Au, inima mea, Ministerul Culturii înființează un teatru care există deja

Deși are sub nas clădirea părăsită a Operetei Ion Dacian, de 13 milioane de euro, Ministerul Culturii mai cere 9 milioane de euro de la Guvern ca să-i spargă pe spectacole de Cântarea României într-un teatru șușanea care deja funcționează, are spectacole programate și turnee în străinătate.

Un proiect de hotărâre de guvern este supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Culturii, cu dată limită de trimitere a părerilor 4 iunie 2018. E vorba despre propunerea de înființare a unui nou teatru, pentru „promovarea valorilor muzicale şi coregrafice autohtone şi universale, precum şi a artelor interpretative de spectacol muzical, pe plan naţional şi internaţional.”. Pe scurt, Teatrul Muzical Ambasadorii, zis și TMA, 57 de posturi, 5.4 milioane de lei bugetul în primul an, câte 10.8 milioane de lei în fiecare din următorii patru ani, toți banii de la Ministerul Culturii care cere cu ocazia asta o suplimentare a bugetului de la Guvern.

În nota de fundamentare a proiectului se spune că TMA va fi o oază de muncă și creație nesperată pentru „absolvenții liceelor de profil și ai Universității de Muzică, oferind în acest fel locuri de muncă absolut necesare pentru tinerii soliști.” totul, bineînțeles, sub îndrumarea unui manager „desemnat pe baza unui concurs de proiecte”. Teatrul Muzical Ambasadorii ar urma să fie găzduit, până la obținerea unui sediu propriu, de Palatul Național al Copiilor din Parcul Tineretului.

Inima mea, România! Mândri că suntem români! 

Dacă vă încearcă niște păreri de îmbunătățire a acestui proiect supus dezbaterii publice mai aveți timp să le scrieți pe adresa ministerului până săptămâna viitoare. Dacă nu, să știți că situația e sub control, s-au ocupat alții de tot și Teatrul Muzical Ambasadorii deja lucrează intens pentru stagiunea 2018-2019, are 30 de spectacole programate, în țară și străinătate, are director fondator, manager, director de comunicare și chiar un expert PR. Micii absolvenți de muzică să stea liniștiți că vor fi chemați, dacă nu la rampă măcar la concurs.

Va fi o adevărată și minunată lecție despre eroii noștri și învățămintele lăsate urmașilor lor, despre virtuțile muzicii și dansului, cu șansa ca un refren să devină, peste timp, șlagărul tinerei generații.

Așa scrie în comunicatul de presă al spectacolului „Inima mea, România! Mândri că suntem români” pe care Teatrul Muzical Ambasadorii l-a distribuit deja în presă zilele astea, chemând oamenii la grandiosul spectacol făcut de peste 100 de artiști. Marți, 5 iunie, adică a doua zi după ce expiră consultarea populară de pe site-ul Ministerului Culturii, vor avea loc două reprezentații – de la 10:00 și de la 11:30, la Sala Mare a Palatului Național al Copiilor – conform afișului.

Biata doamnă Viorica Dăncilă abia va avea timp să-și pună semnătura pe hotărârea aia de guvern, că ăștia mici deja vor încinge scena Palatului Copiilor cu dansurile lor populare. Apoi vor porni prin lume: „În perioada iunie – decembrie 2018 vor avea loc, atât la Sala Mare a Palatului Național al Copiilor cât și în cadrul unor turnee naționale și internaționale, 30 de reprezentații ale Galelor Extraordinare închinate Marii Uniri, într-un sugestiv cadru scenografic – Cetatea Alba Carolina din orașul medieval Alba Iulia.

Toate bune și frumoase, mândre, naționale și mai ales gratis – intrarea va fi liberă la spectacole. Ca și patriotismul de pe scenă, și Ministerul Culturii mimează consultarea publică în realitate. Prețul final al spectacolelor gratuite va fi deci de 1 milion de euro anul ăsta, plus alte opt milioane de euro în următorii patru ani. N-a zis nimeni că arta e ieftină.

Cine e de fapt Teatrul Muzical Ambasadorii

Trecând peste situația de toată jena în care s-au pus singuri cei de la minister, luați prin surprindere se pare de impetuozitatea artiștilor care vor să cânte România înainte de a fi siguri că li se dau bani și o formă legală de existență, această metodă de a sifona banul public pare să fie patentată de multă vreme de echipa care se află în fruntea viitorului nou teatru. Mai exact e vorba despre o doamnă celebră în domeniu, Smaranda Oțeanu-Bunea, fost critic muzical înainte de 1989, acuzată că ar fi dat și note către fosta Securitate, transformată în ultimii 30 de ani în mama multor forme de a căpușa artistic și muzical bugetele locale și naționale. Conform afișului, doamna Oțeanu-Bunea este adevărata fondatoare a Teatrului Muzical Ambasadorii, pe care vrea să-l fondeze și Ministerul Culturii.

De exemplu la o simplă căutare a numelui doamnei – mărturisesc că nu am cultura muzicală necesară ca să știu cine e doamna fără google – apare că a înființat „Opera comică pentru copii”, teatru preluat și finanțat de Primăria Capitalei în vremea lui Sorin Oprescu și în legătură cu care numele doamnei Bunea a fost tăvălit de câteva ori. A fost acuzată că a făcut achiziții supraevaluate pentru sediul din Giulești al teatrului și că a plimbat diverși directori de prin Primărie în turneele din străinătate ale teatrului, pe bani publici. India se pare că a fost o destinație predilectă.

Domnul Oprescu nu s-a supărat, așa că tot doamna Smaranda Oțeanu-Bunea a fondat în 2016 și Teatrul Stela Popescu, finanțat de asemenea de Primăria Capitalei. Anul ăsta Teatrul Stela Popescu are de exemplu un buget de 7.7 milioane de lei și împarte sediul și adesea personalul cu viitorul Teatru Ambasadorii. Managerul (de pe afiș al) Teatrului Ambasadorii, Mona Teodorescu, este coregrafa unei trupe de dansatori ai Palatului Copiilor și ai Teatrului Stela Popescu. Directoarea de comunicare a Teatrului Ambasadorii, Georgiana Enișor pare a fi și director adjunct al Teatrului Stela Popescu, iar conform declarației sale de avere nu numai ea lucrează acolo, ci și soțul și copilul.

Și dacă tot a descoperit rețeta succesului, doamna Smaranda nu s-a oprit aici. Teatrul Muzical Ambasadorii pare a fi o afacere din bani publici, făcută cu aceiași oameni, rotiți pe diverse funcții, și probabil cu aceiași artiști. Ce diferă de data asta e că banii nu mai vin de la Primăria Capitalei, ci de la Guvern, prin Ministerul Culturii.

Revenind la Ministerul Culturii, e surpinzător de ce s-a apucat să ceară bani de la Guvern pentru încă o șușanea patriotardă, în loc să încerce să repare sediul Operetei Ion Dacian, clădirea aia care seamănă cu un Mega Image de tablă din coasa Ministerului Culturii. Opereta a funcționat doar un an acolo, apoi s-a închis chipurile din lipsă de aviz ISU. În spate e vorba de o țeapă mult mai mare, de 13 milioane de euro, la care au fost părtași măcar prin tăcere toți miniștrii culturii din 2014 încoace. Unul dintre ei declara pentru ProTV că Opereta ar putea fi reparată și redeschisă din sponsorizările unor firme de construcții. Pentru că Ministerul Culturii abia are bani să treacă strada spre Teatrul Ambasadorii.

Inima mea, România! Mândri că suntem români!

P.S. ȘUȘANEÁ2, șușanele, s. f. Spectacol (de varietăți) cu numere improvizate, de calitate discutabilă, atât în privința programului cât și a interpretării. ♦ Aranjament în vederea obținerii unor profituri (sursa)

 

Etichete: , , , , , ,

2 comentarii la “Au, inima mea, Ministerul Culturii înființează un teatru care există deja” Subscribe

  1. Om bun 31/05/2018 at 19:50 #

    Hoti mari in cultura

  2. Un cetatean informat 05/06/2018 at 10:35 #

    Sunteti niste idioti care in goana dupa senzational publicati fel de fel stiri fara sa verificati macar in ce masura sunt adevarate sau nu.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Dacă-ți iubești copilul

adam si eva

Dacă s-ar face un referendum pentru introducerea în Constituție a dreptului de a fi tras de curent, probabil mi-ar fi greu s-o conving pe mama să nu meargă să voteze. Dar pentru ăsta din 6-7 octombrie nu a trebuit să-i explic că dragostea are forme atât de diverse, încât nu e treaba omului s-o înghesuie într-un tipar alb-negru

„Căpșunarii” care construiesc metroul din Drumul Taberei

Faur, Gheorghe și Vișovan în fața scutului cu care vor săpa tunelul de metrou

Au plecat de 10-20 de ani din țară, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini”. Vestea proastă e că vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.

Life’s a bitch, prison bitch

irina-jianu-6-560x419

Irina Jianu, condamnată în lotul „Trofeul calității” alături și pentru Adrian Năstase, ispășește șase ani de pușcărie în închisoarea construită chiar de firma ei, în 2006, la Bacău

Nostalgii maso-comuniste de 1 Mai

steaguri

O frântură dintr-o zi grea, muncitorească, a unui chelner hâtru de la Restaurantul Riviera din Parcul 23 August.

Cum am fost jefuiți în Valparaiso

20180312_112948

Tâlhăriți de bagaje în piața centrală a celui mai vechi port sud-american, Valparaiso, orașul chilian de patrimoniu UNESCO.

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.