Discuții cu mama în pandemie (4)

Spațiul virtual pe înțelesul babelor

Ca de multe ori în anii din urmă, discuția cu mama a ajuns și la inevitabilele pomeni și ritualuri de după. Mai ales în context pandemic, o mai apucă accentele drama queen – „vreau să redecorez dormitorul când ne dau ăștia drumul, dacă oi mai avea eu vreun viitor...”. Ieri mi-a povestit despre zbaterile unei vecine de a respecta obligațiile ritualice de după moartea tatălui ei, în vremurile astea de izolare.

– Popa i-a zis că se duce singur la cimitir și-i citește de 40 de zile la groapă, și ea să se uite pe telefon la el cum citește. Ce prostie! Da popii ăștia întărâtă oamenii, că l-a întrebat dacă poate să unească pomenirea de 40 de zile cu aia de 3 luni, că poate atunci n-o să mai fie pandemie. Și popa i-a zis că ce, doamnă, dumneavoastră așa vă sărbătoriți ziua de naștere, asta de anul ăsta o uniți cu aia de la anul?

– Și, ce a făcut până la urmă?

– A zis că s-a dus și a plătit o grămadă de bani la o cofetărie scumpă, ca să-i facă o colivă. Mi-a adus și mie, avea grâul nefiert… I-am că nu trebuia să se agite atâta, că oricum nu e musai să le țină pe toate. Putea să se ducă la o mănăstire și să plătească acolo și-l pomeneau măicuțele alea pe mort. Că așa face multă lume. Am zis să faci și tu la fel când o fi, că știu că nu văd io de la tine nicio colivă…

– Nu vrei mai bine să-ți împart ceva ce-ți plăcea ție, de exemplu să mă duc cu niște oameni la restaurant, din când în când, și să le dau niște pește, niște fructe de mare, niște delicatese care-ți plăceau ție? Cu un Ouzo înainte, niște vin rose… 😉

– Da. N-ar strica nici așa, dar coliva e de bază, că cică aia ajunge la mort pe lumea ailaltă, nu ce-i plăcea lui.

– E, ajunge!

La TV se vorbește despre slujba de Paște ținută de preoții catolici și despre cum „giulgiul din Torino a fost expus virtual spre venerare”. Și mama întreabă:

– Cum vine asta virtual, adică ce înseamnă virtual?

– Adică nu e ceva real, îl vezi doar pe ecran, pe Internet. E cam cum ți-aș da eu ție de pomană niște pește, dar tu pe lumea ailaltă îl primești doar virtual, că nu ai cum să mănânci sau să-l adulmeci măcar. Virtual e cam ce credeți voi că primesc și morții pe lumea ailaltă, din ce le dați voi aici de pomană.

– E, mai primește, nu mai primește nimeni nimic dincolo… Rămânem cu ce am mâncat singuri pe lumea asta.

alte discuții din pandemie:

Discuții cu mama în pandemie (1)

Discuții cu mama în pandemie (2)

Discuții cu mama în pandemie (3)

Etichete: , , , ,

2 comentarii la “Discuții cu mama în pandemie (4)” Subscribe

  1. Stefan 13/04/2020 at 13:05 #

    Excelent! Multă sănătate și împlinirea năzuințelor!

  2. Marin 13/04/2020 at 23:02 #

    Mie coliva imi place foarte mult, am gasit de cumparat si intr-o cofetarie din Iasi, de pe langa mitropolie, in pahare din plastic mici, 3 lei bucata, mananci si te bucuri ca nu a murit nimeni. recomand. cred ca o sa imi fac si eu acasa asa, fara morti, dar sa fac rost de arpacas, dupa ce se termina covidul asta. in tara in care traiesc eu nu se fabrica arpacas, astia cand moare cineva nu le da coliva de pomana, nu sunt asa de evoluati.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

Peru: buricul incașilor, capcana turiștilor

machupicchu12

Ca să vizitezi Machu Picchu – casa de vacanță a lui Pachacuti, omorât de spanioli cu varicelă, descoperită 500 de ani mai târziu de un american – trebuie să bagi 140 de dolari în pușculița din Bermude a vreunui politician peruan, pe cel mai scump bilet de tren din lume.

Stăm prost cu nervii

sacrificat

O jumătate de oră într-un autobuz Mercedes, în cel mai bogat oraș al țării.

Cât ne-a costat înflorirea sectorului 3, în campania electorală 2016

begonia1

Primarul Negoiță a cumpărat gazon la preț dublu față de piață, apoi l-a tăiat și aruncat ca să planteze în loc begonii. Cât au costat ele și de ce primarul refuză să spună?

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.

USR, mai bine nu se poate

candidati-scena

Am fost la congresul USR ca să-i cunosc mai bine pe oamenii pe care-i susțin. Am vrut să înțeleg de ce Nicușor Dan ține cu dinții și de progresiști și de conservatori, și cum s-a tranșat soarta partidului prin alegerea celor mai buni 21 de oameni care să-l conducă.