Orizonturile românilor, lărgite de Tarom și Agerpres

Ce aflăm despre noi înșine citind broșura centenară făcută de Agerpres pentru Tarom.

Am avut plăcerea să călătoresc cu Tarom zilele astea, până la Budapesta și (după o așteptare de aproape 4 ore în aeroport) înapoi, în interes de serviciu. În buzunarul scaunului, alături de revista de PR a companiei, era și această cărțulie aniversar-centenară, realizată pare-se de agenția de presă de stat Agerpres. Un demers frumos, din care să rămână călătorul, indiferent de naționalitatea lui, cu niscai informații despre istoria de +/- 100 de ani a celor două instituții de stat: Tarom, compania națională de zbor, și Agerpres, agenția de presă.

Am aflat cu ocazia asta date despre care habar nu aveam, de exemplu că în 1923 a avut loc primul zbor internațional de noapte pe ruta Belgrad-București, în 1966, primul zbor transatlantic efectuat de un operator român, Tarom, cu o aeronavă IL-18, în 1969 au făcut primul ocol al pământului în 80 de ore, în 1973 primul zbor București-Sidney, iar în 1981 Bangkok-București fără escală. Că în 1945, înainte să se cheme Tarom, compania s-a numit TARS – adică Transporturi Aeriene Româno-Sovietice, că la începutul anilor 80 se lăuda cu o capacitate dublă de transport față de 1975 și de zece ori mai mare față de anul înființării și că de-a lungul istoriei sale a fost înzestrată cu aeronave diverse, de la cele rusești, trecând prin singurul avion românesc (ROMBAC) și ajungând la Airbus-urile și Boeing-urile din zilele noastre.

În zece pagini și 20 de poze, aflăm că „TAROM reușește să lărgească orizonturile românilor, operând zboruri către aproape toate capitalele europene”. O metaforă ironică pentru epoca aia în care mai degrabă ajungeai pe lună decât să obții un pașaport și o viză e ieșire din țară. Am ajuns la mijlocul cărțuliei, de unde începea istoria Agerpres, și am rămas cu un mare semn de întrebare. Toate bune și frumoase în scurta, dar inimoasa istorie a TAROM, dar nu se spune nimic despre faptul că în jumătate din existența acestei companii, românii, stăpânii ei, nu au avut libertatea de a călători oriunde i-ar fi dus Tarom, ci doar acolo unde le dădea partidul și securitatea voie. Iar asta, deși nu mă pricep la managementul unei companii aeriene, sunt sigură că a avut un impact asupra dezvoltării normale a companiei. Mă gândesc că putea fi menționat în treacă, mai ales că acum avem și libertate de exprimare, nu numai de mișcare.

   

Mi-am zis că poate o fi ceva în jumătatea Agerpres, unde tot prin poze și scurte explicații suntem trecuți prin ultima sută de ani de istorie românească. Îi vedem pe Enescu, pe Maria Tănase, pe Pațaichin, pe Dumitru Prunariu, Duckadam, Nadia, Țiriac, Năstase, Hagi, Ateneul, Peleșul, Casa poporului, Delta, Untold și cam atât. Categoric că nu e ușor să descrii un centenar într-o duzină de fotografii, dar cred că redactorilor Agerpres le-a fost și mai greu să ocolească cu obstinație folderul cu milioane de imagini din timpul celui mai iubit dintre conducători. Hai, poate nu cu cozi la mâncare sau cu imagini cu oameni prinși că încercau să treacă fraudulos granița, apoi umiliți în presa de partid și de stat, ci cu vreuna din mărețele ctitorii ale poporului: metroul, de exemplu?

M-am uitat de câteva ori înainte și înapoi în cărțulia făcută de Agerpres și nu am înțeles de ce au ales să prezinte trunchiat istoria. Chiar dacă e vorba de un document festivist, chiar dacă la aniversare ne amintim doar de lucrurile bune din viețile noastre, cred că nu ne facem decât un deserviciu major cosmetizându-ne trecutul. M-am gândit și dacă nu cumva am ajuns eu în etapa aia a vieții în care mi se pare important ca oamenii să-și cunoască trecutul. Dacă nu cumva exagerez cerând ca măcar agenția oficială de presă să menționeze, fie și numai în treacăt, un element important legat de istoria noastră și de istoria Tarom. Nu știu, spuneți-mi voi ce credeți?

Mai ales pentru cititorii mei mai tineri, simt nevoia să pun eu aici câteva date despre „orizonturile” românilor înainte de 1989:

  • plecarea din țară a fost drastic restricționată după instaurarea regimului comunist în România, cu drame majore trăite până prin anii 50-60;
  • o scurtă relaxare a regimului de călătorie în străinătate s-a înregistrat la finele anilor 60, însă pentru că s-a constatat că prea mulți alegeau să nu se mai întoarcă, în 1970 Partidul comunist a dat un decret prin care a înăsprit din nou regimul pașapoartelor și vizelor;
  • înainte de 1989 pașaportul se obținea greu, cu aprobări diverse de la organizația de partid, securitate, miliție etc, la fel și vizele de „intrare-înapoiere”;
  • de întoarcerea ta acasă erau făcuți răspunzători inclusiv șefii de la serviciu sau de la organizația de bază a partidului, care trebuiau să-ți dea aprobarea ca să primești viza;
  • pentru plecare unii au semnat angajamente față de securitate și s-au compromis moral;
  • pașaportul odată obținut nu stătea la titular, ci la „organul emitent”, unde erai obligat să-l returnezi în maxim 48 de ore de la întoarcerea din călătorie. Dacă „uitai” erai pasibil de amendă;
  • călătoria în spațiul comunist era oarecum mai ușoară, pentru asta se organizau excursii în care toți cei din grup erau trecuți pe un „pașaport colectiv”;
  • altfel era greu spre imposibil să obții valuta necesară pentru plecarea în străinătate, pentru că era interzis să deții valută;
  • în general nu ajungeau să vadă occidentul decât membrii de partid, securiștii și cei care colaborau într-un fel sau altul cu cele două instituții;
  • ceilalți oameni ai muncii care își doreau libertate o încercau pe pielea lor fie înot peste Dunăre sau mare, fie târâș pe burtă pe sub sârma ghimpată de la granița de vest. Foarte mulți s-au pierdut astfel, nici n-au ajuns unde voiau, nici nu s-au mai întors acasă.

Iar în timpul ăsta, Tarom creștea ca Făt frumos din apă, lărgindu-ne orizonturile. Când avem pusee de misecuvenism despre libertatea de a circula de acum, e bine să știm de unde am plecat și mai ales cum am ajuns aici. Și asta nu s-a întâmplat cu ajutorul  Tarom sau Agerpres.

P.S. Altfel, nu am nimic să le reproșez, nici pentru întârzierea de aproape patru ore de la întoarcere. Vreme rea, se mai întâmplă, oamenii și-au cerut scuze și în final am ajuns cu bine acasă. Dar nu știu de ce, nu pot să nu simt, de fiecare dată când folosesc serviciile Tarom, o milă amestecată cu duioșie, pentru compania asta a noastră până la urmă, care are ceva de copil orfan care tot vrea să-și depășească condiția, dar nu reușește să treacă de abuzurile „asistenților sociali” de la internat.

Etichete: , , , , , , ,

20 comentarii la “Orizonturile românilor, lărgite de Tarom și Agerpres” Subscribe

  1. Mihai 30/01/2019 at 00:24 #

    Iata ca avem si „pusee de misecuvenism despre libertatea de a circula de acum”. Decent ar fi sa recunoastem libertatile dobandite. Tot la „acum” ne referim si noi.

    • Dollo 30/01/2019 at 08:27 #

      Zău dacă înțeleg ce vreți să spuneți cu asta.

      • aaaa 30/01/2019 at 09:25 #

        Mihai vrea sa spuna ca n-are nici o legatura sula cu prefectura, respectiv istoria Tarom cu posibilitatea de a iesi sau nu din tara. Ma si mir ca „matroana” i-a aprobat comentariul spre publicare, probabil ca n-a inteles ca nu e in asentimentul ei…

        • Dollo 30/01/2019 at 10:11 #

          Vi se pare că aprob numai comentariile care îmi convin?

          • aaaa 31/01/2019 at 09:48 #

            Da

          • Dollo 31/01/2019 at 10:27 #

            Vi se pare

  2. mircea ghitulescu 30/01/2019 at 09:46 #

    Explicabil pentru o anumita forma de gandire. Care abunda in unele „societati de stat”. You know what I mean?

    • Dollo 30/01/2019 at 10:11 #

      Nu, dar se pare că nu e singurul comentariu pe care nu-l înțeleg azi 🙂

  3. mihai 30/01/2019 at 14:11 #

    Eu zic că reacționezi exagerat. Cărțuliile din avion sunt menite să te facă să te simți bine, iar data viitoare să zbori tot cu Tarom, sau măcar să nu-l „banezi” la pescuitul de oferte. Textele despre cât de nașpa a fost comunismul nu fac bine la bugetul anual, zic. E ca și cum numitul orfan s-ar face, totuși chelner, iar cu ocazia aniversării crâșmei ți-ar povesti și despre abuzurile asistenților sociali de la internat.

    • eu 30/01/2019 at 17:05 #

      Nimeni nu le cere sa-si puna cenusa in cap si sa boceasca, dar macar o fraza de genul: „În ciuda limitelor puse libertatii de expresie in timpul regimului de democratie populara, Agerpres a continuat sa ofere informatii publicului despre … etc, etc. etc.”?
      Rezolvi elegant si problema veridicitatii si chiar te poti lauda cu cate ceva (uite, desi eram in … pana la gat, am reusit sa dam informatii despre x si y).

    • Dollo 30/01/2019 at 20:43 #

      Posibil să fi exagerat, m-am suspectat și eu de asta, de aia vă întrebam și pe voi. La fel de adevărat este că acele cărțulii de avion sunt făcute în general pentru distracția călătorului în orele alea în care e captiv acolo. Însă, am mai citit de-a lungul timpului în cărțuliile alea și interviuri cu diverse personaje, chiar și politice – uite de exemplu în numărul din revista de acum era un interviu cu Meleșcanu despre diverse, de la președinția Consiliului UE până la diaspora etc. Pe de altă parte acea cărțulie nu era din categoria revistelor lunare de PR, ci un demers făcut la suta de ani, cu o tematică ce s-ar fi pretat la o informație ceva mai sensibilă. Așa cum zice și @eu mai sus, cu o singură frază puteau să marcheze elegant momentul, ca să mulțumească și cârcotașii ca mine.
      Cât despre rolul revistelor, sper că nu-și imaginează cineva că oamenii aleg biletele de avion (și) după calitatea articolelor din revistele alea 🙂

  4. Stefan Bragarea 30/01/2019 at 16:42 #

    Ca să discutăm și despre TAROM.
    – În 1980 am primit o bursă de ”visiting professor” la Univ. din Nebraska – Lincoln. După ce am semnat cuvenitul angajament cu Securitatea, mi-au fost eliberate biletele TAROM pentru transportul transoceanic și sejurul în SUA am ajuns la sediul TAROM – New York pentru a-mi viza biletul de întoarcere. Îi cumpărasem băiatului mei o pușcă de jucărie asemănătoare carabinelor din filmele western. Nu mi s-a dat voie să țin cu mine jucăria, întrucât avea aspect periculos și trebuie să o preia pilotul șef al avionului. În București, mi-am ridicat bagajele de pe bandă – dar lipsea pușca. Cu tichetul de bagaj mi-am cerut obiectul, care nu s-a mai găsit.
    – În 1988 plecasem cu TAROM în delegație la Iași. După ce toți pasagerii au urcat în avion și au fost pornite motoarele, ni s-a cerut să coborâm, întrucât nu se făcuse plinul de carburant. Ar fi fost interesant să își aducă aminte în zbor.
    – Exista un control al Securității (cu percheziție corporală) la urcarea în avion, chiar pentru curse interne. După 2 – 3 ani, cei care efectuau percheziția au primit – probabil – dispoziția să fie ceva mai amabili cu călătorii. Drept care se simțeau obligați să întrețină o conversație – stupidă – pe tema ”Unde mergeți și cu ce treabă?” Un domn de lângă mine, enervat de timpul pierdut, a întrebat ”De ce ni se pun astfel de întrebări, întrucât la raportul salariu/preț bilet nimeni nu folosește transportul aerian de plăcere!”. De lângă el, enervat și eu, l-am lămurit: ”Ca să demonstreze că și Securitatea folosește graiul articulat!”
    Altfel, Happy Anniversary! All over the world! .

    • Dollo 30/01/2019 at 22:26 #

      Și ce scria în angajamentul ăla semnat cu Securitatea? 🙂

      • Stefan Bragarea 31/01/2019 at 12:34 #

        Scria că mă voi reîntoarce în România după deplasarea în SUA.
        Acum, pentru a lămuri cât de cât ideea colaborării mele cu Securitatea, care a și continuat. Nu mi s-a cerut nici odată delațiune, ba chiar mi s-a atras atenția că se primesc atât de multe Note de delațiune, încât nu are nimeni timp să le citească. Se pare că fenomenul era destul de răspândit.
        Mi se transmiteau în schimb documentații tehnice – procurate (bănuiesc pe căi nu tocmai ortodoxe) asupra cărora mi se crea un aviz – ce este important și ce nu, iar ceea ce consideram important, unde ar trebui să ajungă. Nici nu s-a pus vreodată problema retribuției.
        Dacă mai doriți detalii, vă stau la dispoziție.

        • Dollo 31/01/2019 at 20:00 #

          Păi ar fi interesant să facem un interviu pe tema asta. Cum am colaborat cu securitatea și am rămas de partea luminoasă a forței 🙂 Ne și cunoaștem în sfârșit cu ocazia asta.

        • mihai 01/02/2019 at 15:56 #

          Deci, analist de intelligence, voluntar-patriot! 😛

          Halal țară!

  5. Dan 01/02/2019 at 12:31 #

    Astept cu nerabdare interviul!
    Chiar ca sunt curios.

  6. Stefan Bragarea 01/02/2019 at 20:58 #

    Doamnă Benezic
    Habar n-am de care parte a Forței am rămas. Cred că pe centru.
    Eram considerat un personaj potențial util, prin buna pregătire tehnică. Extrem de critic – nu dpv politic, chestie la care nu mă pricep – ci dpv economic (sunt inginer și NU există inginer fără o bună pregătire economică). Când criticam, dădeam bibliografie – date oficiale obținute de la Min. Agriculturii, drept care mi s-a interis accesul.
    Securitatea este – în parte – demonizată pe nedrept. Orice țară are structuri de securitate (bine, cu excepția Chile de pe vremea lui Salvador Allende, cu finalul cunoscut), dar în mod normal acestea NU au rol represiv ci informativ. .
    După ce a încetat să fie poliție politică de proastă calitate, pe modelul NKVD, în perioada Maurer/Corneliu Mănescu
    Securitatea începuse să-și facă treaba.
    Despre finalul perioadei Ceaușescu nu merită să discutăm.
    Mi-ar face plăcere să stăm la o tacla, în principal pentru că amândoi citim mult și iubim cărțile. Nu uitați însă că – datorită diferenței de generații – NU va fi o discuție interesantă pentru terți.
    Cu bune urări și stima dintotdeauna

    • Dollo 01/02/2019 at 21:28 #

      Să-i lăsăm pe terți să decidă asta, după cum vedeți există deja interes 🙂 V-am scris pe email, stabilim acolo cum și când.

    • Radu 02/02/2019 at 23:33 #

      Eu (48 ani) cred ca va fi interesanta! Si abia astept sa citesc 🙂

      Cu drag, de departe,
      Radu

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Cum e PSD-ul în Germania

metin-hakverdi2

Ce promite în campanie un parlamentar german de origine turcă, votat de peste 40% dintre alegători: impozitarea multinaționalelor, creșterea impozitelor pentru bogați, subvenții pentru femei și săraci

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.

De ce ea? (2)

tarau-curte

Cazul Daniela Tarău: viața în arestul Capitalei, pentru un om care se știe nevinovat, ancheta lui Cristian Panait și procesul absurd, în care niciun judecător nu catadicsea să citească dosarul.

Cum s-a făcut de am aflat povestea Amitei Bhose

AmitaBhose_Vaideeni1980

Fascinanta istorie a unei indience care s-a îndrăgostit de România citindu-l pe Eminescu, a lăsat familie și avere în urmă și a venit să trăiască în comunismul fără apă caldă și curent în căminele din Regie.

Dumnezeu preferă proștii

catedrala

A te mai opune acum Catedralei Neamului echivalează cu a cere demolarea Casei Poporului. Istoria ne arată că în 25 de ani nu am învățat valoarea prevenției în tratarea bolilor, nici a dezbaterii publice în luarea deciziilor.

Cât valorează un om? Dar după moarte?

sidonia cu geo bogza si miron

Cum am descoperit-o pe Sidonia Drăgușanu – scriitoare, ziarist freelancer în timpul războiului, activistă feministă, sfătuitoarea doamnelor, prietena domnilor – deși o uitase toată lumea, inclusiv Uniunea Scriitorilor