Am văzut că se agită lumea zilele astea cu PUZ-ul aprobat de Consiliul General al Municipiului București, fostului primar Videanu, pentru construirea unor zgârie nori pe Calea 13 Septembrie. Se întreabă unii, cu indignare proletară, de unde a avut Videanu terenul ăla, cine i-a dat bani să-l cumpere și în general cine i-a dat marmura țărișoarei pe mână? Alții zic că e lumea rea, și mai ales vecinul lui, care l-a reclamat la primărie să nu-i dea voie să construiască ditamai blocurile, că-i strică lui biznisul adiacent. Omul o fi având dreptate, în anii 90 când au cumpărat amândoi terenurile fabricii Vulcan pe bani puțini nu era vorba ca unul să-l încalece pe celălalt cu zgârie nori. La fel de adevărat poate fi și, cum zic unii, că de fapt e o ceartă pentru un preț pe care Videanu, obișnuit să cumpere de la fabrici muribunde de stat, nu vrea să-l plătească.
Mi-am amintit că în 2007 am scris acest articol în EVZ, despre cum a cumpărat Videanu, în 1998 (pe atunci deputat de Teleorman), peste 12.000 de mp de teren în zonă, de la fosta fabrică Vulcan, cu 4 dolari/mp. Zece ani mai târziu, când Adriean Videanu era primar al Capitalei, terenul se cerea vândut cu 1800 de euro/mp. Sursa care mi-a dat atunci contractul de vânzare cumpărare mi-a zis că nu crede că voi avea voie să scriu despre asta în EVZ, care era considerat ziar portocaliu, deși atunci aparținea trustului elvețian Ringier. Am avut voie, am scris, azi articolul nu se mai găsește pe site-ul ziarului, dar l-am recuperat grație hoților de conținut, care și pe vremea aia luau cu copy/paste munca altora și își făceau content de calitate la ei pe site. Nu mă îndoiesc că și acum se va întâmpla la fel. De aia m-am gândit să pun și poza contractului cu sublinieri, ca să le fie mai ușor ăstora de la televiziuni care-l vor folosi, citând sursa „Internet” 😛
Titlul de atunci al articolului era „Averea lui Adriean Videanu, la mâna primarului Capitalei”. Au trecut 12 ani și soarta bietului om pare să fie tot acolo. Doar primarii s-au schimbat între timp.
Altfel, rămâne cum ziceam mai demult: privind retrospectiv, Videanu a lăsat ceva în urmă în orașul ăsta, chiar așa, trăgând sfori și pasaje ca să-și sporească valoarea propriilor terenuri. După el am avut cel mai mare cârnat din lume și acum călcăm în voucere la tot pasul. Probabil nici noi nu facem ceva bine când îi alegem…
Nu cred ca e vreo consolare, dar peste ocean banii se cam termina la a doua generatie in proportie de 70% din cazuri si in proportie de 90% la a treia generatie ( a se vedea http://money.com/money/3925308/rich-families-lose-wealth/ )
Un caz concret de cineva al carui strabunic a creat o otelarie in Hamilton, Canada, la http://archive.is/lYuSa . Nu cred ca era atat de mare ca cea de la Galati dar oricum dadea de munca la un oras maricel. Acum sunt detinuti de ArcelorMittal cei care au si Galatiul.
Nu mă gândeam la asta, demersul meu e mai degrabă unul documentar, să fie undeva scris cum sau care e sursa/parcursul unor averi. Pentru că văd cum în ultimii ani unele averi despre care s-a scris mult și bine în trecut, ca fiind dubioase, au devenit respectabile cu trecerea timpului și venirea copiilor la cârma afacerilor. Pesemne asta e de fapt soarta tuturor marilor averi ale lumii. Pentru că uităm mai mult decât aflăm, asta e una din calitățile creierului omenesc 🙂
„azi articolul nu se mai găsește pe site-ul ziarului, dar l-am recuperat grație hoților de conținut, care și pe vremea aia luau cu copy/paste munca altora și își făceau content de calitate la ei pe site”
Deci uite ca „hotii de continut” v-au facut un bine… Ce minune!
Am asa eu o vaga impresie ca de fapt titularul tuturor drepturilor de autor este chiar Ringier, deci si reproducerea integrala a articolului aici e tot un fel de „furt de continut”.
Dar sigur, dvs aveti dreptul moral, ca – de! -sunteti autoarea!
Incurcate sunt caile legilor drepturlor de autor!
/s
Așa e, încurcate sunt. Ca să-mi reconstitui aici unele din articolele scrise de-a lungul timpului pe la diversele publicații m-am folosit adesea de acești hoți de conținut, recunosc, dar de asemenea și de rodata sau site-uri similare, de arhivare, care mi se par mai OK dpdv al respectării drepturilor de autor. Dacă aș fi fost mai bine organizată nu mi-aș fi pierdut arhiva personală atunci când mi-a crăpat hardul extern pe care o țineam. Și da, când le-am scris am cedat drepturile de autor respectivelor publicații, în schimbul salariului. Acum dacă publicațiile alea nu vor să le păstreze în arhivă, cum e mai bine, să le las să existe doar pe unele site-uri care nu au avut niciun merit în facerea lor (în schimb le-au preluat cu nerușinare chiar de atunci, integral) sau să mi le pun (și) la mine pe site? Faptul că pot să mai reconstitui câte ceva din vechile mele vieți cu ajutorul lor tot nu mi-i faci mai simpatici pe hoții de conținut. Atât de limitată sunt 🙂
Asa e cu empatia, e mai greu la noi! 😀
/s
hai, ca te tachinam – cred ca mai ai o sansa si pe legea romana sa nu devii pirata, ca nu cred ca juristii de la Ringier din 2007 erau atat de destepti ca sa puna o clauza contrara la articolul de mai jos:
Art. 45
(1) In lipsa unei conventii contrare, titularul dreptului de autor asupra unei opere aparute intr-o publicatie periodica pastreaza dreptul de a o utiliza sub orice forma, cu conditia sa nu prejudicieze publicatia in care a aparut opera
https://www.legi-internet.ro/legislatie-itc/drept-de-autor/legea-dreptului-de-autor.html
M-ai făcut curioasă să-mi recitesc vechile contracte de muncă 🙂 Oricum știu că încă de când lucram la EVZ ne certam cu departamentul juridic că nu făcea nimic ca să combată fenomenul hoților de conținut. Și era frustrant de pe vremea aia că tu te chinuiai să faci niște documentare și alții luau de-a gata totul. Și aici mă refer la alții chiar din presa concurentă, nu la agregatoare de știri. Faptul că arhiva EVZ e varză nu știu cum s-o pun, la prejudiciere sau nu, în condițiile în care îmi pun articolele la mine pe site și anunț că au apărut la ei înainte. Cred că depinde de tema articolului și de orientarea actuală a ziarului 😉
Un HD extern crapat se poate recupera in buna parte. Fie de catre un specialist (indicat) fie de catre dv cu ajutorul unor softuri mai mult sau mai putin gratuite si destul de bune. Unul ar fi RECUVA, foarte bun la fisiere text. Conditia de baza sa mai aveti acel HD si sa poata fi recunoscut mai mult sau mai putin.