ianuarie 2020 Archives

Archive | ianuarie, 2020

Românisme 31/01/2020

Cel mai îndreptățit din parcarea de reședință

Am fost la dezbaterea despre parcări de la Primăria sectorului 3 și am plecat de acolo dezamăgită de oameni și de misecuvenismul lor.

În care Dollo se hotărăște să meargă la poliție

Ce se întâmplă când parchezi pe locul cuiva, fără să știi, și găsești în parbriz o somație de la Poliția locală, să te prezinți la sediul lor ca să iei amendă între 500 și 1000 de lei. Te duci sau nu te duci? Eu m-am dus.

Scrisori de la o țară pierdută

Zeci de oameni de toate vârstele și din toate zonele țării au scris, de mână, câte o scrisoare unei necunoscute, ca să primească la schimb o carte. Dacă aveți nevoie în viața voastră de o doză de duioșie, optimism, bunătate și chiar veselie pe alocuri, vă îndemn că răsfoiți scrisorile astea. O să vă facă bine.

Prima mea pâine de casă

Pâine fără frământare, făcută în casă. Nu e mare lucru, poate încerca oricine să facă așa ceva acasă.

Despre regretele unei vieți râvnite

„Luna și focurile”, prima carte de la clubul de carte de anul ăsta – despre întoarcerea în sat, ca să arăți că te-ai realizat. Se putea și mai bine. După ce a scris-o, Cesare Pavese s-a sinucis. Nici lui nu i-o fi fost ușor.

3 de week-end

Întâmplări din cartier: De ce nu pot fi un Larry David, de ce le dăm bani cerșetorilor și ai parcat „ca un gospodar”.

Calpuzanii, povestea mandatului valah al lui Mavrogheni, care n-a mai fost reales de turci

Petrecut în secolul 18, scris în secolul 20 și citit în secolul 21, romanul lui Silviu Angelescu are minunata calitate de a ne arăta cum suntem, cum am fost și cum vom mai fi, ca popor și ca indivizi, într-un dulce, amuzant grai pe care numai un lingvist și folclorist îl putea născoci.

Urmările faptelor noastre

Petarde, artificii și javre. La noi și în Germania. Două povești despre educație și ipocrizie.

50 de cărți bune citite în ultimul deceniu

În ultimii zece ani am citit cel puțin o carte pe lună, datorită clubului de carte și nu numai. N-au fost toate bune, dar cele pe care le găsiți aici merită și citite și recomandate. Părerea mea.

Cauți ceva în arhivă?

Cine e Dollo

Dollo vine de la Dollores. „Zice bine”, dincolo de orice modestie, vine de la Benezic – nume de familie care provine din zona Neamțului. Se zice că un strămoș de-al tatălui meu trăia într-un sat, acoperit acum de apele Bicazului, și era un soi de slujbaș al cetății. Treaba lui era să bată toba pe ulițe ori de câte ori stăpânirea mai lua câte o decizie. Era un fel de jurnalist medieval care îi informa pe oameni ce biruri li s-au mai pus pe cap. Un Monitor oficial oral. Când ieșea cu toba pe ulițe i se spunea „bine zici, măi!”

Citește mai mult...

Dollo zice Bine

Cel mai îndreptățit din parcarea de reședință

În care Dollo se hotărăște să meargă la poliție

Scrisori de la o țară pierdută

Prima mea pâine de casă

Despre regretele unei vieți râvnite

3 de week-end

Calpuzanii, povestea mandatului valah al lui Mavrogheni, care n-a mai fost reales de turci

Urmările faptelor noastre

50 de cărți bune citite în ultimul deceniu

Articles

Ce citim luna asta

InstaDollo

Ce mai zice Dollo pe Fb

Buton pentru like-uri în euro

Cauți ceva în arhivă?

Cine e Dollo

Oldies but goldies

Rulată Germania

Cu prejudecățile la Roma

Turism nemţesc în Transilvania: “Adevărata Românie poate fi descoperită numai la sat”

Cum am fost jefuiți în Valparaiso

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

Peru: buricul incașilor, capcana turiștilor