Left behind – tu ce ai face cu 1000 de euro lunar?

„Azi 53% dintre germani sunt nemulțumiți de modul în care funcționează democrația. Nu au încredere în clasa politică. Mulți resimt ostilitate față de islamism, din cauza imigranților. Clasa de mijloc din Germania și-a pierdut solidaritatea. Oamenii trăiesc într-o continuă presiune, țipă, nu mai vor să stea să asculte. Barometrele de opinie înregistrează constant o creșterea a sentimentului de alienare, oamenii se simt singuri. Se simt emoțional lăsați în urmă, abandonați. De toate astea profită partidul de extremă dreaptă din Germania”, spune Michael Bohmeyer, un tip de 35 de ani, născut în Berlinul de est.

Suntem la o dezbatere cu tema Left behind –  respingerea democrației din cauza sentimentului că ai fost abandonat de societate – găzduită de Fundația Revoluția pașnică, un ONG înființat în Leipzig, care de câțiva ani organizează întâlniri internaționale, în trena aniversării Revoluției. Anul ăsta, accentul a fost pus pe starea lucrurilor după 30 de ani și cum facem să nu ne întoarcem la dictatură.

Printre teme s-au mai aflat: chestiunea menținerii evenimentelor istorice în memoria tinerelor generații; supravegherea populației (trecut, prezent și perspective); libertatea presei; corupție; schimbările climatice, drepturi și libertăți etc.

Deocamdată rămânem la… rămânerea în urmă (Left behind). Discuția a pornit de la experimentul lui Bohmeyer. În urmă cu cinci ani el a trăit pentru jumătate de an cu un venit minim, iar experiența asta personală l-a făcut să se gândească ce ar face oamenii dacă ar avea garantat acest venit și nu ar mai avea grija zilei de mâine, a nevoilor de bază.

S-a apucat să-i întrebe pe cititorii blogului lui ce ar face dacă ar primi gratis 1000 de euro. Așa s-a născut ideea-experiment: ce-ar fi să le dăm unor oameni, la întâmplare, 1000 de euro pe lună timp de un an? Fără condiții, fără obligații. Să vedem cum le schimbă asta viața.

A făcut o organizație – Venitul meu de bază -, a inițiat o campanie de crowdfunding și a strâns suficienți bani cât să le ofere câte o mie de euro lunar, timp de un an, la peste 435 de persoane până acum. Când citiți asta, organizația strânge bani pentru al 436-lea venit.

Oamenii se înscriu pe site-ul organizației și sunt trași la sorți. E o loterie. Nu trebuie să fie șomeri sau să demonstreze în vreun fel că au nevoie de banii ăia. Nu trebuie să aibă o vârstă anume, pot fi copii la fel de bine ca și bătrâni. Venitul necondiționat le intră în cont lună de lună fără ca ei să știe cine sunt donatorii din spatele sumei.

Peste 150.000 de oameni donează recurent sume de ordinul câtorva euro în general (4 euro în medie, cât încarci o cartelă de telefon). Un donator obișnuit al organizației face asta timp de un an jumate în medie.

Organizația, care acum are 30 de membri, nu a studiat deocamdată efectele pe care banii primiți gratuit le-au avut asupra destinului acelor oameni. E nevoie de o echipă închegată de cercetători/sociologi pentru asta, așa că acum au început să strângă bani și pentru asta: să urmărească timp de trei ani modul în care venitul necondiționat influențează viața a 120 de oameni.

Prin sondaj și-au mai contactat beneficiarii și până acum, la un an-doi sau trei de când au primit pleașca aia de venit. Bohmeyer spune că unii au recăzut după doi-trei ani în aceeași stare în care se aflau înainte de primirea banilor. Dar că majoritatea se simt recunoscători și faptul că nu știu cui (donatorii sunt anonimi și oricum sunt foarte mulți) îi forțează să-și ia în mâini responsabilitatea pentru propria viață.

Bunăoară Fredie. Și-a pierdut slujba la aproape 60 de ani pentru că fabrica la care lucra s-a mutat în China. Ar fi un votant tipic al lui Trump,  după cum îl caracterizează Bohmeyer. Se simțea umilit de statul german care-i plătea șomajul. Atitudinea lui Fredie era dictată de frică, se simțea permanent în pericol. Cu ajutorul celor 1000 de euro lunar și-a făcut propria companie. Bohmeyer crede că după asta Fredie a devenit un om OK pentru societate. Și nu e vorba de economia pe care o va face statul, că nu-i mai plătește șomaj, ci faptul că statul poate avea încredere în Fredie, pentru că el însuși a căpătat încredere în el.

E vorba de faptul că un grup anonim de oameni îți dă bani necondiționat. Asta reclădește încrederea. Partea proastă pentru unii a fost că au pierdut scuza de a fi jalnici”- glumește Bohmeyer.

În lume sunt multe voci care susțin introducerea unui venit minim universal. Și la dezbaterea noastră au fost câteva, mai cu seamă de tineri politicieni sau oengiști înflăcărați, care au spus că în țara care îi obligă pe oameni să muncească pe un euro/oră (asta fiind Germania) sunt suficienți bani/averi care, prin redistribuire socială să asigure nevoile minime ale tuturor germanilor.

Organizația lui Bohmeyer nu are o propunere pentru finanțarea venitului minim universal. Admite că asta nu e un leac pentru toate relele politice. Dar e un ajutor împotriva fricii. Crede că această formă de a reclădi încrederea oamenilor ar trebui gândită la nivel european.

Cei mai în vârstă l-au întrebat ce ne facem că dacă extindem venitul ăsta necondiționat o să dea năvală și mai mult migranții peste noi. Bohmeyer nu are un răspuns nici pentru asta, dar crede că lucrurile se pot schimba chiar la nivel global, dacă s-ar face o redistribuire a banilor, prin contract social, astfel încât nimeni să nu mai aibă grija existenței. Când nu-ți mai ocupi mintea cu grijile de bază – ce mănânci, cu ce te îmbraci, cu ce te încălzești – câștigi timp și relaxare ca să te gândești la ce vrei să faci cu adevărat. „Ne grăbim să judecăm oamenii, să spunem că nimeni nu va mai munci. Nu cred că va fi așa!”.

Bani sunt, la nivel global, doar că ei sunt concentrați în mâinile greșite, spune și Thomas Gebauer, un psiholog german celebru, care ne-a vorbit cu patos într-una dintre seri despre importanța solidarității în consolidarea democrației și în schimbarea climatică atât de clamată acum pe toate meridianele:

De ce nu introducem venitul universal, de ce nu introducem transportul gratis, de ce nu avem chirii controlate? Sunt mulți bani pe piață, dar ei sunt concentrați în mâini greșite.” a spus Gebauer, ajutat apoi și de alte voci din sală care i-au ținut isonul.

Discuția pe tema „left behind” s-a învârtit mai mult în jurul acestei idei năstrușnice cu venitul minim și a solidarității pierdute a umanității, și mai puțin în sensul decalajului general între est și vest, care-i roade și pe germanii din est. Deși ei nu sunt atât de lăsați în urmă ca noi sau ca albanezii, de exemplu, că tot era o albaneză foarte vocală pe acolo. Dacă în cazul Albaniei n-a apărut un antidot european deocamdată, în cazul celorlalte țări estice din UE a fost identificată (la dezbatere) și soluția: Trebuie să creăm mai multe legături între proiectele finanțate de UE și viață noastră, ca să nu ne mai simțim lăsați în urmă. Mai zi ceva dacă mai poți!

Dacă vă interesează subiectul, urmează zilele astea alte episoade:

În episodul doi vă povestesc cum au organizat și sărbătorit Leipzig-anii 30 de ani de la Revoluția lor: Revoluție și reformă, varianta germană

În episodul trei vorbim despre supravegherea populației: Toți am crescut în dictaturi și uite că am ajuns bine!

În episodul patru am un interviu cu pastorul care a înființat SPD-ul în Germania de est în 1989 și l-a vizitat pe László Tőkés la Timișoara cu câteva luni înainte de Revoluția noastră.

Tags: democrație, Germania, leipzig, Michael Bohmeyer, Revoluția pașnică din Germania, Revolutie, slider, venit de bază