L-am cunoscut pe pastorul/politician Markus Meckel în penultima zi petrecută la Leipzig, la una dintre dezbateri, și în seara aia am mers într-o cârciumă cu el, cu un fost ziarist din Bulgaria, un reprezentant al mișcării LGBT din România și la un moment dat ni s-a alăturat meteoric și un tip din Australia, care lucrează într-un ONG preocupat de combaterea sclaviei sau așa ceva. Eram, cum s-ar zice, o grupare eterogenă, ca într-un banc.
Poanta n-a întârziat să apară. Meckel, despre care aflasem doar că fusese un pion important în căderea comunismului din Germania de Est, ne-a spus că vizitase România cu câteva luni înainte de revoluția noastră, și îl vizitase chiar pe omul de la care a pornit revolta, László Tőkés. Ce chestie! mi-am zis, și seara a continuat să fie interesantă. Ne-a povestit despre cum a fost el dat afară din liceu, pentru că, fiu de pastor fiind, refuza să fie implicat în acțiunile politico-militare la care erau expuși tinerii în fosta RDG. Apoi, fiind nevoit să urmeze o formă de școlarizare bisericească, a studiat teologia și așa a ajuns în 1970 pentru prima dată în România, împreună cu tatăl lui, care era un soi de coordonator ecumenic al bisericilor din zona Berlin, dar care ținea legătura și cu alte biserici din Europa Centrală și de est.
Tânărului Meckel i-a plăcut așa de mult în România anilor 70, că a continuat să vină câțiva ani la rând, să facă autostopul și să colinde țara. Între timp, pe lângă teologie el s-a mai apucat să studieze și filosofie, a prestat diverse munci ca spălător de vase prin Berlin înainte de a deveni el însuși pastor. Faptul că fusese crescut și pregătit într-un sistem mai ferit de ingerințele politice din Germania comunistă l-a format în Meckel pe activistul de drepturile omului și politicianul ce avea să devină mai târziu.
În anii 80 a început să pună bazele unei mișcări de opoziție a regimului comunist, culminând cu fondarea Partidului Social Democrat în RDG, chiar pe 7 octombrie 1989, când Germania comunistă sărbătorea 40 de ani de existență. Asta am aflat așa, între o pizza și niscai halbe de bere, într-o cârciumă zgomotoasă. La despărțire am aflat că stăm în același hotel și ne-am mai hlizit un pic, încercând să facem o poză cu toții, în holul întunecos al hotelului, sub unica lampă aprinsă, ceea ce ne-a conferit un efect lugubru de familia Adams. Am stabilit că a doua zi, chiar înainte de slujba pentru pace ce se ținea la Biserica Sf. Nicolae (și la care participau și președinții), să ne revedem în lobby ca să-mi acorde acest interviu.
Ajunsă la Internetul din cameră, l-am googălit pe Markus și am aflat că era mai mult decât părea: după ce fondase SPD-ul est german, Markus a fost pentru scurtă vreme ministru de externe în guvernul format după căderea comunismului și a participat la negocierile cu Germania de Vest și marile puteri în decizia de unificare a celor două țări. Cam peste tot e titrat ca „ultimul ministru de externe al RDG”. Apoi a fost ales în parlamentul Germaniei reunite, fiind implicat totodată și în diversele demersuri de cercetare a crimelor comunismului și chiar ale războiului, de atunci încoace. În același timp a rămas și pastor, chiar dacă fără parohie, continuând să țină discursuri motivaționale apreciate, atunci când este solicitat. Și judecând după agenda afișată pe site-ul lui, e destul de solicitat în perioada asta de aniversări. Bulgarul, care-l ascultase cu un an înainte la discursul rostit în Biserica Sf Nicolae tot la aniversarea Revoluției pașnice, fusese teribil de impresionat de asta.
Fără îndoială Markus Meckel este un tip cuceritor și convingător, are toate atributele pentru asta, atât din preoție, cât și din fibra lui politică. A doua zi dimineața, chiar înainte de micul dejun, ne-am întâlnit în lift și se pare că mi-ar fi spus că ne vedem la ora stabilită în restaurantul hotelului. Eu, fără cafea la bord, n-am reținut asta, așa că la ora indicată l-am așteptat cuminte în lobby, cum discutasem cu o seară înainte, și deja mă pregăteam să fiu dezamăgită de neparolismul pastorului-politician. După aproape o jumătate de oră îl văd coborând din lift: păi ce faci?, te așteptam sus în restaurant… Haide acolo că putem discuta mai în liniște.
Și uite așa s-a scurtat interviul la jumătate, pentru că mai important decât asta era să participăm la slujba pentru pace din biserica de la care pornise Revoluția.
– Ce făceați acum 30 de ani, domnule Meckel?
– Acum 30 de ani eram pastor protestant și împreună cu încă un prieten, de asemenea pastor, am înființat Partidul Social Democrat în Germania de Est. Am decis la începutul anului 1989 să conturăm acest SPD în Germania din nou. Fusesem tot mai implicați în anii 80 în opoziția din Germania de Est și am văzut șansa reală de a schimba ceva. Mai ales după discursul lui Gorbaciov, la ONU, în decembrie 1988, ne-am dat seama că alte șanse nu se vor mai arăta dinspre Moscova din nou. Trebuia să facem ceva, să spunem ceva împotriva dictaturii, ca pastori, să încurajăm oamenii să-și recapete libertatea. Dar de asemenea ne-am dat seama și că asta nu este o acțiune specifică bisericii, alte instituții și organizații trebuiau să acționeze în societate. Așa că ne-am gândit să ieșim din biserică și să facem acest partid.
– În România înainte de 1989 era interzis să înființezi alte partide…
– Desigur, așa era și în Germania de Est.
– Deci ați făcut ceva ilegal înființând SPD-ul.
– Nu era legal, dar nici nu am cerut permisiunea pentru asta.
– Ca preoți, aveați voie să faceți politică?
– Dar cine trebuia să ne dea voie?
– În România, Biserica ortodoxă le cere preoților să renunțe la preoție dacă vor să intre într-un partid politic sau să candideze pentru o funcție publică, cel puțin formal…
– OK, ca să vă răspund la întrebarea asta dați-mi voie să fac o paranteză. Mai întâi aș vrea să vă spun de ce Social Democrație. Am fost întrebat adesea de ce nu un partid creștin? Mai ales că noi eram pastori… Dar dacă faci un partid creștin există o tendință în politică de a abuza, de a folosi greșit termenul de creștin, pentru folos politic sau de partid. Și am vrut să prevenim asta. În plus, pentru noi, social democrația a fost mai importantă, pentru că e o mai veche doctrină politică din Germania. În secolul 19, populația opresată, cetățenii, clasa muncitoare au devenit un subiect politic pentru social democrație. În 1946, SPD-ul care exista în Germania de Est a fost obligat de ocupația sovietică să fuzioneze cu Partidul Comunist și să formeze Partidul Socialist Unit care a condus apoi Germania de Est ca partid unic, clamându-și puterea din faptul că ar fi reprezentantul tuturor forțelor sociale care reprezintă clasa muncitoare în Germania. Dar nu era adevărat. Încă din anii 80 a existat o opoziție civilă la această dictatură, chiar dacă nu foarte organizată. Noi am vrut să fim implicați în chestiunile internaționale, globale, care preocupau lumea din anii aceia: aveam discuții despre securitate, dezvoltarea sustenabilă, ecologie, drepturi civile, toate făceau parte din programul social democrației europene. Social democrația era reprezentativă pentru democrația vestică. Da, era neobișnuit atât pentru noi, ca pastori, cât și pentru biserică și societate, să facem acest partid. Dar am decis să-l facem și să ne informăm episcopii. Episcopul meu, eu locuiam în Magdeburg, a acceptat că eu ca pastor, ca cetățean, nu ca membru al bisericii, am dreptul să fac această mișcare politică. Am început să pregătim hârtiile pentru înființarea partidului în primăvara lui 1989. În Polonia începuseră niște evenimente prin februarie. Apoi în iulie am scris împreună un memorandum-manifest. L-am publicat pe 22 august 1989. Se împlineau 200 de ani de la Revoluția franceză.
– A fost printat ilegal manifestul? Distribuit clandestin, în biserici?
– Da, în regim de samizdat. L-am distribuit în principal prin parohii. Apoi pe 7 octombrie, la a 40-a aniversare a statului est german – a venit și Ceaușescu și Gorbaciov aici la Berlin – în aceeași zi am fondat partidul într-un restaurant de paste. Am avut alegeri și am ținut un discurs.
– Erați președintele partidului?
– Eram vicepreședintele partidului. (președinte a fost ales Ibrahim Bohme, deconspirat în 1990 de Der Spiegel ca fiind colaborator STASI. Bohme și-a dat demisia din funcție și a fost exclus din partid în 1992 – n.m.) Apoi pe 9 octombrie, la Leipzig au ieșit 70.000 de oameni pe străzi, iar Partidul Comunist a fost șocat și nu a folosit violența. Deși cu câteva săptămâni înainte folosise violența în Berlin, folosise armele, fuseseră mulți oameni arestați. Eu eram în catedrala din Magdeburg și-mi amintesc că venise un tânăr la rugăciunea de pace, care a spus: Mă rog să nu-mi întâlnesc tatăl astăzi, la protest, pentru că tatăl meu e în forțele de ordine ale statului. Din acea zi eu am fost încrezător că vom reuși să restabilim democrația.
– Apoi lucrurile s-au precipitat, a căzut zidul… ce s-a întâmplat v-a depășit așteptările?
– Da, pe 9 noiembrie, când a căzut zidul, a fost clar că unificarea merge împreună cu democratizarea. Nu era altă soluție. Dar după ce am văzut zidul căzând la Berlin m-am întors acasă la soție și i-am spus: de acum va fi și mai greu. Era clar că acum vor fi mai mulți implicați, Germania nu era suverană, foștii aliați din război trebuia să fie incluși în proces.
– Înainte de a fonda acest partid, erați în contact cu alți pastori, cu alte biserici din vest?
– Nu în legătură cu planul nostru, nu. Însă aveam contacte, firește, știam ce se întâmpla în restul lumii. Aveam contacte în Berlin în mod special, de unde eram la curent cu ce se întâmpla în lume, primeam știrile din vest. Dar nu ne-a ajutat nimeni să pregătim planul nostru.
– Spuneți că ați distribuit manifestul dumneavoastră în biserici. Numai în cele din est? Cum s-a făcut, totuși de acest nucleu revoluționar s-a format în jurul bisericilor? (Revoluția pașnică din RDG a fost supranumită Revoluția pastorilor)
– În anii dinainte bisericile au fost singurele deschise pentru aceste grupuri de opoziție. De regulă ne întâlneam în biserici. Erau singurele încăperi în care puteai vorbi liber.
– Nu erau microfoane în biserici?
– Ha, ha, nu erau…
– Nici preoți colaboratori STASI?
– Ba da, am avut și așa ceva. De aceea unele congregații erau deschise, iar altele nu, pentru că Biserica protestantă are o structură democratică. Așa se face că unele congregații erau de acord cu aceste întâlniri, altele nu. De exemplu aici în Leipzig, la Biserica Sf Nicolae se țineau întâlnirile de lunea, la Biserica Sf Tomas era închis. Depindea de pastori și de consiliul congregației.
– Ați fost în 1971 pentru prima dată în România, ca student. Cum vi s-a părut atunci România, comparativ cu Germania?
– Da, prima dată am venit cu tatăl meu care era tot pastor, conducea un consiliu ecumenic atunci. În anii 70 erau foarte similare țările noastre. România mi s-a părut interesantă, amestecul ei de etnii, de diferite minorități, istoria, diferitele confesiuni și cum coabitau împreună, totul mi s-a părut minunat și așa că m-am întors de câteva ori după aceea, în vacanțe, făceam autostopul și am vizitat țara. Apoi la mijlocul și spre sfârșitul anilor 80, când conduceam eu un Consiliu ecumenic la Magdeburg m-am întors în România, în Transilvania și am avut multe contacte atunci cu oamenii din bisericile din România. Am cunoscut mai mulți profesori teologi din Cluj și Sibiu, printre alții și pe tatăl pastorului László Tőkés.
– Ați avut contacte numai cu bisericile protestante sau și cu cele ortodoxe?
– Pentru mine a fost imposibil să iau legătura și cu Biserica ortodoxă, dar bisericile din Transilvania, Ungaria și Polonia au fost mai deschise la colaborare.
– De ce credeți că Biserica ortodoxă a fost mai puțin deschisă, din cauza dogmei sau a situației politice de atunci?
– Cine știe?
– Și întâlnirea cu László Tőkés cum s-a produs?
– În iulie 1989 l-am întâlnit și pe László Tőkés, în Timișoara, am participat la slujbă în biserica lui, am putut să văd congregația care era foarte unită în jurul lui, dar în același timp puteai vedea și securiștii care asistau la slujbă. O experiență interesantă…
– Ce i-ați spus, l-ați încurajat cumva?
– Da, desigur, am dus și niște hârtii din partea lui la Budapesta, apoi când am avut congresul SPD în decembrie, în Berlinul de vest, tocmai primisem vestea evenimentelor de la Timișoara și l-am nominalizat, deși știrile care veneau din România spuneau doar de evenimente, fără să-l nominalizeze pe László Tőkés. L-am nominalizat în discursul meu pentru că știam că nu putea fi altul decât el. Am cerut solidaritate pentru el și România.
– Ați mai vorbit cu el după 1989?
– Da, l-am mai întâlnit mai târziu și în Parlamentul European.
– După 1989 dumneavoastră ați ales politica în detrimentul bisericii?
– Sunt în continuare pastor, dar nu am un post. Am fost parlamentar, dar în același timp predic în biserică, atunci când mi se oferă ocazia.
– Care mai este acum relația germanilor cu biserica?
– În fosta Germanie de Est comunismul a reușit să decreștineze populația. Aici doar 20-25% din populație aparține unei biserici, în timp ce mai mult de 75% din vestici aparțin unei biserici. Așa puteți vedea diferența, comunismul a reușit să îndepărteze oamenii de biserică.
– Ideea de biserică, nu știu dacă numai în România, e percepută ca o construcție conservatoare, care se opune progresului, emancipării femeii, drepturilor persoanelor LGBT etc. Cum e văzută biserica în Germania din punctul ăsta de vedere?
– În special Biserica protestantă este mai deschisă, europeană, open minded, luptă pentru o societate deschisă și democrație. Chiar în vestul Germaniei a fost făcut un memorandum pentru democrației în sânul bisericii, pentru a fi clar că este recunoscută demnitatea umană, cooperarea bună între statul democrat și biserică… Va trebui să plecăm pentru că nu vom mai putea să intrăm în biserică dacă întârziem.
– OK, încheiem abrupt: Ce s-a întâmplat în ultimii 30 de ani a fost așa cum vă gândeați că va fi în 1989 sau se putea și mai bine?
– A fost atât cât s-a putut. Nu există rai pe pământ, deci nici în democrație. Păcatul face parte din viața oamenilor, deci nu există rai aici pe pământ.
– Unii ar spune că păcatul este politica…
– Ha, ha, ha!
Asta a fost povestea aniversării germane a 30 de ani de la Revoluția lor pașnică. Mai treceți pe aici că poate vorbim și de a noastră câte ceva.
Citește și celelalte episoade despre revoluția pașnică a germanilor:
Foarte interesant. Multumesc pentru postare.