Archive | ianuarie, 2020

Cel mai îndreptățit din parcarea de reședință

20200111_164356 (2)

Am fost la dezbaterea despre parcări de la Primăria sectorului 3 și am plecat de acolo dezamăgită de oameni și de misecuvenismul lor.

Mai mult 30 comentarii

În care Dollo se hotărăște să meargă la poliție

parcare resedinta3

Ce se întâmplă când parchezi pe locul cuiva, fără să știi, și găsești în parbriz o somație de la Poliția locală, să te prezinți la sediul lor ca să iei amendă între 500 și 1000 de lei. Te duci sau nu te duci? Eu m-am dus.

Mai mult 20 comentarii

Scrisori de la o țară pierdută

scrisori sidonia dragusanu

Zeci de oameni de toate vârstele și din toate zonele țării au scris, de mână, câte o scrisoare unei necunoscute, ca să primească la schimb o carte. Dacă aveți nevoie în viața voastră de o doză de duioșie, optimism, bunătate și chiar veselie pe alocuri, vă îndemn că răsfoiți scrisorile astea. O să vă facă bine.

Mai mult 6 comentarii

Prima mea pâine de casă

paine de casă 4

Pâine fără frământare, făcută în casă. Nu e mare lucru, poate încerca oricine să facă așa ceva acasă.

Mai mult 5 comentarii

Despre regretele unei vieți râvnite

langhe1

„Luna și focurile”, prima carte de la clubul de carte de anul ăsta – despre întoarcerea în sat, ca să arăți că te-ai realizat. Se putea și mai bine. După ce a scris-o, Cesare Pavese s-a sinucis. Nici lui nu i-o fi fost ușor.

Mai mult 1 comentariu

3 de week-end

20200111_164207 (2)

Întâmplări din cartier: De ce nu pot fi un Larry David, de ce le dăm bani cerșetorilor și ai parcat „ca un gospodar”.

Mai mult 9 comentarii

Calpuzanii, povestea mandatului valah al lui Mavrogheni, care n-a mai fost reales de turci

calpuzanii

Petrecut în secolul 18, scris în secolul 20 și citit în secolul 21, romanul lui Silviu Angelescu are minunata calitate de a ne arăta cum suntem, cum am fost și cum vom mai fi, ca popor și ca indivizi, într-un dulce, amuzant grai pe care numai un lingvist și folclorist îl putea născoci.

Mai mult 1 comentariu

Urmările faptelor noastre

Lumina adusa cu avionul de la Jerusalim

Petarde, artificii și javre. La noi și în Germania. Două povești despre educație și ipocrizie.

Mai mult 2 comentarii

50 de cărți bune citite în ultimul deceniu

Toshiba stă pe cărți, nu pe Fb :)

În ultimii zece ani am citit cel puțin o carte pe lună, datorită clubului de carte și nu numai. N-au fost toate bune, dar cele pe care le găsiți aici merită și citite și recomandate. Părerea mea.

Mai mult 5 comentarii

Oldies but goldies

Megastructuri și mini-popoare

catedrala2

Cum ne privesc turiștii care ne vizitează Casa Poporului. Ce diferență e între uimirea lor și a noastră când le vizităm catedralele lor, vechi de secole. Și la ce ne ajută clădirile astea impunătoare pe noi, oamenii de rând.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)

Bucuria revederii dupa 50 de ani

Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunăstarea unui popor. Am rămas aici ca o datorie față de cei care ne-au învățat. Însă acum în România specialiștii sunt tratați în bătaie de joc. Eu încă nu sunt pensionar, deci nu simt că atentez la siguranța țării, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor

Dacă-ți iubești copilul

adam si eva

Dacă s-ar face un referendum pentru introducerea în Constituție a dreptului de a fi tras de curent, probabil mi-ar fi greu s-o conving pe mama să nu meargă să voteze. Dar pentru ăsta din 6-7 octombrie nu a trebuit să-i explic că dragostea are forme atât de diverse, încât nu e treaba omului s-o înghesuie într-un tipar alb-negru

Life’s a bitch, prison bitch

irina-jianu-6-560x419

Irina Jianu, condamnată în lotul „Trofeul calității” alături și pentru Adrian Năstase, ispășește șase ani de pușcărie în închisoarea construită chiar de firma ei, în 2006, la Bacău

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale