Tu ce ai vrea să interzici pe lume?

Eu, mărturisesc, dacă aș avea pentru o zi la dispoziție butonul de interzis, aș interzice ipocrizia. Care ne omoară zilele astea mai mult decât covidul și incompetența autorităților la un loc.

 

Coada era răsfirată de la intrarea în magazin până la marginea trotuarului unde făcea un cot și continua de-a lungul străzii. Nu eram mai mult de zece persoane în total, dar cu distanțarea asta părea că suntem mai mulți. Din păcate nimerisem iar în perioada destinată „seniorilor” așa că mă pregătisem sufletește că între cei dinaintea mea vor mai apărea câțiva în plus, care vor uza de regula nescrisă a priorității celor peste 65 de ani.

Și nu au întârziat să apară. Ba la un moment dat le-am pierdut șirul pentru că parcă veneau în grupuri. Coada s-a dublat practic, în urma mea se mai așezaseră vreo cinci oameni, și se avansa greu. La intrare, o femeie-agent de pază ne lăsa să intrăm în ritmul în care ieșeau alți cumpărători din magazin, dar cum ieșeau doi-trei, cum apăreau, ca din pământ, niscai moșulici și băbuțe târâind după ei clasicul cărucior de cumpărături. Accesul în magazin părea o năzuință fără izbândă.

Când am ajuns și eu în dreptul cotului cozii și am văzut mai bine situația de la intrare, din lateral s-a alipit ca din senin la coadă un grup ad hoc. O bătrână a fost invitată imediat să intre în magazin, fiind evident că avea mult peste 65. În urma ei au rămas o femeie de vârstă incertă și un bărbat cu o burtă proeminentă, păr semivopsit, ochelari de soare pe creștet și alură de Ion Dichiseanu (OK, referință prea veche, admit, era un tip care încă se mai credea sexy, deși îi apusese demult steaua). Cu masca lăsată pe bărbie, dichisitul a strigat la femeia-agent de la intrare:

– Trebuie să vă arăt buletinul ca să intru?

Ceva mă face să cred că totuși, nefericitul, nu avea cei 65 de ani regulamentari, dar voia să profite de look-ul decăzut ca să se bage în față. Probabil în alte circumstanțe s-ar fi dat la niscai pițipoance, doar așa ca să-și întrețină iluziile, dar acum se grăbea.

– Nu trebuie, domnule, dar deocamdată nu puteți intra pentru că încă nu a mai ieșit nimeni din magazin.

– Dar trebuie să-i lăsați pe cei în vârstă! sare ca din baie femeia de vârstă incertă de lângă el.

– Asta facem, dar îi lăsăm pe măsură ce se iese din magazin, explică agenta.

– Dar pe noi când ne lăsați, domnule? strigă altcineva, nedumerit, care abia se așezase la coadă și nu pricepea de ce nu avansează.

– Pe rând, domnule, pe rând, între 11 și 13 au prioritate bărânii, dar printre ei vă lăsăm și pe dumneavoastră. Dar uite merge greu, deși le zic oamenilor să nu stea mult, am o doamnă care de juma de oră stă numai la raionul de făină și paste. Nu știu de ce stă atât?! se lamentează agenta care se vede treaba că între timp spiona și obiceiurile de consum ale celor care apucaseră să intre. Din când în când intra în magazin, se uita ca un vultur printre rafturi și ieșea afară bombănind.

Între timp a mai ieșit cineva și a fost lăsat să intre și dichisitul, așa că femeia de vârstă incertă a rămas singura din grupul care se aciuase pe lângă coadă și continua să stea în dreptul meu, puțin mai în față și în lateral, ca și când păstra distanța, vezi doamne, dar în realitate ea era ieșită din coada la care încerca, deloc subtil, să se lipească. Așa că am trecut peste finețuri și am întrebat-o direct:

– Și dumneavoastră aveți peste 65 de ani?

– Poftim!!??

– Aveți peste 65 de ani?

– Dar nu vă uitați la mine, cum să am 65 de ani?! se burzuluiește la mine, scuturându-și pletele negre și descheindu-și un parpalac care o făcea să arate exact așa cum era.

Cinstit, nu era Miss Primăvara, posibil să fi avut 45-50 de ani sau mai puțin dar nici masca n-o ajuta prea mult. Dacă ar fi zis că da, are 65 de ani, pe cuvânt că n-aș fi insistat s-o scot din coadă, dar după ce că era vanitoasă, mai avea și o gură rea.

– Atunci să știți că acolo e coada, în stradă, nu aici. De acolo am luat-o toți, inclusiv oamenii ăștia cu părul alb pe care-i vedeți în spate, și care au refuzat să se bage în față ca dumneavoastră.

– Dar cum îndrăzniți? Eu am fost aici înainte, se răstește ea.

– Înaintea mea în niciun caz, v-am văzut că ați venit cu grupul de seniori și de aia v-am întrebat. Dar dacă nu aveți vârsta, vă rog să mergeți la coadă, ca noi toți.

– Dumneavoastră aveți 70 de ani! Nu vă uitați cum arătați? mi-o trântește cu năduf, ceea ce-mi arată că totuși la minte era ceva mai necopată.

– Păi bine, atunci, încă un motiv să nu vă băgați în fața mea.

A mai stat ceva timp în coasta cozii, apoi încet, încet, s-a scurs mai în spate, dar tot s-a inserat între doi oameni în spatele meu, în niciun caz nu a luat coada de la capăt. A continuat să vocifereze, făcându-și auzite părerile despre organizarea cozii, cum ar trebui cuantificat timpul petrecut înăuntru, despre distanțarea socială, pe care de altfel ea o abolise ca să se bage între doi oameni la coadă, și, firește, despre bătrânii care totuși ar trebui să stea acasă, că e prea plin orașul de ei. În câteva minute am avansat mai rapid, pentru că nu au mai apărut „seniori”, iar când a fost să intrăm, agenta ne-a dat voie să intrăm vreo șase o dată, așa că practic am intrat în același timp cu femeia fără vârstă.

M-a îmbrâncit ca să ia un coș înaintea mea, uitând din nou de distanțarea aia nenorocită, l-a și luat pentru că a fost mai hotărâtă, apoi am pierdut-o din vedere prin magazin. Însă nu pentru multă vreme. La finalul cumpărăturilor, pe care le-am făcut cu frica să nu carecumva să vină agenta aia să mă scoată de păr de la raionul de vinuri, am văzut-o pe cucoană că se așează la una din case, așa că m-am așezat la cea de alături. Cozile de la case erau la fel de răsfirate ca și aia de afară, doar că aici erau pe trei rânduri, câte case erau deschise. Oamenii în general stăteau la distanță de cei din față, poate nu chiar distanța indicată pe podea, dar oricum nu foarte apropiați.

Întâmplarea a făcut ca în spatele femeii fără vârstă să se așeze o alta, iar în spatele aceleia să vină o bătrână fără mască. O distanță cam de trei metri între femeia fără vârstă și bătrâna fără mască. Femeia fără vârstă, aflată deci în pole position la casă, cu spatele la cele două, s-a întors vituperând spre coada din spatele ei și a început să țipe la bătrână:

– Păstrați distanța socială, doamnă, nu vedeți semnele alea pe jos?!

– Da, doamnă, trebuie să stați mai în spate, îi zice și femeia de la mijloc.

– Dați-vă mai în spate, doamnă, n-auziți? strigă femeia fără vârstă.

Simțea nevoia, vezi bine, să organizeze și coada din spatele ei. Bătrâna, nimic, se uita fix la nebună și nu se mișca din loc.

Nebuna își dă masca jos și începe să urle la bătrână:

– N-auziți, doamnă, să păstrați distanța? Și puneți-vă mască, de ce nu aveți mască? N-auziți că trebuie să aveți mască? Puneți-vă mască!

Bătrâna a dat din umeri și se uita în continuare fix la femeia care acaparase atenția cu vocea ei. Milă amestecată cu o ușoară teamă licărea în ochii bătrânei. Auzea și înțelegea foarte bine ce i se întâmplă, dar cred că era incapabilă să proceseze reacția isterică a femeii fără vârstă. Dându-și masca jos și țipând spre bătrână, femeia fără vârstă a reușit să reproducă experimentul ăla care arăta cum sar stropii de salivă la câțiva metri între doi oameni care discută. Parcă îi și vedeam sărind și împroșcându-ne pe toți cu ură, chiar și pe noi ăștia de la cozile învecinate. Toți ne uitam la ea siderați. Era o femeie în pragul apoplexiei pentru că o bătrână rebelă din coada din spatele ei refuza să se dea un pas mai în spate și să poarte mască.

– Domnule, spuneți-i doamnei să păstreze distanța, ia uitați-o cum stă, ia uitați-o cum stă!, striga femeia la un angajat al magazinului. Omul a venit la bătrână și i-a explicat pe un ton calm că ar fi bine să respecte semnele marcate pe jos. Bătrâna s-a conformat în cele din urmă și și-a tras coșul puțin mai în spate. Nu era o diferență colosală între unde stătuse înainte și unde ajunsese acum. Femeia fără vârstă și-a pus masca la loc și s-a întors satisfăcută la locul ei în coadă. După ce și-a plătit produsele i-a urat, cu o amabilitate schizoidă, o zi bună casierului. Am ieșit din magazin imediat după ea și am urmărit-o cu privirea cum își flutura părul și parpalalcul în vânt, vorbind la telefon. Părea un om normal.

M-am tot gândit la incidentul ăsta în ultimele zile și m-am întrebat dacă ar fi fost mama în locul acelei bătrâne. Mi-aș fi dorit ca cineva să-i ia apărarea mamei. Dar eu n-am fost capabilă să face ceva ca s-o susțin moral pe acea bătrână.  N-am intervenit și nu știu de ce. Cred că am fost paralizată în cele din urmă de virulența femeii ăsteia și îmi place să cred că majoritatea celor care am asistat la scenă am simțit la fel. Milă pentru nebună, la mintea căreia nu are rost să te pui pentru că mai rău stârnești rahatul. Dar poate că nu a fost o decizie bună.

În ultimele zile o prietenă mai în vârstă mi-a tot trimis să citesc articole în care se spune că bătrânii sunt noua categorie oropsită a lumii, și pe un ton patetic ni se atrage atenția că vom ajunge și noi acolo. Probabil că dinspre ei așa se vede, că au devenit o povară insuportabilă pentru noi și că abia așteptăm să scăpăm de ei. Și-mi pare rău că asta e ceea ce receptează bătrânii din societate, judecând după niște reguli absurde scornite de mințile alea puține aflate vremelnic la putere și după câteva reacții isterice ale unor exaltați de pe facebook sau din realitate, cum a fost și cucoana asta, pe care poate că cineva trebuia s-o pună la punct.

Admit că femeia fără vârstă îmi devenise antipatică încă de la început, pentru că e exponenta acelei categorii care se bagă cu tupeu oriunde și pretinde de la alții respectarea regulilor pe care ea însăși nu le respectă, dar împotriva căreia nu te pui pentru că ți-e silă. Plus că mi-a zis că arăt de 70 de ani… 😉 E de fapt un soi foarte des întâlnit, imaginea perfectă a ipocriziei care simte nevoia să organizeze omenirea și are orgasm la gândul butonul aurit de interzis ceva, orice. De regulă drepturile altora. Toți visăm de fapt la micul sau marele nostru buton de interzis ceva și nu ezităm prea mult să-l anunțăm în piața publică. Spuneți drept, vouă ce v-ar plăcea să interziceți în viața asta? Hai, că e vinerea aia dinaintea Paștelui 🙂 Păcatul mărturisit e pe jumătate îndreptat.

Etichete: , , , , ,

17 comentarii la “Tu ce ai vrea să interzici pe lume?” Subscribe

  1. Ady 23/04/2020 at 21:40 #

    nici eu nu cred că i-aș fi zis nimic (la tărăboiul din magazin), astfel de ieșiri/comportamente mă lasă perplexă, efectiv nu știu cum să reacționez.

    are cineva vreo explicație de ce și-a scos masca să țipe? nu e ca și cum masca aia oprește sunetele…

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Restul de 60% e tăcere

deget

Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit

Jadranska magistrala

drum4

Este motivul care ar trebui să vă ducă în Croația, drumul cel mai frumos spre o destinație care nu face decât să confirme preludiul ăsta auto, suspendat între munte și mare.

Din câte încercări reușește un nevăzător să intre la metrou

florin georgescu metrou2

Din cel puțin două, la fel ca noi ăștia care nu nimerim să băgăm cartela cum trebuie în noii turnicheți. Asta de când s-a lansat aplicația gratuită Tandem acces, care le permite nevăzătorilor să folosească metroul ca toată lumea

Ziua presei: Cum pui pe butuci o publicație

free press

Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.

Doctorul cu 2000 de pacienţi şi 350 de oi

doctorul

Medicul Emil Crişan a făcut medicina de drag, dar a moştenit şi dragostea de animale de la strămoşii săi, aşa că azi îşi împarte priceperea între oameni şi animale.

Românul s-a născut poet, de aia e mai lent

casca

Când o lucrare unică intră pe mâinile unor muncitori români termenele contractuale devin opționale. Totul în România durează mai mult, zice spaniolul șef de șantier. Dar la final iese o operă brâncușiană, zice inginerul român