Averea lui Adriean Videanu, (tot) la mâna primarului Capitalei

Cum a cumpărat Adriean Videanu terenul din Calea 13 Septembrie, pe care vrea azi să facă o mână de zgârie-nori

Am văzut că se agită lumea zilele astea cu PUZ-ul aprobat de Consiliul General al Municipiului București, fostului primar Videanu, pentru construirea unor zgârie nori pe Calea 13 Septembrie. Se întreabă unii, cu indignare proletară, de unde a avut Videanu terenul ăla, cine i-a dat bani să-l cumpere și în general cine i-a dat marmura țărișoarei pe mână? Alții zic că e lumea rea, și mai ales vecinul lui, care l-a reclamat la primărie să nu-i dea voie să construiască ditamai blocurile, că-i strică lui biznisul adiacent. Omul o fi având dreptate, în anii 90 când au cumpărat amândoi terenurile fabricii Vulcan pe bani puțini nu era vorba ca unul să-l încalece pe celălalt cu zgârie nori. La fel de adevărat poate fi și, cum zic unii, că de fapt e o ceartă pentru un preț pe care Videanu, obișnuit să cumpere de la fabrici muribunde de stat, nu  vrea să-l plătească.

Mi-am amintit că în 2007 am scris acest articol în EVZ, despre cum a cumpărat Videanu, în 1998 (pe atunci deputat de Teleorman), peste 12.000 de mp de teren în zonă, de la fosta fabrică Vulcan, cu 4 dolari/mp. Zece ani mai târziu, când Adriean Videanu era primar al Capitalei, terenul se cerea vândut cu 1800 de euro/mp. Sursa care mi-a dat atunci contractul de vânzare cumpărare mi-a zis că nu crede că voi avea voie să scriu despre asta în EVZ, care era considerat ziar portocaliu, deși atunci aparținea trustului elvețian Ringier. Am avut voie, am scris, azi articolul nu se mai găsește pe site-ul ziarului, dar l-am recuperat grație hoților de conținut, care și pe vremea aia luau cu copy/paste munca altora și își făceau content de calitate la ei pe site. Nu mă îndoiesc că și acum se va întâmpla la fel. De aia m-am gândit să pun și poza contractului cu sublinieri, ca să le fie mai ușor ăstora de la televiziuni care-l vor folosi, citând sursa „Internet” 😛

Titlul de atunci al articolului era „Averea lui Adriean Videanu, la mâna primarului Capitalei”. Au trecut 12 ani și soarta bietului om pare să fie tot acolo. Doar primarii s-au schimbat între timp.

Altfel, rămâne cum ziceam mai demult: privind retrospectiv, Videanu a lăsat ceva în urmă în orașul ăsta, chiar așa, trăgând sfori și pasaje ca să-și sporească valoarea propriilor terenuri. După el am avut cel mai mare cârnat din lume și acum călcăm în voucere la tot pasul. Probabil nici noi nu facem ceva bine când îi alegem…

Averea lui Adriean Videanu, la mâna primarului Capitalei

Etichete: , , , , , ,

6 comentarii la “Averea lui Adriean Videanu, (tot) la mâna primarului Capitalei” Subscribe

  1. dodoi 19/09/2019 at 23:34 #

    Nu cred ca e vreo consolare, dar peste ocean banii se cam termina la a doua generatie in proportie de 70% din cazuri si in proportie de 90% la a treia generatie ( a se vedea http://money.com/money/3925308/rich-families-lose-wealth/ )

    Un caz concret de cineva al carui strabunic a creat o otelarie in Hamilton, Canada, la http://archive.is/lYuSa . Nu cred ca era atat de mare ca cea de la Galati dar oricum dadea de munca la un oras maricel. Acum sunt detinuti de ArcelorMittal cei care au si Galatiul.

    • Dollo 20/09/2019 at 09:49 #

      Nu mă gândeam la asta, demersul meu e mai degrabă unul documentar, să fie undeva scris cum sau care e sursa/parcursul unor averi. Pentru că văd cum în ultimii ani unele averi despre care s-a scris mult și bine în trecut, ca fiind dubioase, au devenit respectabile cu trecerea timpului și venirea copiilor la cârma afacerilor. Pesemne asta e de fapt soarta tuturor marilor averi ale lumii. Pentru că uităm mai mult decât aflăm, asta e una din calitățile creierului omenesc 🙂

  2. Bogdan 20/09/2019 at 07:38 #

    „azi articolul nu se mai găsește pe site-ul ziarului, dar l-am recuperat grație hoților de conținut, care și pe vremea aia luau cu copy/paste munca altora și își făceau content de calitate la ei pe site”

    Deci uite ca „hotii de continut” v-au facut un bine… Ce minune!

    Am asa eu o vaga impresie ca de fapt titularul tuturor drepturilor de autor este chiar Ringier, deci si reproducerea integrala a articolului aici e tot un fel de „furt de continut”.

    Dar sigur, dvs aveti dreptul moral, ca – de! -sunteti autoarea!

    Incurcate sunt caile legilor drepturlor de autor!

    /s

    • Dollo 20/09/2019 at 09:46 #

      Așa e, încurcate sunt. Ca să-mi reconstitui aici unele din articolele scrise de-a lungul timpului pe la diversele publicații m-am folosit adesea de acești hoți de conținut, recunosc, dar de asemenea și de rodata sau site-uri similare, de arhivare, care mi se par mai OK dpdv al respectării drepturilor de autor. Dacă aș fi fost mai bine organizată nu mi-aș fi pierdut arhiva personală atunci când mi-a crăpat hardul extern pe care o țineam. Și da, când le-am scris am cedat drepturile de autor respectivelor publicații, în schimbul salariului. Acum dacă publicațiile alea nu vor să le păstreze în arhivă, cum e mai bine, să le las să existe doar pe unele site-uri care nu au avut niciun merit în facerea lor (în schimb le-au preluat cu nerușinare chiar de atunci, integral) sau să mi le pun (și) la mine pe site? Faptul că pot să mai reconstitui câte ceva din vechile mele vieți cu ajutorul lor tot nu mi-i faci mai simpatici pe hoții de conținut. Atât de limitată sunt 🙂

      • Bogdan 20/09/2019 at 12:19 #

        Asa e cu empatia, e mai greu la noi! 😀
        /s

        hai, ca te tachinam – cred ca mai ai o sansa si pe legea romana sa nu devii pirata, ca nu cred ca juristii de la Ringier din 2007 erau atat de destepti ca sa puna o clauza contrara la articolul de mai jos:

        Art. 45
        (1) In lipsa unei conventii contrare, titularul dreptului de autor asupra unei opere aparute intr-o publicatie periodica pastreaza dreptul de a o utiliza sub orice forma, cu conditia sa nu prejudicieze publicatia in care a aparut opera
        https://www.legi-internet.ro/legislatie-itc/drept-de-autor/legea-dreptului-de-autor.html

        • Dollo 20/09/2019 at 12:32 #

          M-ai făcut curioasă să-mi recitesc vechile contracte de muncă 🙂 Oricum știu că încă de când lucram la EVZ ne certam cu departamentul juridic că nu făcea nimic ca să combată fenomenul hoților de conținut. Și era frustrant de pe vremea aia că tu te chinuiai să faci niște documentare și alții luau de-a gata totul. Și aici mă refer la alții chiar din presa concurentă, nu la agregatoare de știri. Faptul că arhiva EVZ e varză nu știu cum s-o pun, la prejudiciere sau nu, în condițiile în care îmi pun articolele la mine pe site și anunț că au apărut la ei înainte. Cred că depinde de tema articolului și de orientarea actuală a ziarului 😉

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

Ziua presei: Cum pui pe butuci o publicație

free press

Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.

Cum s-a „optat” pentru ora de religie

scoala

Curtea Constituțională îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. Motive pentru care peste 90% dintre părinți au făcut cereri ca să-și înscrie copiii la ora de religie.

Slăbiciunile unei femei puternice

katharine-graham

„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia

Ice age cu comision bancar argentinian

perrito moreno

Trecerea granițelor din Argentina în Chile și retur sau comisioanele bancare nesimțite l-ar face și pe un eurosceptic să iubească UE.