Vine o vârstă la care a găti pentru prima dată ceva ce lumea face de secole nu poate însemna decât ramolire. Adică cum, nu ai făcut tu niciodată supă de roșii?, mă întreba colegul de cameră, uimit că eu nici la mama nu am văzut așa ceva, în timp ce mama lui are setată supa asta pe speed dial cel puțin toată vara. Imposibil, trebuie să fi făcut dar am uitat. Nope. E ca atunci când știi că pe lume există și țuica, dar tu nu ai mâncat decât prunele sau cel mult gemul. Asemănarea în cazul ăsta e că nici țuica nu-mi place, nici cu roșiile nu mă omor. Dar am zis că nu strică să încerc o supă cremă de roșii.
Ocazia a fost că a adus mama de la „furnizorii casei regale” o sacoșă cu roșii așa de coapte, că în două zile de ținut în frigider au pleznit de sănătate. M-am uitat pe Internet după rețete și am combinat între ele câteva, că parcă niciuna nu mă dădea pe spate. Unele erau prea apă chioară, altele aveau orez, în fine, variațiuni. Am zis că dacă tot fac ceva ce nu știu dacă-mi place, măcar să fie cremă, ca s-o mănânc cu crutoane.
Așa că am purces la Mega de unde am cumpărat:
- una bucată praz
- una bucată țelină mică cu frunze proaspete
Am mai avut acasă:
- una bucată ceapă mare
- una bucată păstârnac mare
- diverși căței de usturoi
- pătrunjel, busuioc (din balcon)
- ardei gras roșu pus la congelator de anul trecut, că deocamdată au un preț nesimțit la Mega
- mai bine de un kg de roșii – nu le-am cântărit că n-am avut cu ce.
Am curățat roșiile de coajă foarte ușor (pe net zicea lumea că se opăresc dar, cum spuneam, astea dădeau deja pe dinafară așa că n-a fost nevoie să le torturez), le-am tăiat cubulețe. Am tăiat și prazul, ceapa, țelina, păstârnacul, storcit usturoiul și tocat juma de ardei iute. Le-am călit pe toate, dar pe rând, în două linguri de ulei, că nu vrem să fie prea grasă supa, ca s-o mâncăm și rece. Când s-au călit rădăcinoasele am adăugat roșiile plus jumătate de kg de apă și am lăsat să fiarbă toate împreună, cât să se împrietenească aromele între ele și să miroasă îmbietor. Firește, sare, piper, după gust. La fiert am mai adăugat și un cub de supă de găină, pentru că nu aveam celebra supă stock pe care o preamărește tot Internetul.
Îmbietor n-a mirosit – colegul de cameră a zis la un moment dat că miroase a caltaboș – dar după vreo 40 de minute s-a dovedit că supa arăta chiar bine, se putea mânca și ca atare, dar a fost mai bună cremă. Avea aromă de roșii și de țelină, dar n-a stricat nici să-i pun câteva frunze de busuioc, că tot am anul ăsta o recoltă bună pe balcon. N-am mai făcut crutoane, pentru că s-a potrivit bagheta proaspătă de la brutăria din spatele blocului, așa că asta a fost. N-a ieșit rău pentru prima dată, poate cam prea groasă, trebuia să fi pus mai multă apă/stock. Dar mama a apreciat-o cel mai mult, că e la dietă, în timp ce colegul de cameră a rămas să aprecieze tot mai mult supa de la mă-sa.
Chiftele de dovlecei cu brânză
A doua premieră de anul ăsta – chiftelele din dovlecei cu brânză, pe care le-am făcut azi și care mi-au ieșit surprinzător de bine și gustoase. Îmi plac dovleceii în toate combinațiile, dar pentru că am tot avut mulți în ultima vreme epuizasem cele trei variante la îndemână: pane, prăjiți cu usturoi sau la grătar. Așa că spectrul chiftelelor pândea demult la geamul bucătăriei.
Am dat prin răzătoare cei trei dovlecei (mai puțin un kg împreună) i-am sărat și lăsat să se scurgă într-o sită vreo 15 minute, cât am curățat și restul: o ceapă, niște usturoi, o legătură de pătrunjel și una de mărar (mare om ăla care a inventat mărarul, merită un loc în veșnicie alături de ăla care a inventat usturoiul), apoi am sfărâmat brânza. Eu am folosit niște telemea veche de prin frigider, cred că erau vreo 200 de grame, așa că pentru câtă cantitate de dovlecei am avut a trebuit să mai adaug niscai parmezan ras, vreo 50 de grame. Nu știu dacă era suficient, prin video-urile de pe Internet am văzut că lumea folosea mai multă brânză, dar dacă n-am avut, asta a fost. Oricum, dacă folosiți brânză telemea să nu mai puneți prea multă sare, va fi suficientă aia pusă la dovlecei ca să lase zeama.
Stoarcerea dovleceilor rași s-a dovedit o treabă anevoiasă, pentru că indiferent cât i-am stors în mâini tot și-au mai lăsat apă până am prăjit compoziția. Am scos un pahar de vreo 150 de ml de suc pe care l-am băut inițial de curiozitate, apoi că avea o culoare mișto și nu era chiar așa de rău la gust. Tot pe net am citit că sucul ăsta are la proprietăți de te face aproape nemuritor. În fine, am amestecat toate cele de mai sus cu trei ouă și niscai făină. La ochi a fost asta, dar pe măsură ce amestecam am pus câteva linguri zdravene. Vreo 6 cel puțin, dar cred că mergea chiar mai mult.
Și am purces la prăjit ceea ce s-a dovedit deosebit de satisfăcător. Odată pentru că mirosea minunat, a doua că arătau frumos rău, și a treia că după ce s-a răcit cât de cât prima, am descoperit că erau chiar bune. Iar cireașa de pe tort a fost că am primit așa de mult ingheigment cu poza aia cu tigaia pe Facebook încât m-am simțit încurajată să vă mai scriu și aici realizările astea ale mele, că pare că lumea e mai interesată de rețete decât de alte aiureli intelectuale 😉
Pentru un rezultat mai sănătos decât ce am făcut eu cică există și varianta să băgați chiftelele la cuptor, o să încerc și eu să văd cum iese, dar probabil nu vă va mirosi toată casa așa de îmbietor ca a mea acum, când abia aștept să închei aici ca să mă duc să mai înfulec o chiftea că prea au ieșit bune.
P.S. Gonind spre bucătărie mi-am amintit că a mai fost o premieră acum câteva luni, pe care n-am consemnat-o aici: supa cremă de usturoi, pe care am văzut-o la Ciprian Muntele pe blog, am executat-o întocmai și tare mi-a mai plăcut.
Tocmai voiam să-ți amintesc de supa-cremă de usturoi. Am făcut-o și eu. Delicioasă.
Pun pe listă dovlecei și brânză.
Fiind aproape obez, cu complicitatea vinovată a brânzeturilor franțuzești fermentate, mă abțin de la comentarii.
Ca fost mare amator, nu mă pot împiedica să remarc că sunt mult mai bune chifteluțele făcute în cuptor – cu condiția ca tocătura să conțină multă pâine.
Altfel, atunci când m-am căsătorit, talentele de gospodină ale soției (nule pe atunci, remarcabile după venirea copiilor pe lume) ar fi constituit ultimul argument care m-ar fi putut interesa. Și eram extrem de pretențios.
Deci, să-i urăm succes dnei Benezic! Este un bun început pe care ar fi regretabil să-l ducă la bun sfârșit. Face altele mult prea bine…
Daca tot spui ca iti plac dovleceii, ai incercat salata de vinete cu dovlecei? Este marea descoperire a verii (pentru mine). In plus, cand folosesti vinetele de la congelator (iarna) face rezultatul mult mai usor si gustul mai bland.
Pur si simplu cureti dovleceii, ii tai cubulete, ii fierbi, ii scurgi bine de tot (eu ii tin cam o jumatate de zi in strecuratoare) ii toci si ii amesteci cu vinetele tocate.
Daca iti place, pui si putina maioneza.
Se mananca neaparat cu rosii „de la furnizorii casei regale”
Asta e la schimb cu reteta de chiftelute :), pe care am sa o incerc cat de curand.
Da, salată de vinete „înmulțită” cu dovlecei făcea mama încă de pe vremuri, când vinetele nu erau așa multe ca acum 🙂 Într-adevăr dovleceii fac salata ceva mai ușoară, dar eu nu fac rețeta asta la vinete. prefer salata simplă de vinete, la care adaug pe felia de pâine niște sâmburi de rodie. Combinația mi se pare foarte bună. Spor la chiftelit 🙂
Va las si o alta varianta de reteta pentru supa crema rosii : rosiile taiate pe jumatate puse intr-o tava de cuptor impreuna cu usturoi si ceapa , stropite cu ulei de masline, otet balsamic si un pic de zahar brun . Se dau la cuptor 30-40 de minute si apoi se pregateste supa crema folosind un blender . Se mai adauga dupa gust condimente , busuioc si smantana dulce .
Mmm, ce bine sună, deci ar fi supă cremă de roșii coapte
Buna! Data viitoare va rog sa incercati chifteluțe de dovlecel cu tarate de ovaz, psylium, seminte crude de floarea soarelui si canepa, mac, susan ceva verdeață, usturoi pe langa restul. Si nu prajite ci coapte in cuptor pe hartie de copt. 170 grade cate 25-30 min pe fiecare parte. Iar salata de vinete merge de minune cu dovlecei inabusiti/caliti in ceva ulei si nu fierti pentru ca veti folosi uleiul din tigaia cu dovlecei. Supa-crema de usturoi este cea mai buna dupa reteta lui A.Hadean. Multumesc!