Specialiști în vorbitul normal

Cam în perioada în care mă chinuiam să descifrez terminologia din formularele Enel, de branșare la electricitate, și mi se părea că sunt cel mai prost cetățean din România, am auzit prima dată de expresia „plain language specialist”. Adică specialist în limbaj simplu/simplificat. E un proiect european, de promovare a limbajului simplificat în justiție, în care pe lângă alte organizații neguvernamentale suntem implicați și noi, ăștia de la APADOR-CH. Ținta limbajului simplificat e să traduci din legaleză, bruxeleză și alte limbi tehnico-științifice, pe limba oamenilor simpli, acele formulare cu care oricine vine în contact în justiție, la bancă, la firmele furnizoare de servicii sau în orice altă împrejurare în care ești silit să semnezi ca primarul un contract din care nu pricepi o iotă.

Proiectul sună foarte bine pe hârtie, dar în realitate limbajul ăsta simplu nu e deloc simplu de implementat. Partenerii ungari, care conduc acest proiect european, ne-au cerut să aducem la întâlnirea de la Budapesta niscai plain language specialiști de pe la noi. Cică s-au uitat ei pe Linkedin și e acolo ditamai rețeaua de specialiști din ăștia, inclusiv din România sunt câțiva, imposibil să nu găsim. Ne-am dat noi de ceasul morții ca să-i găsim și n-am reușit. Am vorbit cu profesori de-ai mei de la facultate, cu diverși universitari de pe la Litere sau Jurnalism și am aflat că… ei nu aflaseră până acum de specializarea asta.

Wikipedia zice că e un deziderat al omenirii încă de la Cicero încoace, care spunea că trebuie să vorbești simplu, ca oamenii să priceapă repede și să rețină ce le spui. Ulterior au avut și alții, prin secolul 19, preocuparea asta, încercând să pună bazele unui curent literar pe placul maselor. Așa s-o fi născut probabil literatura de mâna a treia 😉 În general, însă, lumea a țintit mai sus, în fond nimănui nu-i place să fie simplu, așa că de pe la 1900 se tot luptă pentru simplificarea limbajului.

În anii 50, niște americani s-au apucat să catalogheze textele în funcție de lungimea cuvintelor și a frazelor, notându-le cu cifre care arată cât de inteligibile sunt ele pentru diverse niveluri de pregătire. De exemplu un text cu scor 8 poate fi înțeles de o persoană cu 8 clase. Cam pe atunci deja se scriau studii întregi și mii de pagini despre simplificarea limbajului. Era o frenezie. O cercetare din 1935 arăta că cititorul mediu din SUA era de fapt un adult cu abilități limitate de citire. Azi cititorul mediu ar fi cel care citește de nivelul 9. Țelul implementării limbajului simplificat era, și continuă să fie, accesibilizarea administrației pentru persoanele cu o pregătire medie spre deficitară.

Nixon, Carter, Reagan, Clinton și Obama au semnat fiecare la vremea lor diverse acte de promovare a limbajului simplificat, de pregătire a agențiilor guvernamentale să se exprime și să scrie pe limba poporului, dar de vreme ce fiecare administrație a tot semnat astfel de acte, putem deduce că dezideratul de simplificare a limbajului nu era decât încă o modalitate de a cheltui bani de la buget. Mă rog, acum au un președinte care le zice el însuși pe limba poporului, așa că tot e un progres.

În diverse țări din Europa lucrurile s-au petrecut începând de prin anii 70. Aveam să aflu asta abia la Budapesta. Până atunci m-am tot dat de ceasul morții să găsesc specialiștii ăștia și la noi, în condițiile în care de la nivel universitar mi s-a spus că nu există o astfel de catedră sau specializare la noi. Crezându-ne incapabili, partenerii ungari ne-au dat o listă de 5 avocați români, pe care i-au găsit ei pe Linkedin, și ne-au spus: vorbiți cu ăștia că sunt în grupul ăsta mare al specialiștilor în plain language, și vedeți cu care veniți la Budapesta.

Așa că m-am apucat să-i caut pe cei cinci și să îi invit în proiect. Ardeam de nerăbdare să-i întreb cum au devenit ei specialiști în plain language. Doi dintre ei mi-au spus că găsesc proiectul foarte interesant, dar ei nu sunt specializați pe penal, așa că nu pot să participe (deși nu era musai să fie specializați pe penal). Una mi-a zis că nu e disponibilă, altul mi-a zis că are termene multe și dese la curte și a cincea avocată dintre cei selectați de partenerii unguri mi-a spus, în cel mai simplificat limbaj cu putință:

– Doamnă, vă mulțumesc pentru invitație, sună foarte frumos proiectul ăsta, dar e treabă serioasă, eu nu vreau să mă fac de râs acolo, că habar n-am despre ce e vorba.

– Dar scrie la profilul dumneavoastră de Linkedin că sunteți specialist în limbaj simplificat, sunteți și în rețeaua specialiștilor…

– E, doamnă, oi fi, mai știu eu ce naiba am scris acolo? Știți cum e pe Linkedin, te bagi acolo în multe, că așa face toată lumea, dar nu vreau să vă încurc, e treabă prea serioasă asta!

Cu aceste vorbe simple în minte ne-am anunțat partenerii că venim la Budapesta doar cu un avocat specializat în… drept și cu un comunicator fost ziarist, care a învățat la facultate și în meserie că atunci când scrie trebuie s-o facă atât de simplu încât să înțeleagă și bunica. Ceea ce nu e deloc departe de definiția lui plain language până la urmă.

La Budapesta, ce să vezi, o grămadă de plain language specialiști și avocați. Mi-au picat ochii pe o spanioloaică trăitoare în Belgia, foarte volubilă, am tras-o deoparte la pauză și am întrebat-o direct:

– Who made you plain language specialist? (cine te-a făcut specialist în limbaj simplificat?)

– I made myself (eu m-am făcut), mi-a zis ea râzând, după care mi-a spus că e de fapt traducător la bază, pasionat de comunicare și lingvistică și s-a înscris în rețeaua pasionaților de limbaj simplificat, urmând diverse cursuri și ajungând în cele din urmă ea însăși trainer pentru plain language. Aparent, simplificarea limbajului birocratic este încă o pâine bunicică de mâncat din bani de regulă publici. Pe măsură ce omenirea evoluează și birocrația devine tot mai stufoasă, statele cheltuie bani ca să pregătească specialiști în vorbitul normal, pe limba oamenilor rămași în urma „specialiștilor” în diverse domenii.

Sună stupid, dar e o realitate. Există chiar expresia „blestemul cunoașterii”, adică povara celui învățat, care pierde abilitatea de a-l mai înțelege pe cel mai puțin învățat de lângă el, și nu înțelege că devine un neînțeles.

Vă descriu mai jos ce am aflat eu din prezentările specialiștilor veniți la Budapesta. Nu erau toți specialiști în vorbitul simplu, ci erau mai degrabă avocați, judecători sau profesori de drept, dar și lingviști din țări în care limbajul simplificat e o preocupare veche și aparent serioasă.

Christian Denoyelle este judecător în justiția juvenilă și membru al High Court of Justice Belgia – un fel de CSM de la noi. HCJ a fost înființată în 1999 (ca urmare a reorganizării sistemului judiciar după cazul pedofilului Marc Dutroux) și este un corp profesional independent de guvern, parlament sau de sistemul de justiție. Supraveghează buna funcționare a sistemului judiciar, emite opinii de specialitate pentru politic, nominalizează candidații la posturile de judecători și supervizează formarea magistraților. Are 44 de membri, 11 judecători vorbitori de franceză, 11 judecători vorbitori de olandeză, 11 ne-magistrați fr, 11 ne-magistrați olandeză. Judecătorii sunt aleși de sistemul de justiție, ceilalți sunt numiți de Senat. Mandatul e de 4 ani cu o posibilitate de reînnoire.

Christian Denoyelle a prezentat proiectul „Flavour”, care este un plan de măsuri gândite de HCJ pentru accesibilizarea justiției belgiene pentru cetățeanul de rând. El spune că 86% dintre cetățeni, 68% dintre avocați și 66% dintre magistrați consideră că limbajul folosit în sistemul de justiție nu este suficient de clar, iar asta duce la pierderea încrederii în sistemul de justiție. HCJ are două colegii lingvistice, formate din câte 22 de membri, unul vorbitor de franceză, celălalt de olandeză. Unul dintre obiectivele HCJ până în 2020 este folosirea limbajului simplificat în procedurile de justiție.

Ce au descoperit ei încercând să implementeze acest limbaj simplificat în sistem:

• conducerea este în general reticentă la această simplificare – i se pare că-și pierde din autoritate
• există o frică de schimbare a juriștilor, generată de frica de a nu-și pierde autoritatea sau frica de a pierde acuratețea exprimărilor juridice
• oamenilor li se pare dificil de tradus complexitatea legislației într-un limbaj simplificat
• studenții la drept sunt învățați la cursuri în limbajul tehnic, nu în cel simplificat

O profesoară de drept din Spania a intervenit de multe ori în timpul prezentărilor, spunând că studenții ei sunt nemulțumiți că după ce se chinuie în facultate să învețe limbajul juridic, trebuie să învețe din nou să vorbească pe limba tuturor, ca să se înțeleagă cu clienții.

Recomandările judecătorului Christian Denoyelle, de la HCJ Belgia:

• Abordarea schimbării trebuie să fie și de sus în jos și de jos în sus, dar admite că înainte de orice trebuie să fie dispuși la asta cei de la vârful sistemului politic sau de justiție.
• Hotărârile judecătorești trebuie să fie scrise clar, pentru a fi înțelese de public. Limbajul trebuie să fie simplu, concis, să evite expresiile în latină sau cele greu de înțeles de publicul general.
• Creatorii de legi trebuie să se consulte cu lingviștii înainte.
• Universitarii trebuie să includă limbajul simplificat în curriculă.
• Exprimarea simplificată ar trebui să fie un criteriu de promovare a examenelor pentru accesul în posturi în sistemul de justiție
• Cursuri de folosire a limbajului simplificat pentru funcționari publici

Florence Cols, o juristă de la Droits Quotidiens, Belgia, o asociație profesională care lucrează și cu Înalta Curte de Justiție, mai punctează câteva motive pentru care limbajul simplificat e greu de implementat:

• rezistența la schimbare – „întotdeauna am făcut așa”,
• formularele sunt gata făcute, rescrierea lor ar lua timp, ar trebui regândite și presupun schimbarea întregului sistem,
• specialiștii nu realizează că ce li se pare lor clar e neclar pentru ceilalți,
• 80% din populație se află la nivelul B1 – intermediari în cunoașterea limbii materne
• doar 5% se află la C2 – competenți, deci formularistica în orice domeniu administrativ ar trebui să fie gândită și scrisă pe înțelesul celor de la B1.

Aici a intervenit spaniola pe care o chestionasem eu la început, care a pus degetul pe rană, spunând că acei specialiști care stăpânesc limbajul simplificat și pot să-l folosească (a dat exemplu o judecătoare celebră din Belgia, care se pare că e o senzație pe twitter) sunt aceia care au clar în minte „materia”, gândesc logic, structurat și sunt capabili să explice asta și altora, într-un mod simplu. Ceea ce din păcate nu putem spune despre toți specialiștii, deci probabil pe lângă lene ar mai fi și propria neștiință de vină pentru rezistența aia la schimbare. Dacă așa am făcut întotdeauna, pentru că am preluat ceva făcut de alții, pe care noi nu-l gândim, doar îl perpetuăm, ne e greu să simplificăm lucrurile.

Aino Piehl este o finlandeză, consultat UE în lingvistică, care a făcut o prezentare a Institutul lingvistic finlandez (înființat în 1979). Institutul ăsta, care e un fel de Institutul de Lingvistică al Academiei Române, dar ceva mai prietenos (cel puțin judecând după site, căutați și voi Institutul Iorgu Iordan de la noi) este responsabil cu standardizarea limbii finlandeze și folosirea ei în documentele oficiale. Are 80 de angajați finlandezi și suedezi și dă două premii anuale pentru promovarea limbajului simplificat. Are o ditamai secțiunea pe site dedicată limbajului simplificat. Consiliază guvernul finlandez, din 1970 încoace, în materie de limbaj administrativ simplificat, lucrează pentru crearea unui limbaj juridic simplificat și a unuia medical etc.

Finlanda are și ea, ca și SUA, o lungă tradiție de acte guvernamentale sau parlamentare prin care s-a tot instituit limbajul simplificat în administrație, de prin 1982 încoace. Ultimul plan de acțiune semnat de guvern în sensul ăsta datează din 2014, și s-a născut ca urmare a unui lobby făcut de diverse organizații în campania electorală din 2011. Vă dați seama ce campanii electorale au finlandezii?

Din experiența lor, finlandezii au identificat următoarele obstacole în calea vorbirii normale:

• management sau colegi indiferenți
• chiar și celor mai dedicați oameni din sistem le e greu uneori să vadă ce anume nu înțeleg oamenii simpli
• deși există cursuri de limbaj simplificat în facultățile de drept, încă din 1970, textele administrative sunt încă destul de rar scrise cu gândul la cei cărora li se adresează – de exemplu deciziile judecătorești sunt scrise pentru curțile de apel, nu pentru petenți

Planul de acțiune prevede ca:

• limbajul simplu să fie recunoscut ca principalul instrument de lucru în agențiile publice
• să existe modele de documente oficiale obligatorii
• profesori implicați – profesorii de drept sunt mai eficienți decât cei de limbă
• instrumente hard vs instrumente soft pentru implementarea limbajului simplificat: reguli, legi, formulare obligatorii vs premii, concursuri, încurajări, good/bad press, exemple de bună practică etc

Și, pregătiți-vă pentru ce va urma după ce depășim limbajul simplificat. Vine limbajul ușor de citit – pentru persoane cu dizabilități și imigranții care învață finlandeza. În Norvegia, ne-a spus tot Aino Piehl, introduc acum un curs obligatoriu de limbaj simplificat în facultățile de drept, iar în Suedia un lingvist trebuie să-și dea OK-ul pe o lege înainte de a fi promulgată.

Între timp, însă, într-o altă țară cu tradiție de apă caldă, Austria, pe formularul pe care oamenii îl semnează când sunt interogați de poliție apar tot felul de ciudățenii. Rudolf Muhr, de la Clear language Austria, ne-a făcut o analiză lingvistică și de sintaxă a formularului poliției, punctând că:

• formularul cuprinde informații contradictorii și pe alocuri abuzive: după enumerarea drepturilor, două căsuțe mai jos i se cere suspectului să semneze că nu vrea avocat la interogatoriu;
• pe verso, suspectul e pus să confirme că a primit o justificare scrisă pentru arestare, deși nu a primit așa ceva, și că a fost informat că are dreptul la avocat, deși pe pagina dinainte specificase că renunță la avocat, apoi pus să semneze că a renunțat la avocat, că oricum nu știa la ce folosește;
• nu este informat că are dreptul de a nu da nicio declarație și de a nu se autoincrimina;
• formularul e scris într-un limbaj formal, informațiile sunt așezate haotic, iar termenii legali folosiți nu îi sunt explicați suspectului;
• prin semnarea formularului suspecții sunt forțați să confirme că au fost informați, deși habar nu au ce drepturi au, și pierd astfel posibilitatea de a contesta acel act/interogatoriul;

Rudolf Muhr susține că 90% dintre oamenii educați nu ar înțelege limbajul din formularele poliției, care e special făcut ca să intimideze, și că „juriștii nu sunt învățați să ajute și să le pese de oameni, pentru că s-au constituit într-o elită obișnuită să comande și să condamne”. Politicienii și judecătorii, de asemenea, nici ei nu vor să schimbe lucrurile, considerând că legile sunt clare, că avocații le înțeleg și e treaba lor să le traducă oamenilor/clienților lor.
Proiectul ăsta care a demarat cu întâlnirea de la Budapesta va încerca, în următorii doi ani, să stârnească interesul pentru limbajul simplificat câtorva specialiști din sistemul de justiție, dar nu numai. Sunt vizați profesori, politicieni, avocați, judecători, polițiști, procurori sau curioși care ar putea da o mână de ajutor în domeniul lor, în care educația prea multă a stricat simplitatea lucrurilor. Alte țări au început mai demult, venim și noi din urmă, chiar dacă nu avem cu cine momentan.

Cineva se întreba oare cum îi putem convinge pe avocați că e nevoie de limbajul simplificat, pentru că lor li se pare foarte clar ce scriu ei în legaleză. Iar altcineva i-a răspuns: simplu, le dai să citească un diagnostic medical și apoi să-l explice.

Citește și:

Discuții complicate despre simplificarea limbajului la poliție

și partea a treia:

E nevoie de schimbare, dar nu începeți cu noi

 

Tags: comunicare, legaleză, limbaj juridic, limbaj simplificat, plain language, slider