Paterson, poezia și umorul unei vieți banale

Filmul lui Jim Jarmusch îți arată că există viață și fără toate „realizările”, „împlinirile” și „accesoriile” de care ne înconjurăm selfiurile zi de zi, și tot nefericiți suntem

Paterson e șofer de autobuz în orașul Paterson, New Jersey. Are o viață simplă până la banalitate, ca un traseu fără incidente de autobuz într-un oraș de provincie. Se trezește fără ceas în fiecare dimineață în jur de 6, își amușinează un pic nevasta, își mănâncă cerealele cu lapte, apoi parcurge pe jos drumul de la casa modestă din lemn, până  la depoul orașului. Străzile sunt pustii, clădirile vechi și dărăpănate, orașul nu mustește de prosperitate, nimic în jurul lui Paterson nu merită să fie pus măcar pe Instagram, darmite într-un film. Până și locul în care-și mănâncă liniștit pachețelul pregătit de nevastă – pe o bancă în fața unei cascade – e stricat estetic de un gard de sârmă trântit între privitor și peisaj.

Și totuși pare că nimic din toate astea nu-l afectează pe Paterson și nu-i strică simțul poetic, așa cum faptul că trăiește la o aruncătură de băț de tumultosul New York nu-i influențează cu nimic stilul complet offline de viață. Paterson nu are telefon mobil, nu e interesat de Internet, nu se uită la TV. În schimb scrie ce-i trece prin cap într-un carnețel „secret” despre care nevasta îl bate la cap să-l tragă la xerox ca să nu se piardă înainte ca poeziile lui să încânte marele public. Pentru că, ați ghicit, Paterson scrie poezii.

Scrie pe volan, înainte de începerea turelor, scrie acasă, în pivniță, pe o măsuță plină cu de toate, de la volumele de poezie preferate până la borcane cu piulițe și scule, scrie permanent în capul lui, fraze fără rimă și de cele mai multe ori fără vreun sens poetic – dar ce știu eu, care oricum nu apreciez poezia în general. După program, Paterson se întoarce pe același traseu acasă, degustă mâncarea inventată de nevastă, reușind să-și disimuleze lipsa de entuziasm pentru asta, apoi scoate la plimbare buldogul familiei, de care nu pare prea atașat, până în fața unui bar din cartier în care încheie ziua în fața unei halbe cu bere.

Total diferită de Paterson, deci tocmai de aia îndrăgostită de el, este Laura, nevasta casnică și artistă a șoferului de autobuz. Laura are o pasiune pentru alb și negru, visează să facă multe și culmea e că are potențial să și reușească. Într-o zi plănuiește să se îmbogățească făcând brioșe (tot alb-negru), în alta să devină celebră cântăreață country style. Îi devalizează contul bărbatului muncitor cumpărând făină pentru brioșe, apoi își comandă o chitară de pe Internet (cu tot cu DVD-uri cu lecții). Reușește în film doar să câștige niște sute de dolari pe brioșele vândute la un târg, dar cine știe, gândind pozitiv și repetând silitor după DVD, poate într-o zi va ajunge o celebră cântăreață.

Oricum, nimic din ce se întâmplă în film nu deraiază de pe traseul vieții lui Paterson, deși sunt câteva tentative de senzațional, dar eșuează și alea în banal, datorită stilului calm și aproape inexpresiv al lui Paterson. Pare că tot tumultul poetic zace numai în el, iar la suprafață rămâne  doar un tip atletic, tânăr, împăcat cu viața pe care o duce, deși asta e tot ce poate fi mai banal și diferit de visele carieriste ale omului modern.

Ciudat lucru, dar exact asta atrage la filmul ăsta, faptul că îți arată că există viață și fără toate „realizările”, „împlinirile” și „accesoriile” de care ne înconjurăm selfiurile zi de zi, și tot nefericiți suntem. „Paterson” filmul și Paterson șoferul emană simplitate, bucurie, căldură fără să arate lucruri spectaculoase. Less is more chiar și când e vorba de împlinirile vieții. Măreția cotidianului banal de care fugim toți de frica plafonării, a plictiselii, este deci capabilă să stârnească râsete într-o sală de cinema și să-i facă pe oameni să plece acasă un pic mai înseninați decât veniseră. Iar pentru asta pesemne că trebuie apreciat regizorul – Jim Jarmusch, dar și echipa de actori care s-au achitat excelent de partea lor de vină:

  • Adam Driver (șoferul-poet Paterson) care face aici, din ce înțeleg, un rol complet diferit de Star Wars pe care nu l-am văzut;
  • Golshifteh Farahani (nevasta Laura) o actriță de origine iraniană care trăiește la Paris;
  • colegul lui Paterson care se plânge tot timpul, barmanul care adună poze cu celebritățile orașului și refuză să pună un TV în local, un cuplu care se tot chinuie să se despartă și nu reușește, și
  • Nellie (câinele Marvin) care din păcate n-a supraviețuit filmului, a murit chiar după ce s-au terminat filmările, dar nu pentru că i-ar fi făcut Paterson ceva. A fost premiat, însă, cu un Palm D’Og special pentru acest film.

 

Când am fost la vizionarea filmului „Paterson”, la Cinema Elvira Popescu, m-a căutat în geantă tipul de la intrare. Acolo se face control de securitate de multă vreme, mai degrabă pentru Institutul Francez decât pentru filme, cred. Totuși un prieten m-a întrebat amuzat dacă m-a controlat de iconițe. Era chiar a doua zi după scandalul de la MȚR, cu creștinii care au împiedicat vizionarea unui film cu care nu erau de acord. Întâmplarea face că același distribuitor al filmului „120 de bătăi pe minut” a adus în România și „Paterson”.

N-o să fiți controlați de iconițe în geantă, dacă mergeți să vedeți „Paterson”, dar o să vi se întâmple ceva mai plăcut. Pe 14 februarie, ziua îndrăgostiților deh, dacă vă duceți în cuplu la avanpremiera filmului, la Cinema Union, o să plătiți un singur bilet pentru două persoane. Cu condiția să aveți asupra voastră o… carte de poezii. Așadar, nu pierdeți din vedere, miercuri, 14 februarie, ora 19.00, Cinemateca Union, carte de poezii, intrați doi, plătiți doar pentru unul. Deși nu scrie în comunicat sunt convinsă că cuplurile pot fi și de același sex 😉 Pentru ceilalți necuplați, filmul intră în cinematografe din 16 februarie. Mie mi-a plăcut.

 

Aha!*

*ăsta e un final pe care-l veți înțelege după ce vedeți filmul 😉 

Etichete: , , , , , , , ,

One Response la “Paterson, poezia și umorul unei vieți banale” Subscribe

  1. Stefan Bragarea 10/02/2018 at 20:22 #

    În sfărșit m-a edificat tov. Drăghici – nici dvs nu puteți fi motostivuitor!

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Din Buenos Aires con mucho calor

eu

Zgomotos, fierbinte, cu iz de grătar și cu aromă de tango – Buenos Aires, orașul cu 13 milioane de oameni

Dacă Traian ar fi vrut să cucerească Dacia în 2013…

turnulete

… l-ar fi oprit jandarmii să urce la cetatea Sarmizegetusa Regia, pe motiv că e închisă între decembrie și februarie, și astfel geneza poporului român ar fi așteptat primăvara

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)

Bucuria revederii dupa 50 de ani

Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunăstarea unui popor. Am rămas aici ca o datorie față de cei care ne-au învățat. Însă acum în România specialiștii sunt tratați în bătaie de joc. Eu încă nu sunt pensionar, deci nu simt că atentez la siguranța țării, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor

Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

teclas

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.

Cum s-a „optat” pentru ora de religie

scoala

Curtea Constituțională îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. Motive pentru care peste 90% dintre părinți au făcut cereri ca să-și înscrie copiii la ora de religie.

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei