Viața la țară în așteptarea copiilor

Tot ce facem facem pentru ei, păcat că ei nu vin acasă și preferă să cumpere de la Mega.

Avem, avem tot ce ne trebuie, am pus în grădină tot ce vedeți, numai eu și femeia, că nu putem unul fără altul. Uite, am în vie un butuc de struguri din ăia roze, mari, rotunzi, face un ciorchine de un kil. A făcut anul trecut doi ciorchini și i-am zi femeii să nu cumva să ia vreo boabă din ei. De ce, mă? m-a întrebat. Să vină copiii să le dau la fiecare câte unul. Când s-au copt i-am cules și chiar așa aveau, fiecare câte un kil. Dacă ciuguleam din ei înainte se strica tot farmecul, așa le-am dat la amândoi băieții câte un ciorchine la fel. Tot ce facem facem pentru ei, păcat că ei nu vin și preferă să cumpere de la Mega.

Bărbatul e fost CFR-ist, a ieșit la pensie de mai bine de un deceniu și împreună cu nevasta care încă mai lucrează și-a renovat gospodăria din satul părinților, undeva lângă Buzău. Iarna stau în apartamentul din Buzău, dar de cum dă prima rază de soare și se topește zăpada vin la țară ca să înceapă grădinăritul. Au reconstruit casa bătrânească și i-au făcut toate dotările de oraș, ca să nu le fie silă nurorilor când vin la ei în vizită. Au baie în casă, apă caldă și suficient loc în casă și în inimă ca să primească pe oricine.

Mama și i-a făcut prieteni după ce a văzut că se înțelege mai bine cu ei, niște străini, decât cu rudele de la țară. Ne roagă mereu să trecem pe la ei și nu plecăm niciodată cu mâna goală. Ultima dată am fost acum, după Moșii de vară, pentru că mama a vrut să-și viziteze morții din cimitirul din sat și să dea ceva de pomană. După ce am vânat câțiva oameni mai bătrâni din sat, care să fi cunoscut-o pe mamaie sau pe unchii mei, că altfel nu e primită pomana, am tras la oamenii ăștia în curte, am stat la masă și am vorbit despre viața la țară, mai ales că mă încearcă și pe mine dorul ăsta.

Curtea lor e ceea ce la oraș s-ar chema pretențios carte de vizită. De la poartă, pe ambele flancuri care merg spre casă te scaldă mirosul de trandafiri, crini și bolta de „mâna Maicii Domnului”. Printre ele, câțiva peri și gutui. Un rând de caiși și cireși taie în două grădina din spate și o împarte între zona cu viță de vie și brazdele aliniate din care ies firele de ceapă, usturoi, ardei, vinete, fasole și roșii. O instalație artizanală de irigat, cu furtunuri pe care curge apa dintr-un bazin de un metru cub, tivește fiecare brazdă în parte, picurând apa exact la baza firului de plantă. Pe lângă gardul ce desparte grădina de casă se ițesc roșii căpșunele de sub frunzele zimțate. Câțiva pruni și piersici stau de strajă la margine de vie.

 

O tufă cu niște floricele mov are să facă ceea ce la oraș dă pe spate hipsterimea – fructe goji. Mai încolo, un alun încă nu și-a lăsat florile pe sub frunze, un smochin, câteva tufe de coacăze negre și roșii din loc în loc, iar în spate stă la macerat gunoiul strâns de la animale. Așteaptă iarna ca să fie întins peste pământ pentru grădina de la anul. Undeva în spatele casei sunt orătăniile: un vițel speriat – a fost așa jugănit, nici nu știa să mănânce când l-am luat – trei purceluși rozalii care se gudură la vocea stăpânului – băieții, băieții, veniți la tata să vă dea câte un ou! – niște rațe, găini și un țarc plin cu pui de câteva zile.

Bărbatul îmi arată toate astea cu mândria omului care știe că le-a făcut cu mâna lui. Îmi aduce un coș ca să adun căpșuni, o scară ca să culeg cireșe din pom, îmi dă să gust coacăze, apoi mă coboară în beci ca să-mi arate și CV-ul: butoiașele cu vin, țuică, borcanele de compot, dulceață, bulion și murături. Toate au anul însemnat cu marker negru pe ele. Față de anul trecut văd o împuținare a borcanelor și parcă o delăsare în rânduiala aproape cazonă pe care o știam.

Nu mai facem cum făceam că nu prea mai avem pentru cine. Fimiu ăl mare e în America, uite acuma la 6 seara la noi el abia se trezește și se duce la muncă. Știu io dacă o mai veni înapoi? Ăsta micu, la București, dar s-a măritat, cum se zice pe la noi. Se supără nevastă-mea când zic, dar așa e. S-a dat după nevastă și vine rar. Mi-a refuzat și porcu de Crăciun, mi-a zis că nu-l mai vrea. Io, vezi bine, cresc câte unul pentru fiecare, că așa am făcut întotdeauna. Ei cumpără mai degrabă de la Mega sau de la Lidl decât să vină să ia de acasă.

Stau amândoi în fața mea la masă și abia se ating de ce e pe masă. Preferă să se uite la noi cum ne bucurăm de căpșunile culese atunci și de atmosfera patriarhală a locului. Respiră cu nesaț amar orice apreciere în lipsa celei care contează, filiale, care vine doar prin telefon sau deloc. Sunt încă în putere, mai au destui ani de trăit, și totuși pentru ei lumea a început să se termine când copiii nu le-au mai fost la masă de Paște și Crăciun măcar, ca în fiecare an.

E absurd să-i întrebi de ce nu se bucură de pensie ca să plece în excursii, așa cum fac alți pensionari ai lumii. Gospodăria e o uzină cu foc continuu din care nu se iese la pensie ci se pleacă direct la cimitir. Chiar dacă știu că nu au pentru cine să muncească, nu se îndură să lase terenul pârloagă. Unii zic de obsesia românului pentru mâncare. Eu am impresia că nu e decât o formă de dragoste mascată în întrebările despre cum, ce, cât și când ai mâncat ultima dată și de ce nu vii acasă ca să-ți mai pună ceva în sacoșă.

Am putea să mergem la băiat în America, ne-a zis să ne facem pașapoarte. O să facem. Dar acolo nu te duci pentru o lună, nu bați atâta drum numa’ pentru atâta. Și nevastă-mea nu are atâta concediu. Să stau numa io și să vină ea înapoi mai repede înseamnă să-mi bat joc de femeia mea. Că nu se descurcă singură. Noi tot ce facem facem împreună. Pentru copii, dar uite că ei nu mai au nevoie. 

În România sunt peste 200.000 de copii ai căror părinți au plecat la muncă în străinătate. Anul trecut peste 10.000 de copii au fost părăsiți de părinți din cauza sărăciei. Nu există statistici privitoare la numărul părinților care stau cu ochii la poartă și urechea la telefon ca să afle dacă și când îi mai caută copiii.

La mulți ani de 1 iunie, oriunde v-ați afla!

Etichete: , , , , , ,

One Response la “Viața la țară în așteptarea copiilor” Subscribe

  1. dojo 05/06/2018 at 12:03 #

    Si la noi la sat avem niste vecini pe care copiii ii cauta din cand in cand. Fata e in Germania, baiatul la Timisoara. Nepoatele nu prea vin, ca se murdaresc si se supara nora.

    Se bucura ca niste copii cand o vad pe Nadia mea ca apare in zona, dau impreuna mancare la pui si merg in gradina pe care o tin pentru noi. Le este greu, dar nu se lasa. Si nu pentru ca nu ar avea de mancare, dar, asa cum spui, nu sunt genul de oameni care sa stea.

    Eu nu ma tem ca se murdareste fie-mea, ma bucur sa o vad fericita acolo. Avem dus in casa, deci nu murim. A luat si o capusa in primavara, a fost OK. Singura problema este ca nu avem conexiune acolo, ca m-as muta de tot 😀

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Îmi pasă de turci, dar de noi mi se rupe

proteste-turcia

Mai știe cineva azi de ce au ieșit revoltații noștri la Universitate în iarna lui 2012? Merge sănătatea mai bine? Țara e mai bine guvernată? Au ieșit din foame cetățenii ăia însetați de demnitate?

Peru: buricul incașilor, capcana turiștilor

machupicchu12

Ca să vizitezi Machu Picchu – casa de vacanță a lui Pachacuti, omorât de spanioli cu varicelă, descoperită 500 de ani mai târziu de un american – trebuie să bagi 140 de dolari în pușculița din Bermude a vreunui politician peruan, pe cel mai scump bilet de tren din lume.

Strâns uniți în jurul SRI, întru salvarea planetară a Internetului

dumbrava-cosmoiu

Cum se derulează o ședință în Parlamentul României, în care SRI încearcă și reușește să impună o lege abuzivă, iar deputații se fac că se opun.

Ziua presei: Cum pui pe butuci o publicație

free press

Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.

Parcul meu IOR

Parcul IOR

Mi-a fost alături 40 de ani, m-a crescut și relaxat. Acum e rândul meu să-l apăr de șmecheri. Dacă sunteți din sectorul 3, veniți mâine la Titan ca să ne păstrăm parcul.

Raiul există și e în patrimoniul UNESCO

plitivice19

… sub numele de Parcul natural Plitvice, din Croația