Cum mi-am vândut partea din bunurile întregului popor

N-o să-ți vină să crezi! Află aici profitul șoc pe care l-am făcut în 25 de ani de acționariat și cât am scos din vânzarea pe bursă a acțiunilor mele la SIF-uri și la Hotelul Intercontinental. Asta e adevărata față a economiei noastre capitaliste.

Era într-o miercuri pe la amiază, ziua mea norocoasă, când am pus pentru prima și cel mai probabil ultima dată piciorul într-o firmă de brokeraj:

– Bună ziua, vreau să tranzacționez și eu niște acțiuni! am zis cu emfază.

Apoi am început să râd singură ca proasta. De când așteptam momentul să rostesc replica asta pentru care, practic, mama mă crescuse. Să devin acționară și să ajung să tranzacționez cote părți din bunurile întregului popor. Alea despre care învățasem la școală cât de valoroase sunt, la economia aia politică tocită în cei trei ani în care am tot dat chix la admiterile la ASE. Bunurile întregului popor, făurite în anii luminoși de construire a socialismului, ne-au fost împărțite în cupoane de câte un milion de lei fiecare, nouă, tuturor cetățenilor majori din țărișoară, care nu apucasem încă să luăm calea străinătății la începutul anilor 90. Și așa am ajuns din „proprietari” la comun ai bunurilor întregului popor (cum fusesem până în 1989), proprietarii pe hârtie ai unor acțiuni mici, din bunurile pe care au pus mâna cu adevărat niște șmecheri.

În 1996 lucram în presă și făcusem niște articole despre tânăra (pe atunci) doamnă Rovana Plumb, directoarea comercială a fabricii Miraj, și despre cum lupta ea pentru brand-ul Gerovital, ca să rămână un brand românesc și să nu ni-l fure străinii. Când am fost pusă să optez ce vreau să fac cu milionul meu iluzoriu, căpătat din privatizarea economiei noastre socialiste, am zis că îl bag în, mă scuzați, fundul descurcăreț al doamnei Plumb, că uite cum pune ea umărul la păstrarea valorilor românești. Că așa a fost atunci, poporului suveran i-a fost lăsată libertatea de a-și alege proprietățile. Eu mă gândeam că o fabrică de produse cosmetice va avea tot timpul de lucru pe lume. Chiar dacă românilor nu prea le place să se spele, dar cu niscai parfumuri și creme tot se dau. Așa că am depus cuponul primit de la Fondul Proprietății de Stat (FPS pentru nostalgici) la Fabrica Miraj care avea să devină la scurt timp a doamnei Plumb, pe persoană fizică.

 

Certificatul de acționar la Miraj

Apoi au trecut anii, doamna Plumb a intrat în politică, fabrica a intrat în faliment (mă rog, după ce fiul doamnei a fost numit președinte și director general, a prăduit terenul pe care se afla fabrica și alte active, a „pierdut” rețeta Aslan pentru cosmeticele Gerovital etc) iar eu am uitat, ca tot românul pe care-l ajută memoria selectivă să n-o ia razna sau să nu-și ia câmpii. Mi-am dat seama că am pierdut milionul, dar fusese oricum o iluzie, așa că n-am suferit prea mult.

25 de ani mai târziu, o inspectoare ANAF mă apostrofează cu invidie proletară, când îi spun că nu am mai avut și alte venituri decât cele declarate și obținute din muncă:

– Cum doamnă, că ați avut dividende, ia uitați, de la SIF Muntenia, de la SIF Transilvania…

– Ce dividende, doamnă? întreb siderată.

– 1 leu de la Muntenia, 3 lei de la Transilvania și 1 leu de la Banat.

– 5 lei? Și pentru asta trebuie să plătesc 500 de lei asigurări de sănătate pe tot anul?

Era vorba de anul 2015, pentru care, v-am mai povestit, ANAF mi-a calculat că mai am să-i dau 1500 de lei asigurări de sănătate, deși eu le plătisem anticipat pentru veniturile încasate în acel an. Încă nu am lămurit situația cu ANAF, deși o târâi din aprilie. La ultima vizită, a patra, făcută la inspectorul meu de literă, am aflat că nu poate să-mi recalculeze decizia de plată greșită pentru că de două luni nu le merge sistemul ca să verifice situația mea fiscală.

Dar, între timp, am zis să mă interesez ce e cu dividendele alea de la SIF-uri, unde nu mă știam acționară. Am trimis un email la Depozitarul Central, așa cum am fost sfătuită de niște cititori pe aici. La câteva zile m-a sunat cineva de acolo și mi-a spus care era situația cu acțiunile alea „reziduale” la SIF-uri, și ce pot să fac cu ele. Nicidecum nu era vorba de milionul „investit” în Miraj, ci de un alt carnet cu cupoane, cinci la număr, care cică ni s-ar fi dat tot așa, tuturor majorilor prin anii 90, fiecare cupon în valoare de 5000 de lei. Iar rezultatul plasării acelor cupoane în cele cinci SIF-uri, în cazul meu, ar arăta așa:

  • 10 acțiuni la SIF2 (MOLDOVA)
  • 38 acțiuni la SIF4 (MUNTENIA)
  • 10 acțiuni la SIF5 (OLTENIA)
  • 6 acțiuni la SIF1 (BANAT CRISANA)
  • 32 acțiuni la SIF3 (TRANSILVANIA)

Asta am aflat după ce m-am dus la Depozitarul Central și am cerut o interogare de sold. Pentru asta, mi s-a spus, e nevoie mai întâi de o actualizare a datelor mele în sistem (că atunci când m-a împroprietărit statul eram măritată și purtam numele bărbatului). În total m-a costat 23 de lei actualizarea datelor și interogarea soldului, plus 50 de bani copia xerox a buletinului. Totul a mers rapid, la sediul din Bulevardul Carol, unde a fost înainte Bursa de Valori, vis a vis de Biserica Armenească. Găsiți programul aici, sfatul e să mergeți în ultima oră de program, când e mai liber.

În plus am mai aflat (că și asta uitasem) că aveam și 300 de acțiuni la Hotelul Intercontinental, un cadou pe care ni-l făcuse tot prin anii 90, tuturor angajaților de la Curierul național, familia Păunescu, care stăpânea pe lângă ziar și hotelurile Intercontinental, Rex din Mamaia și Lido din București. La vremea aia, ca niște angajați pârliți cărora mai mereu li se întârziau salariile, nu numai că nu ne-am bucurat de vestea că devenim acționari, dar nici măcar n-am crezut-o.

Cam așa s-au comportat și ei, patronii, ulterior. Nu numai că nu ne-au dat dividende (dacă or fi fost), dar nici nu ne-au întrebat dacă suntem de acord să-i vândă familiei Adamescu hotelurile Rex și Intercontinental. Probabil de aia ne-au dat și acțiunile, ca să aibă o masă de acționari tăcuți, manevrabili.

Aveam așadar o mulțime de acțiuni despre care eu nu mai știam nimic, dar nici administratorii lor nu făcuseră vreun efort ca să mă informeze. SIF-urile nu au comunicat celor 8,5 milioane de acționari (câți înțeleg că mai suntem în situația asta) că au primit dividende în valoare de 1-5 lei, în schimb le-au raportat pe toate la fisc. Așa se face că toți am aflat că am fost investitori pe plus. Deși n-am văzut în fapt niciun ban, ne trezim că trebuie să plătim asigurări și impozite pentru ei.

Există zvonul în piață cum că de fapt actualul guvern, în mărinimia lui, ar fi dat o ordonanță de amnistie fiscală, pentru diverse categorii de oropsiți ai sorții, printre care ne-am număra și noi, chiaburii acționari de la SIF-uri. Deși am căutat informații despre asta pe net, cam superficial, recunosc, nu m-am lămurit dacă e sau nu așa, iar de la ANAF, cum vă spuneam, n-am primit încă nicio lămurire pentru problematicul meu an 2015.

După ce am ieșit cu extrasul de avere de la Depozitarul Central, am intrat în singura firmă de brokeraj aflată în același sediu și am rostit fraza minune, că vreau să le „tranzacționez”. Am aflat că primesc pe ele în jur de 80 de lei în total (bani care-mi vor intra în cont în 3-10 zile), după ce firma își scade comisionul de 12%+35 de lei. Cele mai „valoroase” au fost acțiunile de la Intercontinental – 0,22 de lei bucata.

Ca să vindeți acțiunile nu vă trebuie neapărat extrasul de sold, am aflat la firma de brokeraj. Nici măcar actualizarea datelor nu era obligatorie. Dar cum n-am intrat mai întâi la ei, ci m-am dus la Depozitarul Central, eu am luat deci încă o țeapă de 23 de lei și 50 de bani. Dacă vreți să vă vindeți acțiunile mergeți cu buletinul la orice firmă de brokeraj și ei vi le găsesc singuri în sistem. Apoi vă dau câțiva lei pe ele.  Când i-am arătat certificatul de acționar la Miraj, unul dintre brokeri a început să râdă și mi-a zis că tocmai vorbea cu un coleg că Mirajul a fost prăduit așa de rapid încât nici măcar n-a ajuns să fie listat pe bursă. Din punctul ăsta de vedere mai inspirată pare să fi fost mama, care și-a pus milionul la IOR, fabrica în care lucrase o viață. A fost și aia prăduită, dar cică a apucat să ajungă pe bursă.

În 2020, va trebui să depun la ANAF o declarație de venit, ca să plătesc 10% impozit pentru această tranzacție reușită. Și așa se va fi încheiat definitiv lunga mea carieră de acționar al bunurilor întregului popor, cu un profit net, după 25 de ani, de 80 de lei-23,50 lei (actualizarea datelor și interogarea soldului) – 8 lei impozitul. Total 48 de lei și 50 de bani. Asta dacă nu cumva va trebui să plătesc și pentru ăștia 550 de lei asigurări de sănătate. Că se știe, viața de acționar e imprevizibilă și stresantă. E bine să ai și o asigurare de sănătate în caz că-ți crapă inima la vreun dividend șoc.

Epilog

În caz că deschide cineva capsula timpului și citește textul ăsta, și se întreabă ce soartă au avut personajele pomenite aici:

  • doamna Plumb a fost pe rând directoarea Autorității pentru Protecția Consumatorilor ;), apoi europarlamentar, ministru al mediului, ministru al muncii și la un moment dat chiar președinte interimar al PSD.
  • domnul Păunescu (fostul meu șef de la Curierul național) a murit, dar frații lui au rămas să tranzacționeze și ei diverse…
  • domnul Adamescu a murit și el, dar fiul lui se zbate între arest și libertate prin Londra.
  • economia socialistă capitalistă duduie, cum altfel?

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

8 comentarii la “Cum mi-am vândut partea din bunurile întregului popor” Subscribe

  1. adib 04/07/2019 at 08:34 #

    Si eu sunt actionar la SIF Transilvania… nu mai stiu nimic de ei de vreo 10 ani. ANAF-ul nu a spus nimic ca as avea ceva venituri „ilcite”..

    • gheo 04/07/2019 at 13:15 #

      Nu aveti firma sau PFA, probabil sunteti salariat/a! Salariatii nu platesc de doua ori asigurarile de sanatate!

      • Gică 28/08/2019 at 21:52 #

        Ba chiar d două ori Gheo. Mai studiază.

    • Nuțu 04/07/2019 at 15:53 #

      SIF3 (Transilvania) se tranzacționează azi la 0.272 – 0.273 lei/bucată.
      Ești meleonar? 😀

  2. gheo 04/07/2019 at 13:24 #

    Am si eu actiuni la Policolor! Am luat 60 de lei,dividende, in 1996 sau 1997! De atunci, nimic! Cica s-ar fi privatizat cu niste nemti, vezi vopseaua Spor! Eu n-am mai avut spor! Cazul care ma doare cel mai mult este cel al sotiei! Pe ea am bagat-o la Autobuzul Nu se poate dom’ne sa ramina tara fara autobuze, tractoare, semanatori etc! Iata ca s-a putut! Acum fosta fabrica Autobusul(Tudor Vladimirescu sau Rocar) este un cimp cu iarba care asteapta investitorii in bloccotete! O sa ma duc si eu cu ele la fostul hotel Modern, unde este Bursa, sa vad ce si cum! Multumesc de pont!

  3. Stefan Bragarea 04/07/2019 at 14:07 #

    Doamnă Benezic, ca anecdotică:
    În perioada de directorat a tov. Rovana Plumb, eram șef de secție în ICECHIM. Directorul mei era dl Gavril Muscă, soțul minunatei doamne Mona Muscă. Dl Muscă (un director excepțional, evreu isteț) mă trimitea pe mine la avizări cu toare referatele de cercetare în legate de defuncta Miraj. Fiind blond, tov Plumb (țigancă) îmi aviza orice, fără măcar să citească.
    Așa se scrie istoria!

  4. arsene 04/07/2019 at 16:50 #

    Am fost si eu sa intreb la Depozitarul Central. Mi-au zis ca firma respectiva nu a fost listata la bursa (daca am inteles bine), oricum ei nu au date despre ea. Asta ca sa intreb de „actiunile” rezultate din cupoanele tatalui meu.
    (Mi-au zis cit costa actualizarea datelor, dar cind am intrebat despre citi bani vorbim ca dividente, mi-am zis ca nu merita sa mai aflu. Dar uite, poate merg direct la o firma de brokeraj, mi-ai dat o idee.)
    Cit despre ale mele… cupoanele au fost depuse la o fabrica de mobila din Suceava care a fost praduita inainte sa primesc eu certificatul de actionar. Deci, fum dintru inceput.

  5. M 04/07/2019 at 17:40 #

    … tot ptr. capsula timpului las acest comm.:

    fără să primesc niciun pont, doar ptr. că am făcut ani buni practică studențească într-o serie de întreprinderi comuniste mizerabile, am optat ptr. Policolor. Mi s-a părut că e ceva mai curățică și mai bine organizată. Mamă, tată, soție, mi-au zis că nu dau doi bani pe acțiunile lor, așa că mi le-au cedat.
    Vreo 7 ani mai târziu cele 4 seturi de acțiuni s-au dovedit un pariu câștigător, Policolor ajunsese una dintre vedetele bursei :0:0:):):).
    … se întâmplă minuni.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Când religia contrazice nevoile societății – eșecul german

biserica catolica

Biserica are monopol pe protecția socială în anumite zone din Germania, așa cum vrea și România să facă. Nemții își dau seama, după 50 de ani, că au greșit.

Cum și-a arogat PSD un cinema de 3 milioane de euro din bani publici

poza-cinema-gloria-pro

Cinema Gloria, inaugurat și folosit doar de PSD deocamdată, nu are autorizație de securitate la incendii. ISU susține că nu poate amenda nici PSD, nici primăria, din cauza unor chichițe legislative. Totuși a amendat în același timp un cinematograf autorizat, închiriat de USR pentru un eveniment public.

Pedeapsa norvegiană, cum s-a ajuns la ajutor și n-au rămas la răzbunare

opera2

Zicătoare norvegiană: cu ce fel de fost deținut ai vrea să te întâlnești seara, pe o alee pustie? Aplicată în România, zicătoarea ar suna așa: cu ce fel de ziarist sau politician ai vrea să ai de-a face într-o campanie electorală?

Cum am fost jefuiți în Valparaiso

20180312_112948

Tâlhăriți de bagaje în piața centrală a celui mai vechi port sud-american, Valparaiso, orașul chilian de patrimoniu UNESCO.

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.

Din Buenos Aires con mucho calor

eu

Zgomotos, fierbinte, cu iz de grătar și cu aromă de tango – Buenos Aires, orașul cu 13 milioane de oameni