Calpuzanii, povestea mandatului valah al lui Mavrogheni, care n-a mai fost reales de turci

Petrecut în secolul 18, scris în secolul 20 și citit în secolul 21, romanul lui Silviu Angelescu are minunata calitate de a ne arăta cum suntem, cum am fost și cum vom mai fi, ca popor și ca indivizi, într-un dulce, amuzant grai pe care numai un lingvist și folclorist îl putea născoci.

Una dintre cele mai bune cărți citite la clubul de carte în 2019 a fost o raritate din aia publicată o singură dată, demult, despre care nu mai știe nimeni și deci nici nu vorbește nimeni de ea. Câteva rânduri mai afli pe net despre autorul ei, Silviu Angelescu, profesor de etnografie și folclor, lingvist, un bătrânel de 74 de ani al cărui unic roman a fost ăsta, publicat în 1987 și uitat de atunci încoace. (mă rog, reeditat de Humanitas la finele anilor 90, dar rămas într-un con de umbră nemeritat)

E o poveste în poveste, ticluită măiastru de Angelescu din priceperea lui într-ale slovelor vechi. Pretinde că a găsit în dublura unui dulap vechi, din apartamentul în care locuia în anii 80, un manuscris în paleosarmată, pe care după ce l-a tradus în română l-ar fi dat unui prieten ca să-l citească. În aceași zi s-a întâmplat o inundație în apartamentul lui și manuscrisul original a fost dizolvat practic în apă, așa că ce ne-a rămas din povestea veche este doar partea pe care el apucase s-o traducă și s-o salveze astfel oferind-o prietenului. E suficient, însă, ca să afli din ea pățania fantastică a celor câțiva boieri de seamă care au încercat și reușit, cu prețul vieții ce-i drept, să submnieze domnia lui Nicolaie Mavrogheni (1786-1790), un fanariot din mulții pe care turcii ni i-au trimis să ne spolieze.

Intriga debutează greu, cu o înșiruire de portrete filigranate în dulcea slovă a secolului 18, din care aflăm deopotrivă personajele, dar și năravurile vremii. Cu descrieri plastice, snoave și cimilituri, Angelescu reușește să te întoarcă cu 200 de ani în urmă și să te țină acolo, în mod neașteptat, preț de câteva sute de pagini, deși unora dintre noi (mai tineri) le tot venea a căuta unele cuvinte prin dex.

Povestea boierilor care s-au opus lui Mavroghene e tragică. Nemulțumiți de noul domn, care-și băga nasul prea mult și prost în viața națiunii, câțiva oameni de bine din Țara Românească au pus la cale falsificarea unor monede pe care Vodă le-a trimis tribut turcilor. Clapuzanii de la asta vine, de la monedă calpă, adică falsă, deci titlul înseamnă falsificatorii de bani. Când i s-a întors vorbă de la turci că ar fi încercat să-i țepuiască, Mavrogheni și-a dat seama că a fost victima unui complot și i-a prins, torturat și omorât pe  toți, mai puțin pe unul care ar fi scăpat, iscând astfel legende pe seama vitejiei sale. Asta ar fi intriga schițată într-un mod simplist, dar povestea e mai profundă de atât.

Romanul lui Angelescu are și oarecari implicații politice subversive în epoca în care a fost scris, criticii fiind uimiți de modul cum a reușit autorul să-și vadă publicată cartea în 1987, în condițiile în care poți recunoaște în ea destul de bine unele trimiteri despre apucături corupte, dictatoriale ale conducătorului „iubit” Nicolae… Mavrogheni. Pesemne de vină a fost limbajul arhaic folosit, o metodă mult prea subtilă pentru cenzura vremii. Cartea conține și destule pilde sau îndemnuri pentru cine are urechi să audă și ochi să vadă.

C-au fost rînduită [întîmplarea aceasta, n.n.] anume, cuget eu, spre a se vădi lumii adevărul celor ce s-au scris la Eccleziast: ce-a fost o să mai fie şi ce-o mai fi au mai fost. […] Căci vremea curgînd altele noi nu săvîrşeşte, ce tot pe acelea de-au mai fost le-ntoarce şi le pune iarăşi în lume, numai şi numai spre a le vădi oamenilor lipsa de-nţelepciune în care vieţuiesc.

Un al mesaj al cărții ăsteia, citită în cheia vremurilor de acum, ar fi că nu am fost întotdeauna lipsiți de vârfuri curajoase și dispuse la sacrificiu pentru cauze mai mari decât simpla lor viață. Și că deși plini de defecte și slăbiciuni omenești, de altfel, vârfurile alea și-au riscat  bunăstarea pentru un popor pe care-l știau bine cum e. Mandatul de patru ani al lui Mavrogheni s-a terminat rău și pentru el, turcii l-au spânzurat și după el a venit altul care a reușit să adune suficienți bani ca să-și plătească locul. Azi nu te mai spânzură nimeni dacă dai chix la cârma țării, nici măcar UE nu-ți poate face mare lucru, iar oameni dispuși să-și sacrifice binele propriu pentru binele colectiv sunt adesea judecați prea aspru de opinia publică înainte de a fi schingiuiți de vreun Vodă. Deși petrecut în secolul 18, scris în secolul 20 și citit în secolul 21, romanul lui Angelescu are totuși minunata calitate de a ne arăta cum suntem, cum am fost și foarte probabil cum vom mai fi, ca popor și ca indivizi, într-un dulce, amuzant, ironic grai pe care numai un lingvist și folclorist îl putea născoci.

Aferim, domnule Angelescu, mare treabă ai făcut!

O să redau mai jos câteva pasaje din carte, cu greu m-am oprit să nu subliniez mai multe.

  • despre false pretexte sub care se strângeau dări și apoi cum se cheltuiau/sifonau banii publici:

Cîndu au fost joi, a patra zi după ce-au ajuns în Bucureşti, au trimis slugile de-au chemat pe mitropolit şi pe boieri şi pe neguţători şi alte obraze şi l-au pus la bir, să dea fieşcare atîtea pungi de bani, nu după cît avea omul, ce după cît îi făcea lui trebuinţă, sub cuvînt că şi-au pus în cap să meremetisească Curtea, că e surpată şi n-are unde să şază. Şi-au adunat cu tertipul acesta 1138 de pungi de bani! Şi-au dat, ce-i dreptul, 121 pungi de-au spoit odăile şi-au mai schimbat nişte uşi, nişte fereşti şi-au mai dres nişte divane şi-o masă din sala cea mare a spătăriei. Iară ce bani au mai rămas i-au datu lui Condili, cumnată-su, să-i vîre-n negoţuri ca să-i mai înmulţească. Şi-au păstrat năravul acesta şi-au urmat a cere bani, scornind mereu alte tertipuri, şi care nu-i dedea îi punea vină că s-au hainit şi-l trimitea în surghiun şi—1 despuia de averi de-l lăsa numai cu pielea. Şi tot mereu îi aduna pe boieri şi pe neguţători la Curte şi le cuvînta astfel:
— Ana maskyn! fiind aceasta o vorbă arăbească, de unde va fi ştiut-o ?, care-o zicea mereu că-nseamnă sînt sărac! Cum vreţi voi să mă ţiu în domnie fără parale ? Să daţi parale! De parcă ar fi stăruit aceia să fie Domn, dară parale dădeau că n-aveau alta ce face.

  • despre intenția (altfel lăudabilă) a lui Vodă Mavrogheni de ai civiliza pe români, dată peste cap de năravul popular:

Făceau el legi după ce-au văzut prin alte ţări, cînd au umblat tălălău prin lume, avîndu aceia deprinderi care nu se prea potrivesc pe la noi, unde n-au fost trăitor şi calului, cum bine se ştie, nu-i afli năravul pînă nu-l încalici. Aşa, din puţină minte şi din multă scrinteală, au pus pravilă că cine se va da la muierea altuia, de va fi prins, să fie jugănit! Nu l-au dus capul că, aşezînd o aşa lege nepotrivită, nici pe bărbaţi nu i-au potolit, iară pe muieri mai rău le-au asmuţit, că nu le-au cunoscut firea, şi fiecare ar fi vrut să se ştie cum că de hatîrul ei l-au jugănit pe carevaşi! Şi-au ajuns de trăgea-n ţeapă omul şi pentru nemergere la biserică. Din care se vede bine că n-au ştiut el deloc cum îs oamenii pe la noi, că pleacă de-acasă cu gînd s-ajungă la biserică, dară mai lesne înemeresc la circiumă, căci decît vorbele popii mai plăcut le este să se amăgească la o durere ce au cu vin şi cu cîntece proaste, de cele ce zic lăutarii despre vremelnicia acestei lumi.

  • despre starea lui Neagu Vlăşceanu ce i-au mai zis şi Triglava (adică trei creiere, de deștept/înțelept ce era):

Ereau case cu două caturi, împrejurate cu zid înalt, ca de cetate, şi închise cu porţi grele de stejar, întărite cu piroane şi păzite cu străji într-armate, arnăuţi ce şedeau sus, în foişor, deasupra porţii. Avea în ogradă puţ şi moară cu cai şi mulţime de acareturi, grajduri, pimniţe şi cămări ale ţiganilor robi. La catul de jos îşi făcuse odaie de taifas, zidită cu boltă, în care se intra din pridvor. Pe lîngă pereţi, avea acolo divane acoperite cu şaluri turceşti şi dulapuri nemţeşti cu vivliotecă, avîndu multă strînsură de cărţi, care mai ereau şi pe nişte poliţe, îngropate în grosimea zidului. Bez acelea, au mai fost scobite firide întru care ţinea forme de oameni, dară mai mult muieri goale, au întrupate-n alamă galbenă, vărsată, au ciophte-n lemn, au în piatră de aceea albă ce-i zice mermer. Pe ziduri au mai fost agăţate şi mulţime de cadre, între care-au fost una cu desfrînarea zugrăvită-n chip muieresc, stînd tolănită pe divan şi mai mult dezgolită, c-o mînă dînd să bea vin din cupă unui tinerel, iară cu cealaltă ţinîndu-l pe după gît.

  • despre Grigoraș, învățat de un preot într-ale medicinei, dar care și-a schimbat cariera, dezamăgit de calitatea oamenilor, și a luat drumul plăcerii lăsându-l în urmă pe cel al binelui:

Şi fiindu, plăcut popii, că l-au văzut dezgheţat la minte, l-au învăţat acela toate dibăciile meşteşugului, dară l-au pus mai întîi să jure că n-are să-şi vînză-nvăţătura pe bani. Şi-au ţinut Grigoraş acel jurămînt, măcar c-au fost făcut unui ieretic, pentru care, cu toate că pe mulţi au tămăduit, parte de faimă n-au avut că, unde nu lua bani, l-au crezut lumea că nu-i bizuit în meşteşug. Şi, scîrbindu-se Grigoraş, n-au mai vrut să fie iatrofilosof, doftoroi adică, ce s-au apucat de-au scornit o-nvăţătură cum că păstrarea sănătăţii din gătirea bucatelor se face şi din uşurinţa mistuitului. Dară aceasta nu-i iatrichi, adică meşteşug doftoricesc, ce maghirichi, adică meşteşug bucătărese, măcar că s-au răzimat el pe dovediri multe şi foarte tari. Aşa, cu gătirea bucatelor, care i-au plăcut mai mult decît fieberea leacurilor, au luatu el drumul plăcerii şi-au lăsat al binelui, să-ngrijească de sănătatea oamenilor. Că drumul plăcerii doară o-nşelăciune este, că nu la sănătate duce, măcar că-i amăgeşte pe oameni cîndu se-ndoapă de cred că plăcerea ce-o au e sănătate. Dară poate să fi fost şi alte pricini de-au făcut aceea, cum am auzit, că, venindu Grigoraş de la Cracovia, au dat prin Iaşi, unde-au aflat bolnav pe un Balş, mare vornic, pe care nici un doftor nu s-au aflat să-l tămăduiască. Şi-au mersu Grigoraş la acela şi-n puţine zile l-au sculat din boală, de-au stîrnit pizma tuturor doftoroilor de la Moldova, că n-au vrut să ia parale şi le strica obiceiele. Şi zice să fi dat aceia bani în mîna unei slugi de-a vornicului de i-au vîrît în desagă un potir de aur scump foarte. Şi s-au făcut apoi a-l prinde cu furt, de i-au legat potirul de gît şi l-au purtat pe uliţi cu bătăi rele. Şi-au avut noroc el că l-au scăpat chiar acel vornic Balş, dar au fugit Grigoraş din Iaşi, scuturînd din încălţări să nu ducă de-acolo nici praful din uliţă. Şi-au zis el atuncea că oamenii, decît la trup, mai bolnavi sînt la suflet. Şi-au prins a face stihuri cu măscărituri, să fie de rîs oamenilor, că rîsul, au zis Grigoraş, le mai tămăduieşte bolile sufletului.

  • despre boierul înțelept Tănase, făcut judecător sub Vodă Ipsilante, care a judecat cauza pitarului Șerbănică acuzat de viol de Rașelica, fiica ovreiului Moisă:

Şi, dac-au mai stăruit niţel Tănase, judicătorul, au aflat de la ţigană, de la Rafira, că, acolo-n beci, dumnealui, pitarul Şerbănică, au şezut opo, adică dedesubt, iară dînsa, Raşela lui Moişă ovreiul, au şezut iper, adică deasupra. Şi-au poruncit Tănase către toţi să nu mai facă larmă, că s-a luminat, şi l-au pus pe grămăticul de divan de-au scris întocmai cum au spus Rafira şi-apoi i-au alungat pe ovrei de-acolo, zicînd că sînt nişte înşelători, că n-au pricină să vie cu jalbă la stăpînire, că ce-au zis să fi păţit Raşela au fost cu voia ei, iară nu cu sila, nici cu vicleşuguri au tertipuri. Că, de-ar fi fost cu sila, au altcumva, s-ar fi cuvenit să fie altfel aşezate părţile, iară nu cum au zis Rafira ţigana să fi văzut cu ochii ei. C-aşa cum au zis, numai dumnealui pitarul poate veni cu jalba la stăpînire. Iară jidanca lui Moişă, dacă nu i-a fost cu voia, ce căta adsupra pitarului

  • despre Revoluția franceză, cărturari și volteriști care l-au hulit pe Dumnezeu și au afirmat egalitatea dintre oameni:

C-au fost, cum se ştie, neaşezare mare-n Evropa, umblîndu multe vorbe răzvrătitoare, dintru care şi răzmeriţa s-au făcut mai apoi, cîndu s-au sculat franţuzii contra stăpînirii ce-au fost, de singuri şi-au tăiat craiul, cu crăiasă cu tot, zicîndu că nu le mai face lor trebuinţă să-i apese nimenea. C-au fost oameni cărturari, volterişti, ce tot ziceau de Dumnezeu că nu e, arză-i matca focului!, şi că toţi oamenii deopotrivă sînt. Lucrările lor mai tîrziu s-au văzut, că pe subt ascunsul şi-au ţesut ei pînza multă vreme, dară cîte ceva tot s-au mai răsuflat din acele taine şi uneltiri. Şi aveau frică mare împăraţii, că se puteau strica aşezările ce-au fost din acele uneltiri, măcar că, săpîndu-se unii pe alţii, tot umblau să se şubrezească pentru ca-n urmă mai lesne să se poată cutropi, ca să-şi mai lăţească-mpărăţiile şi pe unde n-au avut. Iară ca să afle, ţineau iscoade pe la alţii, făcîndu-se aceia altă treabă a avea, precum au fost Hortolan, care-au ajuns de s-au înţepenit bine pe lîngă Mavroghene, de la care mai mult au cumpărat neguţătorul decît au vîndut, fiindu pus să stea cu ochii asupra turcului.

  • despre odele închinate conducătorului iubit:

Acel Perdicaru, ghicitorul, auzind aşa, însuşi s-au pus şi-au scris un pomelnic lung, greceşte, pe-nţelesul că erea Vodă lumina lumii şi călăuza noroadelor, apărător al dreptei credinţe şi ziditor de biserici întru slava lui Dumnezeu cel adevărat. Şi-au datu şi el acele stihuri lui Vodă, nădăjduind răsplată mare să capete, pre Smaranda Şarkan de nevastă. Şi cu umilinţă i-au zis că s-au încercat şi el, iară dacă pe undeva n-are să-i placă, să-i spuie locul ca să le mai dreagă şi să le mai îndrepteze. Şi-au cititu Vodă toată acea scrisoare, fiindu zece feţe, dară nu i-au plăcut, zicîndu Perdicarului c-au fost prea multă zeamă şi dumicaţi cam puţintei!

  • despre strategia de educație a poporului, a înțeleptului Triglava, versus viziunea lui Vodă:

Triglava a spune că otcîrmuirile cele cuviincioase sînt care năzuie a da mai la lumină, făcîndu scoale pentru norod, să-l deştepte şi să-l deprindă cu mai bune obiceiuri, că măreţia omului stă-n înţelepciune, care vine din învăţătură. Dar Vodă n-au luat în seamă, c-au zis să fie prea mare cheltuială cu acelea. Că nici nu-i trebuinţă prea mare de scoale, că pentru om, cum se ştie, cel mai bun dascăl e păţania. Iară slava omului nu din învăţătură-i vine, c-aceea-l moleşeşte şi—l dezvaţă a mai fi cutezător.

O culegere de proverbe și zicători:

Această întîmplare ce-au avut Mavroghene cu pitarul Sotir ot Glavacioc multă rătăcire au fost care, dacă o am scris, poate a fi o pildă, spre a nu mai face aşa, cugetînd la tîlcul vorbei ce zice că numai boii se leagă cu funia, iară oamenii cu cuvîntul

Înţelepciunea bătrînilor ce-au lăsat vorbă că apa la matcă trage şi prostul la țeapă

Şi, de cum au venit Vodă, au făcut zarvă mare, cît s-au vădit în urmă că tîlc bun are-o vorbă din proşti care zice de butea plină că nu s-aude, însă butea goală vuiet mare face. 

Legile-s ca să nu se ţie şi pravila-i ca cumu-i ceara pentru cel iscusit, că-ncotro ţi-e voia o poţi strîmba, după cum vine-mprejurarea.

Trăit între turci, luase-nvăţături de-ale acelora, zi-cîndu că peştele cel mic se teme de cel mare, iar celui cu stare calicul i se-nchină că, dacă bogatul greşeşte, tot să-racu-i ţinut să-şi ceară iertăciune

Netezește mîța de vrei să fîțîie coada.

De-ar vrea Măria Sa, măcar că-i om puternic, să rupă un mănunchi de nuiele, nu va putea, dară de le va rupe una cîte una i-a veni lesne. Că zece gîşte, dacă tabără pe-un dulău, îl răzbesc, dară de le va răzleţi dulăul nici o supărare nu va avea de la ele, ce pe toate le-ar putea înfuleca.

dacă peştele-i în gîrlă, nu pui borşul la foc. Şi i-au zis cuvîntul din bătrîni, că la lemnul tare trebuie secure ascuţită, măcar că Sotir îi întorcea vorba zicîndu că la vreme de lipsă şi-o unealtă rea-i bună.

Cum cugeti, arhonda, c-ar fi mai brodit să fie muierea : urîtă, dar neumblată la zăvoare, au frumoasă, măcar şi cu zăvoarele desferecate?
Şi dînsul i-au zis că-i pare mai înţelept lucru să mănînci o sarailie cu mai mulţi decît un căcat singur!

Unde e muiere nu mai are dracu treabă!

Etichete: , , , , , , , ,

One Response la “Calpuzanii, povestea mandatului valah al lui Mavrogheni, care n-a mai fost reales de turci” Subscribe

  1. Augustin Man 06/01/2020 at 11:27 #

    „Calpuzanii” este desigur o capodopera literara si autorul are dreptate cind afirma ca ar fi citat mult mai mult din ea. As mai adauga cel putin trei citate, dar mai inainte as vrea sa fac citeva precizari apropo de prima aparitie a cartii: cu un asemenea nivel de subtilitate a trecut de cenzura securitatii fara probleme si se vindea la pachet (la propriu!) cu alte carti mai cautate. Eu am descoperit-o in biblioteca socrului meu, care a achizitionat-o ca adaos al unui album al pictorilor maramureseni. Am citit-o „dintr-o suflare” si am dat „alarma” pentru colegii mei de la Centrul Teritorial de Calcul din Cluj. Multi si-au cumparat-o si opinia generala a fost ca Silviu Angelescu ar merita Nobel-ul pentru literatura.
    Asta pina cind a aflat de „Calpuzanii” Monica Lovinescu de la Europa Libera; in urma recenziei elogioase a dinsei, cartea a disparut din librarii complet.
    Si acum citatele promise:
    1. Despre puterea cuvintului:
    „Puterea aceasta nici crailor au împăraţilor n-au fost dată că, schimbînd cărturarul rînduială lumii-nchipuite, strică şi aşezarea lumii celei văzute, prefăcînd-o după gîndul ce-au avut. Cu chipul acesta cărturaru-i ca cumu-i Dumnezeu, iartă-mă, Doamne!, al cărui ales este şi tot aşa putere are, că şi Domnul au urzit lumea numai din vorbe ce-au zis, cum scrie şi la sfînta Scriptură.”
    2.Despre ideal, real si dreptate:
    „Şi le-au adus aminte dînsul de-o vorbă proastă ce zice că, făcînd Dumnezeu lumea, au luatu aminte că au făcut pămîntul mai mare decît cerul şi-au vrut să dreagă ce-au greşit, dar nu s-au priceput cum. Şi-au trimis pe albină la arici, să-l iscodească, şi-a-cela au zis să mai strîngă pămîntul, să-l facă văi şi munţi, pîn-o-ncape sub cer. Şi-aşa au făcut Dumnezeu şi-au strîmbat pămîntul să aibe loc sub cer.
    Dar vorba asta are-un tîlc, s-au cugetat dumnealui, măcar că-i pornită din proşti, că, au vrut să zică, dintr-n-ceput mai mult lut au fost pe lume, din care şi pe om l-au zidit Dumnezeu, iară lumea cerească e mai puţină, măcar că pare a cuprinde şi-a acoperi pămîntul. Cuprinderea aceasta-i însă doar o amăgire ce-au scornit-o ariciul, căci, de s-ar netezi pămîntul, bine s-ar vedea că nu-l cuprinde cerul, că n-ajunge prin toate adînciturile. Şi, din strîmbătura aceea, lucrurile au urmat a merge tot strîmb, şi-aşa vor fi cît a fi lumea, că-i cer puţin şi prea mult pămînt…”
    3.Despre civilizatia occidentala:
    „Şi-o vreme tuscinci au tăcut, fiindu-ngînduraţi, şi numai încolo au luat Sotir vorba zicîndu de cum au fost dînsul la Beci (Viena, n.m.), cu angarale de-ale negoţului, şi i-au plăcut mult rînduiala cum e acolo. Că şi-mpăratul trăieşte tot după pravilă, ca un om de rînd, măcar că lăcuieşte dînsul într-un palat mare. Şi-au zis pitarul că-i curtea palatului aşa fel făcută încîtulea să se vază că oricine poate grăi cu-mpăratul, că ograda-mpărătească e ca o piaţă slobodă verşicui. Şi de pe aceasta negreşit se cunoaşte că nu are trebuinţă împăratul să-l păzească neferi şi arnăuţi cu puşti şi cu pistoale, nici să-şi apere viaţa cu ziduri şi porţi zăvorite. Şi nici n-au văzut dînsul pe nimenea să meargă-n patru labe dinaintea-mpăratului şi să-i pupe papucii, că acolo-s altfel de oameni, nu ca noi, care sîntem ca vitele, că cine cum se scoală mare mai rău ne-njugă. Acolo legea şi judecata sînt mai tari şi decît împăratul, c-au auzit dînsul de-un morar ce l-au tras la judecată pe însuşi împăratul. Şi-aceluia i-au dat judecătorii dreptatea, cum au venit după lege, nu-mpăratului!”

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Parcul meu IOR

Parcul IOR

Mi-a fost alături 40 de ani, m-a crescut și relaxat. Acum e rândul meu să-l apăr de șmecheri. Dacă sunteți din sectorul 3, veniți mâine la Titan ca să ne păstrăm parcul.

De unde ne informăm în epoca dezinformării

informare

Câteva metode de informare alternativă și de verificare a știrilor, pentru aceia debusolați și preocupați să nu se lase manipulați de presă.

Restul de 60% e tăcere

deget

Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit

Din Buenos Aires con mucho calor

eu

Zgomotos, fierbinte, cu iz de grătar și cu aromă de tango – Buenos Aires, orașul cu 13 milioane de oameni

Cât ne-a costat înflorirea sectorului 3, în campania electorală 2016

begonia1

Primarul Negoiță a cumpărat gazon la preț dublu față de piață, apoi l-a tăiat și aruncat ca să planteze în loc begonii. Cât au costat ele și de ce primarul refuză să spună?

Ce caută englezii în Grecia

karaoke

În timp ce milioane de estici se dau peste cap să emigreze în vest ca să facă bani, englezi, germani sau canadieni vin în Grecia ca să trăiască decent, în căutarea unui stil de viață care nu le mai e accesibil în propriile țări.