Adevărata problemă a României

... vara asta nu va fi nici Covid 19, nici recesiunea de după, ci compromiterea producției de țuică de corcodușe
Șandorică, stăpânul moșiei

Șandorică, stăpânul moșiei

Distanțarea obligatorie m-a prins în garsonieră, așa că urmăresc cu atenție și îngrijorare ce se mai întâmplă pe #lamoșie, prin camera web. Într-o zi am făcut mișto de câinele Șandorică, prins că trecea prin cadru, și am strigat la el folosind microfonul camerei. A lătrat săracul câteva minute, nedumerit, la cutia aia albă de pe magazie. Am râs singuri, aci în cămăruța noastră strâmtă, de animalul ăla liber să se cace în 2000 de mp (noroc că e simțit și o face numai de-a lungul laturii de sud).

Ce vreți, distracții de oameni tâmpiți de izolare…

Aveam planuri mari anul ăsta, să extind grădinița de astă vară și chiar să diversific culturile. Numai că vremea a fost capricioasă până acum și în afară de ceapă și câteva fire de usturoi, majoritatea plantate astă toamnă și cam sfrijite din lipsă de apă, nu am reușit să mai pun acum, primăvara, decât niscai semințe de flori și câțiva copaci.  Sper să nu moară și astea fără de apă. Vecinul pompier mi le udă pe alea mai apropiate de gardul lui, dar nu are nici el furtunul așa de lung 😉

Cultura de ceapă și usturoi

Cultura de ceapă și usturoi

Caisul în floare

Caisul în floare

 

Dar problema nu e asta, că s-o ridica și interdicția de a circula și poate vom ajunge în timp util acolo să plantez răsadurile pe care le tot cocoloșesc de ceva vreme pe aci pe la ferești. Problema e că temperaturile din ultimele săptămâni au oscilat atât de mult, de la peste 20 de grade ziua la -5 grade în unele nopți, încât au debusolat complet bieții copaci și au compromis iremediabil recoltele în cazul unora care s-au grăbit să înflorească.

De exemplu cei doi caiși, care anul trecut m-au copleșit cu fructe parfumate, au înflorit ca nebunii pe la început de martie, apoi au venit două nopți cu -5-6 grade și au murit înghețate toate florile. Deci caise nu vor mai fi anul ăsta. Când am fost ultima dată acolo, pe la mijloc de martie, am găsit prunii cu muguri plesnind să înflorească și corcodușii – care asigură grosul producției de fructe pentru țuică – albi de flori parfumate și zumzăind de albine. Săptămâna asta iar au fost temperaturi sub zero noaptea și am citit îngrijorări multe pe grupurile de pomicultori pe care mă învârt și eu, că s-a compromis și țuica de corcodușe anul ăsta.

Unul dintre corcodușii de la moșie înainte de îngheț

Unul dintre corcodușii de la moșie înainte de îngheț

Așa că, dragi compatrioți, adevărata problemă a țărișoarei ăsteia nu va fi nici Covid 19, nici măcar recesiunea economică de după, ci compromiterea producției de țuică de corcodușe, uăi, că la asta era nădejdea multora! Și nici măcar nu e o glumă de 1 aprilie, deși pare.

Înainte de a bagateliza chestiunea, gândiți-vă și la câți giganți producători de alcool (de nivel mondial) ați auzit în ultima vreme că-și reorientează producția de bere, tărie etc în producție de dezinfectanți externi anti Covid 19. Dacă nici asta nu ne îngrijorează…

Etichete: , , , , , , , ,

11 comentarii la “Adevărata problemă a României” Subscribe

  1. gheo 01/04/2020 at 09:22 #

    Cred că vă puteţi duce la moşie! În varianta 3 de declaraţie este un punct cu activităţi agricole! În Libertatea a fost un articol, explicit, în care o întrebare era dacă pot să mă duc la părinţi la Vaslui iar răspunsul poliţiei a fost DA! Coroboraţi astea două şi cred că vă puteţi duce! Logic ar fi să aveţi voie pentru activităţi agricole! Succes! Nu vă lăsaţi!

    • Alina M 01/04/2020 at 11:27 #

      Așa este, trebuie bifat pe declarație că deplasarea are ca scop activități agricole, și din câte știu nu este limită de distanță.

      • Dollo 01/04/2020 at 12:00 #

        Da, aștept să se mai încălzească și dacă după 10-15 aprilie tot nu se ridică blocada o să încerc și aroganța asta. Indiferent ce scrie în declarație, există totuși și un mare grad de decizie arbitrară a organului de control.

  2. Bubu 01/04/2020 at 10:55 #

    Stra-bunicii, bunicii si chiar parintii mei stateau in astfel de nopti geroase si faceau foc cu paie umede si chestii care fac fum in livezi. Tocmai ca sa nu inghete mugurii/ florile. Toata noaptea, pana dadea soarele. Unii cu gandul la silvoita, altii la horinca.

    • Dollo 01/04/2020 at 12:00 #

      Am citit și eu de metoda asta pe grupurile de pomicultori, însă nefiind acolo nu aveam cum s-o aplic. Au fost pe cont propriu pomii anul ăsta.

    • mihai 06/04/2020 at 12:40 #

      Depășire garantată la PM10 și PM2,5

      • mihai 06/04/2020 at 12:40 #

        /trolling

  3. Ady 02/04/2020 at 21:43 #

    prin unele zone aparent e și mai frig. tatălui meu, de exemplu, îi e teamă că or să moară pomii. de la îngheț. de tot. de la fructe anul ăsta și-a luat oricum adio.
    nu e o teamă panicoasă aiurea, acum câțiva ani a mai fost un ger târziu în primăvară și unui amic de-ai lui i-au murit jumătate din pomii (piersicii și caișii în general) din livadă- livadă mare, de câteva hectare, ”profesionistă”, dacă pot spune așa, nu câțiva pomișori într-o grădină.

  4. Stefan 06/04/2020 at 15:11 #

    Dacă nu au țuică de corcodușe, să bea șampanie Veuve Clicquot

  5. Remus 08/04/2020 at 12:13 #

    O intrebare de bun simt: cainele are ce manca? Si apa?

    • Dollo 08/04/2020 at 12:26 #

      Are, e hrănit de un vecin.
      Altfel ar fi tragic, că autoritățile nu permit să te duci la o altă locuință doar ca să hrănești animale.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cica daca Adam si Eva ar fi fost chinezi

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛

În așteptarea telefonului de la Angela Merkel

tausance-bun

Ce mai face echipa care l-a ajutat pe Iohannis să strângă un milion de like-uri pe Facebook și să ajungă președinte

Doctorul cu 2000 de pacienţi şi 350 de oi

doctorul

Medicul Emil Crişan a făcut medicina de drag, dar a moştenit şi dragostea de animale de la strămoşii săi, aşa că azi îşi împarte priceperea între oameni şi animale.

Cum s-a „optat” pentru ora de religie

scoala

Curtea Constituțională îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. Motive pentru care peste 90% dintre părinți au făcut cereri ca să-și înscrie copiii la ora de religie.

Cum stăm cu moralitatea, noi ăștia educați în comunism

pionieri

Dacă e adevărat că predarea religiei în școli are rol de moralizare a maselor, atunci noi decrețeii, pionierii, șoimii patriei, de unde am învățat onoarea și moralitatea?

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.