Barcelona, Santorini, cheiul Dâmboviței, sector 3

După ce Primăria sectorului 3 a amenajat spațiul verde de pe malul Dâmboviței, au venit niște pasionați de cârciumărit și l-au acoperit cu terase, ca să se bucure cât mai mulți cetățeni cu aperolul în mână, uitându-se cum curge apa printre blocuri.

Citeam deunăzi despre încă o destinație care cade victimă propriului succes – Santorini – incapabilă să gestioneze numărul mare de turiști care vor să-și facă selfie și să se pună pe Insta pentru plăcerea altora. Până acum auzisem de locuitorii din Barcelona, că-și cam urăsc sursele de venit (turiștii), dar uite că nu sunt singuri pe lume. Se pare că asta e soarta locurilor celebre, deși la mijloc mi se pare că e vorba mai degrabă despre incapacitatea autorităților de a gestiona lucrurile și mai ales de a spune nu acolo unde trebuie.

Mă gândeam când va ajunge și Bucureștiul să se sature de turiști, mai ales că văd de câțiva ani o afluență crescândă, prin centru, și asta mă bucură. Un efect vizibil al interesului turistic e de exemplu transformarea Centrului istoric, de la o aglomerare de ruine la o aglomerare de cârciumi. Nu e musai bine, dar decât ruine…

De câteva săptămâni, însă, constat că mai avem o victimă a propriului succes: esplanada Dâmboviței, de la Unirea până la Biblioteca națională. Locul a fost amenajat începând de anul trecut cu niște cârciumi de fițe, presărate din loc în loc pe malul înălțat cu pământ și amenajat cu plante ornamentale, flori și arbori, de către Primăria sectorului 3, ca de altfel întreg Bulevardul Unirii, în care s-a investit mai mult decât era cazul ca să arate cum arată. Decent.

Chiar și cârciumile de care zic, puse cu fața spre râu și cu spatele spre breteaua de parcare de pe partea dreaptă a bulevardului, aveau inițial un aspect decent, pentru că împărțeau aceeași arhitectură – sticlă și metal – aceeași dimensiune și nu stricau armonia locului: spațiu verde – cârciumă – spațiu verde. Părea o amenajare elegantă, cu gust, gândită unitar, ceea ce e mare lucru pentru București. Evident locul a devenit rapid un succes. După amiaza soarele bate spre ele și e o plăcere să bei ceva la terasele alea, privind spre Dâmbovița cea nu întotdeauna limpede și curgătoare, în care se oglindesc blocurile construite de Ceaușescu și, de ceva vreme, Biblioteca națională nășită până nu demult de Samsung.

Doar că verdeața atât de scumpă plantată de primărie pe malul ăla a început să deranjeze biznisul cu băuturi, așa că acum terasele au început să se extindă unele spre altele și să ocupe tot malul. Dacă la început erau maxim patru-cinci terase, între timp s-au mai intercalat câteva și au ajuns vreo opt. Apoi fiecare și-a amenajat câte o extindere de terasă în stânga/dreapta, acoperind spațiul verde fie cu lemn (din care ies, pe alocuri, tufele de verdeață care au costat probabil cât niște specii pe cale de dispariție, ceea ce și sunt până la urmă…) fie au pus direct pavele de beton peste spațiul verde. Ba unii își amenajează și pe terase un al doilea etaj.

Într-un cuvânt, s-a dus dracului aspectul uniform și elegant al zonei, cu terase din sticlă și metal identice, ascunse printre copaci și arbuști. Acum avem în fața Dâmboviței un zid de terase înghesuite, din care mai iese câte un copac răzleț. Cât or mai rezista și ăia. Când s-or usca vor rămâne ghivecele.

Ultima porțiune de mal de pământ tocmai se nivela ieri, pentru amenajarea încă unei terase chiar în capătul aleii, în stația de autobuz de la Unirea. Muncitorii care lucrau ca să strice, ceea ce tot ei făcuseră cu un an înainte, comentau fatalist:

– Noi decât facem ce ni se spune!

P.S. Mă gândeam să fac o cerere la primărie ca să întreb cât a costat amenajarea spațiului verde înainte de terasiada asta, dar după lupta de acum câțiva ani cu peticele alea de iarbă decupate și cu plasturii de pe bulevard mi s-a cam luat. Până la urmă bugetele sunt făcute ca să fie cheltuite pe ce vor oamenii. Și mă tem că oamenii vor mai degrabă cârciumi și locuri de parcare, chiar dacă declarativ se plâng că nu e suficient spațiu verde. O să aibă destul timp să se bucure de locul cu verdeață, când le-o veni vremea.

Etichete: , , , , , ,

One Response la “Barcelona, Santorini, cheiul Dâmboviței, sector 3” Subscribe

  1. Ștefan Brăgărea 11/05/2019 at 11:53 #

    Cât se poate de corect, deși personal, prefer spațiile verzi.
    Oricum, este de salutat revenirea dnei Benezic de la descrierea de achiziții personale către teme de interes ceva mai larg!

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

În așteptarea telefonului de la Angela Merkel

tausance-bun

Ce mai face echipa care l-a ajutat pe Iohannis să strângă un milion de like-uri pe Facebook și să ajungă președinte

Cât ne costă să „stârpim” prostituția și cât am câștiga dacă am legaliza-o

ashley

Statul a cheltuit un milion de lei și doi ani de anchete ca să descopere că prostituția se face și prin mica publicitate. Printre „proxeneți” – o femeie de serviciu care cumpăra prezervative la un salon de masaj, o studentă care-i organiza agenda unei fete, un ziar de mică publicitate…

Îmi pasă de turci, dar de noi mi se rupe

proteste-turcia

Mai știe cineva azi de ce au ieșit revoltații noștri la Universitate în iarna lui 2012? Merge sănătatea mai bine? Țara e mai bine guvernată? Au ieșit din foame cetățenii ăia însetați de demnitate?

Bolivia: cocaleros, cholitas, sărăcie și frumusețe cât cuprinde

20180320_141433

Frunze de coca amare și politică dulce, socialistă. Bolivia și oamenii ei.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.

Eu sunt lucrător sexual, legea e o curvă

sexworker

Interviu în 3 episoade cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. Azi, începuturile – „Epoca de aur”, când comunismul tolera prostituția, marca era mai tare ca dolarul iar clientul era domn.