Solaris: a f**-o sau nu Kris pe Harey?

O dilemă foarte pământeană pentru cronica unei cărți SF mai degrabă filosofice - Solaris, de Stanislaw Lem. Discutăm aspectul în seara asta la terasă ;)

Abia îmi instalasem cortul la mare când am primit mesajul ăsta de la una dintre „înstrăinatele” membre ale clubului nostru de carte, care citise Solaris și rămăsese cu nedumerirea: „Kris ăla a futut-o sau nu pe duduie?!”. Am râs, că și pe mine mă trecuse întrebarea asta în timpul cărții și nu trăsesem vreo concluzie. Un alt membru al clubului, bărbat, ne-a răspuns că „la nivel neutrinic” probabil că o. Era o glumă bună pentru cine a citit cartea, pe care n-o s-o explic aici ca să nu-și piardă farmecul. Oricum, treaba asta ne-a dat un subiect de conversație într-o seară la cină, pe minunatul litoral bulgăresc unde ne-am nimerit vreo trei cititori ai Solarisului lui Stanislaw Lem. Cu restul ne vedem în seara asta ca să vedem cât și ce a înțeles fiecare din primul SF citit la tânărul nostru club de carte. Întâlnirea e diseară, 19 august, de la ora 19.00, pe terasă la Deschis Gastrobar. În București 😉

Solaris e pentru mine a doua carte SF citită vreodată. Prima a fost una care mi-a picat în mână în adolescență, despre un caz de transplant de creier care punea niște probleme existențiale interesante. Nu m-au pasionat SF-urile, ci mai degrabă celelalte ficțiuni de amor pe care le citește orice fată în tinerețe, însă după ce am citit Solaris nu pot să zic că mi-a părut rău. Am înțeles că e considerată o capodoperă a genului și epocii (scrisă în 1961 de polonezul Lem), tradusă în zeci de limbi și ecranizată de câteva ori, ultima dată chiar cu celebrul domn Clooney în rolul psihologului Kris.

Eu n-aș pune-o pe raftul capodoperelor, dar pe ăla cu cărți ce conțin idei interesante merită să stea. Lem scrie o poveste despre o planetă închipuită – Solaris – descoperită de omenire cu vreo sută de ani înainte și cercetată asiduu de atunci încoace, dar cam fără succes. Era o planetă guvernată de doi sori, unul roșu și unul albastru, și „trăită” de o singură entitate misterioasă, un ocean gelatinos care acoperea suprafața planetei și le dădea oamenilor trimiși să-l sondeze tot felul de false impresii.

Omenirea s-a repezit să cerceteze Solaris, să scrie cărți și să emită ipoteze. Solaristica a devenit un substitut pentru religie în era cosmică, o credință în haine științifice, dar la fel de eterică. Au fost trimise misiuni de cercetare, unii și-au lăsat oasele pe acolo, dar contactul propriu zis între oameni și entitatea de pe Solaris nu a fost stabilit, nimeni nu a fost prea aproape, în zeci de ani de cercetare, de a stabili un limbaj comun de comunicare. În timp lumea și-a pierdut din entuziasm. Din solaristică a rămas tot un ocean, dar de data aceasta al hârtiilor inutil tipărite. Adică ce știe omenirea să facă cel mai bine: gunoi.

În esență povestea Solarisului este a omului plecat să cucerească Cosmosul și eșuat din cauza propriei incapacități de comunicare.

Pornim în Cosmos pregătiţi pentru orice, adică pentru singurătate, pentru luptă, pentru chinuri şi pentru moarte. Deşi din modestie n-o spunem cu glas tare, totuşi ne gândim adesea că suntem măreţi. Şi încă nu-i totul, fiindcă spiritul nostru de sacrificiu se dovedeşte a fi o poză. Ceea ce ne mână nu este câtuşi de puţin să cucerim Cosmosul, ci doar să extindem la limitele acestuia Pământul. Unele planete sunt îngheţate ca polii, altele pustii ca Sahara sau tropicale ca jungla braziliană. Suntem umanitari şi nobili, nu vrem să subjugăm alte rase, vrem doar să le transmitem valorile noastre şi să le preluăm în schimb moştenirea. Ne considerăm cavalerii Sfântului Contact.

zice Snaut, unul dintre oamenii de știință care trăiesc pe stația orbitală a Solarisului. Pe stația aia se petrec tot felul de lucruri ciudate, care culminează cu moartea unuia dintre cercetători și cu venirea psihologului Kris Kelvin. Întâmplările sunt legate de experimentele pe care oamenii le-au făcut de-a lungul timpului pe planeta aia ciudată. Printre experimente au fost inclusiv unele interzise de organizațiile științifice terestre, dar cine să reclame abuzul când oceanul de pe Solaris nu „vorbea” pe limba oamenilor?

Cartea e scrisă din perspectiva lui Kris, care odată ajuns pe stație începe să experimenteze straniile întâmplări care-i cam înnebuniseră și pe ceilalți doi cercetători de acolo. Mai exact apariția unor ființe care în mod normal existau doar în mințile lor. Lem nu ne spune ce ființe populau viețile solariene ale celorlalți, dar pentru Kris a apărut fosta lui soție, Harey, care se sinucisese pe pământ în urmă cu mulți ani. Șoc și groază, când se trezește și o vede/atinge vie lângă el. Apoi începe să viseze încet încet la ideea de a o păstra, de data asta mai bine decât o avusese inițial pe pământ. Cineva îi dădea a doua șansă și acel cineva nu putea fi decât oceanul misterios, pe care ei îl împunseseră până atunci cu tot ce produsese omenirea în materie de „arme științifice”.

Tot Snaut găsește în apariția ființelor create de ocean, întocmai după chipul și asemănarea oamenilor, un ironic răspuns la ipocrizia umană. „Cavalerul Sfântului Contact” nu e de fapt interesat de alte lumi, ci doar de o oglindă în care să se admire. Prin urmare oceanul îi răspunde la nevoi:

Nu căutăm pe nimeni în afara oamenilor. N-avem nevoie de alte lumi. Avem nevoie de oglinzi în care să ne răsfrângem. Nu ştim ce am putea face cu alte lumi. Ne este îndeajuns aceasta în care trăim, dar, fiindcă începem să ne sufocăm în ea, vrem să descoperim în alte părţi propria noastră imagine idealizată; întruchipările ei le căutăm uneori în civilizaţii mai evoluate decât a noastră, alteori le regăsim în viziunea trecutului nostru primitiv. Pe de altă parte însă, există ceva ce nu acceptăm, împotriva căruia luptăm; doar nu reprezentăm chintesenţa virtuţii terestre, monumentul eroismului uman! Am venit aici aşa cum suntem în realitate, iar când ne dăm arama pe faţă, când ni se dezvăluie latura pe care o tăinuim, atunci nu mai vrem să fim de acord! Am realizat acest contact şi iată că monstruoasa noastră urâţenie, bufoneria, ridicolul sunt mărite ca sub microscop!!

Mi-au mai plăcut câteva dintre gândurile lui Lem, puse în gura lui Kris de data asta, care par la fel de valabile și după 60 de ani:

  • în descrierile oceanului care ia forme diverse, Kris spune că unele seamănă cu un oraș privit de sus, dar e conștient că „e doar o iluzie produsă de căutarea unei analogii cu lucrurile pe care le cunoaștem”
  • ca să testeze în continuare oceanul, cei de pe stație vor să-i transmită gândurile oamenilor în stare de veghe, și pentru asta îi fac encefalograma lui Kris. Pe el îl apucă dintr-o dată o frică la gândul că oceanul ăla necunoscut va afla ce zace în subconștientul lui, lucruri pe care nici el însuși nu le conștientizează prea bine. Și se întreabă: „Oare poţi fi răspunzător de propriul tău subconştient? Dacă eu nu răspund de el, atunci cine răspunde?”
  • Într-o discuție despre Dumnezeu, autodeterminare și Solaris, Kris spune că „În pofida aparenţelor, omul nu-şi creează ţeluri. I le impune timpul în care s-a născut, el le poate servi sau se poate împotrivi lor, dar obiectul acestei serviri sau al împotrivirii este dat din afară. Pentru a fi pe deplin conştient de libertatea căutării ţelurilor, omul ar trebui să fie singur, lucru cu neputinţă, deoarece omul necrescut printre oameni nu poate deveni om.”

Și totuși, Harey, un soi de om (fie el și femeie 😉 ) creat de ocean, experimentează conștiința proprie în ciuda faptului că nu a fost crescută printre oameni. Ceea ce-l face pe Kris să se complacă o vreme în iluzia că totuși s-ar putea întoarce pe pământ cu Harey, ca să-și trăiască viața pe care nu au avut-o inițial.

Finalul cărții e ambiguu, cu tot ce poate fi omenesc în el.

Cu toţii ştim că suntem fiinţe materiale, supuse legilor fizicii şi ale fiziologiei şi că forţa tuturor sentimentelor noastre luate la un loc nu e în stare să lupte împotriva acestor legi, ci le poate doar detesta. Eterna credinţă a îndrăgostiţilor şi a poeţilor că iubirea este mai perenă decât însăşi moartea, acea finis vitae sed non amoris, care ne urmăreşte de secole, este o minciună. Dar această minciună este doar deşartă, nu şi ridicolă. Ce sens are în schimb să repeţi o existenţă umană, aşa cum un beţivan îngână o arie răsuflată, aruncând mereu alte monede într-un tonomat hodorogit? Nici măcar o clipă n-am crezut că acest titan gelatinos, care a devorat în adâncurile lui sute de semeni ai mei şi cu care de zeci de ani întreaga mea specie încearcă zadarnic să înnoade un oricât de plăpând fir de înţelegere, că el, care mă poartă orbeşte ca pe-un fir de nisip, s-ar putea lăsa impresionat de tragedia a doi oameni.

Nu putem ști deci, dacă Kris a f**-o sau nu pe Harey, Lem a fost prea pudic în 1961 sau poate n-a considerat necesar să ne spună. În schimb cred că dacă vedem filmul e posibil să ne lămurim. Sau nu.

Etichete: , , , , ,

22 comentarii la “Solaris: a f**-o sau nu Kris pe Harey?” Subscribe

  1. Fluieratorul 19/08/2018 at 15:43 #

    Undeva in trecut, da, lucrurile s-or fi intimplat de un numar de ori inainte ca Harey sa se sinucida. Pe statie nu cred ca s-a intimplat, ar fi fost un pic patologic, imho. Certifiable, cum se spune.
    „Solaris” a fost a cincea carte de SF citita de mine in liceu (in zorii anilor ’80), dupa „Seniorii razboiului” de Gerard Klein, „Cavernele de otel” si „Soarele gol” ale lui Isaac Asimov, „Viseaza androizii oi electrice?” a lui Philip K. Dick si „Picnic la marginea drumului” a fratilor Strugațki. Si pina astazi cea mai fascinanta, desi se aflat in companie selecta, pot sa spun acum. Cred ca am trecut de suta de titluri SF intre timp. Ideea ca noi vrem sa-i intelegem pe altii si pretindem ca intelegem (descifram corect) lumea din jur, dar in realitate n-avem nici cea mai vaga idee (si nici cea mai mica preocupare onesta) cum sa ne intelegem pe noi insine ma „roade” si astazi.

    • Dollo 19/08/2018 at 16:24 #

      Mda, și eu când m-am gândit la asta m-am întrebat dacă era posibil fiziologic, totuși, pe stație. Tu zici că patologic … cred că diferă sexul din care privești problema 🙂
      Pe mine mă roade că ne comportăm în continuare la fel de nenorocit cu tot ce e nou și neînțeles.

      • mihai 20/08/2018 at 10:38 #

        Fiziologic era 100% posibil. În fond, oceanul viu a creat o femeie folosind informațiile genetice ale tuturor oamenilor „devorați” în decenii de explorări. Nu am nici cea mai mică îndoială că atât anatomia cât și gusturile și preferințele lui Harey au fost absolut fidel reproduse, și probabil de aceea Kris contemplă ideea de a o păstra definitiv.

        Totuși, acest „pui de găină” e totuși minor și irelevant. Cartea asta ar trebui totuși dată măcar ca lectură suplimentară la filosofie, în liceu. Mie mi-a căzut în mână într-o zi de sesiune, în anul I la facultate, și până n-am terminat-o n-am putut să mai citesc un singur curs…

      • pehash 22/08/2018 at 00:14 #

        Solaris este un SF despre zei si creatie. Intrebarea care ar trebui sa te macine este daca Harey ar fi putut ramane insarcinata…

        • Dollo 22/08/2018 at 22:02 #

          E, uite asta nu mă interesează nici în viața de pe pământ, așa că de aia nu m-o fi gândit nici în cazul ăsta 🙂

  2. Ștefan Brăgărea 19/08/2018 at 15:45 #

    1. Dnă Benezic, chiar are importanță?
    2. Legat de SF încercați Isaac Asimov – unul dintre numeroșii ruși deștepți pe care i-am cunoscut.
    3. Sincer să fiu, deși fost mare cititor de SF nu mă omor după Lem
    4. Un citat magnific din Robert Siodmak (dacă tot vorbim despre SF – citatul e dat din memorie);
    ”Seara, câinii se adunau lângă foc și începeau să spună povești. Una dintre cele mai gustate era despre oameni. Au existat oamenii cu adevărat? Chiar erau superiori câinilor, sau este numai o poveste?”

    • Dollo 19/08/2018 at 16:23 #

      Domnule Brăgărea, uneori are importanță 🙂
      Da, mi-a mai fost recomandat Asimov, nu i-a venit încă vremea. Sau rândul.

      • JeanValjean 20/08/2018 at 13:04 #

        Seria Fundatia lui Asimov e magnifica !

  3. VASILIU MIRCEA PAUL 19/08/2018 at 16:08 #

    În ”Galaxia Gutenberg” de Marshall McLuhan (Editura Politică 1975) există un capitol numit ”De ce analfabeții nu pot privi filme sau fotografii fără un antrenament temeinic”. Acolo se povestește despre ”Un inspector sanitar a turnat un film într-un ritm foarte lent, cu încetinitorul, arătînd ce trebuie să se facă într-o gospodărie obișnuită dintr-un sat african primitiv pentru a scăpa de apa stagnantă: secarea bălților, strîngerea tuturor cutiilor goale de conserve, etc. Am arătat acest film unui grup de oameni și i-am întrebat ce au văzut și ei mi-au spus că au văzut un pui de găină, iar noi nici nu știam măcar că în film apărea un pui de găină ! A trebuit deci să examinăm filmul secvență cu secvență, căutînd puiul de găină, și într-adevăr, timp cam de o secundă am văzut un pui de găină care apărea într-un colț al ecranului… Și asta era tot ce văzuseră oamenii.”

    • Dollo 19/08/2018 at 16:21 #

      touché 😉

  4. Inginer Isus Hristos 20/08/2018 at 08:25 #

    In opinia mea, SF-urile scrise de Asimov nu sunt la fel de „universale” precum ale lui Lem intrucat sunt o proiectie care a ramas ancorata in anii 50-60, cand au fost scrise, si nu prea mai au relevanta acum, nu as recomanda nimanui Asimov la capitolul „SF”. In fine, poate sunt prea mare fan Lem.

    O abordare mult mai larga a subiectului din Solaris se poate gasi in cartea „His Master’s Voice”, de acelasi autor, tradusa in romana cu titlul „Glasul Domnului”. E mult, mult deasupra lui Solaris prin executia tehnica si ideile prezentate, dar nu atat de populara – poate si pentru ca nu s-a facut nici un film dupa ea, daramite doua.

    Demn de mentionat inca una de la Lem: „Edificiul nebuniei absolute”, o carte delicioasa, o satira pe multiple planuri despre apoteoza paranoiei intr-o societate de tinichea.

  5. mihai 20/08/2018 at 10:28 #

    Nu aș fi atât de drastic cu Asimov. Dacă faci abstracție de detaliile tehnice ale creierelor robotice pozitronice și te concentrezi pe psihologia robotică ajungi la dilemele etice ale cercetătorilor de azi în inteligență artificială. Psihoistoria este un fel de econometrie pe steroizi, și așa mai departe…

  6. JeanValjean 20/08/2018 at 13:08 #

    Ce ma surprinde astazi este ca desi se fac progrese remarcabile in inteligenta artificiala, nu mai vorbeste nimeni de legile roboticii, desi ar cam fi timpul.

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Cele_trei_legi_ale_roboticii

    • Ștefan Brăgărea 20/08/2018 at 14:31 #

      Jean Valjean
      Foarte pertinentă observația.
      Se cam uită că Asimov a fost un biochimist de excepție, iar legile roboticii au fost elaborate după aproape cinci ani de ”rumegat” problema.

    • Inginer Isus Hristos 21/08/2018 at 08:00 #

      E normal ca nu vorbeste nimeni despre legile roboticii pentru ca nu se face absolut nici un pas pentru a putea spune ca ne gandim sa incepem sa vorbim despre inteligenta artificiala. Faptul ca poti Siri si Alexa raspund la intrebari nu inseamna decat pattern-matching pe sunet cu ajutorul transformarilor Fourrier si un algoritm de calcul misto de la WolframAlpha. Peste toate astea e un strat gros de marketing si toata lumea asteapta inteligenta artificiala, momentul cand incepe singularitatea, sau tot soiul de alte bazaconii. Computerele si supercomputerele pe care le avem in prezent, in marea lor majoritate masini Von Neumann, nu sunt capabile sa „evolueze” intr-o inteligenta la fel cum nu te poti astepta de la o pisica sa compuna o piesa de muzica clasica, oricata mancare buna i-ai da sau te-ai ruga de ea si i-ai face matanii. Lipsesc prea multe straturi fundamentale din prea multe arii esentiale.

      In realitate nu avem nici o sansa de a construi o inteligenta adevarata, cel putin nu cu tehnologia de azi si nici cea din urmatorii x ani; Trebuie sa vina cineva cu un model complet revolutionar izvorat dintr-un mod total diferit de a gandi, probabil cineva autist, trebuie o diferenta atat de mare ca cea de la scripete la mecanica cuantica.

      Si cand/daca se va intampla asa ceva, ne vom da seama cat de hazlii si copilaresti sunt legile roboticii ale lui Asimov

      • Ștefan Brăgărea 22/08/2018 at 08:50 #

        Sincer, v-am dat like de dragul discuției, altfel nefiind de acord în totalitate cu dvs.
        Încercați să formulați legi de utilizare generală a inteligenței artificiale – nu este de loc simplu.
        Iar reducerea unui sistem logic la un algoritm este – vă rog să mă scuzați – primitivă

        • Ștefan Brăgărea 22/08/2018 at 08:51 #

          Și ”by the way” definiți ”inteligență”

      • Dollo 22/08/2018 at 22:04 #

        Mda, ce-i drept și mie mi se par cam inocente legile alea, și nu sunt vreo pricepută într-ale roboticii sau SF-ului.

        • mihai 23/08/2018 at 11:14 #

          Măi Dollo, de la tine mai că aș accepta o astfel de poziție, întrucât ți-ai pus disclaimer. Mai greu pot înțelege părerea lui Inginer Isus Hristos, care a mai citit câte ceva în domeniu.

          Ideea de bază cu legile roboticii e următoarea:
          – în natură speciile concurează între ele pentru resurse, iar speciile mai eficiente câștigă și le extermină pe cele mai puțin eficiente (ultima bătălie de acest tip a fost Homo Sapiens vs Homo Neandertalis).
          – specia roboților autonomi inteligenți (la nivelul de inteligență imaginat de Asimov) ar putea fi mai eficienți decât specia umană
          – drepturile omului, legile moderne, Decalogul lui Moise, sunt toate niște concepte abstracte specific umane, neîntâlnite în natură.
          – Ținând cont de cele de mai sus, cum ne putem asigura, în calitate de creatori ai speciei roboților, că această specie artificială nu ne va extermina? Singurul răspuns e o formă de instinct artificial: legea nr 1.
          – De asemenea, cum ne putem asigura că investiția economică pe care o facem în crearea unui robot autonom nu se va transforma într-o pierdere prin răzvrătirea creaturii autonome? Păi, mai punem un instinct: legea nr 2.
          – Dacă avem deja implementări de instincte artificiale și un aparat analitic capabil să evalueze mediul din jurul său, e firesc să implementăm și un instinct de conservare, ca la toate speciile vertebrate: legea nr 3.

          Acum e mai clar?

          La specia umană singurul instinct relevant în această discuție este instinctul de conservare, în timp ce obediența și „să nu ucizi” sunt convenții sociale.

          • Dollo 23/08/2018 at 11:49 #

            Păi și cum te asiguri sau ce te face să crezi că noile creaturi mai eficiente, odată ce vor căpăta conștiință de sine și poate liber arbitru, vor respecta niște legi create de alte creaturi ineficiente, legi făcute clar ca să păstreze omul deasupra? Adică omul crede că totul va merge pe sistemul „eu te-am făcut, eu te omor”, deși habar n-are cum vor evolua noile creaturi. Eu de asta consider legea nr.1 cam amuzantă în inocența ei.

          • mihai 23/08/2018 at 15:02 #

            În concepția lui Asimov roboții nu sunt dotați cu cu liber arbitru, în sensul în care însuși gândul că s-ar putea afla într-o situație de violare a vreunei legi le provoacă un disconfort, cu atât mai mare cu cât probabilitatea de apariție a respectivei situații este mai mare. Un robot asimovian, pus în fața dilemei preferate a eticienilor din domeniul autovehiculelor autonome (adică, urmează un accident inevitabil, cu victime, și ai doar două opțiuni, fie omori pasagerul din mașină, fie pietonul imprudent de pe stradă), acest robot deci va muri instantaneu în momentul în care constată iminența violării legii 1.

            Legile roboticii nu trebuie înțelese în sensul legilor omenești (adică, societatea convine să le respecte), ci în sensul legilor fizicii (adică, așa funcționează Universul, fără excepție). Prin urmare, roboții asimovieni nici măcar nu le vor contesta la nivel teoretic, deoarece actul contestării este o violare a legii 2.

          • mihai 23/08/2018 at 15:16 #

            În ceea ce privește „evoluția noilor creaturi”, mecanismul acestei evoluții este în felul următor: o creatură artificială mai inteligentă decât omul va proiecta viitoarea sa generație și mai inteligentă. Însă, dacă a fost proiectată să respecte legile asimoviene, va fi complet incapabilă să refuze să le includă în viitoarea generație. Ba mai mult, va face tot ce îi stă în putință să se asigure că eventualele „erori” introduse de programatorii umani (fie ele accidentale sau intenționate – de asta am pus ghilimelele), nu vor genera situații în care legile să nu se aplice. Prin urmare, suntem în siguranță dacă și numai dacă implementăm legile de la bun început 🙂 Altfel, all bets are off.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Moarte chiaburilor din sănătate!

Rares Nechifor, embolizare uterina

Care n-a plecat din țară până acum – ca să se trateze sau să profeseze într-un sistem civilizat – e invitat s-o facă de la 1 martie 2013. România nu-și permite să mai încurajeze existența unei alternative private în sănătate.

Fatalismul mioritic se tratează cu drujba

diana

Vă mai amintiți că în Drumul Taberei începuse construcția unei noi linii de metrou? Asta e povestea oamenilor care i-au împins liniile și peroanele mai pe mijlocul bulevardului, ca să nu le afecteze pomii.

Povești de la capătul lumii

vapor expeditie antarctica

Fin del mundo – sau curul lumii cum îi mai zic argentinienii – e la fel de scump ca Londra. Dar au pinguini, lei de mare și balene în fața casei.

Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

teclas

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.

Cum e PSD-ul în Germania

metin-hakverdi2

Ce promite în campanie un parlamentar german de origine turcă, votat de peste 40% dintre alegători: impozitarea multinaționalelor, creșterea impozitelor pentru bogați, subvenții pentru femei și săraci

Hai păpușă sexoasă, bagă!

primaria

Primele victime ale poziționării USR împotriva modificării Constituției sunt propriii consilieri generali din București, hărțuiți grobian de consilierii PSD pe tema „cuplurilor de același gen”. Famiglia tradițională PSD de la Primăria Capitalei îi hărțuiește pe copiii adoptați ai cuplului bisexual USR