Când vrei să rezervi o masă pentru 25 de persoane în București

Două modele de biznis la două cârciumi cu pretenții din Capitală. Meniu fix, de cumetrie+avans sau rezervare pe încredere că cei 25 de oameni vor face suficientă consumație cât să merite rezervarea.

Am fost zilele trecute la două cârciumi din București în pregătirea unui eveniment pe care împreună cu foștii colegi de liceu ne străduim să-l organizăm: împlinirea a 30 de ani de la absolvirea liceului. N-o să nominalizez cârciumile pentru că ceea ce o să vă povestesc este suficient de emblematic, cred, pentru două stiluri de a face biznis, și doar asta vreau să subliniez, nu să arăt cu degetul că ăla e prost și celălalt descurcăreț.

Cârciuma 1. Clădire construită la limita unui spațiu verde, cu vad foarte bun, spațiu elegant, meniu aparent OK, personal aparent amabil. E mult „aparent” pentru că nu am testat efectiv nici meniul, nici servirea, dar locul arată bine. Zicem că vrem să rezervăm pentru data de…, o masă de 25. Domnul (aparent) patron sau manager ne spune că nu se poate decât cu meniu fix stabilit dinainte și cu aconto. Suntem surprinși, dar cerem totuși niște modele de meniuri ca să vedem dacă avem de unde alege. Managerul se întoarce cu trei coli A4. Meniuri ca de cumetrie, cu salam, brânză, icre, chifteluțe, măsline și roșii tăiate artistic pe farfurie, cu felul doi plin de cărnuri la grătar.

  

Ca să-mi reprim oroarea întreb la derută dacă nu au nimic pentru vegetarieni. Avem, zice patronul în lehamite, fasole bătută, zacuscă… facem ceva cartofi, brocoli, prostii din astea dacă aveți din ăștia care nu mănâncă carne…

Întrebăm dacă putem măcar să alegem un număr de x meniuri 1, un număr y de meniuri 2 și tot așa. Exclus, zice patronul, toți trebuie să mănânce la fel. Păi de ce? continuăm noi să nu înțelegem, adică dacă vă vin 25 de oameni odată la terasă nu-i serviți a la carte, cum așa?

Păi să vă spun eu cum, se precipită patronul:

  • pentru masa dumneavoastră trebuie să angajez doi ospătari ca să aibă grijă doar de masa aia
  • trebuie să servesc toată mâncarea în același timp și dacă fiecare vrea altceva e imposibil să aducem 25 de porții în același timp la masă.
  • mai am o tăiere de moț pe terasă și o să blochez toată terasa cu aceste două evenimente.

Bun, înțelegem că de fapt nu ospătarii sunt problema lui ci capacitatea bucătăriei. Deși pentru o cârciumă cu mese și la interior și la terasă n-ar fi chiar o scuză. Apoi începe tirada cu ce greu e să găsești personal calificat, că uite cum moare litoralul românesc din cauza asta și că în curând o să fim serviți la masă de din ăia cu ochi oblici, și au și vai. Noi am tot încercat să-l luăm pe după masă să ajungem la un consens. Că uite, avem și noi evenimentul ăsta, că suntem diferiți, aproape o clasă întreagă, că ne-au trebuit 30 de ani ca să reușim să ne adunăm și n-a fost ușor, că e greu să pui atâția oameni să-și potrivească programul la aceeași dată, darmite să-i obligi să mănânce același salam, fie el și fără soia acum etc.

El o ținea pe a lui. Că pe el nu l-a invitat nimeni niciodată la o întâlnire din asta (or ști foștii lui colegi ceva) dar dacă ar fi fost el ar fi acceptat orice fel de meniu impus, că s-ar fi dus acolo ca să se simtă bine cu colegii pe care nu i-a mai văzut de-o viață și nu contează ce e pe masă. Nu contează, nu contează, până când ți se bagă în gură ceva cu de-a sila și mâna în buzunar ca să și plătești. Bașca bacșișul, că domnul ne impunea și un contract în care să scrie exact că vom plăti și bacșișul de 10%. Că știe el din experiență că la mesele mari la care plătește fiecare se cam zgârcește lumea la bacșiș și rămân cei doi chelneri cu buza umflată.

Până la urmă i-am spus că o să supunem atenției colectivului meniurile lui (ne)inspirate și că vom vedea ce decizie luăm, dar că o să mai căutăm și alte cârciumi, deși aia a lui era chiar lângă liceu și avea și o tușă emoțională dacă ne retrăgeam acolo după ce se striga catalogul în clasă, pentru că ne aminteam cum făceam pe vremuri când chiuleam de la ore și hălăduiam prin parc. La fel de inflexibil, patronul s-a aruncat în final și la un pariu: dacă găsiți undeva să vă dea o masă de 25 fără meniu fix și aconto eu vă dau o sticlă cu whisky.

Cârciuma 2. Construită în același cartier într-un fost complex comercial comunist, prin preluarea și reabilitarea unui spațiu părăsit, cu terasă dar și mese în interior, ce-i drept mult mai multe decât la Cârciuma 1. Are un vad comercial mare, dovadă e coloana de mașini care ocupă în fiecare week-end prima bandă de circulație pe bulevardul adiacent. Întrebăm timid și aproape fără speranță un chelner cum facem să rezervăm și noi o masă. Omul ne cheamă „o fetiță” responsabilă cu rezervările.

Fusiformă, tinerică, cocoțată pe niște tocuri de 20, fata ne întreabă timidă dacă vrem și un meniu anume sau alegem să comande fiecare ce vrea la fața locului. Aproape ne codim să-i spunem, gândindu-ne că o să ne închidă registrul în nas spunând că nu se poate fără meniu. Dar nu, fata acceptă că vrem să ne lăsăm opțiunile deschise, ne trece în registrul de rezervări și ne conduce pe terasă ca să ne arate masa pe care ne-o va da. Aproape că nu ne vine să respirăm de emoție că am reușit. La plecare tinerica ne spune sârumâna, de ne și bufnește râsul. Ne-o fi spus așa că suntem niște băbătii care împlinesc 30 de ani de la terminarea liceului sau pentru că îi vom aduce 25 de clienți care vor contribui la salariul ei?

Cert e că am putea să câștigăm o sticlă cu whisky pe chestia asta, dar decidem să-l lăsăm pe patronul ăla s-o bea singur, privind mulțumit la masa ălora cu tăierea de moț și la restul terasei goale pe care ar fi putut să ne-o ofere nouă. Vrem să ne amintim cum eram noi acum 30 de ani, nu și cum era regimul. Slavă democrației și concurenței că acum ai de unde alege. Cine știe, dacă ne-am fi dus la cârciuma 1 ne-ar fi stins și lumina la ora 9 ca să plecăm mai repede acasă. Ca să ne simțim chiar ca la 18 ani la petrecerea de absolvire 😉

Etichete: , , , , , , ,

7 comentarii la “Când vrei să rezervi o masă pentru 25 de persoane în București” Subscribe

  1. Lili 06/07/2018 at 20:51 #

    Fix asta ni s-a intamplat noua anul trecut, 25 de ani de la liceu. Uimitor cum unii nu reusesc sa invete nimic din intrebarile pe care i le pun clientii.

  2. adib 07/07/2018 at 14:44 #

    @Dollo, Du-te si ia sticla de la flamindul ala!

  3. M 08/07/2018 at 14:43 #

    Dollo, și eu cred că trebuie să ceri sticla.

    Odată, pentru că ai câștigat-o și e dreptul tău, și apoi pentru că, poate, cel în cauză va pricepe ceva, deși eu tind să cred că știe foarte bine cum stau lucrurile.

    • Dollo 08/07/2018 at 18:11 #

      E o idee, să vedem ce zic și colegii, poate ne ducem toți peste el în ziua cu pricina 🙂

  4. Dragos 08/07/2018 at 16:01 #

    Aștept cu interes și articolul de după eveniment (sau măcar un update mic). Sunt curios dacă se păstrează amabilitatea până la sfârșit. 🙂

    • Dollo 08/07/2018 at 18:12 #

      Fașim

  5. marin 12/07/2018 at 20:55 #

    eu sunt curios cum o sa decurga servirea, cat o sa asteptati pana vin meniurile individualizate.
    ptr mine o intalnire de asta de x ani de la terminarea liceului ar fi foarte ciudata, nu mai tin deloc legatura cu imensa majoritate a colegilor , stai, de fapt nu mai vorbesc cu nimeni, am in lista de facebook vreo cativa, dar doar atat. ar trebui sa fiu foarte atent la inceput, daca se striga catalogul, ca sa reinvat cum ii cheama pe fiecare !

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

(III) Clientul român e mitocan și nespălat

sexwork is work

Ultima parte a interviului cu „Profesoara” – una dintre cele mai vechi prostituate din București – face un portret robot al clientului român, de la gunoier și căcănar, până la politician și preot.

Românul s-a născut poet, de aia e mai lent

casca

Când o lucrare unică intră pe mâinile unor muncitori români termenele contractuale devin opționale. Totul în România durează mai mult, zice spaniolul șef de șantier. Dar la final iese o operă brâncușiană, zice inginerul român

Fără dosar cu șină la Consulatul Boliviei

20180224_105612

Aventurile birocratice din lumea care nu vrea să înțeleagă avantajele renunțării la vize turistice.

Când Manhattanu era un soi de Ferentari…

Martha-Cooper-Kids

… iar Martha Cooper, prima femeie fotograf de la New York Post. Azi e septuagenară, dar se aleargă cu poliția și grafferii prin Brazilia ca la tinerețe. Și vine la București în 13-15 octombrie la Make a Point

Turism nemţesc în Transilvania: “Adevărata Românie poate fi descoperită numai la sat”

Casutele de vacanta ale lui Jonas din Valea Verde

„Pupă-mă-n fund şi rămâi sănătos!”, salutul medieval inedit al sighisorenilor, a provocat, in epoca, indignarea Vienei, iar azi le smulge zambetele turistilor straini

Învățăm greu, mimăm mult și uităm repede

iohannis

Săptămâna trecută, după 25 de ani de tergiversări, dosarul Revoluției s-a închis, fără să fie cineva pedepsit și fără să știm vinovații. Dar asta e deja istorie, acum ne arde incendiul din club, de data asta va fi altfel, acum au murit tineri nevinovați pentru profitul unora, nu pentru democrație și alte abureli.