Barcelona, Santorini, cheiul Dâmboviței, sector 3

După ce Primăria sectorului 3 a amenajat spațiul verde de pe malul Dâmboviței, au venit niște pasionați de cârciumărit și l-au acoperit cu terase, ca să se bucure cât mai mulți cetățeni cu aperolul în mână, uitându-se cum curge apa printre blocuri.

Citeam deunăzi despre încă o destinație care cade victimă propriului succes – Santorini – incapabilă să gestioneze numărul mare de turiști care vor să-și facă selfie și să se pună pe Insta pentru plăcerea altora. Până acum auzisem de locuitorii din Barcelona, că-și cam urăsc sursele de venit (turiștii), dar uite că nu sunt singuri pe lume. Se pare că asta e soarta locurilor celebre, deși la mijloc mi se pare că e vorba mai degrabă despre incapacitatea autorităților de a gestiona lucrurile și mai ales de a spune nu acolo unde trebuie.

Mă gândeam când va ajunge și Bucureștiul să se sature de turiști, mai ales că văd de câțiva ani o afluență crescândă, prin centru, și asta mă bucură. Un efect vizibil al interesului turistic e de exemplu transformarea Centrului istoric, de la o aglomerare de ruine la o aglomerare de cârciumi. Nu e musai bine, dar decât ruine…

De câteva săptămâni, însă, constat că mai avem o victimă a propriului succes: esplanada Dâmboviței, de la Unirea până la Biblioteca națională. Locul a fost amenajat începând de anul trecut cu niște cârciumi de fițe, presărate din loc în loc pe malul înălțat cu pământ și amenajat cu plante ornamentale, flori și arbori, de către Primăria sectorului 3, ca de altfel întreg Bulevardul Unirii, în care s-a investit mai mult decât era cazul ca să arate cum arată. Decent.

Chiar și cârciumile de care zic, puse cu fața spre râu și cu spatele spre breteaua de parcare de pe partea dreaptă a bulevardului, aveau inițial un aspect decent, pentru că împărțeau aceeași arhitectură – sticlă și metal – aceeași dimensiune și nu stricau armonia locului: spațiu verde – cârciumă – spațiu verde. Părea o amenajare elegantă, cu gust, gândită unitar, ceea ce e mare lucru pentru București. Evident locul a devenit rapid un succes. După amiaza soarele bate spre ele și e o plăcere să bei ceva la terasele alea, privind spre Dâmbovița cea nu întotdeauna limpede și curgătoare, în care se oglindesc blocurile construite de Ceaușescu și, de ceva vreme, Biblioteca națională nășită până nu demult de Samsung.

Doar că verdeața atât de scumpă plantată de primărie pe malul ăla a început să deranjeze biznisul cu băuturi, așa că acum terasele au început să se extindă unele spre altele și să ocupe tot malul. Dacă la început erau maxim patru-cinci terase, între timp s-au mai intercalat câteva și au ajuns vreo opt. Apoi fiecare și-a amenajat câte o extindere de terasă în stânga/dreapta, acoperind spațiul verde fie cu lemn (din care ies, pe alocuri, tufele de verdeață care au costat probabil cât niște specii pe cale de dispariție, ceea ce și sunt până la urmă…) fie au pus direct pavele de beton peste spațiul verde. Ba unii își amenajează și pe terase un al doilea etaj.

Într-un cuvânt, s-a dus dracului aspectul uniform și elegant al zonei, cu terase din sticlă și metal identice, ascunse printre copaci și arbuști. Acum avem în fața Dâmboviței un zid de terase înghesuite, din care mai iese câte un copac răzleț. Cât or mai rezista și ăia. Când s-or usca vor rămâne ghivecele.

Ultima porțiune de mal de pământ tocmai se nivela ieri, pentru amenajarea încă unei terase chiar în capătul aleii, în stația de autobuz de la Unirea. Muncitorii care lucrau ca să strice, ceea ce tot ei făcuseră cu un an înainte, comentau fatalist:

– Noi decât facem ce ni se spune!

P.S. Mă gândeam să fac o cerere la primărie ca să întreb cât a costat amenajarea spațiului verde înainte de terasiada asta, dar după lupta de acum câțiva ani cu peticele alea de iarbă decupate și cu plasturii de pe bulevard mi s-a cam luat. Până la urmă bugetele sunt făcute ca să fie cheltuite pe ce vor oamenii. Și mă tem că oamenii vor mai degrabă cârciumi și locuri de parcare, chiar dacă declarativ se plâng că nu e suficient spațiu verde. O să aibă destul timp să se bucure de locul cu verdeață, când le-o veni vremea.

Etichete: , , , , , ,

One Response la “Barcelona, Santorini, cheiul Dâmboviței, sector 3” Subscribe

  1. Ștefan Brăgărea 11/05/2019 at 11:53 #

    Cât se poate de corect, deși personal, prefer spațiile verzi.
    Oricum, este de salutat revenirea dnei Benezic de la descrierea de achiziții personale către teme de interes ceva mai larg!

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Recursul la argumente

ilusion

De ce în 2017 e nevoie să le explici unora că oamenii sunt egali în fața legii și au aceleași drepturi indiferent de rasă, sex sau etnie – pentru că la televiziunea națională vine un avocat al poporului și neagă Holocaustul, și nimeni nu-l contrazice, deși avem și o lege care-l face pasibil de pușcărie pentru asta.

Mama mi-a zis să nu mă duc, dar eu nu și nu…

parapanta3

Cu parapanta e ca și cu un bărbat, prima dată nu e bine, dar ceva te face să mai vrei măcar o dată 😉

Cu cât ne-a botezat Samsung Biblioteca Națională

Biblioteca Națională Samsung

Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

Plasturii lui Negoiță – cât au costat și de ce s-au dezlipit

lipire-plasturi

50.000 de bucățele de „not so safety walk” cumpărate de la 3M au fost lipite bucată cu bucată de oamenii ADPB, pare-se la fel de prost cum a fost gândită toată lucrarea de pe Bulevardul Unirii

Doctorul cu 2000 de pacienţi şi 350 de oi

doctorul

Medicul Emil Crişan a făcut medicina de drag, dar a moştenit şi dragostea de animale de la strămoşii săi, aşa că azi îşi împarte priceperea între oameni şi animale.