Am urmărit zilele astea știrile despre noua constituție a Cubei, și cum au votat în proporție covârșitoare cubanezii să rămână un stat „ireversibil socialist”, cu un partid unic, dar cu mici tușe private într-o economie centralizată, de stat. Nu prea mă miră rezultatul votului, deși amintindu-mi de oamenii pe care i-am cunoscut în Cuba cred că aș putea să spun cu certitudine cine a votat NU și cine DA pentru noua constituție. Oameni ca Reinaldo, bătrânelul simpatic de pe insula Coco, care mi-a vorbit cu convingere despre idealurile încă vii ale revoluției, sau ca agentul de pază autostopist pe care l-am luat în mașină și care ne spunea că preferă să trăiască în Cuba comunistă, cu educație, sănătate și servicii gratis, decât în capitalism, chiar dacă nu-și permite să vadă lumea, ei cu siguranță or fi votat DA pentru socialismul ireversibil.
Însă oamenii care aveau mici afaceri private, în turism, și care dădeau semne că înțeleg economia de piață și valoarea ei, sigur au votat altfel. Unii chiar sperau că odată cu moartea lui Fidel și micile schimbări aduse de fratele lui Raoul va urma și marea schimbare: pluralism politic, economie de piață și drepturi civile. Inginerul Pedro, care prinsese și vremurile dinainte de Castro și disprețuia propaganda comunistă și efectele ei asupra oamenilor, sunt sigură că a votat NU. Șoferul Henri, fugit și revenit forțat în Cuba, probabil nici nu s-a dus la vot, știind că este inutil într-o țară în care, zicea el, oamenii preferă banii ușori și totul de-a gata de la stat.
Cele mai interesante rezultate din acest scrutin nu sunt cele privind aprobarea noii constituții, ci cifrele celor care au votat NU sau nu s-au dus la vot. Spre deosebire de constituțiile votate în vremea lui Fidel Castro, când procentele erau covârșitoare spre absolute – 97-99% – acum prezența la vot a fost de „numai” 84% (apud Comisia electorală), iar în interiorul acestei prezențe au fost 9% voturi de NU și 4,5% voturi albe sau anulate. Niște procente pe care și le-ar dori câteva partide de pe la noi pentru următoarele alegeri 😉 Deci constituția, deși aprobată, a fost înfruntată, totuși, de un sfert din populația cu drept de vot. E ceva, dar nu destul.
Sigur că fiecare vede în rezultatele astea ce-și dorește, opozanții preferă să creadă că oamenii au fost victime ale manipulării partidului unic sau că votul a fost fraudat. N-avem de unde ști, câtă vreme nu au existat observatori independenți, iar vocile critice locale au și ele bias-urile lor. Mi-e ușor să cred, însă, că mulți au votat din convingere. Iar convingerea asta, cultivată în cei 60 de ani de trăit idealurile revoluționare zi de zi, s-a consolidat și în anii din urmă, de când în Cuba este permis micul biznis privat în turism (cazare, masă, transport pentru turiștii străini care plătesc în CUC). Această mică economie privată a format o pătură de cetățeni mai avuți, care-și permit să cumpere bunuri inaccesibile celor care trăiesc doar din salariul de la stat. Nu mi-e greu să înțeleg de ce campania guvernului pentru votarea constituției a avut succes, pentru că-mi imaginez cum ar fi arătat ea și la noi în anii 90.
Dacă ne amintim anii 90, cu elanul și speranțele de atunci, dar și cu frustrările acelora care se vedeau lăsați în urmă, neputincioși, incapabili să se descurce într-un sistem pentru care nu-i pregătise nimeni, dacă ne amintim campaniile FSN despre „nu ne vindem țara”, „avem nevoie de liniște” sau „cine n-a mâncat salam cu soia”, vedem limpede de ce nu a avut șanse un Ion Rațiu să întrunească voturile românilor, care au preferat un comunist de bine și o tranziție lentă în locul unei schimbări radicale.
Se împlinesc anul ăsta 30 de ani de la revoluția noastră din 1989. Tocmai am auzit la radio că în Timișoara, Universitatea de Vest organizează cursuri despre Revoluție, pentru că oamenii care au prins-o au început să uite cum era înainte, iar celor tineri nu le pasă că a existat. Desigur că nu suportă comparație comunismul pe care l-am trăit noi cu socialismul ireversibil al cubanezilor, după cum nici Castro nu a fost un Ceaușescu (sau invers), însă mecanismele gândirii oamenilor prinși cu deceniile într-un sistem închis sunt similare. Așa că mă întreb: oare cum am fi votat noi în 1989, dacă în loc de revoluția violentă am fi avut parte de o trecere pașnică a puterii din mâinile familiei Ceaușescu în cele ale unui comunism cu față umană ca Iliescu? Care credeți că ar fi fost procentele pentru noua constituție a României, care ar fi instituit să zicem mici libertăți individuale (dreptul la mica proprietate, legalizarea avorturilor poate, un regim de circulație mai liber, mâncare la liber, fără rații) în schimb ar fi păstrat economia de stat în mâinile partidului unic.
Știind ce a urmat în ăștia 30 de ani și privind în urmă la cum erați/ce știați atunci, ce ați fi votat? Păreri?
Dacă ați ratat vizita mea în Cuba, din 2017, găsiți aici tot ce am scris despre asta:
De ce ne intrebam cum am fi votat? Nu am votat pe 20 mai 1990 85% cu Iliescu?
Eu nu dau doi bani pe votul din 1990, cand Iliescu si clica de fosti membrii PCR isi consolidau pozitia, nu exista presa libera si fostii dizidenti politici, reveniti din exil, erau omorati cu batele de mineri.
In 1992, dupa mineriade si 2 milioane de romani care au fugit efectiv de noul regim neo-comunist, Iliescu abia castiga cu 60% alegerile.
dollo, ma gandesc de cateva ore la intrebarea ta. raspunsul evident, dupa obligatia de a participa la un un plebiscit si un tur electoral pe vremea impuscatului (ma bufneste rasul, zau!), pe un fond ipotetic de glasnost si cu un spirit rebel… ar fi fost neparticipare. atat! asta fiind forma suprema de protest atunci, conditiile din 89.
cuba nu e romania, iar 2019 nu e 1989. internetul nostru era postul de radio „europa libera”. nu prea e nimic de spus. aveam amici in balti, veneau aici cu caciuli aliosa, le vindeau si plecau cu pungi de 1 leu (razboiul din afganistan manca plasticul din urss si, implicit, rssm). le sorbeam cuvintele, vorbeau liber si aici si la ei, dar, in final, alegerea era intre… partid. ce mare libertate? e ca si cum am alege intre grupul ponta si grupul dragnea.
deci, nu. fara vot!
daca pun insa tot ceea am „patimit” in ultimii 30 de ani ca experienta la mintea din ’89 as fi votat nu.
astea-s ipoteze. vrei sa stii cati dintre noi ar vota acum „economie de piata socialista”? cam 30%. cred ca stii unde bat 😉
Da, cam la cei care ar vota azi economie socialistă mă gândeam și eu. Nu sunt însă sigură că ar fi numai bătrâni.
aia batrani nu mai sunt asa de multi. oricum romanii (si nu-mi place sa ierarhizez natiuni) au un mare defect, nu sunt in stare sa duca nimic pana la capat. un fel de metrou in drumul taberei. nici macar socialismul nu ne-a iesit. o uriasa ipocrizie, toti mergeau la ore de „ideologie politica”, dar nimeni nu credea nimic. ne descurcam. „sa nu faci ce spune popa”.
e grav, foarte grav, ca la doar 30 de ani departare de dictatura aud tinerei care comenteaza favorabil economia planificata. si am obosit sa incerc sa conving. treaba lor, viitorul lor…
ca fapt divers, nimeni nu ma crede ca pe vremea aia exista economie de piata, se numea „economie subterana”. stii ce zic, 21 de lei un pachet de kent oficial, dar el se vindea pe mosilor cu 100 de lei. adevarata economie de piata, cerere – oferta – pret. mercurial vs „la negru”.
asa de batrani suntem, dollo? :))
suficient de bătrâni ca să ne aducem aminte cum era atunci, dar să nu mai știm ce am făcut ieri 😉
:)))))
bunicul meu, om trecut prin 2 razboaie mondiale, plus conexe (razboaiele balcanice) si, mai ales, prin nenorocirea comunista, obisnuia sa spuna (cand era tanar, pe la 93 de ani) ca „e ciudat ca-mi amintesc cursurile lui titulescu, si catelus cu parul cret, dar nu mai stiu daca mi-am facut nevoile inainte de a ma baga in pat”.
dar el avea vreo 40 de ani peste noi…. 😀
IN MOD CATEGORIC NU!!!!
AR FI FF UTIL UN ” SEJUR ” DE 10 ZILE INAPOI IN TIMP
PENTRU CEI CARE AU UITAT
IN REST NU AM FOST NICIODATA IN ISTORIE NICI MAI BUNI NICI MAI RAI
PESTE INCA 30 DE ANI (VEZI CI DATI DE BRUCAN) O SA INCEPEM SA FIM SI NOI CE AR TREBUI
CU STIMA SI RESPECT PT TOT CE IMPARATSITI PE ACEST BLOG
IULIAN MADARAS 47 ANI – DEVA HUNEDOARA ROMANIA
N-aveam drept de vot in ’89. Imi amintesc insa discutiile dintre bunica-mea si ai mei. Nascuta la finele primului razboi mondial, trecuta prin al doilea si prin 45 de ani de comunism, urmarea cu interes pe Ratiu si pe Coposu si se mira ca nu revine Regele Mihai.
Nu stiu daca a inteles ceva sau nu din diversiunea de la televizor, dar in ultimii ani de viata il boscorodea rau pe Iliescu, desi retin ca ai mei o convinsesera sa voteze cu feseneul, ca doar ei maresc pensiile. Ai mei fusesera nascuti si crescuti in comunism si priveau cu ingrijorare si cu frica noua situatie, capitalismul. Cu doua exceptii, ei au votat mereu PSD, ca nah, asta stiau, si la marea cuponiada au pariat pe niste intreprinderi de stat insignifiante si pana la urma falimentare. Bunica-mea a fost singura care, din noroc sau din intuitie, nu stiu, a devenit actionara la ceva SIF, si a strans ceva bani in timp.
Cred ca, sa fi avut drept de vot, as fi votat ca si marea majoritate in ’90, pentru ca nu stiam altceva.
In 90 am votat cu Rațiu si cu PNL-ul. Trăiesc întro zonă defavorizată, predominant roșie. La început am încercat să vorbesc cu prieteni, cunoscuți. Fără nici o șansă! Ba chiar era să mi-o „iau”. Partea prostă esdte că lucrurile s-au schimbat destul de putin până azi.
N-am avut drept de vot pana in 1992.
Dar stiu ca ma miram la alegerile de pana in 89 – ce fel de alegeri sunt astea daca e un singur candidat?
Pe urma a venit schimbarea! Aveam de unde alege! Dar, fiind invatat sa caut sa citesc si sa ma informez inainte, am cautat informatii despre candidati. Iliescu-FSN vopsiti frumos, toti ceilalti erau bubosi…. In conditiile in care aveai doar TVR si 2-3 ziare.
Asta e principalul motiv pentru care prefer acum capitalismul cu toate hibele lui – pentru ca-mi da ocazia sa aflu mai multe surse de informare. Acum pot distinge ceva mai usor cand e vorba de manipulare//stiri false si cand e totusi un sambure de adevar.
Poate ca daca n-as avea un loc de munca si nici suficienta ambitie sa-mi caut as prefera comunistii….
P.S. Tatal meu era convins ca regimul comunist ar fi fost bun, doar ca era prost aplicat. Si tot n-a votat cu FSN/PDSR/PSD !!!
Aveam 14 ani. Toata lumea era innebunita dupa Iliescu, inclusiv elevii din generala. Daca as fii avut drept de vot as fi votat probabil liberalii. Sau ecologistii, care intre timp au disparut. Oricum, daca spuneai ceva de Iliescu riscai sa ti-o iei de la ceilalti. Mi se parea ciudat ca oamenii il iubeau, IUBEAU, pe Iliescu stiind ca fusese secretar al lui Ceasca si vazand poza aia cand ei joaca inele. Dar, asta e, sunt oameni care il iubesc si azi, dupa 30 de ani.