Dacă nu mă trezea colegul de canapea, probabil n-aș fi simțit astă noapte cutremurul. Și nu mi-ar fi părut rău, pentru că pe măsură ce conștientizam de ce mă trezește îmi creștea și panica. Mi se părea că patul se mișcă tot mai tare și că timpul se dilată. E senzația pe care probabil o avem toți în timpul cutremurului, ești paralizat de frică și nu reușești decât să derulezi în minte același scenariu de care te temi cel mai mult: că vei rămâne prins sub dărâmături cu zilele, murind agonizant de o combinație de cauze și ghinion.
De aia nu pricep de ce vor oamenii să știe dinainte că va fi cutremur, câtă vreme acest „dinainte” nu poate să fie mai mare de câteva zeci de secunde. Conform site-ului INFP, la cutremurul de astă noapte de exemplu unda P a ajuns la București în 15 secunde, iar unda S în 20. Ce poți să faci în acel interval, presupunând că nu dormi, ești gata îmbrăcat, ai rucsacul de cutremur pregătit la îndemână și nu te vei panica? Poate alții sunt mai eficienți, dar eu nu cred că aș fi în stare să fac nimic.
Iar uneori, istoria ne arată, a nu face nimic poate să-ți salveze viața. Vorbeam astă noapte – după cutremur, evident, când se deblochează canalul de amintiri de la „ăl mai mare” simțit de fiecare – de modul stupid în care au murit Toma Caragiu și Bocăneț, alegând să fugă pe scări ca să iasă din bloc, în loc să rămână liniștiți la masa unde beau. Blocul s-a prăbușit până la etajul 3, dar pe cei doi i-au strivit dărâmăturile pe casa scării. Etajul doi, la care stătuse Caragiu, ar fi fost găsit, însă, intact.
Tot derulând amintiri am ajuns și la propria experiență din 1977, când eram suficient de mică încât să mă sperii, dar să nu realizez exact de ce, mai mult de spaima mamei, pe care o vedeam pentru prima dată în starea aia de panică neputincioasă. Mama, țărancă locuitoare la bloc doar de vreo 8-9 ani, timp în care cel mai probabil nu îi făcuse nimeni educație de cutremur, s-a văzut singură cu un copil, la etajul 6, care se clătina amenințător la 9 seara. Primul gând a fost să mă ia de mână și să se repeadă pe ușă afară. Probabil voi avea până la moarte în ochi imaginea mâinii ei cu care se chinuia să se prindă de bara de inox a ușii de la lift, și nu reușea pentru că podeaua se mișca cu noi. Eu nu știu dacă plângeam, dar știu că ea repeta încontinuu „să nu te sperii, mamă, să nu te sperii”, probabil o mantră valabilă mai degrabă pentru ea. Când a realizat (sau nu) că liftul nu merge, că oricum se luase lumina, am început să coborâm pe scări. Și nu eram singure. Coborau vecini de deasupra, iar pe măsură se avansam întâlneam alte familii de mai jos care făcuseră la fel. Practic toți oamenii care erau acasă s-au repezit, ca și noi, să coboare pe scări. Poate că nu le spusese nimeni înainte că ăla e locul cel mai vulnerabil al unei clădiri.
Când am ajuns pe la etajele mici, un bărbat mi-a pus cojocul lui pe umeri, realizând că eram un copil în pijamale, ce urma să iasă afară în noaptea rece de martie. Am stat așa îmbrăcată, cu mama și alți vecini ieșiți în fața blocului, singurul dintr-un cartier de case scăpate bine mersi de cutremur, dar pe care avea să le demoleze Ceaușescu în anii următori, ca să facă loc celorlalte blocuri în care urma să se precipite lumea pe scări în caz de cutremur.
Am stat pe băncuța din fața blocului, procesând pentru prima dată în viață ce e acela un cutremur, nu știu dacă mama mi-a explicat ceva, dar ascultam la ce vorbeau vecinii. Unii se mai urcau în propriile apartamente ca să constate pagubele și reveneau cu tot felul de vești. Ba că unul călcase în cratița cu mâncare care alunecase de pe aragaz, ba că altul călcase numai pe cioburi de la diversele sticle sparte în casă. Nimeni nu îndrăznea să se întoarcă acasă definitiv, toți se temeau de replici. Senzația care mi-a rămas pe retină de atunci e de întuneric străpuns de voci panicat-ușurate. Apoi au început să apară lumânările și lanternele. La un moment dat, câțiva bărbați au scos în șuturi din bloc un tip care se prefăcea a fi beat. Îl prinseseră încercând să intre în vreo casă la furat.
Două chestii mi se par interesante la episodul ăla, privindu-l retrospectiv: că atunci toată lumea se cunoștea cu toată lumea în bloc și chiar în acele circumstanțe speciale (întuneric, panică, vânzoleală) oamenii au fost capabili să distingă pe unul care nu era dintre ei. Cealaltă chestie e întrebarea oare cum funcționa mintea acelui individ care nu numai că nu s-a speriat de cutremur, nu se temea, ca noi ăștilalți, că va veni o replică și-l va prinde sub dărâmături, dar a avut suficient sânge rece să încerce să intre într-o casă străină cu atât de multă forfotă în jur?
40 de ani mai târziu, astă noapte după cutremur, când evident că toată lumea a „ieșit în fața blocului” pe Facebook, o prietenă din lista mea a dat share unui post ciudat, în care cineva pretindea că prevăzuse cutremurul ăsta încă din august. Share-uit de o persoană ca ea, care e specialist în fake news și predă media literacy, m-a făcut să-l privesc cu interes mai mult decât dacă l-aș fi văzut pe vreun site obscur de wownews. Pagina respectivă, deși dubioasă, a adunat like-uri, comentarii și share-uri cu miile în doar câteva ore după cutremur. Luată la bani mărunți, respectiva pagină duhnește de impostură: are greșeli gramaticale și uzează pluralul arogant de persoana I, vorbind despre niște pretinse studii, cercetări științifice laborioase și mai ales scumpe, pe care ei le fac ca să prevadă cutremurele, deși nimeni în lume nu reușește asta. Nu se știe, însă, nimic despre cine sunt acei „noi”, savanții care lucrează întru binele națiunii.
Prietena care a distribuit link-ul respectiv a început să realizeze și ea dubioșenia situației. Mai mulți i-au postat în comentarii faptul că respectivii nu pescuiesc decât abonări la pagină, deci urmăresc să-și crească probabil notorietatea, și că postările Facebook pot fi antedatate. Apropos, nu pricep de ce e nevoie de așa ceva, care e utilitatea antedatării unui post Fb, nu ajută asta la fake-news oare? În fine, întrebarea femeii a venit la un moment dat în același registru în care și eu mă întrebam cum funcționează mintea hoțului prins la furat în blocul meu, pe 4 martie 1977? Ce e în mintea oamenilor care au pagina asta cu așa zise predicții de cutremur? De ce ar face cineva o chestie așa de elaborată, să scrie mai multe postări de așa zise predicții, apoi să le ascundă pentru ca în momentul producerii unui cutremur să le reactiveze și să zică „v-am spus noi!”?
Pare o hoție similară cu aia din 77, dar în variantă 2.0? Avem de-a face cu niște impostori care pretind că își bazează „predicțiile” pe cercetări științifice, care au nevoie să-și valideze biznisul în fața publicului avid să afle înainte că va fi cutremur. De aici urmează abonarea la pagina respectivă apoi la vreun serviciu de alarmare timpurie, la furt de date personale și alte chestii asociate, toate exploatând slăbiciunea, panica umană. Pentru că oamenii vor să știe. Astă noapte mulți se lamentau că deși s-au abonat la diverse servicii de alarmare nu primiseră niciun semn înainte de cutremur și erau nemulțumiți. De ce vor oamenii să știe cu câteva secunde înainte că ar putea muri este o întrebare la fel de fără răspuns pentru mine ca și aia cu cum funcționează mintea hoților de care vorbeam. Dar cu siguranță cele două necunoscute fac o pereche ideală de biznis, din care doar unii câștigă.
P.S. Într-o oră, de când m-am apucat să scriu postarea asta, numărul oamenilor care s-au abonat la pagina aia de FB a crescut cu peste 10.000. 10.000 de oameni cu acces la Internet și cont de Facebook au dat like și follow unei imposturi în ultima oră.
P.S.2 În caz că nu ați citit deja textul ăsta de anul trecut, vi-l recomand. E ceva ce ajută mai mult decât abonarea la prezicătorii de cutremure.
Tu ai amintiri din ’77?? Serios, citi ani aveai atunci (stiu ca nu este ok sa intrebi de virsta o doamna) 😀
Pe bune? Asta e problema la sfarsitul articolului? Si chiar si asa, sunt detalii descrise pe care doar cei ce au trait acea seara le pot da. Dar „hai sa mutam atentia” spre ce am „inteles” si noi, sa ne bagam in seama.
A zis ca era suficient de mică, deci maxim 7 ani.
Înțelegea tot ce se vorbea, a ținut minte deci minim 4 ani.
Avea între 4 si 7, mulțumit? Putem trece mai departe si sa vorbim la subiect, da? 🙂
Ha, ha, subiectul s-a dus cu noaptea 🙂
In ce lume traim! Analfabetismul functional a atins cote uriase si credulitatea unora este infiorator de atroce! Despre hoti, numai de bine, inventivi oamenii!
La instructajul meu seismic (versiunea pentru bloc), pe care mi l-a facut statul prin scoala generala, zice ca in caz de cutremur te duci intr-o zona mai rezistenta a casei: sub un toc de usa din dreptul unui perete de rezistenta sau sub o grinda. Pentru asa ceva sunt utile cele 15 secunde.
Realist vorbind, totuși, 15 secunde e destul de puțin. Cel puțin o secundă durează analiza sistemului automat, care trebuie să decidă dacă la acest cutremur trebuie trimis mesaj de avertizare sau nu. Încă vreo 2-3 secunde durează transmisia mesajului până când încep telefoanele să zbârnăie. După aia intervine factorul uman: „ce se aude? A, sonerie de avertizare. Unde-i telefonul? Unde sunt ochelarii?”. Treaba asta durează minim 5 secunde, dar s-ar putea cerceta în laborator. Pe urmă, încă 2-3 secunde citirea efectivă a mesajului, mai ales dacă e lung de tip „Inspectoratul de Urgență Dealul Spirii și multe alte cuvinte care consumă foarte mult timp prețios înainte să afli că s-a constatat un CUTREMUR”. Și rămâi cu maxim 3 secunde să te răsucești pe călcâie și s-o iei spre cea mai apropiată grindă.
Subscriu la aceasta idee. Sa ne gandim ca atunci cand simtiti ca se clatina salteaua o luati rapid fie sub o grinda fie sub cea mai apropiata masa. La un apartament cu o suprafata medie de 70-80 metri patrati cam care e distanta pana la o grinda? Pai ar trebui sa fie undeva intre 5, hai fie 10 metri fata de cel mai vulnerabil punct din apartament.
Facem rapid 5 pasi pana sub grinda. Cat ne ia? 1, 2, 3, 4, 5 secunde s-a strigat bingo! 😀
Asa ca daca fiecare din noi poate sa ajunga sub o grinda sau sub o masa dupa ce deja a simtit ca se clatina lumea sub picioare, sa ajungi cu 20 de secunde inainte este cat se poate de realizabil.
Valabil si pentru trezirea din somn. Una e sa va trezeasca din somn cutremurul sau partenerul/partenera ca e cutremur, sa procesati asta cand deja se clatina cladirea si sa va feriti rapid. Cu totul alta este sa aveti 20 de secunde la dispozitie in care sa procesati mental ce urmeaza sa se intample si sa va feriti 🙂
Japonezii au de ani buni acest sistem:
https://www.jma.go.jp/jma/en/Activities/EEWLeaflet.pdf
https://www.marketplace.org/2011/03/11/world/japans-quake/effectiveness-japans-earthquake-early-warning-system
https://rallen.berkeley.edu/pub/2016strauss/StraussAllen-EEWuses-SRL-2017.pdf
Un citat relevant:
„There are now real-life demonstrations of the benefits of EEW. Building occupants in Mexico are able to evacuate structures that are likely to collapse in an earthquake. School children took shelter during the 2011 Tohoku-Oki earthquake. Trains can be slowed to reduce the risk of derailment. Factory workers using heavy machinery can reduce crush injuries or pinch hazards with advanced notice of shaking. This is not an exhaustive list, but rather a snapshot of the critical lifelines and industries that could benefit from early warning.”
Eu zic ca e de dorit sa avem sistem de avertizare precum cele de mai sus. Evident, daca licitatia rezulta intr-un sistem de la UTI/Teamnet si compania, atunci n-am facut nimic 😀
In ceea ce priveste panica, iti sugerez sa-ti imaginezi ca blocul se clatina datorita unui cuplu foarte indragostit ajuns la climax fix atunci 😛
Ați dat omului voturi negative, dar la cutremurul din 2014 fix asta am crezut. Că vecinii d-alături, al căror dormitor e lipit de dormitorul meu au o „partidă” suficient de serioasă încât să izbucnească patul de peretele „comun”. (Probabil sunt 2 pereți acolo, al meu și al lor, lipiți, dar erau creierii nopții)
Daca in 1977 informarea populatiei era deficitara si mama ta nu avea de unde sa stie ce trebuie sa faca in caz de cutremur, in 2018 oricine poate afla (daca nu stie deja).
O avertizare cu 15 secunde inainte iti poate salva viata la un cutremur de peste 7 grade. Poate ca esti pe scara blocului si te grabesti sa iesi, poate ca esti in casa si ai un loc prestabilit care iti ofera cat de cat protectie.. este irelevant cum o faci, important este ca ai o sansa in plus. In 15 secunde se pot opri garniturile de metrou pentru a evita deraieri in tunel. In 15 secunde se goleste un pasaj rutier daca ai semafoare la ambele capete.
Si daca unul decide totusi sa o ia pe scari in jos? Este esecul statului (scoala, primaria, ISU) ca nu a informat corect populatia din timp. Daca a fost informat si tot o ia pe scari in jos? Selectie naturala!…