Paterson, poezia și umorul unei vieți banale

Filmul lui Jim Jarmusch îți arată că există viață și fără toate „realizările”, „împlinirile” și „accesoriile” de care ne înconjurăm selfiurile zi de zi, și tot nefericiți suntem

Paterson e șofer de autobuz în orașul Paterson, New Jersey. Are o viață simplă până la banalitate, ca un traseu fără incidente de autobuz într-un oraș de provincie. Se trezește fără ceas în fiecare dimineață în jur de 6, își amușinează un pic nevasta, își mănâncă cerealele cu lapte, apoi parcurge pe jos drumul de la casa modestă din lemn, până  la depoul orașului. Străzile sunt pustii, clădirile vechi și dărăpănate, orașul nu mustește de prosperitate, nimic în jurul lui Paterson nu merită să fie pus măcar pe Instagram, darmite într-un film. Până și locul în care-și mănâncă liniștit pachețelul pregătit de nevastă – pe o bancă în fața unei cascade – e stricat estetic de un gard de sârmă trântit între privitor și peisaj.

Și totuși pare că nimic din toate astea nu-l afectează pe Paterson și nu-i strică simțul poetic, așa cum faptul că trăiește la o aruncătură de băț de tumultosul New York nu-i influențează cu nimic stilul complet offline de viață. Paterson nu are telefon mobil, nu e interesat de Internet, nu se uită la TV. În schimb scrie ce-i trece prin cap într-un carnețel „secret” despre care nevasta îl bate la cap să-l tragă la xerox ca să nu se piardă înainte ca poeziile lui să încânte marele public. Pentru că, ați ghicit, Paterson scrie poezii.

Scrie pe volan, înainte de începerea turelor, scrie acasă, în pivniță, pe o măsuță plină cu de toate, de la volumele de poezie preferate până la borcane cu piulițe și scule, scrie permanent în capul lui, fraze fără rimă și de cele mai multe ori fără vreun sens poetic – dar ce știu eu, care oricum nu apreciez poezia în general. După program, Paterson se întoarce pe același traseu acasă, degustă mâncarea inventată de nevastă, reușind să-și disimuleze lipsa de entuziasm pentru asta, apoi scoate la plimbare buldogul familiei, de care nu pare prea atașat, până în fața unui bar din cartier în care încheie ziua în fața unei halbe cu bere.

Total diferită de Paterson, deci tocmai de aia îndrăgostită de el, este Laura, nevasta casnică și artistă a șoferului de autobuz. Laura are o pasiune pentru alb și negru, visează să facă multe și culmea e că are potențial să și reușească. Într-o zi plănuiește să se îmbogățească făcând brioșe (tot alb-negru), în alta să devină celebră cântăreață country style. Îi devalizează contul bărbatului muncitor cumpărând făină pentru brioșe, apoi își comandă o chitară de pe Internet (cu tot cu DVD-uri cu lecții). Reușește în film doar să câștige niște sute de dolari pe brioșele vândute la un târg, dar cine știe, gândind pozitiv și repetând silitor după DVD, poate într-o zi va ajunge o celebră cântăreață.

Oricum, nimic din ce se întâmplă în film nu deraiază de pe traseul vieții lui Paterson, deși sunt câteva tentative de senzațional, dar eșuează și alea în banal, datorită stilului calm și aproape inexpresiv al lui Paterson. Pare că tot tumultul poetic zace numai în el, iar la suprafață rămâne  doar un tip atletic, tânăr, împăcat cu viața pe care o duce, deși asta e tot ce poate fi mai banal și diferit de visele carieriste ale omului modern.

Ciudat lucru, dar exact asta atrage la filmul ăsta, faptul că îți arată că există viață și fără toate „realizările”, „împlinirile” și „accesoriile” de care ne înconjurăm selfiurile zi de zi, și tot nefericiți suntem. „Paterson” filmul și Paterson șoferul emană simplitate, bucurie, căldură fără să arate lucruri spectaculoase. Less is more chiar și când e vorba de împlinirile vieții. Măreția cotidianului banal de care fugim toți de frica plafonării, a plictiselii, este deci capabilă să stârnească râsete într-o sală de cinema și să-i facă pe oameni să plece acasă un pic mai înseninați decât veniseră. Iar pentru asta pesemne că trebuie apreciat regizorul – Jim Jarmusch, dar și echipa de actori care s-au achitat excelent de partea lor de vină:

  • Adam Driver (șoferul-poet Paterson) care face aici, din ce înțeleg, un rol complet diferit de Star Wars pe care nu l-am văzut;
  • Golshifteh Farahani (nevasta Laura) o actriță de origine iraniană care trăiește la Paris;
  • colegul lui Paterson care se plânge tot timpul, barmanul care adună poze cu celebritățile orașului și refuză să pună un TV în local, un cuplu care se tot chinuie să se despartă și nu reușește, și
  • Nellie (câinele Marvin) care din păcate n-a supraviețuit filmului, a murit chiar după ce s-au terminat filmările, dar nu pentru că i-ar fi făcut Paterson ceva. A fost premiat, însă, cu un Palm D’Og special pentru acest film.

 

Când am fost la vizionarea filmului „Paterson”, la Cinema Elvira Popescu, m-a căutat în geantă tipul de la intrare. Acolo se face control de securitate de multă vreme, mai degrabă pentru Institutul Francez decât pentru filme, cred. Totuși un prieten m-a întrebat amuzat dacă m-a controlat de iconițe. Era chiar a doua zi după scandalul de la MȚR, cu creștinii care au împiedicat vizionarea unui film cu care nu erau de acord. Întâmplarea face că același distribuitor al filmului „120 de bătăi pe minut” a adus în România și „Paterson”.

N-o să fiți controlați de iconițe în geantă, dacă mergeți să vedeți „Paterson”, dar o să vi se întâmple ceva mai plăcut. Pe 14 februarie, ziua îndrăgostiților deh, dacă vă duceți în cuplu la avanpremiera filmului, la Cinema Union, o să plătiți un singur bilet pentru două persoane. Cu condiția să aveți asupra voastră o… carte de poezii. Așadar, nu pierdeți din vedere, miercuri, 14 februarie, ora 19.00, Cinemateca Union, carte de poezii, intrați doi, plătiți doar pentru unul. Deși nu scrie în comunicat sunt convinsă că cuplurile pot fi și de același sex 😉 Pentru ceilalți necuplați, filmul intră în cinematografe din 16 februarie. Mie mi-a plăcut.

 

Aha!*

*ăsta e un final pe care-l veți înțelege după ce vedeți filmul 😉 

Etichete: , , , , , , , ,

One Response la “Paterson, poezia și umorul unei vieți banale” Subscribe

  1. Stefan Bragarea 10/02/2018 at 20:22 #

    În sfărșit m-a edificat tov. Drăghici – nici dvs nu puteți fi motostivuitor!

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Cum stăm cu moralitatea, noi ăștia educați în comunism

pionieri

Dacă e adevărat că predarea religiei în școli are rol de moralizare a maselor, atunci noi decrețeii, pionierii, șoimii patriei, de unde am învățat onoarea și moralitatea?

Fără dosar cu șină la Consulatul Boliviei

20180224_105612

Aventurile birocratice din lumea care nu vrea să înțeleagă avantajele renunțării la vize turistice.

Secretul Rozaliei din Criţ: “Ne-a ferit Dumnezeu de emigrare aicea, că avem mult de lucru”

Minunata ciorba ardeleneasca a adunat Europa la aceasi masa

Cu timpul oamenii au constatat că activităţi pe care noi le considerăm plictisitoare, pentru că le facem zi de zi, pot fi vândute foarte bine străinilor, care nu le-au văzut niciodată

De ce ea? (2)

tarau-curte

Cazul Daniela Tarău: viața în arestul Capitalei, pentru un om care se știe nevinovat, ancheta lui Cristian Panait și procesul absurd, în care niciun judecător nu catadicsea să citească dosarul.

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale