Așa-i că vă era dor de #cevabundelamama? Dacă tot am fost prezentă la facerea ei, am zis să vă povestesc și vouă rețeta, mai ales că nu-i nici grea, iar rezultatul bucură papilele, ca orice tocăniță tradițională. Mâncarea de arpagic cu măsline e sora mai migăloasă a tocanei de praz cu măsline, pentru că bulbii mărunți de Allium schoenoprasum (pe numele lui științific) nu-s chiar la îndemâna oricui de curățat, spre deosebire de praz care doar se taie în bucăți mai mici sau mai mari, după preferințe. Mama de exemplu consideră curățarea arpagicului o treabă ușoară, mai ales dacă îl înmoi în apă înainte. Alții se îngrozesc înainte de a încerca.
Cantități/ingrediente:
- vreo juma de kil de arpagic,
- tot atâtea măsline – noi le preferăm pe cele din categoria „natural” de la Mega
- o ceapă mare
- niscai ardei gras, bulion
- mirodenii pentru orice tocană – cimbru, mărar, pătrunjel
- o lămâie, ulei, sare, piper
Ca la orice tocană, se taie o ceapă mărunt și se călește într-o lingură-două de ulei (nutriționista mamei zice că asta e cantitatea maximă de ulei admisă la 1 kg de legume).
În paralel, puneți măslinele într-o oală cu apă și dați-le într-un clocot, ca să-și mai lase din sare. După care le scoateți și le crestați, ca atunci când le puneți în tocană să-și lase mai bine gustul.
Când ceapa e călită începeți să adăugați diverse: ardei gras tăiat mărunt, mirodeniile preferate (mama folosește un amestec de legume uscate tot de la Mega, fără sare), apoi puneți arpagicul curățat și turnați apă până se acoperă toate. Le fierbeți până când bulbii se înmoaie, adăugați măslinele, o lingură-două de bulion, după gust, și le mai lăsați la fiert împreună.
Mama a pus și un ardei iute, pentru că mâncarea nepicantă e ca politica fără minciuni. La final, când toate ingredientele s-au împrietenit destul între ele, a adăugat o jumătate de lămâie tăiată felii subțiri și a stors cealaltă jumătate în mâncare. Sare, piper, după gust, plus verdeața de sezon. Îmi amintesc că mama punea în mâncarea asta, când eram mai mică, și frunze de dafin. Am întrebat-o de ce nu mai pune acum și mi-a zis că nu-i mai place gustul. Voi puteți să puneți dacă vă place. Oricum ar fi, rezultatul e gustos și merge bine cu o salată verde de primăvară, cu de toate.
Poftă bună!
P.S. De câte ori mă uit la titlu citesc Schopenhauer. Cu sau fără doi ani de facultate de filosofie ratată, însă, gustul tocanei tot ăla este 😀
Minunat! Dna Benezic, atunci când scapă de sclavia achizițiilor, rămâne magnifică. În rest…
Hah! Chiar am facut o tocanita de praz acu’ vreo 2 zile.
Multumesc de pontul cu lamaia. O sa incerc, sper sa-i placa sotiei (e cam mofturoasa la masline, cfs, ncfs…).
Sanatate multa si dvs si mamei.