Cam în perioada în care mă chinuiam să descifrez terminologia din formularele Enel, de branșare la electricitate, și mi se părea că sunt cel mai prost cetățean din România, am auzit prima dată de expresia „plain language specialist”. Adică specialist în limbaj simplu/simplificat. E un proiect european, de promovare a limbajului simplificat în justiție, în care pe lângă alte organizații neguvernamentale suntem implicați și noi, ăștia de la APADOR-CH. Ținta limbajului simplificat e să traduci din legaleză, bruxeleză și alte limbi tehnico-științifice, pe limba oamenilor simpli, acele formulare cu care oricine vine în contact în justiție, la bancă, la firmele furnizoare de servicii sau în orice altă împrejurare în care ești silit să semnezi ca primarul un contract din care nu pricepi o iotă.
Proiectul sună foarte bine pe hârtie, dar în realitate limbajul ăsta simplu nu e deloc simplu de implementat. Partenerii ungari, care conduc acest proiect european, ne-au cerut să aducem la întâlnirea de la Budapesta niscai plain language specialiști de pe la noi. Cică s-au uitat ei pe Linkedin și e acolo ditamai rețeaua de specialiști din ăștia, inclusiv din România sunt câțiva, imposibil să nu găsim. Ne-am dat noi de ceasul morții ca să-i găsim și n-am reușit. Am vorbit cu profesori de-ai mei de la facultate, cu diverși universitari de pe la Litere sau Jurnalism și am aflat că… ei nu aflaseră până acum de specializarea asta.
Wikipedia zice că e un deziderat al omenirii încă de la Cicero încoace, care spunea că trebuie să vorbești simplu, ca oamenii să priceapă repede și să rețină ce le spui. Ulterior au avut și alții, prin secolul 19, preocuparea asta, încercând să pună bazele unui curent literar pe placul maselor. Așa s-o fi născut probabil literatura de mâna a treia 😉 În general, însă, lumea a țintit mai sus, în fond nimănui nu-i place să fie simplu, așa că de pe la 1900 se tot luptă pentru simplificarea limbajului.
În anii 50, niște americani s-au apucat să catalogheze textele în funcție de lungimea cuvintelor și a frazelor, notându-le cu cifre care arată cât de inteligibile sunt ele pentru diverse niveluri de pregătire. De exemplu un text cu scor 8 poate fi înțeles de o persoană cu 8 clase. Cam pe atunci deja se scriau studii întregi și mii de pagini despre simplificarea limbajului. Era o frenezie. O cercetare din 1935 arăta că cititorul mediu din SUA era de fapt un adult cu abilități limitate de citire. Azi cititorul mediu ar fi cel care citește de nivelul 9. Țelul implementării limbajului simplificat era, și continuă să fie, accesibilizarea administrației pentru persoanele cu o pregătire medie spre deficitară.
Nixon, Carter, Reagan, Clinton și Obama au semnat fiecare la vremea lor diverse acte de promovare a limbajului simplificat, de pregătire a agențiilor guvernamentale să se exprime și să scrie pe limba poporului, dar de vreme ce fiecare administrație a tot semnat astfel de acte, putem deduce că dezideratul de simplificare a limbajului nu era decât încă o modalitate de a cheltui bani de la buget. Mă rog, acum au un președinte care le zice el însuși pe limba poporului, așa că tot e un progres.
În diverse țări din Europa lucrurile s-au petrecut începând de prin anii 70. Aveam să aflu asta abia la Budapesta. Până atunci m-am tot dat de ceasul morții să găsesc specialiștii ăștia și la noi, în condițiile în care de la nivel universitar mi s-a spus că nu există o astfel de catedră sau specializare la noi. Crezându-ne incapabili, partenerii ungari ne-au dat o listă de 5 avocați români, pe care i-au găsit ei pe Linkedin, și ne-au spus: vorbiți cu ăștia că sunt în grupul ăsta mare al specialiștilor în plain language, și vedeți cu care veniți la Budapesta.
Așa că m-am apucat să-i caut pe cei cinci și să îi invit în proiect. Ardeam de nerăbdare să-i întreb cum au devenit ei specialiști în plain language. Doi dintre ei mi-au spus că găsesc proiectul foarte interesant, dar ei nu sunt specializați pe penal, așa că nu pot să participe (deși nu era musai să fie specializați pe penal). Una mi-a zis că nu e disponibilă, altul mi-a zis că are termene multe și dese la curte și a cincea avocată dintre cei selectați de partenerii unguri mi-a spus, în cel mai simplificat limbaj cu putință:
– Doamnă, vă mulțumesc pentru invitație, sună foarte frumos proiectul ăsta, dar e treabă serioasă, eu nu vreau să mă fac de râs acolo, că habar n-am despre ce e vorba.
– Dar scrie la profilul dumneavoastră de Linkedin că sunteți specialist în limbaj simplificat, sunteți și în rețeaua specialiștilor…
– E, doamnă, oi fi, mai știu eu ce naiba am scris acolo? Știți cum e pe Linkedin, te bagi acolo în multe, că așa face toată lumea, dar nu vreau să vă încurc, e treabă prea serioasă asta!
Cu aceste vorbe simple în minte ne-am anunțat partenerii că venim la Budapesta doar cu un avocat specializat în… drept și cu un comunicator fost ziarist, care a învățat la facultate și în meserie că atunci când scrie trebuie s-o facă atât de simplu încât să înțeleagă și bunica. Ceea ce nu e deloc departe de definiția lui plain language până la urmă.
La Budapesta, ce să vezi, o grămadă de plain language specialiști și avocați. Mi-au picat ochii pe o spanioloaică trăitoare în Belgia, foarte volubilă, am tras-o deoparte la pauză și am întrebat-o direct:
– Who made you plain language specialist? (cine te-a făcut specialist în limbaj simplificat?)
– I made myself (eu m-am făcut), mi-a zis ea râzând, după care mi-a spus că e de fapt traducător la bază, pasionat de comunicare și lingvistică și s-a înscris în rețeaua pasionaților de limbaj simplificat, urmând diverse cursuri și ajungând în cele din urmă ea însăși trainer pentru plain language. Aparent, simplificarea limbajului birocratic este încă o pâine bunicică de mâncat din bani de regulă publici. Pe măsură ce omenirea evoluează și birocrația devine tot mai stufoasă, statele cheltuie bani ca să pregătească specialiști în vorbitul normal, pe limba oamenilor rămași în urma „specialiștilor” în diverse domenii.
Sună stupid, dar e o realitate. Există chiar expresia „blestemul cunoașterii”, adică povara celui învățat, care pierde abilitatea de a-l mai înțelege pe cel mai puțin învățat de lângă el, și nu înțelege că devine un neînțeles.
Vă descriu mai jos ce am aflat eu din prezentările specialiștilor veniți la Budapesta. Nu erau toți specialiști în vorbitul simplu, ci erau mai degrabă avocați, judecători sau profesori de drept, dar și lingviști din țări în care limbajul simplificat e o preocupare veche și aparent serioasă.
Christian Denoyelle este judecător în justiția juvenilă și membru al High Court of Justice Belgia – un fel de CSM de la noi. HCJ a fost înființată în 1999 (ca urmare a reorganizării sistemului judiciar după cazul pedofilului Marc Dutroux) și este un corp profesional independent de guvern, parlament sau de sistemul de justiție. Supraveghează buna funcționare a sistemului judiciar, emite opinii de specialitate pentru politic, nominalizează candidații la posturile de judecători și supervizează formarea magistraților. Are 44 de membri, 11 judecători vorbitori de franceză, 11 judecători vorbitori de olandeză, 11 ne-magistrați fr, 11 ne-magistrați olandeză. Judecătorii sunt aleși de sistemul de justiție, ceilalți sunt numiți de Senat. Mandatul e de 4 ani cu o posibilitate de reînnoire.
Christian Denoyelle a prezentat proiectul „Flavour”, care este un plan de măsuri gândite de HCJ pentru accesibilizarea justiției belgiene pentru cetățeanul de rând. El spune că 86% dintre cetățeni, 68% dintre avocați și 66% dintre magistrați consideră că limbajul folosit în sistemul de justiție nu este suficient de clar, iar asta duce la pierderea încrederii în sistemul de justiție. HCJ are două colegii lingvistice, formate din câte 22 de membri, unul vorbitor de franceză, celălalt de olandeză. Unul dintre obiectivele HCJ până în 2020 este folosirea limbajului simplificat în procedurile de justiție.
Ce au descoperit ei încercând să implementeze acest limbaj simplificat în sistem:
- conducerea este în general reticentă la această simplificare – i se pare că-și pierde din autoritate
- există o frică de schimbare a juriștilor, generată de frica de a nu-și pierde autoritatea sau frica de a pierde acuratețea exprimărilor juridice
- oamenilor li se pare dificil de tradus complexitatea legislației într-un limbaj simplificat
- studenții la drept sunt învățați la cursuri în limbajul tehnic, nu în cel simplificat
O profesoară de drept din Spania a intervenit de multe ori în timpul prezentărilor, spunând că studenții ei sunt nemulțumiți că după ce se chinuie în facultate să învețe limbajul juridic, trebuie să învețe din nou să vorbească pe limba tuturor, ca să se înțeleagă cu clienții.
Recomandările judecătorului Christian Denoyelle, de la HCJ Belgia:
- Abordarea schimbării trebuie să fie și de sus în jos și de jos în sus, dar admite că înainte de orice trebuie să fie dispuși la asta cei de la vârful sistemului politic sau de justiție.
- Hotărârile judecătorești trebuie să fie scrise clar, pentru a fi înțelese de public. Limbajul trebuie să fie simplu, concis, să evite expresiile în latină sau cele greu de înțeles de publicul general.
- Creatorii de legi trebuie să se consulte cu lingviștii înainte.
- Universitarii trebuie să includă limbajul simplificat în curriculă.
- Exprimarea simplificată ar trebui să fie un criteriu de promovare a examenelor pentru accesul în posturi în sistemul de justiție
- Cursuri de folosire a limbajului simplificat pentru funcționari publici
Florence Cols, o juristă de la Droits Quotidiens, Belgia, o asociație profesională care lucrează și cu Înalta Curte de Justiție, mai punctează câteva motive pentru care limbajul simplificat e greu de implementat:
- rezistența la schimbare – „întotdeauna am făcut așa”,
- formularele sunt gata făcute, rescrierea lor ar lua timp, ar trebui regândite și presupun schimbarea întregului sistem,
- specialiștii nu realizează că ce li se pare lor clar e neclar pentru ceilalți,
- 80% din populație se află la nivelul B1 – intermediari în cunoașterea limbii materne
- doar 5% se află la C2 – competenți, deci formularistica în orice domeniu administrativ ar trebui să fie gândită și scrisă pe înțelesul celor de la B1.
Aici a intervenit spaniola pe care o chestionasem eu la început, care a pus degetul pe rană, spunând că acei specialiști care stăpânesc limbajul simplificat și pot să-l folosească (a dat exemplu o judecătoare celebră din Belgia, care se pare că e o senzație pe twitter) sunt aceia care au clar în minte „materia”, gândesc logic, structurat și sunt capabili să explice asta și altora, într-un mod simplu. Ceea ce din păcate nu putem spune despre toți specialiștii, deci probabil pe lângă lene ar mai fi și propria neștiință de vină pentru rezistența aia la schimbare. Dacă așa am făcut întotdeauna, pentru că am preluat ceva făcut de alții, pe care noi nu-l gândim, doar îl perpetuăm, ne e greu să simplificăm lucrurile.
Aino Piehl este o finlandeză, consultat UE în lingvistică, care a făcut o prezentare a Institutul lingvistic finlandez (înființat în 1979). Institutul ăsta, care e un fel de Institutul de Lingvistică al Academiei Române, dar ceva mai prietenos (cel puțin judecând după site, căutați și voi Institutul Iorgu Iordan de la noi) este responsabil cu standardizarea limbii finlandeze și folosirea ei în documentele oficiale. Are 80 de angajați finlandezi și suedezi și dă două premii anuale pentru promovarea limbajului simplificat. Are o ditamai secțiunea pe site dedicată limbajului simplificat. Consiliază guvernul finlandez, din 1970 încoace, în materie de limbaj administrativ simplificat, lucrează pentru crearea unui limbaj juridic simplificat și a unuia medical etc.
Finlanda are și ea, ca și SUA, o lungă tradiție de acte guvernamentale sau parlamentare prin care s-a tot instituit limbajul simplificat în administrație, de prin 1982 încoace. Ultimul plan de acțiune semnat de guvern în sensul ăsta datează din 2014, și s-a născut ca urmare a unui lobby făcut de diverse organizații în campania electorală din 2011. Vă dați seama ce campanii electorale au finlandezii?
Din experiența lor, finlandezii au identificat următoarele obstacole în calea vorbirii normale:
- management sau colegi indiferenți
- chiar și celor mai dedicați oameni din sistem le e greu uneori să vadă ce anume nu înțeleg oamenii simpli
- deși există cursuri de limbaj simplificat în facultățile de drept, încă din 1970, textele administrative sunt încă destul de rar scrise cu gândul la cei cărora li se adresează – de exemplu deciziile judecătorești sunt scrise pentru curțile de apel, nu pentru petenți
Planul de acțiune prevede ca:
- limbajul simplu să fie recunoscut ca principalul instrument de lucru în agențiile publice
- să existe modele de documente oficiale obligatorii
- profesori implicați – profesorii de drept sunt mai eficienți decât cei de limbă
- instrumente hard vs instrumente soft pentru implementarea limbajului simplificat: reguli, legi, formulare obligatorii vs premii, concursuri, încurajări, good/bad press, exemple de bună practică etc
Și, pregătiți-vă pentru ce va urma după ce depășim limbajul simplificat. Vine limbajul ușor de citit – pentru persoane cu dizabilități și imigranții care învață finlandeza. În Norvegia, ne-a spus tot Aino Piehl, introduc acum un curs obligatoriu de limbaj simplificat în facultățile de drept, iar în Suedia un lingvist trebuie să-și dea OK-ul pe o lege înainte de a fi promulgată.
Între timp, însă, într-o altă țară cu tradiție de apă caldă, Austria, pe formularul pe care oamenii îl semnează când sunt interogați de poliție apar tot felul de ciudățenii. Rudolf Muhr, de la Clear language Austria, ne-a făcut o analiză lingvistică și de sintaxă a formularului poliției, punctând că:
- formularul cuprinde informații contradictorii și pe alocuri abuzive: după enumerarea drepturilor, două căsuțe mai jos i se cere suspectului să semneze că nu vrea avocat la interogatoriu;
- pe verso, suspectul e pus să confirme că a primit o justificare scrisă pentru arestare, deși nu a primit așa ceva, și că a fost informat că are dreptul la avocat, deși pe pagina dinainte specificase că renunță la avocat, apoi pus să semneze că a renunțat la avocat, că oricum nu știa la ce folosește;
- nu este informat că are dreptul de a nu da nicio declarație și de a nu se autoincrimina;
- formularul e scris într-un limbaj formal, informațiile sunt așezate haotic, iar termenii legali folosiți nu îi sunt explicați suspectului;
- prin semnarea formularului suspecții sunt forțați să confirme că au fost informați, deși habar nu au ce drepturi au, și pierd astfel posibilitatea de a contesta acel act/interogatoriul;
Rudolf Muhr susține că 90% dintre oamenii educați nu ar înțelege limbajul din formularele poliției, care e special făcut ca să intimideze, și că „juriștii nu sunt învățați să ajute și să le pese de oameni, pentru că s-au constituit într-o elită obișnuită să comande și să condamne”. Politicienii și judecătorii, de asemenea, nici ei nu vor să schimbe lucrurile, considerând că legile sunt clare, că avocații le înțeleg și e treaba lor să le traducă oamenilor/clienților lor.
Proiectul ăsta care a demarat cu întâlnirea de la Budapesta va încerca, în următorii doi ani, să stârnească interesul pentru limbajul simplificat câtorva specialiști din sistemul de justiție, dar nu numai. Sunt vizați profesori, politicieni, avocați, judecători, polițiști, procurori sau curioși care ar putea da o mână de ajutor în domeniul lor, în care educația prea multă a stricat simplitatea lucrurilor. Alte țări au început mai demult, venim și noi din urmă, chiar dacă nu avem cu cine momentan.
Cineva se întreba oare cum îi putem convinge pe avocați că e nevoie de limbajul simplificat, pentru că lor li se pare foarte clar ce scriu ei în legaleză. Iar altcineva i-a răspuns: simplu, le dai să citească un diagnostic medical și apoi să-l explice.
Citește și:
Discuții complicate despre simplificarea limbajului la poliție
și partea a treia:
” Aparent, simplificarea limbajului birocratic este încă o pâine bunicică de mâncat din bani de regulă publici. Pe măsură ce omenirea evoluează și birocrația devine tot mai stufoasă, statele cheltuie bani ca să pregătească specialiști în vorbitul normal, pe limba oamenilor rămași în urma „specialiștilor” în diverse domenii.”
O idee pt. voi sau pt. orice alt ONG, si-asa in permanenta „foame” de resurse: ridicati manusa si dati drumul unui astfel de curs, bani bruxellezi, slava Domnului, s-or m-ai gasi 😉
*mai gasi – oopsie 🙁
Îți dai seama că ideea asta e deja monetizată de unii, doar că nu e suficient doar cu cursuri, e nevoie de decizie politică pentru a și implementa pe bune limba asta simplă, altfel devine doar o a doua limbă neoficială care circulă prin niște medii și pentru care unii iau bani pentru că statul e prea anchilozat ca să-i folosească beneficiile.
Ar fi mult mai ieftin sa dam afara birocratii. Si pe aia de la noi si pe aia de la Bruxelles. Si s-ar simplifica si limbajul automat.
E o iluzie, oricine ar veni în locul lor ar face la fel, e boală profesională 🙂
Ce trebuie clarificat de la inceput in astfel de initative este ca limbajul profesional este un rau necesar. Imediat se vor gasi cativa isterici ipocriti care sa caute vinovati in stanga si’n dreapta.
Avocatul si judecatorul nu gresesc atunci cand comunica in „legaleza”, ci folosesc cel mai eficient si complet mod de exprimare. Similar in orice alt domeniu. Daca le-ai lua profesionistilor avantajul limbajului aparent „codificat”, munca lor ar fi mult mai dificila. Daca o gandim pragmatic, aceasta prapastie dintre omul de rand si specialist nu este doar apanajul birocratiei de la Bruxelles, nici nu este ceva nou. Ce este nou? Accesul la informatie.
Cred că există situații în care specialiștilor le este permis să folosească
argouljargonul meseriei și situații când n-ar trebui să. De exemplu atunci când rezultatul muncii lor este opozabil terților care nu înțeleg limbajul ăla, atunci acel rezultat ar trebui să fie adaptat publicului. Vezi deciziile judecătorești, legile, formularele de interogatoriu sau contractele de prestări servicii sau credit. Cerem prea mult de la cetățeanul obișnuit să vorbească și legaleză și financiară și medicală, când lui de fapt îi trebuie doar dreptate, bani și sănătate.„opozabil tertilor”? Sa inteleg ca pe blogul tau suntem doar noi intre noi, specialistii? 🙂
De acord ca este un serviciu necesar, dar trebuie sa fie clar cui ii este necesar si de ce.
Sa luam un exemplu relevant – contractele de credit. Traditional, creditul nu era accesibil oricui, legile nu erau atat de stufoase si partile semnau doar dupa ce isi consultau avocatii si contabilii. Acum creditele sunt accesibile oricui, dar pe majoritatea nu-i duce capul sa-si angajeze un avocat. E scump!.. Mai bine semnezi un contract in care iti amanetezi viata pe 30 de ani, desi nu-l intelegi, decat sa dai inca 2-300 de euro pe avocat. Apoi banca este de vina daca n-ai inteles contractul.
Asa ajungem sa platim acesti „specialisti in vorbitul normal”. Factura tot acolo ajunge, dar decizia se ia mai sus.
Am câteva probleme cu exemplul dat de tine:
– părerea mea e că băncile fac contractele alea stufoase înadins, pentru a îmbrăca o pastilă amară într-o abureală greu de înțeles. Și ca să se acopere ele.
– chiar dacă înțeleg ce semnează, oamenii au rareori posibilitatea de a negocia un contract cu o bancă, pentru că cel puțin la noi se merge pe principiul „accepți termenii noștri sau nu iei creditul”.
Prin urmare, dacă tot au nevoie de bani și știu că fac pactul cu dracul, nu mai bine să li se spună asta într-o formă inteligibilă? Apoi, în țările cu apă caldă există educația financiară în școli, tocmai ca să nu ajungă să semneze un contract de sclavie pe 30 de ani. Prezența avocatului pentru a lua un credit de la bancă nu mi s-ar părea chiar obligatorie în cazul ăsta.
Nu-i așa. Cea mai mare spaimă a unei bănci e să nu-și vadă înapoi banii pe care i-a dat cu împrumut. Ținând cont că fix din această activitate trăiește, și fiindu-i interzis să apeleze la racheți (caută pe google „creditul un deget”), nu are de ales decât să-și pună întreaga armură legală disponibilă. Nu are nici o legătură cu „îmbrăcarea unei pastile amare într-o abureală”.
În ceea ce privește negocierea contractului, e adevărat că nu poți negocia din postura de consumator, întrucât creditul pe care îl ceri este un produs standardizat (iar ofițerul de credit din fața ta nici măcar nu are autorizarea de a negocia ceva în numele băncii), dar ai întotdeauna posibilitatea să încerci și la banca de vizavi (sunt cel puțin 15 bănci pentru persoane fizice în România). Contractele vor fi însă peste tot foarte stufoase, pentru că toate băncile vor să poată convinge Statul să te strângă de ouă în caz de Doamne ferește.
Meseria are jargon, nu argou.
Asa e, deși uneori avocații parcă o fac și înadins, ca să nu fie înțeleși 🙂
Nu e o iluzie, numai ca populatia e determinata sa gandeasca in termeni Macron- Le Pen, Dragnea-Iohannis, s.a.m.d. cand de fapt nu exista la nici unii vreun raspuns la intrebarea reala: cum sa mentii o societate deschisa in conditiile in care presiunea asupra resurselor este uriasa, iar costurile societatii deschise devin insuportabile raportat la resurse.
Probabil raspunsurile vor veni cand vor fi toti in … pana la gat, si atunci scapa care poate. Dar cu spunea multstimabilul John Meynard Keynes, de la care s-ar zice ca se inspira miracolul economic al guvernarii PSD, pe filiera unor ganditori neaosi, pe termen lung vom fi toti morti.
Sa auzim numai de bine!
Păi și are cineva răspunsul la întrebarea aia? 🙂
Adevarul e pe toate drumurile, dar oamenii sunt prea orbi si lacomi ca sa-l vada.
Hai sa citam doar din mereu invocata, dar de nimeni citita Biblie:
10. Şi a spus Samuel toate cuvintele Domnului poporului care îi cerea rege
11. Şi a zis: „Iată care vor fi drepturile regelui care va domni peste voi: pe fiii voştri îi va lua şi-i va pune la carele sale şi va face din ei călăreţii săi şi vor fugi pe lângă carele lui.
12. Va pune din ei căpetenii peste mii, căpetenii peste sute, căpetenii peste cincizeci; să lucreze ţarinile sale, să-i secere pâinea sa, să-i facă arme de război şi unelte la carele lui.
13. Fetele voastre le va lua, ca să facă miresme, să gătească mâncare şi să coacă pâine.
14. ţarinile, viile şi grădinile de măslini cele mai bune ale voastre le va lua şi le va da slugilor sale.
15. Din semănăturile voastre şi din viile voastre va lua zeciuială şi va da oamenilor săi şi slugilor sale.
16. Din robii voştri, din roabele voastre, din cei mai buni feciori ai voştri şi din asinii voştri va lua şi-i va întrebuinţa la treburile sale.
17. Din oile voastre va lua a zecea parte şi chiar voi veţi fi robii lui.
18. Veţi suspina atunci sub regele vostru, pe care vi l-aţi ales, şi atunci nu vă va răspunde Domnul”.
19. Poporul însă nu s-a învoit să asculte pe Samuel, ci a zis: „Nu, lasă să fie rege peste noi,
20. Şi vom fi şi noi ca celelalte popoare, ne va judeca regele nostru, va merge înainte şi va purta războaiele noastre”.
Regi I, 8
Printre ingineri circula o povestioara in care „Momentul de incovoiere al arborelui cotit” fusese tradus de un filolog cu „Clipa de indoiala a copacului strambat”… Din cate mi-aduc eu aminte, limbajul argotic a aparut si din necesitatea exprimarii precise si concise intr-un domeniu de activitate. De acea nu va disparea, nici macar in justitie. Dar e bine macar ca se cerceteaza problema, mai ales daca este cine sa plateasca.
:)) dacă limbajul din justiție e concis…
Sa intrebam un avocat…
Imi cer scuze, m-a luat „gura” pe dinainte…
Pînă să citesc acest articol, n-am știut că există așa ceva! Totuși, instinctiv, am aplicat limbajul simplificat, eu i-am zis pe înțelesul tuturor, în meseria mea de la Enel! Acolo eu și alții cîțiva, dădeam răspunsuri la scrisori! Cîteodată făceam exces de zel și foloseam expresii, formulări și idei pur tehnice! Alte ori foloseam un limbaj colocvial, pe înțelesul tuturor, chiar și a celor fără pregătire pur tehnică din domeniu! Eu am lucrat la Distribuție, acolo de unde așteptăți dumneavoastră răspuns la cererea de racordare, făcută la furnizor! Colegele de la furnizor nu aveau pregătire tehnică și nu înțelegeau abrevierile sau argoul nostru tehnic și eram nevoit să le „traduc” multe noțiuni! Așa că fără să știu, aplicam cele arătate de dvs. încă de acum mulți ani! Șefa noastră de birou, ingineră, insista mult pe chestia asta, să ne exprimăm, în răspunsuri, clar și pe înțelesul tuturor! De altfel chestia asta mi-a rămas ca o deformație profesională, tind să explic, pe înțelesul tuturor cam orice explicație întortocheată! Activitatea mea profesională nu s-a desfășurat numai la Enel. Ea a început demult, pe vremea IDEB-ului(Intreprinderea de Distribuție a Energiei electrice București) așa se numea în trecut, și a constat în activitatea de control tehnic! În această calitate, răspundeam și la scrisori și petiții în care foloseam, instinctiv, limbajul simplificat! Acum văd că asta a devenit subiect de seminarii și întruniri! Foarte tare! Dacă știam noi de asta…! Eheeei! Asta așa ca să închei într-o notă șugubeață!
Păstrând nota șugubeață, să știți că colegii dvs de la Enel nu au aflat nici azi de limbajul simplificat 🙂
În școală mi s-a spus că una din măsurile importanței unei culturi este dimensiunea vocabularului său. Evident, acasă am cercetat toate dicționarele de limbă română pe care le-am găsit: cel mai mare, Micul Dicționar Enciclopedic din 1978, se lăuda cu vreo 85000 de cuvinte. Ulterior, în liceu am extins cercetarea: The Penguin English Dictionary pe care ni s-a cerut de la școală să ni-l cumpărăm, avea 100000. La British Council exista un Oxford English Dictionary, enorm, cu 200000 de cuvinte. Mai târziu am vizitat și un Institut Francez, să văd un Larousse întreg: 400000 de cuvinte. Mi s-a părut diferența mare, însă în engleză sunt mult mai multe cuvinte polisemantice decât în franceză.
Când am găsit prima dată asta https://simple.wikipedia.org/wiki/Simple_English_Wikipedia nu mi-am putut reprima gândul că englejii ăștia s-au tâmpit de-a binelea: cum ai putea să înveți lucruri noi fără să înveți și cuvintele care le descriu? Cum ai putea să cauți pe wikipedia ceva pentru că te interesează, dar în același timp să te ferești cu o rigoare patologică să ieși din țarcul de 1000 de cuvinte al vocabularului Simple English?
Tind să fiu de acord cu simplificarea și introducerea noimei în formularistică, mai ales acolo unde se pot afecta drepturile fundamentale, dar mi s-ar părea contraproductiv să se interzică jargonul (nu argoul, wtf!) în contextele profesionale. In cazul sentințelor, explicația pentru petenți trebuie scrisă suplimentar față de cea pentru curțile de apel, nu în locul ei.
„Unde vei găsi cuvântul / Ce exprimă adevărul?”
Da, poate am pedalat prea mult în text pe ideea de simplificare și se înțelege cumva că promovez interzicerea limbajului profesional. Normal că nu, după cum nici literatura nu ar trebui redusă la cărticelele alea de popularizare a limbilor străine, prin rezumarea în cuvinte de bază a unor romane celebre. În justiție, medicină, finanțe etc ar trebui să existe însă traduceri alternative pentru popor. Altfel profesioniștii rămân în turnul lor de fildeș și descoperirile lor nu vor folosi nimănui.
Problema nu e turnul de fildeș, ci tot banii. Profesionistul e plătit să gândească profesionist pentru problema ta. Dacă vrei să-ți și explice pe limba ta ce a făcut, asta înseamnă niște timp suplimentar, „neproductiv”, alocat aceleiași cauze. Nu știu cum e în avocatură, dar cel puțin în medicină o consultație clinică completă necesită examinarea pacientului timp de 20 de minute (de la maică-mea citire). În povestea asta intră policlinicile unde medicul vede pacienți pe bandă și are la dispoziție 20 de minute cu totul (cu un trend spre reducere la 15) pentru: „cu ce vă pot ajuta?”, dezbrăcat pacientul, examinare propriu-zisă, scris raportul medical, discutat cu pacientul despre concluzii, „la revedere”. Mai trebuie să ții cont că dacă iei termenii medicali specializați și acronimele uzuale și le „traduci” îți ies niște parafraze de toată frumusețea, a căror scriere consumă tot timp (exemple de căutat: AHC, IACRS, BPOC), și iaca jargonul. E în interesul petentului/pacientului să învețe jargonul profesional aplicabil situației sale.
E absurd să-i ceri pacientului să înțeleagă ce-i spune medicul într-un limbaj ce lui i-a luat ani să-l învețe. A, că e vorba strict de boala lui, ok, unii pacienți au învățat deja să-și caute diagnosticul pe google, dar apoi vin cu întrebări suplimentare și asta iar nu-i place medicului. Prin popularizarea asta a științei se cam pierde magia specialistului, și ce bine era când dădea el un verdict/diagnostic și se supuneau toți cu smerenie și teamă. Eu cred că și în timpul ăla limitat de consultație medicul bun știe să se facă înțeles de pacient, dacă vrea. Iar concurența i-a învățat pe unii să facă asta. Mai greu e în domenii unde nu e concurență, cum e birocrația oficială, unde sper că suntem toți de acord că trebuie limbaj simplificat 🙂
Pe mine m a distrat la nebunie cazul italianului care se dădea doctor. Concluzia mea este ca înveți ceva bla bla accesibil și pentru unul care a parcurs școală primara, dobândești câteva abilități practice și gata ești doctor.
Oare căti specialiști din ăștia sunt, chiar cu diploma în regula?
La chirurgie cred că destul de puțini. Chirurgia e un domeniu tare (în engleză hard). Acolo greșelile se văd, de regulă, imediat, și îți dai seama rapid dacă nu e de tine. Iar dacă nu-ți dai seama tu singur, își dă seama chirurgul care te învață și te dă în șuturi afară din sala lui 🙂
La specialitățile „de policlinică” probabil că sunt mai mulți dubioși, întrucât mizele sunt mai mici.
Cum se remarca și în articol, specialiștii adevarati nu au nicio problema sa explice în limbajul comun lucrurile. Deobicei impostorii, cu diploma sau nu, sunt cei care țin cu dinții de jargon. De fapt abuzul de limbaj specializat e încă un simptom al incompetentei duse pe cele mai înalte culmi.
Cred ca exprimarea asta in limbaj accesibil ar trebui sa se axeze mai mult oe eliminarea redundantei si pe clarificarea ideilor, dar si pe eliminarea contrazicerilor.
Citind legi din romania, nu limbajul mi se pare dificil, ci ambiguitatea exprimarii, contradictiile din text, si exprimarea redundanta „nu mai mult de, dar inclusiv x lei – adica pana la x lei inclusiv??”… Proprietatea termenilor este iar o problema. Finantele au definitia lor a IMM-urilor. Legea cu privire la facilitatile acordate IMM-urilor are alta definitie. Va dati seama ce aberatie!! De cate ori scrii ca esti intreprindere mijlocie, trebuie sa specifici dupa ce lege!
Mi-ar placea sa fac parte dintr-un asemenea proiect, si doar pentru a trimite sugestii de simplificare si clarificare.
As mai vreau sa adaug:
Poate ca acesti specialisti ar putea sa analizeze si manualele scolare, deoarece in manualele de limba romana chiar se intalnesc tot felul de exprimari alambicate, in contrast chiar cu limbajul unor mari critici literari (Calinescu si altii). Elevilor li se cere, astfel sa utilizeze cuvinte rasunatoare, dar pe care, datorita lipsei de experienta, le golesc de continut si care ii fac sa isi piarda sirul ideilor. Elevii sunt invatati acest limbaj „politic” cu vorbe mari dar goale si idei neclare.