Tu știi ce fac datele tale? Ale mele fac bani prin Direct Marketing

Am primit prin noiembrie anul ăsta un plic doldora de felicitări, cu plicurile goale aferente între ele, numai să le pun la poștă și să le trimit „celor dragi” de sărbători. Alături de ele, un mandat poștal prin care eram invitată să contribui cu modica sumă de 18 lei sau cât mă lasă inima, în contul Asociației artiștilor care pictează cu gura și piciorul. Alături de mandat mai era o scrisoare de la o anumită Maria Vagyon, care îmi scria (cu piciorul) despre viața grea de artist care nu-și poate folosi mâinile, dar uite că a reușit să se descurce cu picioarele și, din 1957, ei artiștii au fondat o asociație ca să se ajute între ei, și dacă îmi plac felicitările alea și am posibilitatea, să-i ajut și eu cu 18 lei.

Două gânduri mi s-au antagonizat în cap în primele minute:

• Gândul 1 – De unde știu ăștia adresa mea? OK, înțeleg că numărul de telefon și emailul îmi figurează probabil în toate bazele de date de oriunde, după atâția ani de presă, dar și adresa de acasă? Practic datele mele sunt everybody’s bitch, cum ar zice un samsar de baze de date.
• Gândul 2 – Totuși, e o cauză umanitară, oamenii nu îți bagă mâna în buzunar, doar trag de tine într-un mod mai insistent, ca ăia de la metrou care te fac să te simți prost că nu vrei să salvezi copiii sau urșii. Ăștia te urmăresc până acasă și te hărțuiesc cu niște picturi naive pe care ți le bagă pe sub ușă și pentru care te vei simți și mai prost dacă nu le vei plăti.

M-am apucat să googălesc asociația asta ca să văd cine sunt, poate totuși venisem vreodată în contact cu ei și uitasem un detaliu atât de important cum ar fi că le-am dat adresa mea de acasă. Mi-am amintit că pe vremea când eram în presă am scris despre un anume Marian Basa, care picta cu picioarele, l-am googălit pe el întâi și am aflat că omul își câștigă în continuare pâinea din asta, pictând chiar în public undeva într-un mall din București. Deci nu era el cel cu asociația, ci am aflat că:

• de fapt nu e o asociație, ci un SRL cu numele ăsta, cu sediul într-un apartament din sectorul 1 (Str. Simon Bolivar  3). Pe site se prezintă ca o „cooperativă a artiștilor” orientată spre comerț, dar care nu poate da chitanțe pentru donațiile primite;
• așa fără chitanțier, SRL-ul românesc a avut o cifră de afaceri de peste 1 milion de lei în 2017, cu doar doi angajați, care probabil au lipit plicurile – sper să fi avut lipici de calitate sau să nu fi folosit limba… (sursa);
• conform unui video distribuit de asociație, doamna Maria Vagyon ar picta într-adevăr cu piciorul, dar nu există nicio dovadă clară că ea e româncă sau trăiește în România, întrucât nu o auzim vorbind. În acel interviu, făcut într-o limbă străină și dublat în română, se aude că reporterița pune întrebările și tot ea răspunde la ele. O altă înregistrate video arată o expoziție făcută undeva prin Ungaria, în numele ei – dar nu zice că ar fi româncă;
• și alții au fost deranjați că au primit aceste misterioase plicuri acasă, și au întrebat pe pagina de Facebook a asociației: cine sunteți și de unde aveți adresa mea de email? Nu le-a răspuns nimeni;
• la alți oameni a învins gândul 2, s-au emoționat la primirea plicului și s-au grăbit să trimită și banii, apoi au rostit formula magică: sper să fie pe bune! Iar alții le-au răspuns la fel de naiv: nu poate să nu fie pe bune, dacă ne uităm la calitatea bună a felicitărilor și a hârtiei!;
• un nene zicea, prin 2017, tot pe Fb, că le trimite bani de vreo trei ani, de Paște și Crăciun, deci putem deduce că SRL-ul gură și picior strânge bani de prin 2014 cel puțin, deși s-a înființat oficial în 2016;
• în 2017 de Crăciun suma cerută era de 24 de lei, anul ăsta a scăzut la 18. Tot 18 lei au cerut și de Paștele 2017;
• există într-adevăr o asociație internațională cu un astfel de profil, înființată în Liechtenstein în 1957, extinsă în timp la nivel mondial, și care a fost acuzată de presa internațională că hărțuiește oamenii prin „direct mail”, apelând la fibra lor umanitară, adunând sume necunoscute de bani pe care pretinde că le distribuie apoi artiștilor membri. La începutul anilor 2000 au fost mai multe articole în presa străină (în Germania, Franța, Elveția, Suedia, Norvegia, Polonia, Marea Britanie, Canada și Danemarca) care acuzau un comportament lipsit de etică al asociației, spunând că nu e altceva decât o mașinărie bine unsă care face bani în mod netransparent. În 2007 asociația a dat în judecată un ziar danez pentru asta, dar a pierdut, justiția considerând că ziariștii au adus suficiente dovezi pentru acuzațiile lor. Asociația nu a prezentat niciodată dovezi financiare că ar fi cu adevărat o construcție caritabilă și nu o firmă profitabilă care exploatează credulitatea oamenilor. (sursa)
• diversele filiale ale asociației, de exemplu aia de prin UK, pare să aibă și niște evenimente publice cu artiștii lor, judecând după fotografiile de pe site, în care apar și vedete locale, de exemplu familia regală britanică. La noi, însă, site-ul asociației are fotografii preluate de pe alte site-uri, cu artiști din toată lumea, iar textele de pe site par a fi niște traduceri stângace. Magazinul de prezentare conține tot felul de picturi anonime, dacă vrei să cumperi nu știi cine le-a făcut și povestea artistului etc. pare doar un site tradus de la alții, ca să fie.

După ce m-am cam ambalat citind lucrurile astea pe Internet am sunat la SRL-ul cu pricina ca să-i întreb unde pot să cunosc și eu artiștii ăștia la lucru, ca să știu cui dau banii, și, firește, de unde aveți, uăi, adresa mea? O duduie amabilă mi-a răspuns că nu se poate să văd vreun artist la treabă, că doamna Vagyon locuiește în Arad, iar un alt domn, în Timișoara, cei doi fiind singurii artiști români afiliați la asociația asta internațională. Și că, da, de fapt nici asociație nu sunt, adică acum fac demersuri ca să înființeze asociația și să găsească și alți artiști dornici să se lase plătiți de asociație.

Când am ajuns la chestiunea spinoasă a adresei, duduia mi-a recunoscut că au mai fost în trecut oameni supărați care au sunat și au întrebat de unde au adresa, dar că ei nu au nicio vină, că au cumpărat adresele de la o firmă care se cheamă Direct Marketing și că dacă mă deranjează și pe mine, să-l sun pe domnul Costel de la Direct Marketing, la 0722.533.073, și să-l întreb de unde are adresa mea. Ceea ce am făcut.

Domnul Costel mi-a spus franc că au baza de date de la Romtelecom, unul dintre clienții firmei Direct Marketing, și că dacă am avut vreodată un număr de telefon fix la Romtelecom și am figurat în cartea de telefon, mă face automat pasibilă să primesc corespondență nesolicitată de la Direct Marketing. Da, da, normal că au auzit și ei de Legea 677/2001, dar cică corespondența asta umanitară ar face excepție de la obligativitatea ca destinatarul să fie de acord. După cum a înțeles domnul Costel, pentru o cauză umanitară toți suntem datori să primim scrisori nedorite, ba chiar, profețește domnul, viitorul ar aparține acestui gen de marketing direct pe persoană fizică. Și oricum, mă ia domnul Costel la sentiment, nu mă obligă nimeni să trimit banii, pot să păstrez felicitările gratis.

I-am zis că nu am nimic cu artiștii cu pricina, dimpotrivă, bănuiesc că sunt persoane onorabile care merită orice ajutor, dar mi-ar fi plăcut să le identific, și că mă deranjează maniera în care se face toată treaba, netransparent și nesolicitat. Adică pe lângă faptul că mă trezesc cu o corespondență nedorită, nu știu cum a ajuns adresa mea la ei, cine sunt acești ei și de unde știu eu unde ajung banii mei în final, dacă-i trimit? Domnul Costel mi-a băgat placa aia cu Google și giganții Internetului, care oricum știu tot despre noi, ce mă mai deranjează pe mine că îmi trimite cineva niște felicitări frumoase pictate de niște artiști care au și ei dreptul să se exprime și să se facă cunoscuți. Plus că dacă eu nu vreau ca datele mele să fie în toate bazele de date, atunci o să pierd mai mult decât dacă sunt și primesc, iată, ocazional câte un plic acasă. Că acum, cu GDPR-ul, dacă vreau să mă șteargă din baza de date, să-i scriu eu un email și el mă șterge. Că de aia și-au făcut și asociația până la urmă anul ăsta, tocmai ca să nu aibă probleme cu GDPR-ul. Deci într-un fel recunoaște că înainte erau cam în culpă cu SRL-ul care făcea spam. Mi-a trimis apoi dovada că au făcut asociația, pe 17 decembrie 2018, mult după ce trimiseseră probabil toate plicurile pe anul ăsta.

I-am scris un email și am zis că aștept să-mi transmită dovada ștergerii datelor mele din baza lor de date. Asta mi se pare o chestie interesantă,  apropos de lege, pentru că chiar nu știu cum se poate face dovada că ai șters pe cineva dintr-o bază de date online. În fine, după câteva ore am primit un alt email de la domnul Costel, în care îmi spunea că nu poate să-mi șteargă datele dacă nu-i transmit numărul de pe mandatul poștal din plicul cu felicitările. I-am trimis numărul, deși nu-mi imaginam să aibă mai multe cu numele meu în baza de date. În fond câte Dollores Benezic or fi în România? De atunci n-am mai auzit nimic de el, probabil că mi-a șters așa de radical datele încât acuma nu mă mai găsește nici pe email ca să-mi trimită dovada.

În fine, glumesc, asta se petrecea înainte de zilele astea libere, probabil o fi plecat în vacanță și a lăsat totul baltă. O să vedem ce mai zice la anul. Cam asta a fost întâmplarea mea de Grinch de Crăciunul ăsta. Nu că n-aș rezona cu avatarurile unei asociații non profit în căutare de finanțare, doar că modul în care a ales asociația asta să facă bani este cel puțin dubios, și asta doar la o superficială căutate pe google. Poate că cei doi români – doamna Vagyon și celălalt din Timișoara – chiar există și pictează cu gura sau piciorul, dar în cazul ăsta asociația ar putea să-i promoveze pe ei și apoi să facă acțiuni de mediatizare proprii, ca să nu existe suspiciuni. Ce fac ei de câțiva ani de zile, însă, nu este decât o franciză a unei rețete de succes din afară, pe care presa străină a catalogat-o drept o afacere neetică. Iar pe deasupra se mai bagă și cu de-a sila în cutiile noastre poștale.

UPDATE 8 ianuarie 2019

Am primit azi, prin Fun Courier, un ditamai plicul din plastic cu o foaie înăuntru: Notificare din partea domnului Costel de la Direct Marketing, cum că a luat act de solicitarea mea de a-mi șterge datele din baza lor de date și mă anunță pe această cale că mi le-a șters. Foarte oficial, conform legii, bla, bla. Primisem de altfel aceeași notificare și pe email, cu câteva zile înainte, dar acum au cheltuit niște bani pe curier, hârtie și plic ca să bifeze și varianta offline a prostiei ăsteia, „conform legii”, care nu s-ar fi întâmplat dacă ar fi respectat legea de la bun început și nu ar fi luat cu japca adresele oamenilor din, chipurile, cartea de telefon.

Cam asta e probabil ceea ce legiuitorul s-a gândit să prevadă ca „dovadă” a ștergerii datelor, o operațiune care nu prea are cum să fie probată, după părerea mea. Că nu am nici eu cum să mă conving de asta și nici ei cum să-mi demonstreze că au șters cu adevărat datele mele din serverele lor. Dar ne mai acoperim cu niște hârtii. În plus, acum, prin trimiterea plicului, au mai share-uit încă o dată adresa mea, cu o firmă de curierat de data asta, ca să își îndeplinească obligația legală de a-mi demonstra că mi-au șters adresa din baza de date. Și au aflat cu ocazia asta și etajul la care stau, că numai ăla lipsea din adresă… 🙂 Protecția protecției, dovada dovezilor.

UPDATE noiembrie 2022

Văd că tot comentează oamenii la acest text din 2018, spunând că au primit și ei corespondența nesolicitată, ba chiar că au trimis bani anual. Ultimul mesaj primit a fost astă seară, prin mesaj privat. O doamnă îmi spune că mama ei, de 70+, le trimite câte 200 de lei în fiecare an, de mai mulți ani, și era revoltată că oameni sărmani ca mama ei își rup de la gură bani ca să le facă contul gras unora care îi păcălesc cu un site și niște poze. M-a întrebat ce să facă? I-am sugerat să facă plângere la poliție pentru înșelăciune. Ce fac oamenii ăștia se încadrează exact la definiția înșelăciunii din Codul Penal – Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

M-am uitat din nou la cifra de afaceri a firmei – a înflorit de atunci, deși din pandemie le-au cam scăzut încasările (sursa datelor) Probabil de asta și-au făcut anul ăsta în mai altă firmă, de data asta cu sediul în sectorul 3. Sau poate ăștia din sectorul 3 or fi alții, care au văzut că merge treaba și au cumpărat franciza…

Așadar, oameni buni, nu mai puneți bani aiurea în toate conturile. Iar dacă vă simțiți păcăliți – faceți plângere la poliție. E treaba lor să îi ia la întrebări pe ăștia ce fac cu banii ăia, căci, după cum spune o doamnă mai jos în comentarii, banii nu ajung la artista din Arad care pictează cu gura sau piciorul.

Etichete: Asociația artiștilor care pictează cu gura și piciorul, corespondență nesolicitată, date personale, Direct marketing, GDPR, înșelăciune, Legea 677/2001, spam, teapa