Ce ne aduce nouă președinția Consiliului UE

Nu ne dă, nu ne ia, UE va funcționa ca și până acum. Iar dacă o facem de oaie n-am fi nici primii incompetenți de la vârful UE. Au zbârcit-o alții destul de grav înaintea noastră. Noi cel mult călcăm pe calea bătătorită a amatorismului după Cehia, Cipru, Grecia, Malta și chiar Slovacia.

De parcă nu erau destule de reproșat PSD-ului, a mai picat măgăreața pe noi și cu președinția asta a Consiliului Uniunii Europene, din ianuarie 2019, așa că, iacă, încă un prilej de văicăreală națională. Nici mai mult, nici mai puțin suntem îngrijorați acum că o să dăm cu căruța UE de gard, o să ducem de râpă și Europa, ce mai. Ca orice român care se respectă, atunci când habar n-are despre ce e vorba, m-am apucat să citesc și eu despre ce presupune președinția asta a Consiliului UE, ca să pot să-mi dau cu părerea în iminenta dramă național-europeană. Mai are Uniunea, drăguța, șanse sau i se vor sfârși zilele sub auspicii românești în 2019?

Mă gândesc că poate vă interesează și pe voi, așa că iată ce am înțeles eu (sau ca să parafraze niște titluri la modă, 12 chestii despre președinția Consiliului UE, pe care le-am aflat eu ca să nu-ți mai bați tu capul cu asta):

  • Consiliul ăsta UE este forumul șefilor statelor membre (președinți și premieri), reuniți periodic la Bruxelles sau Strasbourg, ca să citească legile propuse de Comisia Europeană și să cadă la pace cu Parlamentul European (aleșii popoarelor) dacă le adoptă au ba. Ăsta e mecanismul de adoptare a legilor în UE, prin câte trei runde de citiri și multe negocieri între parlamentarii europeni și șefii de state și guverne naționale. Un fel de bicameralism, dar altfel decât camera deputaților și senatul.
  • Luarea deciziilor în Consiliu se face prin vot de regulă (cu majoritate simplă, calificată sau unanimitate), dar la inițiativa președinției se poate face și tacit, dacă niciun alt stat membru nu se opune.
  • Președinția Consiliului a fost asigurată de la începutul UE cu rândul, de fiecare stat membru câte șase luni. Din 2007, prin Tratatul de la Lisabona, s-a decis că e cam brambureală cu schimbările astea de președinți din șase în șase luni, așa că a fost formalizat rolul Consiliului European – tot un forum al șefilor de state și guverne, care exista de prin 1975, dar cam ardea gazul de pomană. Așa că i s-a instituit și un post de președinte permanent care să funcționeze în mandate de 2 ani jumate, cu posibilitate de prelungire, asigurând continuitatea reprezentării Europei la nivel extern, ca un soi de „șef de state europene unite”.
  • Din 2009, de când a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona, avem așadar Consiliul European, care are așadar un președinte permanent care face treaba președințească, dar și Consiliul UE care are altă președinție la fiecare șase luni altă naționalitate. În prezent președintele permanent al Consiliului European este Donald Tusk, fost premier polonez.
  • E un pic neclar când spui că ai un președinte și o președinție diferite care teoretic ar trebui să facă același lucru. După cum insinuează unii ziariști de pe la Bruxelles, soluția asta a fost un soi de poliță de asigurare pentru UE în fața potențialelor președinții dezastruoase ale statelor membre, mai vechi sau mai noi, care abia se gospodăresc la ele acasă, darmite să mai coordoneze și Consiliul UE. Adică au văzut că nu e bine să dea Uniunea pe mâinile oricui, că se juca o ruletă rusească din șase în șase luni cu soarta birocrației europene, și și-au luat măsuri de protecție.
  • Pentru că, ce să vezi, incompetența nu s-a născut în România. Dacă e să ne luăm după aceiași ziariști care scriau în 2016, președinția Consiliului UE a fost „sub așteptări” (o formulare diplomatică de Bruxelles pentru „o prestație de rahat”) și când era asigurată de Cipru (2012), de Grecia (2014), ba a fost chiar de coșmar în 2009, asigurată de Cehia, și s-a dovedit o provocare pentru Slovacia și Malta, două state mici, tinere în uniune sau cu diverse probleme. De exemplu un comisar european maltez tocmai fusese dat afară din Comisie, cu câțiva ani înainte, acuzat că a fraternizat cu niște lobbiști pe o sumă cu șase cifre, într-o pizzerie din Malta.
  • Dar cel mai grav se pare că a zbârcit-o înaintea noastră Marea Britanie, care teoretic avea și cu ce și cu cine să asigure președinția, dar n-a mai vrut, așa că cele șase luni ale UK au fost preluate mai devreme de Estonia, că ar fi fost prea de râs să lași Consiliul prezidat de unii care vor să iasă din UE.
  • Oricum, așa cum funcția de președinte permanent al Consiliului European pare să atragă diverși politicieni semi pensionați din țările lor, în căutarea unei poziții de top care să le încununeze cariera, dar fără să le pună prea mari probleme, organizarea președinției Consiliului UE este și ea gândită colegial, în echipe de câte trei state (noi o să fim cu Finlanda și Croația), care se ajută reciproc și gândesc împreună strategia și agenda, astfel încât un stat ca România să nu fie lăsat de capul lui în alea șase luni, să nu bulverseze prea mult Consiliul.
  • Aparent e o funcție cu „multe responsabilități”, dar știm cu toții că limbajul diplomat european e capabil să gonfleze orice păpădie ca s-o facă să pară … șefa Europei. În esență președinția asta se bazează pe capacitatea administrativă și profesionalismul funcționarilor publici din statul respectiv, de a îndeplini această sarcină în numele țării lor, dar la Bruxelles. Noi nu suntem vestiți pentru eficiență administrativă, corectitudine sau profesionalism, de aia mă și îndoiesc că cineva are așteptări prea mari de la România la președinția Consiliului în 2019.
  • Țara care primește președinția trebuie totuși să facă câte ceva, să cheltuiască niște bani (între 50 și 100 de milioane de euro din fonduri proprii), să angajeze niște oameni pentru reprezentanța permanentă la Bruxelles (între 50, câți a avut Luxemburg-ul, și 1200, câți a avut Polonia), să organizeze întâlnirile interne ale Consiliului, și externe cu lumea, să medieze eventualele diferende, să faciliteze, să negocieze, să mijlocească, să facă să meargă treaba, ca să fie bine.
  • Acuma, noi la mermelit lucrurile și la căzut la pace, ca să fie bine și toată lumea mulțumită, ne cam pricepem. Deci s-ar putea să nu fie chiar imposibil să ne descurcăm. Iar dacă nu, cică cel mai grav lucru care se poate întâmpla va fi că anumite legi, necesare, ar putea fi amânate din cauza incapacității noastre de a trage suficiente sfori pentru asta. Iar acolo nu prea merge să fie trecute prin ordonanță de urgență.
  • Totuși, mandatul României va fi presărat cu evenimente importante: în martie UK iese oficial din UE, apoi sunt alegeri în Ucraina și mai multe state UE (Estonia, Finlanda, Belgia, Danemarca) și mai ales alegeri pentru Parlamentul European. Rolul președinției Consiliului va fi, printre altele, și să le inspire cetățenilor europeni încrederea în UE și dorința de a ieși la vot ca s-o păstreze 😀 Dacă nici ai noștri nu știu să trimită SMS-uri alegătorilor ca să iasă la vot, nu știu cine o mai ști…
  • Ajută un pic situația faptul că, tot prin Tratatul de la Lisabona, a fost stabilită încă o poziție importantă și permanentă în Consiliu – înaltul reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate – așa că se pare că UE și-a asigurat cât de cât butoanele nucleare de eventualele președinții rotative amatoricești. Miniștrii de finanțe din zona euro au de asemenea propriul președinte, ceea ce împreună cu președintele permanent al Consiliului European și secretariatul general formează cât de cât o structură capabilă să funcționeze și în condiții de ocupație vremelnică românească.
  • Asta nu înseamnă că președinția României nu poate fi dezastruoasă pentru UE, dacă chiar ne punem mintea cu asta, însă aș zice că cel mai probabil cele șase luni românești vor trece la fel de rapid ca mandatul lui Tudose în Piața Victoriei, fără urmări majore.

În concluzie eu n-aș dispera că o să cădem de pe planetă în timpul președinției Consiliului UE. Desigur că e o ocazie „să dăm tot ce avem mai bun”, ar fi frumos să avem și noi niște oameni acolo de ispravă și o prestație decentă, dar UE oricum merge ea în felul ei și fără coordonarea noastră prețioasă. Fără să am pretenția că mă pricep la afacerile europene, că nu mă pricep, din ce am citit până acum mie președinția asta mi-aduce aminte de patrulele școlare din vremea mea, când ne puneau în intersecții, îmbrăcați în pionieri, cu niște mănuși mari albe, o centură reflectorizantă peste piept și o paletă cu STOP în mână, ca să dirijăm circulația și să ajutăm alți școlari mai mici să treacă strada. Sau vreo bătrânică, firește. Lasă că nu era cine știe ce trafic pe vremea aia, dar oricum mergea el și fără ajutorul nostru, avea semafoare și polițiști adevărați, fiecare își vedea de treaba lui. Nouă doar ni se dădea ocazia să părem utili și importanți, sperând că astfel învățăm regulile de circulație. Cam așa mi se pare că e și președinția asta a Consiliului UE. O aparență importantă, de care a avut grijă UE s-o facă suficient de onorifică încât să nu strice prea mult mersul dregătoriilor europene.

Dacă vreți să aprofundați subiectul, citiți pagina președinției României la UE, pagina Consiliului UE, un ghid întocmit de un ONG de la Bruxelles și nu în ultimul rând wikipedia.

Și nu vă mai îngrijorați atâta că ce-o să facem când om fi șefii Europei, că avem alte griji mai apăsătoare p-aci p-acasă. Uite de exemplu asta.

Etichete: , , , ,

One Response la “Ce ne aduce nouă președinția Consiliului UE” Subscribe

  1. eu 16/11/2018 at 14:19 #

    Ai dreptate, opozitia din pacate exagereaza cu bocetele astea legate de Presedentia UE.
    E un pic de activitate administrativa, fie si cu ceva gafe o scoatem noi la capat; ceva plimbari decontate de la buget Bruxelles nu strica nimanui. Probleme mai grave vor fi cu mancatoriile si certurile interne cu cine merge, cat, daca merge pila lui ala, sau a lui celuilalt (banuiesc ca din astfel de combinatii s-a iscat si recenta demisie de la afaceri europene). Asa ca probabil vom bate Polonia la numarul de delegati, ca sa fie toata lumea multumita.
    In rest, iti da acces la niste discutii. Daca esti persoana de incredere poti sa intri in discutie sa incerci sa scoti ceva de acolo. Cum Dracnea are dintii cariati, probabil vom fi ignorati in orice discutie din start. Daca incompetenta romaneasca ar putea merge pina acolo incat sa strice lucrurile, se va mai amana agenda. Sa auzim numai de bine!

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

În așteptarea telefonului de la Angela Merkel

tausance-bun

Ce mai face echipa care l-a ajutat pe Iohannis să strângă un milion de like-uri pe Facebook și să ajungă președinte

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cica daca Adam si Eva ar fi fost chinezi

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛

Bolivia: cocaleros, cholitas, sărăcie și frumusețe cât cuprinde

20180320_141433

Frunze de coca amare și politică dulce, socialistă. Bolivia și oamenii ei.

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

Life’s a bitch, prison bitch

irina-jianu-6-560x419

Irina Jianu, condamnată în lotul „Trofeul calității” alături și pentru Adrian Năstase, ispășește șase ani de pușcărie în închisoarea construită chiar de firma ei, în 2006, la Bacău

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.