O carte optimistă despre lume, în care autorul moare la final

Hans Rosling a fost medic și expert în sănătate publică, a lucrat în tinerețe prin țările africane, a predat la facultatea de medicină, a ținut discursuri pe la diverse conferințe în care a încercat să popularizeze concepte pe care lumea în general le trece cu vederea. Împreună cu fiul și nora lui au dezvoltat o metodă interactivă și atractivă de a prezenta cifrele aride care vorbesc despre sănătatea publică și dezvoltarea omenirii, astfel încât ele să fie mai accesibile publicului neavizat. În esență au simplificat și contextualizat niște statistici, punându-le să susțină afirmații pozitive despre lume și viață, pe care Rosling le purta cu el pe la conferințe. Și avea succes, că oricât de mult ar fi înclinat omul spre dramă, oricui îi place și o veste bună din când în când.

Mesajul lui Rosling era ca reclama aia la FNI – dormiți liniștiți, FNI veghează pentru voi… El adăuga, însă, că deși omenirea evoluează, iar lucrurile sunt mult mai bune în realitate decât ce vedem noi la știri, e bine să nu cădem în extreme, ci să ne menținem o atitudine pozitivă, de posibiliști, așa ca el. Adică să înțelegem că până și o evoluție foarte lentă, tot evoluție e, și că deși uneori se poate ca lucrurile să se și înrăutățească, istoria și datele adunate până acum ne arată totuși că în timp este posibil să fie mai bine.

Factfulness este ultima carte scrisă de Hans Rosling, publicată după ce el a murit de cancer pancreatic parcă. Cartea urmează tipicul conferințelor sale, adică îți dă la început un text cu câteva întrebări la care majorități covârșitoare din public răspund greșit. Întrebările sunt despre speranța de viață, despre vaccinare, școlarizarea fetelor, sărăcie, specii de animale pe cale de dispariție, schimbări climatice etc. Adică majoritatea subiectelor negative de care auzi la știri. De aici și răspunsurile greșite date de oamenii îndoctrinați deja de știrile care ne spun, zi de zi, că omenirea se duce dracu, dacă nu se face ceva urgent.

Rosling dă răspunsurile corecte, argumentând cu statistici oficiale (pe care uneori, culmea, nici măcar oficialii nu le cunosc) și explică apoi și care sunt cauzele pentru care oamenii greșesc atât de flagrant. De vină ar fi vreo zece instincte păguboase ale omului, pentru care, ca orice carte de știință popularizată, dă și soluții. Nu sunt mereu la îndemână, adică necesită timp și pricepere ca să le combați, dar măcar, vorba (încă) președintelui nostru: am citit și ne putem considera informați.

Așadar, pe scurt, instinctele alea ar fi așa:

Instinctul decalajului

• oamenii gândesc în general în termeni de noi și ei, fie că e vorba despre un cerc intim de apropiați și restul lumii, fie că e vorba despre  țările dezvoltate care se uită de sus la alea slab dezvoltate sau în curs de… În general suntem tentați să credem că ceilalți, restul, nu sunt ca noi și nici nu pot ajunge ca noi, din varii motive. Pentru că nivelul de trai nu e general valabil nici în rândul țărilor dezvoltate, nici în cele slab dezvoltate, Rosling a propus o împărțire mai corectă a omenirii pe patru niveluri de trai, în funcție de venitul pe cap de locuitor, și renunțarea la vechile denumiri care nu reflectă realitatea. Nivelul 1 – 2 dolari/zi, nivelul 2 – 8 dolari/zi, nivelul 3 – 32 dolari/zi și nivelul 4… fără număr. Poți să ai oameni săraci și în țările considerate dezvoltate, după cum și alea sărace au bogații lor. Prin statisticile din ultimele sute de ani, Rosling demonstrează că în general se cam trece de la nivelul 1 la cele superioare într-o generație-două și că în ultimii 50 de ani curba care reprezintă mare parte din populația lumii s-a mișcat către nivelurile 2 și 3, incluzând aici și populații din țări considerate nedezvoltate. Mai exact, numai un miliard de oameni din șapte trăiește pe nivelul 1. Asta e bine din punct de vedere evoluție umană, dar încă rău dacă ești în opincile oamenilor din acel miliard. În următorii 20-30 de ani, procentul mai mare de populație trăitoare pe nivelul 4 nu va mai fi în vest, ci în rest – adică Asia și chiar Africa. Rosling demonstrează prin statistici că realitatea nu este atât de polarizată cum credem și propune ca antidot la instinctul decalajului, să cauți întotdeauna majoritatea. Dar aveți grijă, că și majoritățile astea sunt de mai multe feluri, ele pot însemna de la 51% la 99%.

Câţi ani aveai acum 20 de ani? închide ochii pentru o secundă şi adu-ţi aminte de tine, cel de atunci. Cât de mult s-a schimbat lumea ta? Foarte mult? Puţin? Păi, cam atât s-a schimbat lumea: acum nu mai mult de 20 de ani, 29% dintre oameni trăiau în sărăcie extremă. în prezent sunt doar 9%. Astăzi aproape toată lumea a scăpat din iad. În schimb, noi suntem pesimişti. La televizoarele noastre de nivel 4 continuăm să vedem oameni în sărăcie extremă şi să credem că nimic nu s-a schimbat. Milioane de oameni au scăpat de mizerie şi au devenit consumatori şi producători pe piaţa globală, miliarde de oameni au reuşit să se ridice de la nivelul 1 la nivelurile 2 şi 3, fără ca oamenii de pe nivelul 4 să observe.

Instinctul negativităţii

• este tendința de a crede mereu că lumea o duce rău, și asta i se datorează presei, care exploatează în noi niște angoase. Știrile ne atrag mereu atenția asupra evenimentelor nefericite, ne induc o senzație de apocalipsă, tindem să idealizăm trecutul istoric și să uităm trecutul recent, uităm că acum un an, sau zece, sau cincizeci, numărul evenimentelor nefericite a fost probabil și mai mare. Iluzia deteriorării lumii creează un stres mare pentru unii și îi face pe alții să se simtă fără speranță. Iar pierderea speranței este probabil cea mai devastatoare consecinţă a instinctului negativităţii şi a ignoranţei pe care o generează. Numărul ştirilor negative creşte din cauza faptului că suntem mult mai atenţi la suferinţă, nu pentru că lucrurile merg mai rău în lume. – zice Rosling.

Instinctul liniei drepte

• Este o megaprejudecată că „populaţia lumii doar creşte şi iar creşte” și că în ritmul ăsta o să suprapopulăm planeta și o să ne ducem dracului, că și planeta asta, săraca, cât o să ne poată susține? Rosling arată că predicțiile ONU spun că populația nu va crește în următoarea sută de ani în linie dreaptă, așa cum ne imaginăm, ci că deja ne aflăm pe o curbă descendentă, ceea ce va face ca populația să se stabilizeze la un zece miliarde. Asta se corelează cu îmbunătățirea nivelului de trai, care crește speranța de viață, dar scade număruld e copii/femeie. Linia dreaptă se combate cu curbe, zice Rosling.

Instinctul fricii

• Rosling explică multe dintre categoriile astea povestind întâmplări personale, din perioada tinereții lui ca medic, arătând cum a făcut greșeli – uneori cu urmări tragice – din necunoaștere sau guvernat de aceste instincte păguboase. Sfatul în acest caz e să te calmezi (dacă poți) atunci când ești cuprins de frică și să nu iei decizii pripite în panică.

Instinctul mărimii

• Când ți se servesc niște statistici, să nu le înghiți, totuși, ca fraierul, ci să le compari și să le împarți cu altele, așa încât să-ți găsești propriile sisteme de referință și să nu te lași păcălit. Asta cere cunoaștere și timp… Şi ce dacă asta înseamnă că nu ai timp să-ţi formezi prea multe opinii? N-ai prefera să ai puţine opinii, dar corecte, decât multe şi eronate?

Instinctul generalizării și Instinctul perspectivei unice

• În asta cădem toți, dar și ăsta are antidot. Rosling zice că te vindeci de el călătorind și cunoscând oameni diferiți de tine, ceea ce-ți va arăta și că ceilalți nu sunt idioți, și numai tu ești ăla normal, și că viața e diversă și… are multe aspecte. Povestește că era în India cu niște studenți de-ai lui suedezi, la un spital privat, unde s-a întâmplat că o studentă a pus piciorul între ușile liftului ca să le împiedice să se închidă, și să permită astfel să urce o colegă de-a lor. Numai că, spre deosebire de Suedia, în India ușile alea s-au închis și i-au prins piciorul, iar profesorul indian care îi însoțea a concluzionat că studenta trebuie să fie proastă de vreme ce nu a dus-o mintea să nu-și bage piciorul între ușile liftului. Când Rosling i-a explicat că la ei în Suedia lifturile au senzori și ușile nu se închid când detectează un obstacol, profesorul indian a fost uimit: aha, deci voi ați ajuns așa de evoluați încât atunci când călătoriți vă puneți viețile în pericol din cauza celor mai normale situații. Atât profesorul indian, cât și studenta, au greșit imaginându-și că toată lumea e la fel. Cum să controlezi instinctul generalizării? Dacă nu poţi călători, aruncă o privire pe Dollar Street, un proiect făcut de nora lui Rosling, care arată prin imagini modul în care trăiesc familiile de pe cele patru niveluri. E foarte interesant, eu am pierdut câteva ore prin galeria aia. Sunt și câteva poze de la familii românești.

Instinctul destinului

• e tendința de a crede că ceilalți nu vor reuși ca noi, pentru că au în sânge ceva care-i împiedică. Rosling demonstrează cu date că veniturile crescute au condus la scăderea numărului de copii/femeie, indiferent de religia din zona respectivă, de exemplu. Fotografiile de pe Dollar street arată clar că principalul factor care afectează viețile oamenilor nu este religia, cultura sau țara în care trăiesc, ci venitul. Cu alte cuvinte, destinul și-l face omul cu mâna lui.

Instinctul ţapului ispăşitor

• ăsta ne subminează abilitatea de a găsi soluții sau modalități de prevenire a problemei, pentru că ne determină într-un mod simplist să arătăm cu degetul spre alții. Din această cauză nu mai reușim să vedem adevărurile complexe și să ne concentrăm energia acolo unde trebuie, de îndată ce am găsit vinovații. Rosling e de părere că o soluție pentru asta ar fi ca oamenii să-și îmbunătățească permanent cunoștințele și să nu rămână tributari acelor noțiuni învățate în școală. Un soi de „rechemare în service” a creierului uman, ca la mașini: Ar trebui să primim o scrisoare şi atunci când datele pe care le-am învăţat la şcoală sau la universitate nu se mai potrivesc cu realitatea: „Ne cerem scuze, ce v-am învăţat nu mai este adevărat. Vă rugăm să returnaţi creierul pentru o actualizare gratuită”.

Instinctul urgenței

• acum ori niciodată ne poate bloca mintea, de aia Rosling zice să nu cădem în capcanele: ofertă specială, doar azi, acționează acum! etc. Ușor de zis, greu de făcut în goana asta cotidiană.

În esență, parcurgerea cărții lui Rosling face bine și îndeamnă la rațiune, cumpătare, gândire. E un antidot la pesimismul generalizat, la panica galopantă, dar e foarte posibil ca să rămână și numai una din cărțile pe care le citim și pe care o uităm la fel de repede ca și pe celelalte. E un fel de „Suntem mai proști decât ne credem, dar ne și cam place”, pe stil pozitiv.

Mi-au plăcut multe lucruri citite în cartea lui Rosling, care dincolo de pozitivismul aproape deșănțat 😉 conține informații interesante. De exemplu astea:

Serviciile de medicină dentară se înrăutăţesc pe măsură ce oamenii evoluează de la nivelul 1 la 2, apoi se îmbunătăţesc din nou la nivelul 4. Asta pentru că oamenii încep să mănânce dulciuri imediat ce şi le permit, dar guvernele lor nu-şi permit să facă prioritară educaţia publică de prevenţie dentară până la nivelul 3. Astfel, dinţii stricaţi sunt un indicator al sărăciei relative la nivelul 4, în vreme ce la nivelul 1 pot indica exact contrariul.

*

Accidentele de motocicletă au acelaşi model neliniar. Ţările de pe nivelul 1 au mai puţine motociclete pe cap de locuitor, aşadar nu au multe accidente. în ţările de pe nivelurile 2 şi 3, cei mai săraci continuă să meargă pe jos, în vreme ce alţii încep să folosească vehicule motorizate – microbuze şi motociclete -, dar drumurile, regulile în trafic, educaţia se situează încă la un nivel scăzut, aşadar accidentele ating un vârf, înainte de a scădea din nou în ţările de pe nivelul 4. Acelaşi lucru se întâmplă în cazurile de înec la copii ca procent din totalul deceselor.

*

Imaginează-ţi că între lume şi creierul nostru există un scut sau un filtru al atenţiei. Acest filtru ne protejează de zgomotul lumii: fără el, am fi bombardaţi cu atâta informaţie, că am fi supraîncărcaţi şi paralizaţi. Apoi imaginează-ţi că filtrul are zece găuri în el, generate de instinctele despre care tocmai am vorbit: decalaj, negativitate, linie dreaptă şi aşa mai departe. Cea mai mare parte a informaţiei nu răzbate, dar prin găuri pătrunde informaţia care ne stimulează instinctele dramatice. Aşa că sfârşim îndreptându-ne atenţia asupra informaţiei care ne satisface instinctele dramatice şi ignorând-o pe cea care nu face asta. Media nu poate să-şi piardă vremea cu poveşti care nu trec de filtrul atenţiei noastre.

Ne întâlnim vineri, 30 august, de la ora 19.00, la restaurantul Biutiful Downtown, de la Timpuri noi, ca să vorbim despre cartea asta. Dacă vrei să vii, dă un semn până joi, ca să te iau în calcul la rezervarea mesei. Dacă nu, fă-ți timp și citește cartea. Dacă preferi video, găsești informația digerată deja pe site-ul familiei Rolsing – gapminder. Oricare dintre variante te va ajuta să ai mai puține opinii, dar mai informate. Ceea ce ne va face un bine tuturor 🙂

Etichete: club de carte, evoluție, Factfulness, Hans Rosling, optimism, recenzie