Zen and the Art of Marcela Maintenance*

Când începusem să mă tem că scriu prea lung și nu mai are nimeni răbdare să citească, aflu că un bărbat îndrăgostit de mașina sa e capabil să mă întreacă. În cele ce urmează, autorul celebrelor hit-uri Rulată Germania și Cum e PSD-ul în Germania s-a hotărât să facă aici un review necruțător service-urilor dâmbovițene. Rezultatul e lung, dar are un final interesant. Ca femeie te face să te temi de service mai ceva decât de un ginecolog  🙂

***

*Cine e Marcela și ce e cu titlul ăsta? Despre Marcela s-a mai scris pe aici iar titlul e furat de la un domn pe nume Robert M. Piersig care la rândul lui se pare că l-a furat de la un domn numit Eugen Herrigel. Spre deosebire de Piersig, a cărui carte – Zen and the Art of Motorcycle Maintenance – este o explorare a conceptului de calitate, în cel mai larg sens al cuvântului, articolul acesta este despre un domeniu mult mai trivial: calitatea service-urilor din București.

Creatorul Marcelei, Renault – createur d’automobiles după cum se recomandă, a predestinat-o pe acesta unei lumi mai bune. A fost creată pentru a rula pe șoselele Germaniei și a întruni cerințele legale ale acestei țări, după cum spune plăcuța ei de identificare pe care scrie „TALLE”, unde ALLE vine de la ALLEmagne. Spre deosebire de suratele ei mai puțin norocoase care au primit verdictul TROU, Marcela are intervale de revizii duble. Uleiul se schimbă la 30 de mii de km, filtrul de motorina la 60 de mii, distribuția la 120 de mii față de intervalele de 15, 30 și 60 din România. Poate fi doar o politică comercială dar eu cred că asta spune ceva și despre calitatea drumurilor, a service-urilor și a pieselor de schimb cu care Renault crede ca vor avea de a face mașinile sale în diferite țări.

Revizia

O revizie normală în Germania costă cam 350 de euro. De banii ăștia ți se schimbă uleiul, filtrul de ulei și cele două de aer. Mai primești și un checklist care arată că mașina chiar a trecut printr-o revizie. Pe o foaie A4 cu scris mic sunt vreo o sută de checkbox-uri. Se verifică forțele de frânare pe fiecare roată, temperatura de îngheț a lichidului de răcire, presiunea și adâncimea profilului cauciucurilor, se demontează roțile si se verifică etrierele de frână, caroseria este inspectată pentru urme de coroziune. Se face un test pe drum pentru controlul direcției, al stabilității la frânare…. ați prin ideea. Dacă mergi la un concesionar Renault, la sfârșit primești și ceea ce se cheamă Renault Mobilität Garantie, adică o asigurare că mașina a fost verificată și nu te va lăsa în drum până la termenul reviziei următoare. Dacă se întâmplă totuși inimaginabilul, ei îți aduc mașina la service și primești un vehicul la schimb, ca să fii mobil până se repară mașina ta.

În România cuvântul revizie are un înțeles ușor diferit. De obicei se traduce prin schimb ulei și filtre și cam atât. Eventual mecanicul mai trage puțin de rotile din față să vadă dacă cumva nu e rost și de un schimb de bielete de direcție, dacă acestea au joc. Poate iți mai spune ceva și despre plăcutele de frână. În rest ești gata să iei din nou cu asalt șoselele patriei. Prețul, la o rețea destul de cunoscută de service-uri multi-marcă? Vreo 450 de lei. Dacă s-a schimbat și filtrul de motorină – cam 600 de lei. Mai puțin de jumate față de Germania. Pe urmă mergi două zile și, pe Bulevardul Eroilor, Marcelei i se oprește motorul la un semafor și afișajul zice „Injektion Defekt” (ea încă vorbește germana). O împingi pe trotuar sub privirile celorlalți participanți la trafic, te uiți putin sub capotă și găsești un mic echipament electric de lângă filtrul de aer, care a fost schimbat cu câteva zile înainte la revizie, desprins din suportul său. Chemi tractarea și o duci pe Marcela la reprezentanță de data asta, pentru că nu ne jucăm pe oriunde cu injectoarele. Verdictul după vreo zi, două de așteptat la rând: remediat cablaj, 222 lei.

AC-ul – nu-l dovedesc nici nemții, nici românii de la reprezentanță

Cam asta e cu reviziile. Dar Marcela are și ea vreo 13 ani deja și începe să se mai resimtă pe la una, pe la alta. Primul semn: aerul condiționat. Pe ăsta nici nemții nu l-au dibuit. „E bună instalația dar trebuie umplută din nou.”  A ținut vreo doi, trei ani. Pe urmă am venit în România și când a venit căldura iar n-a mai mers. Altă încărcare. Dar verile românești nu sunt ca cele nemțești. Chiar și cu încărcarea nouă, când e mai cald, AC-ul se oprește. Hai iar la reprezentanță că asta pare o problemă mai complicată. Dăm de un mecanic mai în vârstă. Îi face un EKG Marcelei cu computerul de diagnosticare. Diagnosticul: nu sunt scurgeri de freon, dar radiatorul e murdar și nu disipă căldura din sistem, crește prea mult presiunea și senzorul de siguranță decuplează compresorul. Trebuie demontat radiatorul și curățat.

Îmi place de mecanic. Lucrează destul de meticulos, demontează bara din față și într-un exces de zel și farurile, doar pentru că erau prin zonă, radiatorul intercoolerului (Marcela are turbo) pentru a ajunge la radiatorul AC. Le curăță pe ambele cu un jet de apă. Aduce un set de garnituri de etanșare despre care îmi spusese de dinainte că o să coste cam 130 de lei. Sunt 8 inelușe de plastic, 4 mai mari, 4 mai mici, într-o punguță pe care scrie Renault. Probabil prețul de producție al acestora nu are cum să depășească 50 de bani. Oprește două mici și îmi întinde punguța cu celelalte 6. „Luați-le că poate o să mai aveți nevoie, dacă tot le-ați plătit”. Are dreptate. O să mai am nevoie. Montează radiatoarele la loc, farurile și bara. Observ că bara nu prea mai stă ca înainte, parcă împinge puțin în far. Îi dau de înțeles că am observat asta, o mai aranjează el puțin ca să nu se mai atingă, dar paralelismul care a existat cândva între muchiile celor două piese e pierdut pentru totdeauna.

Încărcăm instalația și se pare că funcționează ok cât e pe tester. Îl întreb dacă cumva nu trebuie să verifice alinierea farurilor din moment ce le-a demontat. Le verifică. Sunt în regulă. Pe lângă inelușele de plastic, demontarea radiatorului și umplerea instalației mai costă 290 de lei. Peste o zi, două, stau la semafor, e căldură mare iar pe loc e mai puțin aer care să răcească radiatoarele Marcelei. O aud cum pierde 50 rot/min din turația la ralanti, semn că sistemul a decuplat din nou compresorul de AC iar motorul se relaxează puțin cu o sarcină în minus. Aerul călduț și umed care începe să intre prin aeratoare îmi confirmă că așa este. Peste ceva timp mă prinde și noaptea pe drum. Farurile Marcelei parcă au mai pierdut vreo câțiva metri buni din raza de acțiune.

Schimbi ventilatorul de climatizare și strici semnalizarea 

Mai trece un an și ventilatorul instalației de climatizare cedează și el după multe semne. La reprezentanță costă cam 800 de lei piesa de origine. Știu că piesa respectivă e făcută de Valeo, că doar creatorul de automobile nu face ventilatoare. Costă cam 250 de lei. Caut pe forumul Renault o recomandare de service și găsesc ceva. Service-ul ăsta vinde și piese online și are prețuri bune. Sun, mă programează peste o zi, două. Îmi spun că s-ar putea să fie nevoie și de o rezistență care de obicei cedează împreună cu ventilatorul. Ei o să o aducă preventiv și dacă nu e nevoie nu o schimbă. Mai adaug la comanda și o revizie, și schimbarea bieletelor atiruliu. Preturi foarte bune și la piese și la manopera.

Ajung la service. Începem cu revizia și bieletele. Pe urmă trece la partea grea, schimbarea ventilatorului. Poziția de lucru e insuportabilă. Trebuie să desfaci pedalierul și pe urmă să stai pe spate cu capul în locul pedalelor și cu coloana răsfrântă peste pragul ușii șoferului ca să ajungi în spatele consolei centrale unde se află ventilatorul. Eu asist de undeva din stânga-spatele Marcelei și mă gândesc că cei 200 de lei pe manoperă sunt meritați pe deplin. Când se desface pedalierul, stopurile clipesc de câteva ori. Mecanicul scoate ventilatorul. Este exact Valeo așa cum am intuit. Îl instalează pe cel nou de la același producător.

Vești proaste: ventilatorul nou e descentrat din fabricație și vibrează zgomotos la turații mari. Rezistența se pare că nu trebuie schimbată. Intervenția a durat vreo 4 ore și e deja 6 seara. Marcela va dormi la service iar eu trebuie să vin cu Uber acasă. A doua zi pe la prânz mă duc după ea. Al doilea ventilator e ok. Mai merg vreo două zile și într-o seară, tot la stop, în spatele meu e un autobuz. Observ că din reflexia Marcelei în parbrizul acestuia lipsește lumina stopului central de frână. Probabil la demontarea pedalierului s-a întâmplat ceva cu conexiunea dintre pedala de frână și acesta. Îi sun pe oameni. Îmi spun să trec pe la ei să vadă care e problema, dar în zilele următoare nu mai am timp și stopul rămâne așa.

Arcul din dreapta față și momentul de gumption

Prin februarie anul ăsta traversam niște șine de tramvai mai înălțate când, din drepta față, se aude o pocnitură zdravănă. Zgomotul e așa de puternic încât primul gând care îmi vine în minte e că s-a rupt vreo bielă și motorul Marcelei a plecat spre o lume mai bună. Dar motorul merge liniștit, mașina înaintează, nu pare nimic în neregulă. Trag pe dreapta, dau o tură de mașină, totul pare în regulă. Mai dau o tură. Nimic. La a treia mă dumiresc. Jumătate de spira de la capătul de jos al arcului din dreapta față s-a rupt. Din fericire pe flanșa amortizorului mai rămâne suficient arc încât să susțină greutatea mașinii. Suntem la câteva sute de metri de casă și revenim cu grijă în parcare.

Marcela trebuie să aștepte vreo două luni pe dreapta pentru că eu am alte lucruri de făcut. Îi vine rândul în aprilie și sun la service-ul cu ventilatorul. A trecut un an și jumătate. Se pare că le-a mers bine. Sunt mult mai ocupați acum. Nu pot să se ocupe de Marcela decât peste vreo două săptămâni. Flexibilitatea de dinainte, cu rezistența adusă preventiv, s-a dus și ea. Îi întreb dacă, în cazul în care trebuie schimbate și amortizoarele, pot comanda unele pe loc ca să le schimbăm și pe alea. Nu se poate pentru că nu își permit să aștepte cu Marcela pe rampă câteva ore până vin amortizoarele. Trebuie să mă hotărăsc acum.

Le propun să demontez eu ansamblurile arc-amortizor și să merg cu ele la service unde ei să schimbe doar arcurile și dacă e cazul să așteptăm și amortizoarele fără ca să le ocupăm un banc de lucru. Și așa îmi e frică să o deplasez pe Marcela cu arcul rupt până la ei. Nu se poate. Nu lucrăm pe subansambluri demontate.

– Bine, și eu ce fac?

– Trebuie să vă hotărâți.

Am un puseu de „gumption”, dupa cum ar zice Piersig, și mă hotărăsc. De mult voiam să iau întreținerea Marcelei în propriile mâini. Am toate sculele necesare. Am și cheie dinamometrică.  „O să cumpăr doar arcurile și mi le schimb singur.” Mă duc să iau arcurile. Amabilitatea de data trecută a cam dispărut. Casiera e sictirită, băiatul care trebuie să le aducă din spate mai are putina treabă la un PC și trebuie să așept.

Arcurile – mai bine nu se poate

O ridic pe Marcela pe cric, scot roata, desfac bieleta anti-ruliu, defac șurubul ăla mare care ține amortizorul în fuzetă, împing ușor cu alt cric fuzeta în jos și amortizorul e liber la un cap. Scot ștergătoarele și desfac plasticul de sub parbriz ca să ajung la punctul de prindere al amortizorului pe caroserie. Aici e simplu. Trei șuruburi mici și amortizorul e liber. Scot ansamblul, îl examinez și e timpul să iau altă decizie. Știu că arcul este pretensionat. Va trebui mai întâi comprimat cu o presă și apoi desfăcută piulița amortizorului. Mă gândesc dacă să încerc singur această operațiune cu niște prese mai de amator care se găsesc de cumpărat.

E destul de mult de muncă să strângi șuruburile preselor respective și există și un grad de pericol ca arcul să se rupă sau să scape din prese și să-ți sară în nas. Nu e chiar un arc de pix. Te poate răni grav. Iau amortizorul și arcul nou și merg aproape la un service de cartier. Întreb dacă au presa de arcuri și un mecanic cu țigara în colțul gurii îmi spune că au.

– Îmi schimbați și mie un arc?

– Da dar tre să aștepți vreo jumătate de oră.

– Ok. Cât costă?

– 50 de lei

Jumatea de oră durează 10 minute dar veștile bune se opresc aici. Mecanicul cu țigara prinde amortizorul în menghină și scoate niște prese din alea de amator cu șuruburi și cârlige. Nici vorbă de presă hidraulică de arcuri cum am văzut eu pe net. Pune pistolul pneumatic pe ele, reușește să comprime arcul, pune pistolul pneumatic și pe piulița amortizorului. Care se învârte cu tot cu tijă. Noroc că am slăbit-o eu nițel de dinainte cu cheia inelară, ținând contra cu un imbus așa cum se face corect.

Scoate flanșa de sus, scoate arcul, i-l dau pe cel nou. Se chinuie ceva să îl comprime cu presele de amator și cu pistolul pneumatic. Reușește până la urmă fără să-și zboare creierii. Montează flanșa superioară și strânge piulița tot cu pistolul pneumatic, învârtind în gol tija amortizorului. Desface presele și îmi dă ansamblul. Arcul trebuie pus în contact cu două repere de poziționare de pe cele două flanșe. Le-a ratat pe amândouă. Cea de jos cu vreo 3 cm, cea de sus cu 1 cm. Îi arăt că nu l-a pus bine, încearcă să-mi zică că nu contează cei câțiva cm. Îi spun să le pună ca lumea. Știe si el că le-a pus prost așa că nu se opune. Prinde din nou ansamblul în menghină și încearcă să tragă de arc cu mâna dar ăla e arc făcut să țină sute de kg. Nici nu se clintește. Mai face o ultimă încercare într-un moment al meu de neatenție, începând să bată în arc cu un ciocan. Strig la el să se oprească. Aduce presele înjurând printre dinți, strânge arcul, îl așează și îl slăbește iar. Acum se potrivește sus. Jos tot mai e un cm. Îmi dau seama că mai bine de atât nu poate, îmi iau arcul și plec. Distanța e mică și arcul va aluneca la locul lui după câteva viraje.

A doua zi repet operația pentru partea stângă. Merg bineînțeles la alt service. Întreb, explic, sunt trimis la șefu. Costă 50 de lei. Îi zic să mi-l facă ca lumea nu ca ăla la care am fost ieri. „Nu e problemă. Avem și presă de arc profesională.” Au dar tot nu e chiar ca aia hidraulică pe care am văzut-o eu pe net, dar principiul e oarecum similar. Flanșele de comprimare a arcului sunt însă prea mici așa că mai e nevoie și de presă din aia de amator pe partea cealaltă, așa de ajutor. Măcar aici le-am spus de dinainte cum să desfacă piulița și mecanicul se conformează și folosește cheia inelară și imbusul. Nimerește și poziția corectă. Vin acasă, montez ansamblul și Marcela e din nou aptă de drum.

Daca aveți curiozitatea să vedeți operațiunea ea arată ca aici:

Numerele de pe ecran urmate de „daN.m” sunt cuplurile de strângere. Se văd și câteva chei dinamometrice de diferite mărimi (cele cu mâner portocaliu)

Distribuția – se comandă cureaua greșită

Am neglijat-o pe Marcela. Îmi dau seama ca nu i-am mai schimbat cureaua de distribuție de aproape 7 ani și vreo 79.000 de km. Am depășit cu 2 ani chiar termenul din Germania, dar suntem încă în limita numărului de km. Pe sistem românesc am depăsit binișor cei 4 ani și 60 de mii de km. Distribuția e importantă. O curea ruptă înseamnă refacerea motorului. Mi-aș face-o singur dar nu știu dacă la motorul Marcelei pinionul care antrenează cureaua e prins cu o pană pe vibrochen, ca să fiu sigur că am pus bine cureaua. Hotărăsc să merg la service de data asta, să învăț și data viitoare să o fac singur.

Începe din nou căutarea pentru un service serios. Încerc vreo două, trei. Variază foarte mult prețurile. La unii sunt piesele exagerat de scumpe și manopera mai ieftină, la alții invers. Mă hotărăsc la un service care are și el magazin de piese online. Îmi oferă operațiuna cu un kit de distribuție original Renault. În total vreo 820 de lei cu tot cu pompa de apă HEPA, lichid nou de răcire, curea de transmisie pentru accesorii Contitech. Manopera e jumătate din preț. În Germania distracția asta a costat 548 de euro. La programare am noroc. Peste o săptămână că e în timpul weekendului de 1 mai și cineva a anulat o programare. Altfel dura 3 săptămâni.

Vine ziua mult așteptată. La service e o atmosferă ok. Cei trei mecanici glumesc pe seama faptului că ei sunt sigurii care lucrează când toată lumea e plecată. Mecanicul pare de treabă. Mă lasă să asist și îmi răspunde și la câteva întrebări. Se pare că Marcela nu are aceea pană la pinion dar operațiunea e mai simplă fără. Îi spun că data viitoare vreau să o fac eu, îmi dă un pont că e mai bine să desfac pompa de injecție cu totul pentru că dacă încerc să desfac doar fulia sunt șanse să se spargă. Curăță piesele cu aer comprimat și cu degresant. Manevrează motorul în sus și în jos cam neglijent dar până la urmă e ok. Montează pompa de apă, cureaua de distribuție și se ajunge la cea ce accesorii. Aici e problema. S-a comandat cureaua greșită. Trebuie să așteptăm după alta. Durează vreo ora și jumătate așteptarea.

Ca să nu aștept degeaba merg să comand și un set de plăcuțe de frână pe față pe care vreau să mi le schimb singur. Mi se recomanda TRW și le aleg pe acelea. E un producător ok. Până vine cureaua mă mai întrețin cu mecanicul. Îmi arată niște chiulase de BMW. Cică astea noi au distribuția pe lanț și ar trebui să țină vreo 180 de mii de km. La mașina a cărei chiulasă sta acum pe jos s-a rupt lanțul la 60 de mii. Reparatia: 2000 -2500 de euro. Vine și cureaua bună, o montează. Pornim motorul și totul e în regulă. Pune la loc roata, pune la loc scutul. Observ că lipsește unul din șuruburile scutului. Mecanicul îmi spune că a cedat nervos. Faptul că le-a desfăcut cu pistolul pneumatic nu cred că a ajutat. Asta e!

Plătesc, îmi iau și plăcuțele de frână. Când ajung cu ele acasă și le desfac constat că le lipsește un set de tăblițe pe care acestea culisează. Ghinion. Va trebui să le schimb. Îi contactez iar și îmi comand altele, Brembo. Mai fac un drum până la ei și mi le schimbă fără probleme. Cele noi au tot ce trebuie.

Radiatorul de AC – scoate tu freonul cu degetul, că nu se întâmplă nimic!

Dupa reparația arcului încep din nou să merg cu mașina. Bineînțeles că AC-ul nu funcționează. Acum știu despre ce e vorba. La un an după curățarea de la reprezentanță, am încărcat instalația cu substanță de contrast la un service de cartier. Radiatorul e spart în partea de jos acolo unde nu este acoperit de intercooler. Trebuie schimbat radiatorul. Se pare că manopera ar fi vreo 400 de lei pentru că durează vreo 4 ore. Eu știu că durează două ore (cu faruri cu tot) și ar trebui să coste maxim 300 de lei,  că doar l-am mai desfăcut o dată la Renault.

Sun la reprezentanță. Acolo se trăiește într-o altă lume. Radiatorul costa 1500 de lei. De fapt prețul celui de origine, tot Valeo și ăsta, e de vreo 250 de lei. Îmi aleg un radiator Nissens de pe net care cică ar fi ok. 240 de lei. Hotărăsc să mi-l schimb singur dar tot n-am cum să scap de service. Instalația trebuie golită pentru că freonul e toxic și periculos pentru mediu. Merg la service-ul unde am schimbat al doilea arc. Nu mai e șeful, e doar un locțiitor. Foarte plictisit. Îmi spune că e prea complicat să țină minte de pe o zi pe alta valorile de freon și ulei care au fost recuperate de stația de încărcare. Dacă vreau pot să apăs eu cu degetul pe valvă ca să iasă tot freonul și pe urmă să vin la el să îmi facă o încărcare completă. După răspunsul ăsta îmi dau seama că nu am ce să caut acolo, îi dau ziua bună și plec.

Merg la cei unde am încărcat cu substanță de contrast și care au identificat și scurgerea. E mai departe dar service-ul pare mai curat și mai în ordine. Se oferă ei să mi-l schimbe pentru 350 de lei dar nu se poate pe loc pentru că durează 3-4 ore. Le spun că încerc eu singur și dacă nu reușesc vin la ei. Îmi golesc instalația deși nu mai e mare lucru de recuperat. Se mai găsesc cam 100 g de freon și vreo 17 ml de ulei. Le cer un sfat despre instalarea inelelor ălora mici de plastic, le știți, cele care au fost 130 de lei, care trebuie unse înainte de instalare cu niște ulei de compresor. N-au auzit de ele. Probabil dacă îmi schimbau ei radiatorul le lăsau pe cele vechi.

Vin acasă și, încrezător în abilitățile mele, mă apuc de lucru la 5 seara. Dau jos bara, ajung la intercooler și îmi amintesc iar de nenea de la reprezentanță care mi-a curățat și remontat pe mașină un radiator spart. Pe lângă asta, nici nu a strâns bine colierele intercoolerului. Aerul sub presiune care circula p-acolo a mai ieșit și radiatorul e murdar de ulei în cele doua colțuri unde vin furtunele. Montez radiatorul de AC folosind ultimele două garnituri mici. Curăț puțin intercoolerul pentru a identifica peste o lună, două dacă mai sunt scăpări de aer. Pun bara la loc. Îmi ia cam două ore și ceva toată treaba.

Nu și-ar mai deschide nimeni service dacă ar sta să citească manualul

A doua zi merg să încarc instalația. Le spun oamenilor că din câte am citit eu în manual trebuie adăugați 30 ml de ulei la schimbarea radiatorului și de asemenea când se deschide instalația trebuie făcut mai mult timp vacuum pentru a extrage umiditatea adusă de aerul care a pătruns în instalație. Ei spun că au o stație automată și că știe stația cât să încarce. Mă las pe mâna lor. Selectează tipul mașinii și programul automat de încărcare. Urmărim stația și aceasta face vacuum 10 minute și încarcă 10 ml de ulei adică mai puțin decât a scos în ziua precedentă.

Vin acasa, iau din nou manualul. Acolo scrie clar că trebuie adăugați cel putin 30 ml de ulei în plus când se schimbă radiatorul. Studiez funcționarea instalației. O cantitate redusă de ulei poate duce la defectarea compresorului. Mă întorc la service. Îl găsesc pe unul dintre șefi. Le arăt manualul și le explic că nu au introdus cantitatea corectă. Singurul lor argument e că ei așa au făcut dintotdeauna și nu au avut probleme. Pănă la urmă dacă văd că nu pot scăpa de mine mă mai amână câteva zile și îmi fac o programare să vin să reîncărcăm.

Revin. Îmi golesc instalația și setează manual stația să reîncarce cu cât le spun eu. Între timp mă mai dau la vorba cu celălalt șef care e acum de serviciu.

– O să vă coste 120 de lei reîncărcarea.

– Cum să mă coste 120 de lei? Eu v-am plătit deja o reîncărcare completă. Dumneavoastră trebuia să știți cu cât să reîncărcați. Eu chiar v-am avertizat că stația nu are de unde să știe că s-a intervenit asupra instalației. Mai mult, sunteți service, nu trebuie să vin eu să vă arăt manualul cu cantitățile corecte. Dvs trebuie să citiți manualul.

– Eh, nu și-ar mai deschide nimeni service dacă ar sta să citească manualul. Lumea vine la service-urile astea mici și vrea ca mașina lor să fie tratată ca la reprezentanță.

Parcă aș vrea să fie tratată un pic mai bine decât ce mi-a făcut nenea de la reprezentanță mă gândesc eu, dar îi răspund:

– Pai și atunci cum o faceți, așa după ureche?

– Nu după ureche, o facem în felul nostru și nu am avut niciodată probleme!

Bineînțeles că nu ați avut probleme. Chiar dacă nu pui ulei sau lași umiditate în instalație, AC-ul va funcționa pe loc dar peste un an, doi o să înceapă să se strice iar. Îi explic chestia asta și suntem întrerupți de beep-ul stației care a terminat de încărcat. Până la urmă ma ofer să-i plătesc 40 de lei uleiul și suta de grame de freon pierdută în timpul descărcării și e de acord. Știu că nu o să mai revin nici aici.

Concluzia mea e că ne îndreptăm ușor spre Germania. I-am ajuns în ceea ce privește timpii de așteptare, suntem cam pe la jumătatea drumului în ceea ce privește prețul manoperei. Cum îmi spunea un alt proprietar de service, majoritatea oamenilor buni au plecat iar cei care au rămas, costă. Ultima care vine din urmă e calitatea, dacă o mai veni. Vedeți că nici BMW-urile nu mai sunt ce-au fost.

*

Vă las cu un fragment din Piersig în căutarea unui sudor pentru apărătoarea lui de lanț. Se pare că el a avut mai mult noroc.

Down the street I find a welder’s sign and enter. Cleanest welding place I’ve ever seen. Great high trees and deep grass line an open space in back, giving a kind of village-smithy appearance. All the tools are hung up with care, everything tidy, but no one is home. I’ll come back later.

……………………………

I kick the starter and gun the engine too hard, frustrated by something, and as we ride for the welder again, it takes a while to snap out.

The welder is in, an old man in his sixties or seventies, and he looks at me disdainfully… a complete reversal from the waitress. I explain about the chain guard and after a while he says, „I’m not taking it off for you. You’ll have to take it off.”

I do this and show it to him, and he says, „It’s full of grease.”

I find a stick out in back under the spreading chestnut tree and scrape all the grease into a trash barrel. From a distance he says,

„There’s some solvent in that pan over there.” I see the flat pan and get out the remaining grease with some leaves and the solvent. When I show it to him he nods and slowly goes over and sets the regulators for his gas torch. Then he looks at the tip and selects another one. Absolutely no hurry. He picks up a steel filler rod and I wonder if he’s actually going to try to weld that thin metal. Sheet metal I don’t weld. I braze it with a brass rod. When I try to weld it I punch holes in it and then have to patch them up with huge blobs of filler rod. „Aren’t you going to braze it?” I ask.

„No,” he says. Talkative fellow.

He sparks the torch, and sets a tiny little blue flame and then, it’s hard to describe, actually dances the torch and the rod in separate little rhythms over the thin sheet metal, the whole spot a uniform luminous orange-yellow, dropping the torch and filler rod down at the exact right moment and then removing them. No holes. You can hardly see the weld. „That’s beautiful,” I say. „One dollar,” he says, without smiling. Then I catch a funny quizzical look within his glance. Does he wonder if he’s overcharged? No, something else—lonely, same as the waitress. Probably he thinks I’m bullshitting him. Who appreciates work like this anymore?

 

Tags: indolență, Marcela, mașină rulată Germania, mecanici auto români, Megan, revizie mașină, schimbare radioator, service auto, service Germania, succesuri