Cum era să avem o autostradă București-Berlin

„Mistica rugăciunii și a revolverului”, o carte din care afli că Zelea Codreanu a fost băiat bun pe lângă tac-su și restul politicienilor interbelici, într-o vreme în care antisemitismul mergea mână în mână cu populismul. Toți ceilalți au rămas în manualele de istorie și chiar literatură.

Am avut câteva ore de pierdut într-una din zilele astea prin oraș și le-am cheltuit într-o librărie. Mi-am dat seama că de când folosesc reader-ul n-am mai fost în dilema vizitatorului unei librării – ce să aleg, ce să aleg? – iar lista mea de citit e deja destul de aglomerată în așteptare. Așa că am cedat ispitei și am mai cumpărat două cărți doar ca să le pun și pe ele în așteptare. Ambele de Tatiana Niculescu, pe care tot urmăream s-o citesc încă de când scrisese despre cazul Tanacu, dar nu avusesem ocazia să-i cumpăr vreo carte. De data asta mi-au căzut ochii pe două biografii de oameni controversați: Corneliu Zelea Codreanu și Arsenie Boca.

Mistica rugăciunii și a revolverului” – un titlu împrumutat de la Cioran, după cum scrie pe copertă – este prima carte pe care o citesc despre mișcarea legionară și despre liderul ei. Nu m-a interesat până acum să aflu mai mult decât superficialele informații despre cât de nenorociți au fost legionarii, dar vine un moment în viață în care vrei să afli. E scrisă lejer, jurnalistic, nu abundă în referiri bibliografice, făcută parcă special pentru publicul care vrea să afle dintr-o lectură de două zile cam care a fost treaba cu legionarii ăștia.

Este într-adevăr un demers interesant pentru un filosemit (cum se recomandă doamna Niculescu) să documenteze și să scrie despre viața unui antisemit și să reușească în final să-l transforme într-o aproape victimă a politicii corupte interbelice românești. Cam cu imaginea asta am rămas eu din carte, care e destul de diferită de filmele lui Sergiu Nicolaescu. Adică în ea crimele legionarilor se petrec undeva în fundal, mai mereu explicate, motivate, în schimb în prim plan apar uneltirile lui Carol împreună cu politicienii momentului, împotriva legionarilor. Pe scurt aș zice că e o carte din care afli că Zelea Codreanu a fost băiat bun pe lângă tac-su și restul politicienilor vremii în care antisemitismul mergea mână în mână cu populismul. În timp ce toți ceilalți au rămas în manualele de istorie și chiar literatură, Codreanu a fost aruncat la lada de criminali a istoriei.

Corneliu Zelea Codreanu, naționalist, luptător pentru puritatea etnică a poporului român, a fost primul născut al unor imigranți polonezo-ucraineni fugiți în România în timpul primului război mondial, din cauza unei crime. Bunicul lui o omorâse la beție, în bătaie, pe bunică-sa. În România beneficiază de legile permisive ale vremii, care naturalizau străinii și tolerau de fapt multiculturalitatea. Familia Zelinski își schimbă și românizează numele și se transformă în niște naționaliști antisemiți pur sânge.

Tânărul Corneliu – botezat de A. C. Cuza, profesor universitar și ulterior parlamentar, antisemit notoriu din Iași – este educat la o școală de elită militară, la Mănăstirea Dealu, apoi încearcă să studieze Dreptul la Iași unde începe să aibă și primele acte de bravură huliganică pentru care e aproape exmatriculat, dacă nu ar fi fost protejat de nașul.

Nu excelează în drept sau în oratorie și asta îl va urmări toată viața, dar compensează printr-o disciplină cazonă, voință și capacitate organizatorică.

Nu avea să fie niciodată un bun vorbitor. Moștenind firea violentă a tatălui și a bunicului său, ținea cu orice preț să aibă dreptate în toate împrejurările, apărând românismul, partea vulnerabilă a biografiei sale.”

Ulterior are să aleagă să tacă mult, ceea ce-i conferă o aură mistică și-i sporește magnetismul. Prima crimă pe care o face, și singura de care e de fapt acuzat în cartea Tatianei Niculescu, este asupra prefectului de Iași care-i asuprise niște camarazi. Prefectul Constantin Manciu era un avocat liberal din Bacău,  descris cam așa:

din primele zile când fusese numit interzisese manifestațiile de stradă și, chiar dacă mai avuseseră loc ciocniri între studenții cuziști și poliție, intervenția brutală a poliției reușise să-i intimideze pe mulți. Un contemporan îl descria ca pe un om dur, perfect adaptat vremurilor: „n-avea milă de studenții băștinași care spărgeau geamuri și capete minoritarilor evrei, aplicându-le Constituția. A aplica, pe acea vreme, Constituția, însemna a bate pe cineva”.

Codreanu este achitat în proces, dar se pare că crima continuă să-l urmărească ani mai târziu când, intrând în Parlament e nevoit să țină discursuri. Complet neînzestrat oratoric, spre deosebire de tatăl lui, Corneliu Zelea Codreanu se lasă trăinuit de Nichifor Crainic, scriitor simpatizant al legionarilor, și merge în Parlament cu discursul dictat de acesta. Numai că la tribună uită tot discursul și se panichează că cineva din sală are să-i strige „ucigașule!”. Nu i-a strigat nimeni, decât propria conștiință.

O tușă interesantă în carte este comparația făcută de Tatiana Niculescu între Carol al II-lea și Corneliu Zelea Codreanu. O paralelă neoriginală de altfel, de vreme ce în epocă fusese făcută deja de premierul Vaida Voievod, care îi asemăna cu „două săbii pentru aceeași teacă”.

Carol și Codreanu se născuseră în România, la 6 ani diferență, dar aveau multe în comun: părinți de origine străină, confesiuni amestecate în familie, educație de calitate, ambii educați în spirit militar și inițiați în cercetășie, familiile lor vedeau în ei luptători pentru afirmarea tânărului stat român. Amândoi erau preocupați de educarea tinerei generații și aveau păreri apropiate despre slăbiciunea de caracter și înapoierea românilor, amândoi doreau apariția unei generații viguroase, instruite, curajoase, anticomuniste, credincioase Coroanei și intereselor țării.

amândoi împărtășeau aceleași păreri despre ineficiența și corupția clasei politice și despre foloasele dictaturii în raport cu un regim politic democratic.

Dar pentru că nicio teacă nu suportă două săbii în ea, una dintre ele are să fie executată mafiot de către cealaltă. Codreanu e asasinat de către jandarmii care-l transportă, alături de alți camarazi de-ai lui, de la o pușcărie la alta. Procesul în urma căruia fusese în cele din urmă condamnat nu viza crime reale, ci înscenări ridicole la comanda Palatului regal. Legiunea Arhanghelului Mihail fusese, se pare, infiltrată de agenți ai securității, ceea ce a permis înscenări la adresa liderului. Un scenariu vechi și actual de când lumea.

Cartea Tatianei Niculescu citează diverse cărți de memorii ale oamenilor vremii. Unul dintre ei mi-a stârnit interesul în mod deosebit, pentru că din însemnările lui zilnice reiese că ar fi fost un personaj interesant. Constantin Argetoianu, un apropiat al lui Carol al II-lea, pare să fi fost un mizantrop simpatic, deci ar trebui citit.

… i-a înmânat regelui un lung memoriu despre situația țării, sugerându-i ca, pentru a scăpa de „pacostea parlamentarismului și de pacostea electoralitei” să impună un regim dictatorial, cu un guvern „de lichidare a trecutului și de îndrumare a viitorului”, alcătuit „în afară de practicile parlamentare, pe baza consensului între Coroană și opinia publică (…) Partidele ar trebui dizolvate, căci acțiunea lor asupra maselor, în opoziție, este tot atât de dăunătoare ca acțiunea lor la guvern. Supralicitarea demagogică este poate chiar mai periculoasă pentru organizația de stat decât sabotarea intereselor naționale superioare în favoarea cârdășiilor politice”.

De altfel Carol schimbase vreo 25 de guverne în 10 ani și în cele din urmă avea să dea curs sfatului lui Argetoianu, dar nu a apucat să se bucure de rezultat.

Argetoianu mai are niște citate în carte, în care povestește despre alegerile din 1936 când partidul aflat la guvernare a pierdut alegerile – lucru de necrezut dat fiind că și atunci se știa că cine organizează alegerile le și câștigă. Era o vreme când confruntarea politică se traducea prin lupte corp la corp, iar Partidul Totul pentru Țară, înființat de Codreanu, încerca să se diferențieze în peisaj prin atitudinea etică a legionarilor, spiritul lor civic, moralitatea creștină etc. Era o cu totul altă politică și deci o campanie electorală atipică. Asta nu a fost de natură să-i facă mai simpatici pe legionari în ochii concurenței, dimpotrivă.

Argetoianu scrie despre alegerile astea:

S-a bătut, s-a sechestrat și s-a omorât. La Orhei, în Basarabia, din peste 50.000 de alegători înscriși nu au votat nici 20.000. La București, întregului personal al tramvaielor, bănuit de gardism, i s-au luat cărțile de alegător. La Sălaj s-au oprit 8000 de cărți de alegător… Să faci numai porcării și să nu ajungi la niciun rezultat e de neînchipuit”.

Reacția lui Codreanu la aflarea rezultatelor alegerilor:

Îndată ce vom fi stăpâni pe țară vom pune pe toți politicienii care au contribuit să aducă România în mizeria în care se află, să construiască o autostradă de la București la Berlin!”

Autostrada asta sau altele pornind din România nu există nici azi. În schimb avem o mostră de scriere a lui Codreanu, din ultimele lui zile petrecute la Jilava, care ne caracterizează în continuare:

societatea contemporană se numește creștină mai mult de formă decât e cu adevărat în profunzime.Omenirea a suferit un proces de decreștinare, oamenii preferă mai mult luptele de putere cu semenii decât lupta cu propriile slăbiciuni și păcate.

Etichete: , , , , , , , , ,

10 comentarii la “Cum era să avem o autostradă București-Berlin” Subscribe

  1. giani 27/05/2018 at 19:18 #

    cartea e slabuta rau, cam la nivel de referat de liceu

    sunt la cartea despre boca acum, nivelul e acelasi

    una serioasa e asta: http://www.humanitas.ro/humanitas/corneliu-zelea-codreanu

    zigu ornea are niste carti bune despre atmosfera intelectuala si extrema dreapta interbelica

    iar memoriile si insemnarile lui argetoianu sunt intr-adevar fabuloase, desi in (prea) multe volume 🙂

    o mica precizare, liberalli n-au pierdut alegerile din ’37 (nu ’36), doar au luat sub 40%, adica au pierdut prima electorala si n-au putut forma guvernul singuri; carol profita sa-si puna guvernul lui, de acolo s-a cam terminat cu democratia la noi, aia cata era

    • Dollo 27/05/2018 at 19:27 #

      Da, am văzut că însemnările lui Argetoianu au vreo 5 volume sau așa ceva. Mă întreb dacă conțin și însemnări din pușcăriile comuniste, că înțeleg că pe acolo a murit. Mulțumesc pentru recomandări și pentru corectură. Da, nu au pierdut propriu-zis, dar nici câștigat alegerile. 34% în condițiile în care au și furat, cum zice Argetoianu, e o porcărie 🙂

      • giani 27/05/2018 at 20:52 #

        cam asa e cu alegerile, ironia sortii e ca n-au furat/batut indeajuns prin tara (cum era obiceiul), ca rezultat am intrat in regimuri din ce in ce mai autoritare, pina la urma dictaturi

        argetoianu e un personaj interesant, mare mosier, diplomat, trece prin mai multe partide, face si desface guverne, absolut fara scrupule morale, un fel de melescanu sau voiculescu avant la lettre :), dar de vreo 10 ori mai cult si spiritual 🙂

        evident, memoriile si insemnarile se opresc undeva imediat dupa razboi, ca in puscariile comuniste nu se scria, ca in astea de acum 🙂 nu prea se pot compara, orice ar zice antenele

        • Kathy Bates 30/05/2018 at 08:06 #

          Argetoianu e mare moșier, diplomat, trece prin mai multe partide, face și desface guverne, cu o mică precizare: e un personaj interesant atunci când memoriile lui trec pe sub lupa unui om modern. Comunist liberal care citea multe Magazine Istorice în anii 1960. Sau mic întreprinzător modern, corporatist, meseriaș, om cu computer și Internet, care se joacă prea mult World of Tanks în anii 2000.

          Dacă l-ai pune față în față cu un stalinist, sau cu un conservator feroce, familist care bea prea multă vodcă, de pe vremea tinereții lui… hop! Chiar a fost față în față cu ei: milițienii care l-au omorât la Sighet.

          Caracterul interesant, șiret, combinator, pirat urban, om de afaceri, golan la scară înaltă, se trage de șireturi cu Regele Carol, ține numai în ochii unui modern. Unui modern din clasa muncitoare, joacă World of Tanks, modifică BMW Ursuleț în spatele blocului, citește Sven Hassel.

          Generațiile mai conservatoare (cele cu ”respectul”, cureaua și palma) zic că la nivelul unui milionar și om politic nu se vorbește ca în Memoriile omului nostru.

  2. v. 27/05/2018 at 21:09 #

    cred ca asta i o carte mai buna despre capitan…
    http://www.humanitas.ro/humanitas/corneliu-zelea-codreanu

  3. radu 27/05/2018 at 21:38 #

    sa speli un nazist e ca si cum ai vrea sa ai pomi in desert…

  4. Motanul 28/05/2018 at 07:12 #

    Ce e interesant e ca un strain tine neaparat sa arate cat e de mare patriot. La fel ca Hitler in Germania.
    Totusi ce lipseste din articol/carte, e discutia dispre asasinarea lui Nicolae Iorga.
    In plus unele pasaje sunt fantasme. De unde stia autoarea ce a gandit Codreanu la discursul in parlament?
    Ce-am inteles eu acum din articol, e ca un parvenit si un incapabil, protejat de relatii, ajunge sa isi dea cu parerea despre viitorul tarii. Un fel de Gabriel Oprea pe vremurile alea.

    • Dollo 28/05/2018 at 22:51 #

      Cred că autoarea și-a făcut o idee despre cum trebuie să fi gândit Codreanu citindu-i cartea și jurnalul. Dat fiind că biografia e scrisă în stil mai romanesc așa cred că psajele alea nu sunt rele. Într-adevăr, în rest are multe lacune.

    • Cristi 29/05/2018 at 01:16 #

      Cartea este despre viața lui Codreanu. Ce legătură are Codreanu cu asasinarea lui Iorga?

  5. Mihaela Scanteie 31/05/2018 at 07:51 #

    Cartea este maculatura! Este extrem de slaba, total nedocumentata si scrisa tendetios.Sincer, ma mir ca ati scris despre ea …

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

Tata

tata

Mama, aplecată asupra crucii lui, exclamând cu o imperceptibilă urmă de satisfacție: „Deh, Nelule, ai murit așa cum ai trăit, ca un câine!”. Mi-am dat seama că ea nu l-a iertat niciodată.

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.

Respect pentru sfânta prostie națională

prostie

Senatorii Ficățel și Miki Șpagă vor să ne oblige să le arătăm respect, printr-o lege care ne va măsura sentimentele și va sancționa prompt abaterile de la sentimentele sănătoase, naționale, de iubire și respect față de tot ce e românesc, creștin și … tricolor

Plasturii lui Negoiță – cât au costat și de ce s-au dezlipit

lipire-plasturi

50.000 de bucățele de „not so safety walk” cumpărate de la 3M au fost lipite bucată cu bucată de oamenii ADPB, pare-se la fel de prost cum a fost gândită toată lucrarea de pe Bulevardul Unirii

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.