– Ehei, înainte recoltam sânge cu același ac. Doar îl treceam pe sub jet de apă și atât, ce sterilizat, ce ac de unică folosință…! îmi zice asistenta în timp ce-mi înfigea în mână acul de unică folosință, pe care mi l-a desigilat sub ochi.
– Serios? Cum naiba, că doar de SIDA se auzise deja din anii 80?! o întreb șocată.
– Ce SIDA, doar se știa și de hepatită și tot degeaba! dă ea din cap a lehamite.
– Păi și, care e explicația? întreb.
– Așa era atunci!, închide ea conversația, în timp ce priveam amândouă în punct fix: sângele grena care umplea rapid eprubetele numerotate.
Am ajuns la medicul de familie vara asta, din motive birocratice – aveam nevoie de o adeverință că sunt sănătoasă. Cum omul nu mă mai văzuse de mai bine de trei ani, pe bună dreptate m-a încărcat cu trimiteri: pachetul complet de analize de bază (sânge și urină), consult gineco+test Babeș-Papanicolau și o mamografie. Sunt analize recomandate femeilor după 40 de ani pentru că de atunci se pare că crește riscul de afecțiuni genito-mamare. Am bombănit eu în sinea mea, dar am zis că hai să le fac, dacă tot sunt decontate de Casa de asigurări și deci nu m-ar costa decât niște timp.
S-a întâmplat, însă, ca imediat după ce am primit trimiterile să trebuiască să plec din București pentru câteva zile, așa că m-am apucat mai serios să caut să le fac abia după o săptămână. O trimitere e valabilă 30 de zile, teoretic timp suficient ca să găsești un laborator și o clinică dotată cu mamograf ca să faci analizele alea. Numai că, ce să vezi, fondurile de la Casa de asigurări de sănătate se termină în prima săptămână din lună, așa că dacă deschizi ușa cabinetului de recoltări după ce se termină fondurile riști să sperii asistentele.
Cum nu făcusem niciodată o mamografie, am luat și eu la sunat niște clinici găsite pe Internet, în apropiere de casă sau de drumurile mele. Am primit răspunsuri similare: nu avem fonduri. La unii programarea dura de la trei luni în sus, la alții se putea de pe o lună pe alta, dar cu condiția să suni într-o anumită zi din lună – de exemplu 26 – ca să fii sigur că prinzi loc luna următoare. N-am reușit să fac asta, așa că pentru mamografie am pierdut valabilitatea trimiterii. Alternativa era să plătesc 100 de lei din buzunar și s-o fac imediat, aproape oriunde. N-am făcut-o.
În schimb le-am făcut pe celelalte relativ mai ușor. Dintr-o întâmplare, după ce luasem vreo trei laboratoare la rând în dimineața cu pricina – în care făcusem pipi în borcănel și mă pregătisem sufletește pentru deschiderea venelor – am găsit într-o policlinică un cabinet no name care zicea că mai are fonduri. Asistenta mi-a luat sânge, mi-a povestit faza cu acele nesterilizate de pe vremuri, apoi a fost suficient de amabilă să-mi recomande și un cabinet ginecologic unde se putea recolta analiza pentru testul Babeș-Papanicolau.
„Uitați aici, pe hol cu noi, hai să întrebăm dacă mai au fonduri”. M-a luat de mână și m-a dus, câteva cabinete mai încolo, la omoloaga ei de la gineco. O femeie în vârstă, părea să fi experimentat și ea acel „înainte” când nu se sterilizau instrumentarele. Amabilă, doamna m-a și programat să vin peste două zile ca să-mi facă analiza. Am ratat programarea din motive fiziologice. Analiza asta trebuie făcută la câteva zile după ce se termină ciclul. Dar am mai fost o dată ca să îi zic și s-o întreb dacă e ok să revin după. Mi-a zis că e cam la limită cu fondurile, dar să trec pe acolo. Într-un final, spre expirarea perioadei de valabilitate a trimiterii, am făcut și analiza asta. Asistenta bătrână de la gineco m-a urcat pe masă, mi-a recoltat analiza, mi-a cerut cardul de sănătate, a completat o mulțime de hârtii și m-a pus să semnez în vreo două registre, plus un consimțământ pentru prelucrarea datelor, în conformitate cu noul GDPR. Niciodată, în cele trei vizite făcute la cabinetul de gineco, nu am văzut-o la ochi pe doctoriță. Era numai cu numele pe ușă, dar mi s-a arătat morocănoasă abia când am ajuns să iau rezultatul.
La aproape o lună după recoltare m-am dus să ridic rezultatul. Atunci am aflat că de fapt asistenta făcuse o inginerie și deși îmi recoltase analiza în luna iunie, de fapt o trecuse pe fondurile din luna iulie, pentru că evident alea din iunie se terminaseră până am ajuns eu. Așa că analiza nu era gata, dar se pare că doctorița revenise și avea deja coadă de paciente la ușă. Am zis: wow, ce drăguță, doamna asistentă, a făcut în așa fel încât să mă rezolve, chiar dacă i se terminaseră fondurile.
O consultație gineco împreună cu domnul colonel
De la medicul de familie primisem două trimiteri: una de consult ginecologic și alta special pentru testul Babeș-Papanicolau. Asistenta de la gineco mi-a oprit trimiterea de consult, nu și pe cea de test, deși niciun moment nu a fost vorba de vreun consult. Doctorița nu a pus mâna pe mine nici măcar la rezultate. Când asistenta mi-a înmânat foaia cu rezultatul, m-a felicitat că totul e în regulă și mi-a zis că dacă vreau poate să vadă rezultatul și doamna doctor. Am zis că de ce nu, dacă tot eram acolo. Doamna doctor ieșise din cabinet (cât am așteptat eu să facă asistenta alte hârțoage pe care a trebuit să le semnez – de primire-gen), mi-a aruncat o privire piezișă, i-am dat bună ziua dar nu a catadicsit să-mi răspundă și a intrat la loc.
Când a strigat că mă poate primi, am intrat cu analiza în mână, i-am zis din nou „Bună ziua!”, mai tare că poate era tare de ureche – deși păream de-o vârstă – de data asta mi-a răspuns și mi-a zis să aștept un pic. Avea treabă cu niște cutii de medicamente care-i aglomerau biroul și în care făcea ordine. Am așteptat.
Când a terminat cu cutiile alea i-a sunat telefonul mobil. A zis s-o scuz (!), a răspuns și a avut o conversație de câteva minute cu un domn colonel care îi promite că-i aduce ceva, niște kilograme de ceva ce ea mai luase în trecut, fusese mulțumită și acum mai voia. Dar nu chiar zece kilograme cât avea el, dar totuși, dacă nu se poate mai puțin, atunci e bine și zece… Într-un final l-a repezit și pe domnul colonel că gata, se află într-o consultație și nu mai poate să vorbească. Putea, evident, să nu răspundă deloc, de vreme ce tot eram în „consultație”.
Cum decurge o consultație la ginecologie știam. Doctorița mea de ani de zile, care a ieșit la pensie din păcate, avea un ritual: îmi palpa cu degetele interiorul, ovarele, uterul, mai folosea și niscai ustensile, recolta Babeș-Papanicolau, apoi îmi verifica sânii. Înainte de a mă pune să mă dezbrac știa deja datele ultimelor menstruații și alte informații pe care le afla întrebându-mă de sănătate.
Consultația de la doctorița morocănoasă, care mă vedea pentru prima și ultima dată în viață, a fost așa:
- nu m-a întrebat cum mă cheamă, câți ani am, când am avut ultimul ciclu (numele și vârsta erau scrise pe rezultatul analizei, pe care se uitase în timp ce vorbea la telefon cu colonelul și-și pusese parafa pe ea, dar dat fiind că era atentă la ce spunea colonelul mă îndoiesc că a interesat-o altceva decât expresia „celule cilindrice cervicale normale”, pe care a și subliniat-o);
- nu m-a întreba când am avut ultimul ciclu, dacă am vreo problemă, de ce am venit la ea;
- m-a întrebat în schimb direct dacă am bufeuri (i-am zis că deh, e cald, cam am, mai ales că urcasem 4 etaje până la ea și afară erau peste 30 de grade) și s-a apucat rapid să-mi prescrie pe o rețetă – pe care NU a scris numele, vârsta, diagosticul – niște medicamente din gama celor pe care le avea pe birou și pe care pesemne le promova contra unei cote parte din vânzări de la distribuitori;
- m-a mai întrebat dacă am diverse simptome asociate menopauzei și mi-a zis că oricum ca să se dumirească dacă le am sau ba trebuie să îmi mai facă o altă analiză, dar fără să-mi spună concret: haideți să facem o programare, veniți altă dată, facem asta, vedem etc.
Întreaga discuție a durat maxim 5-7 minute – cu tot cu convorbirea cu colonelul la telefon – după care ne-am spus la revedere. La final asistenta mi-a dat cardul de sănătate înapoi și am plecat. A fost un soi de casual sex, în care n-a interesat-o decât să-și încaseze de pe urma mea banii dați de Casa de asigurări pentru „consult de specialitate ginecologie”.
M-am întors la medicul de familie cu nedumerirea asta: cum fac să aflu și eu dacă doctorița asta împreună cu asistenta aia bătrână și pricepută nu cumva au cerut de la Casa de asigurări mai mulți bani de pe urma mea decât servicii au prestat efectiv? Adică e clar că au fost plătite pentru o consultație care nu a avut loc, în realitate singurul serviciu prestat fiind analiza Babeș-Papanicolau. Dar cum asistenta tot completa diverse chestii în computer și pe registrele alea pe care m-a pus să semnez m-am tot întrebat ce alte lucruri or fi raportat ele că mi-au mai făcut? Mi-am adus aminte de „dosarul electronic de sănătate” și ce bine ar fi fost ca el să fie un instrument de control încrucișat prin care să poți verifica și raporta la Casa de asigurări astfel de cazuri, când ai suspiciuni că medicul a luat mai multe piei de pe tine decât ar fi fost normal. Asta desigur dacă cineva în țara asta ar fi interesat să verifice cum se cheltuiesc banii din sănătate.
Medicul de familie, după ce a ascultat povestea, mi-a explicat și cum se face:
Eu dădeam la un moment dat pacientelor numai trimitere pentru Babeș-Papanicolau, dar când mergeau să li se recolteze erau refuzate, pentru că medicii voiau trimitere pentru consult. Apoi am înțeles care era treaba și am dat două trimiteri, deși acum nu se mai uită nimeni la aia de Babeș-Papanicolau, ci doar la trimiterea pentru consult. De fapt ei raportează la Casă un consult complet, în care includ și analize și examen clinic, și astfel încasează mai mulți bani decât ar fi normal pentru un simplu Babeș-Papanicolau.
Asta e probabil cea mai benignă dintre furăciunile din sănătate. Deși dacă toți fac așa probabil nota de plată se încarcă consistent. Dar dincolo de sumele mai mici sau mai mari cu care sunt încărcate deconturile, rămâne treaba făcută pe jumătate sau deloc. Rolul acestor analize și consultații este de prevenție, care cel puțin în cazul meu s-a făcut doar parțial. Testul Babeș Papanicolau depistează eventuale celule canceroase din colul uterin, dar un examen complet ginecologic are șansa să descopere și alte eventuale disfuncții. Nu vreau să exagerez spunând că muream de nerăbdare după un consult, pentru că în fond dacă l-aș fi vrut i-aș fi cerut asta doctoriței de la obraz. Cum nu am simptome care să mă îngrijoreze am preferat să constat doar modul superficial și neprofesionist în care și-a făcut treaba pentru care a cerut banii de la Casă. Am ales să nu-i dau numele pentru că, googălind-o pe Internet am constat că oferă consultații și la o rețea mare de clinici, nu numai la cabinetul ei, și mă gândesc că poate totuși nu face la fel cu toată lumea. Că toți avem zile în care suntem ursuzi și n-avem chef de muncă. Iar partea bună din toată povestea asta e că am evoluat, azi folosim ace de unică folosință.
Ba ar trebui sa-i facem public numele mai ales pentru ca ofera consultatii si intr-o retea privata. Trebuie sa invete ca serviciul prestat trebuie sa fie acelasi indiferent de sursa de unde este platita si cu ce suma. Daca nu ii convine suma sa ramana in mediul privat.
Dar mai rau daca face si in privat la fel nu mai bine stim toti sa ne ferim de ea si astfel sa se cearna sistemul de o neghina?
Domnule om, pe cuvânt – aveți dreptate
Eh, se întâmplă și la case mai mari, cu altă anvergură:
https://www.riseproject.ro/articol/institutul-de-boli-inventate/
Știu, asta aveam și eu în minte când le-am bănuit pe doctoriță și asistentă
Ignác Fülőp Semmelweis, născut la Budapesta în 1818. Medic. Prin 1847 a constatat că în spitale femeile mureau mult mai des de febră puerperală decît cele care năşteau acasă cu moaşe tradiţionale.
Cu umilinţa neofitului Pavlik lansă întrebarea:
Ce-i aia „febră puerperală” ?
Mituş-Elian preluă ştafeta:
Naşterea este echivalentă cu o mare rană deschisă. Dacă simple zgîrieturi contaminate cu germeni bacterieni te pot expedia pe lumea ailaltă…
Trecut prin şcoala războiului, polcovnicul completă raţionamentul:
…bietele femei ! Rănite de moarte pentru a da viaţă !
Cu răceală profesională (căznit-simulată) Boer continuă:
Desigur. Febra însoţeşte întotdeauna asemenea infecţii. I s-a spus pompos „puerperală” tocmai pentru că nu erau capabil să echivaleze fenomenele. Titraţii doctori ai spitalelor din Viena soseau la moşit direct din sala de disecţie, cu mîinile mînjite de sîngele şi puroiul cadavrelor.
Pavlik, verde la faţă, se scutură ca un cîine foarte ud:
Pe front, rănit fiind, dacă un astfel de individ s-ar fi apropiat de mine, urlam de groază să se audă pînă la Vladivostok.
Exact asta făceau multe din mamele anilor 1850: urlau ! Intuitiv simţeau că se află pe eşafod. Dr. Semmelweis, urmînd empiric un raţionament similar, a propus simpla dezinfectare a mîinilor mamoşului cu o soluţie clorinată. Deşi a demonstrat statistic scăderea substanţială a mortalităţii, aproape toţi „specialiştii” l-au respins cu obstinaţie batjocoritoare.
Incredibil ! Ăă…
Stop ! Nu te revolta degeaba. Trăieşti după Pasteur, care, douăzeci de ani mai tîrziu, a DEMONSTRAT ceea ce bănuise Semmelweis. Inerţia cretină a marilor medici europeni de acum un secol o trăim astăzi în sfera politicului. Şi, vorba aia, lor, politicienilor, nu le putem oferi tabele cu cifre evidente.
De la ruşi nu vom vedea niciodată vreun film ! Nici măcar o poză. Dar vreau să ştiu cum s-a terminat povestea Dr. Semmelweis.
Tragic ! Obsedat de ceea ce lui i se înfăţişa ca indiscutabil adevărat, iar celorlalţi nu, s-a afundat într-un fel de paranoia.
Cred că nu sîntem departe de el.
Assurbanipal-anticarul, fin psiholog, slobozi o şarjă proaspătă de ţuică.
Noi compensăm frustrările cu băutură sau calmante. El şi-a provocat moartea printr-o rană deliberat infectată. Septicemia l-a terminat în trei zile.
Merde ! Ai înţeles zero ! Metoda Socrate: atunci cînd demonstraţia logică nu convinge, îţi pui în joc propria viaţă. Argumentul suprem !
Pardon ! Metoda Isus Christos! Dacă nu pierea răstignit pe cruce, ce impact mai aveau spusele lui ?
De acord ! Povestea morţii pentru o idee zgîlţîie cele mai rudimentare conştiinţe.
Un pic paralel cu subiectul. Instrumentarul nu se dezinfecta „pe vremuri” din lipsă de resurse, nu din ignoranță.
Dnă Benezic – problema este destul de complicată. Bătrân fiind am cunoscut – de nevoie – tot felul de medici. Unii de calitate umană excepțională, alți catastrofali. Ați avut ghinion.
CNAS a devenit o reală problemă. Rămâne o sursă de venituri și este folosit ca atare. Personal, TOATE experiențele mele cu servicii finanțate de către CNAS au fost nefericite. Starea sănătății în România este jalnică, însă personalul medical NU este unicul vinovat…nici pe departe. Reforme au fost încercate, dar cu olimpiană ineficiență.
Trebuie încetat cu promovarea în funcții – în orice domeniu – pe criterii politice. Singurul criteriu acceptabil este competența – ori cu asta nici un politician român nu va fi de acord.
Ar fi interesantă și opinia medicilor și a întregului personal sanitar. Cu excepția dlui dr Paveliu nu am văzut astfel de opinii.
Altfel, să ne dea Dumnezeu sănătate
Mai sunt si alte soiuri de manarii, cand te duci pe bani la consultatie, doftoru’ iti inmaneaza un plic pe care sa-l duci la medicul tau de familie (chipurile scrisoare medicala), si nu banuiesti nimic. Daca ai sotie medic, care banuieste ceva necurat si rupe plicul, gasesti acolo o rugaminte pentru un bilet de trimitere. Deci tu ai platit o data consultatia din buzunar, apoi medicul mai deconteaza si cu casa de asigurari. In cazul meu a luat ce a luat si PSD-ul de pe numerele de inmatriculare.
Imi cer iertare pentru indrazneala de a va pune o intrebare cam „pe langa” profilul blogului dumneavoastra. Intrebarea porneste de la o observatie pe care am facut-o pe pagina http://www.romaniacurata.ro . Este mult de cand evolutia acelei pagini m-a determinat sa renunt la a o mai folosi ca sursa de informatii, insa protestul din 10 august 2018 m-a facut curios sa vad cum mai arata Romania Curata in viziunea dnei Alina Mungiu. Asa am ajuns din nou pe acea pagina, dar surpriza a fost peste masura, chiar fara sa mai citesc vreun articol de acolo. Concret, pe pagina http://www.romaniacurata.ro NU mai exista panoplia fotografiilor persoanelor numite „prietenii” Romaniei Curate. Stiu ca, in perioada in care panoplia exista, exista si fotografia dumneavoastra, Dollores Benezic, ca prieten al „Romaniei Curate”. Indraznesc intrebarea: ati actionat si personal pentru a nu mai figura printre „prietenii” paginii http://www.romaniacurata.ro ? Va rog sa ma iertati daca intrebarea mea este abuziva!
Colaborarea” mea cu RC a fost unidirecțională dintotdeauna, în sensul că ei au preluat gratuit ce le-a convenit/plăcut de pe blogul meu, așa cum face și Hotnews de aproape 10 ani. Eu nu am scris niciodată pentru RC, ci pentru mine si cititorii blogului meu.
Am simțit nevoia la un moment dat, demult, să clarific acest aspect și public, după ce m-a întrebat cineva dacă mai scriu pentru RC și atunci am fost surprinsă de asocierea asta în mintea cititorilor, la care nu mă gândisem. Așa că le-am spus mai clar celor care se ocupau de pagină RC să nu mai preia integral articolele mele, ci doar parțial, cu continuarea la mine pe blog, ca să priceapă oamenii că eu nu sunt RC, ci Dollo și atât.
De multă vreme nu am mai intrat acolo, nu am urmărit evoluția site-ului, dar am văzut recent valul de critici la adresa doamnei Mungiu și cu ocazia asta am citit ce a scris.
Nu am făcut niciun demers ca să nu mai apar pe RC (cu poza sau fără) pentru că am înțeles demult că e o platformă de opinii diverse și e bine sa fie așa – așa cum e și societatea.
Faptul că din când în cand mai preiau părți din textele mele este o chestiune care nu mă deranjează pentru că asta ajută la răspândirea lor și în alte medii decât printre cei care mă citesc în mod normal.
Sper că v-am satisfăcut curiozitatea.