Archive | februarie, 2019

O poveste dulce-amară, ca viața

jhumpa-lahiri-porecla-

Porecla, de Jumpha Lahiri, aparent o carte despre „crăcănarea” spirituală a unor copii de imigranți în America. În fond, o carte despre noi toți, ăștia care ne trezim prea diferiți de părinții și moștenirea noastră genetică, și nu ne găsim ușor locul în viață.

Mai mult 1 comentariu

Ce ați fi votat în 1989?

Și socialismul ei

Cubanezii au votat „covârșitor” pentru socialismul ireversibil. Dacă ați fi avut ocazia să alegeți prin vot soarta în 1989 ce ați fi votat?

Mai mult 12 comentarii

Ăia care știu ei sigur cum e treaba

baterii-mouse

Despre cumpărarea de baterii și luarea deciziilor în preajma proștilor cu aplomb

Mai mult 20 comentarii

Specialiști în vorbitul normal

semneaza

Pe măsură ce omenirea „evoluează” și birocrația devine tot mai stufoasă, statele cheltuie bani ca să pregătească specialiști în vorbitul normal, pe limba oamenilor rămași în urma „specialiștilor” în diverse domenii.

Mai mult 35 comentarii

Oldies but goldies

Stăm prost cu nervii

sacrificat

O jumătate de oră într-un autobuz Mercedes, în cel mai bogat oraș al țării.

O masă cinstită la cea mai umană închisoare din lume

curte

Halden este cea mai nouă închisoare din Norvegia, a costat 250 de milioane de dolari și le oferă deținuților condiții de viață ca în libertate

Mama mi-a zis să nu mă duc, dar eu nu și nu…

parapanta3

Cu parapanta e ca și cu un bărbat, prima dată nu e bine, dar ceva te face să mai vrei măcar o dată 😉

Sanssouci, casa de la țară a unui rege cool

pajiste

La 1740 oricine putea să intre pe domeniul lui Frederick cel mare al Prusiei, cu condiția să fi fost îmbrăcat corespunzător. Azi intrarea costă 19 euro și îți dezvăluie un colț de rai și o poveste frumoasă.

Cum am fost jefuiți în Valparaiso

20180312_112948

Tâlhăriți de bagaje în piața centrală a celui mai vechi port sud-american, Valparaiso, orașul chilian de patrimoniu UNESCO.

Cum s-a întors ţurcana în Haţeg, în loc să emigreze

iovaneasa

Şapte tineri de la poalele Retezatului s-au apucat să crească oi când alţii ca ei voiau să emigreze. În câţiva ani au adunat în jurul lor peste o sută de crescători şi speră să fie urmaţi şi de consătenii care acum stau la poartă şi-i bârfesc.