel global cică 99% din traficul de date se derulează prin rețeaua de cabluri submarine și numai 1% prin sateliți. Cum s-ar zice, cloudu’ omenirii e de fapt pe fundul mării.
Cablul trimis de Venezuela intră în Cuba pe la Siboney (satul din care a pornit Fidel revoluția în anii 50) și altul leagă Santiago de Cuba de Jamaica (sursa). Tot în sudul insulei mai intră un cablu submarin de Internet, dar e al americanilor și pare destinat bazei de la Guantanamo. Probabil el va fi poarta prin care au de gând americanii acum să inunde insula cu Internet.
Mă îndoiesc că americanii se vor lăsa impresionați de protestul oficial cubanez. Până la urmă Trump a decis să nu continue politica de deschidere a lui Obama, iar la deteriorarea relațiilor bilaterale a contribuit și straniul incident de acum un an în care diplomații americani de la Havana au fost puși pe fugă de niște sunete ciudate emise în ambasadă, care i-au surzit. America ar putea acum, pe bună dreptate, să se facă că nu aude ce protestează Cuba 😉
În fine, citind informațiile astea mă gândeam la cum va schimba Internetul la liber viața în Cuba. Într-adevăr, relațiile interumane acolo sunt acum așa cum le știam și la noi în urmă cu 25 de ani. Oamenii au mai mult timp să trăiască offline datorită faptului că nu au acces facil la Internet. Din punctul de vedere al unora de pe partea astălaltă a cablului s-ar zice că mai degrabă offline-ul e o binecuvântare decât online-ul. Pedro Daniel, tipul care ne-a găzduit în Havana, web developer la un spital din Capitală, ne întreba dacă noi avem Internet tot timpul și părea că asta ar fi raiul pentru el.
Spunea că medicii de la el din spital, de exemplu, au acces la Internet și nu-l folosesc numai ca să-și caute loc de muncă în străinătate, deși e și asta o realitate. Medicina cubaneză e de fapt ramura care aduce cei mai mulți bani pe insulă, după ce producția de medicamente și producția de medici pentru export au preluat locul zahărului, alcoolului și tutunului în balanța comercială a Cubei. Pentru asta e nevoie de informație și de legături facile cu lumea. E incontestabil că dezvoltarea insulei depinde și de gradul de penetrare a Internetului și de accesul facil al populației la servicii, iar asta le va schimba viețile oamenilor, ca peste tot în lume.
Internetul va fi probabil arma cea mai eficientă împotriva partidului unic care, iată, chiar și la zece ani de la „abdicarea” lui Fidel continuă să fie la putere. Sigur, mai e și exemplul Chinei, dar Cuba nu e China. Va fi interesant de urmărit evoluția asta și transformarea cubanezului de rând în netizenul global, transformare care vine la pachet cu multe pretenții și puține concesii. Cubanezul deja a suferit o mutație în ultimii ani, de la revoluționarul care își dădea viața pentru patrie (Patria o muerte), la descurcărețul de tranziție care împușcă CUC-ul în buzunarele turiștilor. Rămâne de văzut ce va face cu această poartă virtuală către lume pe care i-o vor deschide americanii în nas. Probabil ce am făcut toți, că nimeni nu vrea să învețe din greșelile altora 🙂
În caz că aveți timp de niște texte lungi (dar cu poze multe) citiți și impresiile mele din Cuba 2017:
Sincer, nu înțeleg adversitatea față de Internet. Este o facilitate reală, care trebuie însă folosită rațional. Este adevărat că circulă ȘI o sumedenie de imbecilități, însă cine a făcut documentare tehnică înainte de 1990, strict în centrele de documentare, singurele care dețineau (în mică parte) publicații de specialitate, a binecuvântat un mod comod de informare.
Evident, ca orice lucru pe lumea asta, poate fi folosit bine și prost, însă asta este problema (și vina) utilizatorilor nu a sistemului.
Mai degrabă, nu înțeleg rostul rețelelor de socializare, nesimțind nevoia de a comunica întregii lumi pe care parte m-am trezit dimineața. Și nici nu o pot face cu harul literar al dnei Benezic.
Iar Cuba este un caz special. Au rămas într-alt secol și îmi pare rău pentru cubanezi. Este adevărat că toți prietenii mei cubanezi sunt acum în SUA și se simt destul de bine.