Paterson, poezia și umorul unei vieți banale

Filmul lui Jim Jarmusch îți arată că există viață și fără toate „realizările”, „împlinirile” și „accesoriile” de care ne înconjurăm selfiurile zi de zi, și tot nefericiți suntem

Paterson e șofer de autobuz în orașul Paterson, New Jersey. Are o viață simplă până la banalitate, ca un traseu fără incidente de autobuz într-un oraș de provincie. Se trezește fără ceas în fiecare dimineață în jur de 6, își amușinează un pic nevasta, își mănâncă cerealele cu lapte, apoi parcurge pe jos drumul de la casa modestă din lemn, până  la depoul orașului. Străzile sunt pustii, clădirile vechi și dărăpănate, orașul nu mustește de prosperitate, nimic în jurul lui Paterson nu merită să fie pus măcar pe Instagram, darmite într-un film. Până și locul în care-și mănâncă liniștit pachețelul pregătit de nevastă – pe o bancă în fața unei cascade – e stricat estetic de un gard de sârmă trântit între privitor și peisaj.

Și totuși pare că nimic din toate astea nu-l afectează pe Paterson și nu-i strică simțul poetic, așa cum faptul că trăiește la o aruncătură de băț de tumultosul New York nu-i influențează cu nimic stilul complet offline de viață. Paterson nu are telefon mobil, nu e interesat de Internet, nu se uită la TV. În schimb scrie ce-i trece prin cap într-un carnețel „secret” despre care nevasta îl bate la cap să-l tragă la xerox ca să nu se piardă înainte ca poeziile lui să încânte marele public. Pentru că, ați ghicit, Paterson scrie poezii.

Scrie pe volan, înainte de începerea turelor, scrie acasă, în pivniță, pe o măsuță plină cu de toate, de la volumele de poezie preferate până la borcane cu piulițe și scule, scrie permanent în capul lui, fraze fără rimă și de cele mai multe ori fără vreun sens poetic – dar ce știu eu, care oricum nu apreciez poezia în general. După program, Paterson se întoarce pe același traseu acasă, degustă mâncarea inventată de nevastă, reușind să-și disimuleze lipsa de entuziasm pentru asta, apoi scoate la plimbare buldogul familiei, de care nu pare prea atașat, până în fața unui bar din cartier în care încheie ziua în fața unei halbe cu bere.

Total diferită de Paterson, deci tocmai de aia îndrăgostită de el, este Laura, nevasta casnică și artistă a șoferului de autobuz. Laura are o pasiune pentru alb și negru, visează să facă multe și culmea e că are potențial să și reușească. Într-o zi plănuiește să se îmbogățească făcând brioșe (tot alb-negru), în alta să devină celebră cântăreață country style. Îi devalizează contul bărbatului muncitor cumpărând făină pentru brioșe, apoi își comandă o chitară de pe Internet (cu tot cu DVD-uri cu lecții). Reușește în film doar să câștige niște sute de dolari pe brioșele vândute la un târg, dar cine știe, gândind pozitiv și repetând silitor după DVD, poate într-o zi va ajunge o celebră cântăreață.

Oricum, nimic din ce se întâmplă în film nu deraiază de pe traseul vieții lui Paterson, deși sunt câteva tentative de senzațional, dar eșuează și alea în banal, datorită stilului calm și aproape inexpresiv al lui Paterson. Pare că tot tumultul poetic zace numai în el, iar la suprafață rămâne  doar un tip atletic, tânăr, împăcat cu viața pe care o duce, deși asta e tot ce poate fi mai banal și diferit de visele carieriste ale omului modern.

Ciudat lucru, dar exact asta atrage la filmul ăsta, faptul că îți arată că există viață și fără toate „realizările”, „împlinirile” și „accesoriile” de care ne înconjurăm selfiurile zi de zi, și tot nefericiți suntem. „Paterson” filmul și Paterson șoferul emană simplitate, bucurie, căldură fără să arate lucruri spectaculoase. Less is more chiar și când e vorba de împlinirile vieții. Măreția cotidianului banal de care fugim toți de frica plafonării, a plictiselii, este deci capabilă să stârnească râsete într-o sală de cinema și să-i facă pe oameni să plece acasă un pic mai înseninați decât veniseră. Iar pentru asta pesemne că trebuie apreciat regizorul – Jim Jarmusch, dar și echipa de actori care s-au achitat excelent de partea lor de vină:

  • Adam Driver (șoferul-poet Paterson) care face aici, din ce înțeleg, un rol complet diferit de Star Wars pe care nu l-am văzut;
  • Golshifteh Farahani (nevasta Laura) o actriță de origine iraniană care trăiește la Paris;
  • colegul lui Paterson care se plânge tot timpul, barmanul care adună poze cu celebritățile orașului și refuză să pună un TV în local, un cuplu care se tot chinuie să se despartă și nu reușește, și
  • Nellie (câinele Marvin) care din păcate n-a supraviețuit filmului, a murit chiar după ce s-au terminat filmările, dar nu pentru că i-ar fi făcut Paterson ceva. A fost premiat, însă, cu un Palm D’Og special pentru acest film.

 

Când am fost la vizionarea filmului „Paterson”, la Cinema Elvira Popescu, m-a căutat în geantă tipul de la intrare. Acolo se face control de securitate de multă vreme, mai degrabă pentru Institutul Francez decât pentru filme, cred. Totuși un prieten m-a întrebat amuzat dacă m-a controlat de iconițe. Era chiar a doua zi după scandalul de la MȚR, cu creștinii care au împiedicat vizionarea unui film cu care nu erau de acord. Întâmplarea face că același distribuitor al filmului „120 de bătăi pe minut” a adus în România și „Paterson”.

N-o să fiți controlați de iconițe în geantă, dacă mergeți să vedeți „Paterson”, dar o să vi se întâmple ceva mai plăcut. Pe 14 februarie, ziua îndrăgostiților deh, dacă vă duceți în cuplu la avanpremiera filmului, la Cinema Union, o să plătiți un singur bilet pentru două persoane. Cu condiția să aveți asupra voastră o… carte de poezii. Așadar, nu pierdeți din vedere, miercuri, 14 februarie, ora 19.00, Cinemateca Union, carte de poezii, intrați doi, plătiți doar pentru unul. Deși nu scrie în comunicat sunt convinsă că cuplurile pot fi și de același sex 😉 Pentru ceilalți necuplați, filmul intră în cinematografe din 16 februarie. Mie mi-a plăcut.

 

Aha!*

*ăsta e un final pe care-l veți înțelege după ce vedeți filmul 😉 

Etichete: , , , , , , , ,

One Response la “Paterson, poezia și umorul unei vieți banale” Subscribe

  1. Stefan Bragarea 10/02/2018 at 20:22 #

    În sfărșit m-a edificat tov. Drăghici – nici dvs nu puteți fi motostivuitor!

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Nu există o legătură între creșterea avuției bisericii și calitatea vieții enoriașilor

oti

Interviu cu fondatorul Asociației Secular Umaniste din România, Atila Nyerges, despre religie, credință, știință și imoralitatea legăturii dintre biserică și politicieni, pe la spatele poporului prezumat credincios.

Suntem mai proști decât ne credem, dar ne și cam place

ignoranta

Oamenii sunt mai puțin înclinați să caute informații după ce află că se înșală, deoarece le place să se simtă bine, nu incompetenți. În plus, când li se confirmă părerile, chiar false, creierul lor secretă dopamină și se simt ca atunci când fac sex sau mănâncă ciocolată.

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.

Fără dosar cu șină la Consulatul Boliviei

20180224_105612

Aventurile birocratice din lumea care nu vrea să înțeleagă avantajele renunțării la vize turistice.

Turism nemţesc în Transilvania: “Adevărata Românie poate fi descoperită numai la sat”

Casutele de vacanta ale lui Jonas din Valea Verde

„Pupă-mă-n fund şi rămâi sănătos!”, salutul medieval inedit al sighisorenilor, a provocat, in epoca, indignarea Vienei, iar azi le smulge zambetele turistilor straini