De când suntem prin UE, deplasările la Bruxelles au devenit un soi de navetă de nevoie, din care nici măcar ciocolată sau bere nu mai aduci acasă ca suvenir, că a rezolvat globalizarea și chestiunea asta – se găsesc și la noi la supermarket produsele „fine” belgiene pe care le afli acolo la suprapreț. A fost ceva diferit de data asta, pentru că am avut aproape o zi neocupată în capitala UE și a trebuit s-o umplem cu ceva. În prima jumătate a zilei ne-am dus la Parlamentul European, pentru că cineva din grup nu văzuse clădirea și am reușit să fim „băgați” acolo de o prietenă care lucrează la cabinetul unui parlamentar. Teoretic se poate să vizitezi ca turist Parlamentul, dar trebuie să faci o programare online cu măcar o zi înainte, așa că sfânta pilă românească s-a dovedit mai eficientă.
Am încercat aceeași strategie ca să vizităm și Europa House – sediul Consiliului UE – care este o clădire spectaculoasă, cubică pe dinafară și cu un guguloi de sticlă în interior – dar nu am reușit. Pentru că pila care lucra acolo n-a fost disponibilă, dar ne-a zis că merge să ne ducem la ușă ca turiștii și să rugăm paznicii să ne lase și pe noi să vedem interiorul, dat fiind că nu era prea aglomerată ziua respectivă. Am călătorit preț de cinci stații cu tramvaiul și trei cu metroul doar ca să aflăm de la unul dintre paznici că Consiliul UE nu e biserică, să intri așa de pe stradă ca să caști ochii la icoane, ci aici îți trebuie musai programare cu 24 de ore înainte. Degeaba ne-am jurat noi că nu vrem decât să vedem oul Ioropei, că domnul nu s-a lăsat înduplecat. Mă rog, sunt și oamenii de înțeles, dat fiind că tot stau cu arma pe umăr în ultima vreme.
Așa că dacă n-am reușit să vizităm gratis instituțiile europene, ne-am consolat cu o expoziție pe bani (17 euro biletul de căciulă) de artă românească la Bozart. Brâncuși, cap de afiș și principal artist expus într-un soi de istorie românească de la daci încoace. De altfel asta face parte dintr-o expunere mai largă despre România, care cuprinde și filme/concerte românești și care se întinde până pe 12 ianuarie 2020.
La intrare, imediat după un perete de cronologie istorică românească, de la formarea poporului român până la protestele anticorupție din 2012-2017 și președinția UE, tronează o machetă a Casei poporului construită din pachete de țigări Carpați și denumită, cum altfel, Castelul din Carpați. Nu are o explicație prea bună pentru străini, dar simpla vedere a acelei construcții e suficientă ca să-l facă să zâmbească pe orice român trecut de o anumită vârstă. În expoziție sunt opere de artă românească, de la România revoluționară a lui Rosenthal până la mici schițe în creion ale artiștilor contemporani sau proiecții din zilele Revoluției din 89. Apoi grosul spațiilor este ocupat de Brâncuși.
A fost prima dată în viață când am văzut sculpturile lui Brâncuși în original (dacă nu le pun la socoteală pe cele monumentale din Tîrgu Jiu) și am aflat pe îndelete despre viața, opera și opiniile olteanului nostru celebru prin lumea largă. Sigur că în ziua de azi wiki îți poate spune orice despre oricine, numai să ai curiozitatea să googălești, dar uite că eu până la vârsta asta nu am fost deloc curioasă să aflu despre Brâncuși.
Ce mi s-a părut interesant și nu știam:
- Brâncuși a plecat de la 11 ani de acasă și ar fi rămas probabil un muncitor oarecare prin Oltenia dacă nu l-ar fi încurajat unul dintre patroni să meargă la școala de arte din Craiova, pentru că a văzut că are înclinații artistice. A urmat apoi școala de arte din București și pe aia din Paris, într-o vreme în care țăranii români abia se gândeau să se răscoale împotriva boierimii. Așa a ajuns să schimbe sărăcia românească cu aia franțuzească, spălând o vreme vase la Paris;
- Ca tânăr aspirant într-ale artelor, la Paris, a fost remarcat de Auguste Rodin, care l-a luat în atelierul lui și l-a influențat oarecum în primele sculpturi. Expoziția pune față în față sculpturile lui Rodin și pe ale lui Brâncuși, din aceeași epocă, apoi ne explică de ce Brâncuși s-a despărțit de stilul rodinian considerând că oricine poate să copieze fidel natural umană, în lut, dar nu oricine poate să cioplească în piatră sau metal esența volatilă a expresiei. Așa au început să apară sculpturile cu estetică contestată în epocă, gen Cumințenia pământului, despre care la vremea ei s-a spus că vrea să întoarcă arta cu 7000 de ani în urmă;
- Seria obiectelor ovoidale și sferice din opera lui Brâncuși s-a născut prin sublimarea formei Capului de copil în obiecte succesive, pe care le-a tot rafinat ajungând în cele din urmă la un banal ou de marmură, botezat (firește) Începutul lumii, din care au izvorât apoi Leda, Domnișoara Pogani & co;
- Sărutul și Rugăciune, două sculpturi celebre brâncușiene, sunt de fapt la origine niște monumente funerare comandate, unul de o familie din România și altul de una din Franța. Inițial ar fi trebuit să fie transpunerea în piatră a figurilor decedaților, însă Brâncuși a considerat că un monument funerar care să celebreze iubirea ar fi mai bine ilustrat prin două siluete anonime, niște arhetipuri în care să se recunoască orice el și ea din lume;
În susținerea mișcărilor avangardiste și dadaiste din anii 20, Brâncuși și-a făcut partea lui de contribuție cu câteva lucrări care la vremea lor fie au șocat, fie au fost ridiculizate de opinia publică cu gusturi sănătoase, pentru pretenția de a fi considerate artă. Printre cele mai atacate se numără Prințesa x, care multora le seamănă a penis, deși Brâncuși a susținut mereu să reprezintă formele feminine vanitoase ale Mariei Bonaparte, Torsul de femeie și, piesa de rezistență care a schimbat până și legislația vamală din SUA – Pasărea în zbor, o sculptură fusiformă din bronz, care la momentul transportării ei în SUA pentru expunerea într-o expoziție a fost taxată de vama americană ca o simplă bară de metal, ca import industrial. A fost nevoie de un proces de doi ani de zile, condimentat cu articole persiflante în presa vremii despre conceptul de artă „din ziua de azi”, pentru ca legislația americană să accepte (forțată de justiție) că artă nu mai înseamnă neapărat reprezentarea realistă a naturii, ci poate îmbrăca și forme abstracte. Despre clinciul cu vama americană citisem de altfel și în cartea lui Kay Graham, a cărei mamă fusese bună prietenă cu Brâncuși;- Una dintre pasiunile lui Brâncuși, încă de când a ajuns la Paris, a fost fotografia, așa că de aia au rămas azi o mulțime de fotografii ale lui și chiar filme care-l arată lucrând în atelier sau petrecând cu prietenii, că era și mare petrecăreț olteanul, deh 🙂
În fine, dacă aveți drum prin Bruxelles până pe 12 ianuarie, merită să cheltuiți 17 euro pentru expoziția asta. Care de altfel nu ar fi singura expoziție interesantă ce se poate vedea în perioada asta la Bruxelles, o alta ar mai fi cea temporară despre viața tineretului european de după al doilea război, de la Muzeul de istorie al Europei – situat într-o clădire de lângă Parlamentul European – și care se poate vizita gratuit și fără vreo programare, dar să vă luați timp și acolo să stați cel puțin vreo două ore că aveți ce vedea, pe șase etaje. Întregul muzeu merită vizitat.
Mulțumesc!
Am mai auzit de o expoziție cu desene alb-negru ale lui Bruegel cel Bătrîn, la Biblioteca Regală, neexpuse de vreo 200 de ani și care nu vor mai fi expuse după 16.02.2020 încă pe atît, probabil.
https://www.kbr.be/en/the-world-of-bruegel-in-black-and-white/
Pe cat de urias este Brancusi, pe atat de ignorat este in Romania. La Hobita, acolo unde s-a nascut,ar trebui sa curga valuri de turisti. Felicitari pentru articol!
Rugaciunea a stat la mormantul unei familii din Buzau,cimitirul Dumbrava si a fost inlocuita cu o copie de comunisti. Bustul capului familiei a ramas si este tot o sculptura a lui Brancusi.
greseli de ortografie si de lexic. imposibil de citit articolul.
gresit
În fine, dacă aveți drum prin Bruxelles până pe 12 ianuarie, merită să cheltuiți 17 euro pentru expoziția asta. Care de altfel nu ar fi singura expoziție interesantă care se poate vedea în perioada asta la Bruxelles, o alta ar mai fi cea temporară despre viața tineretului european de după al doilea război,
corect
În fine, dacă aveți drum prin Bruxelles până pe 12 ianuarie, merită să cheltuiți 17 euro pentru expoziția asta care de altfel nu ar fi singura expoziție interesantă care se poate vedea în perioada asta la Bruxelles. O alta expozitie ar mai fi cea temporară despre viața tineretului european de după al doilea război,
Brâncuși e un delicat, lucrează subtil cu esența volatilă a expresiei și i-a ieșit un ou. Eu personal cred că conceptul de L’Origine du monde e mai bine reprezentat în pictura omonimă a lui Gustave Courbet.
Deci: MULȚUMESC!!!
Datorită acestui articol s-a pus soră-mea cu gura pe mine și m-a lămurit să facem o excursie culturală în Bruxel. Așa, la început de ianuarie. Așa, noi două ca fetele.
Îl văzurăm pe Brâncuși și ne amuzarăm ascultând nemți, francezi, flamanzi și americani încercând să pronunțe „Hobița, Măiastra și Târgu Jiu” Îi adimirarăm fotografiile și filmele și ne emoționarăm să vedem în realitate scultpturi de care nu credeam că vom ajunge să ne apropiem vreodată!
Evident că sor-mea, fiind ea, m-a m-ai alergat prin alte 6 muzee, 5 biserici și catedrale, 4 sau 5 târguri de Crăciun si străzi nenumărate… de nu am avut cînd să-mi caut și eu niște rochițe, fustițe la solduri, ca oltencele ajunse. Dar na, când lelea vrea ceva, lelea capătă!
Eu m-am activat doar în ultima zi când am reușit, cu mâna tremurândă să mănânc o gofră, că urla ardeleanca din mine după ceva dulce! (mno, tătă grasa îi frumoasă…)
Deci: Mulțumesc! A fost frumos.
Să vă fie de bine! 🙂
Fb-ul mi-a amintit de articolul acesta și creierul meu post-(în curs de)pandemic a derulat filmul excursiei de la început de an. Era un început promițător de an, ce să zic… oricum, am reintrat să-ți mulțumesc pt articol.
Mersi și eu că ai dat pe aici, că așa l-am recitit și eu și mi-am adus aminte. Că nu a fost așa demult, dar uitasem.
ps: expoziția Brâncuși si-a prelungit programul până la începutul lui februarie!