Mama, în două ipostaze – mamă și copil din nou
Sună #telefonuldesearăcumama. De regulă fraza ei de deschidere e cu „ce faceți, mă, ați mâncat?”, pentru că știe că pe la ora la care sună ea ori suntem la masă ori am terminat. Și inevitabil urmează: ce ați mâncat? De data asta s-a pregătit să mă surprindă:
– Ce faceți, mă, sunteți acasă?
Și se pune pe râs. Râd și eu de râsul ei.
– Da, suntem, poți să suni pe fix 🙂 Tu ce faci, pe unde umbli? 😉
– Și eu, abia am intrat în casă, daaa, ha, ha, ha! Păi tocmai l-am ascultat pe Iohannis că a zis că ne dă drumul de la mijlocul lui mai, să vedem cât ne lasă lanțul de lung, ha, ha!
– Da, ai văzut că a zis că nu vă închide la un loc, cum vrea Streinu Cercel…
Ieri era îngrijorată de asta, după ce în week-end, când am fost să-i duc ultimele cumpărături pentru Paște, am avut o discuție care mă pusese pe gânduri. Mi-a zis că mă vede cam nervoasă în ultima vreme și m-am mirat, că eu nu mă simt așa. Dar m-am întrebat ce o face pe ea să mă perceapă așa, și am insistat să-mi spună. Mi-a zis că o îngrădesc prea mult, că-i interzic să facă orice, că nu am încredere că o duce și pe ea capul să se ferească de boală.
– Păi mă tem pentru tine, încerc să aplic și eu ce zic oamenii ăștia, ca să te protejez, nu vreau să te simți ostracizată, îmi pare rău dacă te-am făcut să te simți așa… (mi-am amintit cum îmi zicea și ea la fel în adolescență, când îmi spunea că îmi interzice una-alta, că așa o sfătuiesc colegii de la serviciu).
– E, nu e așa, să știi că mai mult mă îngrijorez eu de tine, că tu te duci în magazine, vii să-mi aduci și mie cumpărăturile… ce, tu ești de fier, nu poți să te îmbolnăvești?
– Ba da, dar dacă o iau e posibil să scap, pe când tu ai mai multe comorbidități cum spun ăștia…
N-am vrut să-i spun că de fapt, în dorința mea de a fi în control, am impresia că eu știu mai bine să mă protejez decât ea, că (mi se pare că) mă spăl, mă dezinfectez mai temeinic când ajung acasă, decât ar putea ea s-o facă. Numai cât stătusem la ea în ziua aia am văzut-o ducând gunoiul și intrând în casă fără niciun gând să se spele pe mâini. Când i-am atras atenția a zis că oricum se spăla (mi-am amintit de tertipurile mele din adolescență), dar că totuși, la ghena aia se duc doar cei trei vecini de pe palierul ei, și niciunul nu e bolnav…
M-am gândit mai mult la ce mi-a zis și la cum trebuie că se simte în perioada asta. Cum se simt poate toți bătrânii blamați că ies din casă de parcă ar fi leproși. E o tară veche asta la noi. Vorba aia „te caută moartea pe acasă și tu umbli creanga cu RATB-ul” nu s-a născut din iubire pentru bătrâni, ci din senzația că nu-ți ajunge ție viața din cauza lor. Iar acum, sub pretextul iubirii, protecției, le trântim ușile vieții în nas și-i împingem și mai adânc în debaralele alea de apartamente comuniste, pentru care au muncit toată viața lor. Că ei cred că au muncit ca să construiască socialismul, dar de fapt și-au construit doar propriul cavou de două camere nedecomandate, în care trebuie să stea acum să aștepte pensia sau moartea.
Nu-i vorbă că nici până acum nu bătătoriseră lumea. Viața pensionarului român se rezumă la excursii la Obor, murături, shopping de rețete compensate și eventual pelerinaje la niscai icoane. Dacă i le iei și pe astea îi scurtezi pensia fără să se infecteze cu covid. Nu există țară pentru bătrâni, filmul ăla violent de acum câțiva ani, se petrece dintotdeauna în jurul nostru. Fără sânge aparent, sunt doar crime psihologice făcute acum sub cel mai altruist stindard: iubirea pentru părinți. Doar când mai apare câte un plan dement, cum e ăla scornit de Streinu Cercel, în care brusc te trezești și tu o semi-grupă de risc (40-65) începi să realizezi că parcă nu-ți convine regimul. Dar ăstora de peste 65 le-o conveni?
Dacă până acum au fost în stare să-și poarte singuri de grijă, au fost capabili să-și gestioneze banii, să-și plătească facturile – așa la ghișeu cum au învățat – ar trebui să avem încredere în ei că se vor spăla și pe mâini. Când a început pandemia asta i-am spus mamei că-i plătesc eu și factura la cablu, online, așa cum i le plăteam deja pe toate celelalte. Am crezut că glumește când mi-a zis atunci, dezamăgită:
– Dacă mi-o iei și pe asta eu ce mai fac, nu mai am nicio factură pentru care să ies din casă?
Apoi i-am luat plăcerea de a merge la piață, de a ieși la aprozarul din colț, de a cumpăra ziare sau rebus sâmbăta. Parcul ne-a fost interzis tuturor, acolo nu am avut nicio vină. Când n-a mai suportat, după câteva săptămâni de stat în casă, a ieșit singură și s-a învârtit în jurul blocului. Mă oferisem s-o scot tot eu, de parcă ar fi fost oloagă. Nu știu ce era în capul meu… Mi-a respins oferta categoric: dar ce, nu sunt în stare să ies singură? S-a întors și mai mâhnită:
– Nu mă mai duc. M-am simțit așa, nu știu cum, să nu vezi tu pe nimeni, să nu vorbești cu nimeni… ce viață e asta?
În final s-a trezit închisă în casă și deposedată de ce are omul mai de preț: independența. Dacă stăm să ne gândim bine de asta ar trebui să ne fie frică tuturor, că ne pierdem independența, libertatea de a dispune de propria persoană, fie că ne părăsesc puterile și nu mai suntem capabili să ne întreținem, fie că ni se impune un regim de penitenciar, pictat în culori pastel de „grijă pentru seniori”. Eu am înțeles cel mai bine cum se simte mama și poate cum se simt bătrânii în general, atunci când nu mai sunt „utili”, abia citind ieri planul lui Cercel. Această protecție cu forța, această distopie propusă de un medic, m-a ajutat să privesc lucrurile prin ochii bătrânului ostracizat de societate, chiar așa, pentru binele lui. Și mi s-a părut oribil.
Mi-ar fi plăcut să fim și noi o societate evoluată, în care să funcționeze încrederea reciprocă între autorități și cetățeni, iar regulile astea de izolare să nu fie impuse, ci doar recomandate, și toți – sau majoritatea – să le respectăm pentru că înțelegem necesitatea lor. Pentru binele public. Dar nu suntem o astfel de societate, așa că ne descurcăm cu ce avem. Există germenii în majoritatea dintre noi, totuși, ca o astfel de societate să se formeze. Există suficiente semne că începem să le cerem autorităților să ne respecte drepturile. Ne-am revoltat în fața planului Vela-BOR, ne-am revoltat în fața planului „Vacanța Mare” al lui Streinu-Cercel.
Ar trebui să începem să ne revoltăm împotriva propriilor obiceiuri de a ne trata bătrânii cu neîncredere și chiar dispreț. Ca să fim drepți până la capăt, și aici, între noi și părinți, e vorba de o neîncredere reciprocă mai veche. Nici ei, când ne-au crescut, nu aveau încredere în noi – că vom face ce ni se spune, că vom fi responsabili, că vom învăța, că nu vom veni cu burta la gură, că… Acum le întoarcem favorul și-i tratăm așa cum am fost crescuți, poate? Nu avem încredere că votează cum trebuie, că se descurcă singuri, că se spală pe mâini… Când vom începe să ne credităm părinții cu încrederea că sunt capabili să-și trăiască ce le-a mai rămas din viață, ca persoane independente, nu ca niște asistați, vom putea să ne cerem aceleași drepturi de la stat.
Și ca să închei într-o notă optimistă, oare la câte gherle mai are dreptul dom doctor Cercel până când va fi demis? Că bănuiesc că la o demisie nu ne putem aștepta, omul nu are nimic să-și reproșeze, are încredere în forțele proprii…
Frumos ca-ntotdeauna.
eu am rămas la întrebarea mamei tale : ” ce tu nu poți să te îmbolnăvești”. De asta te întreb.
Vii de afară, decontaminezi absolut toate suprafețele lucrurilor ce le introduci în locuință, hainele ce le-ai purtat și pe tine însuți spălându-te de din cap până-n picioare. Cine naiba face toate astea la fiecare ieșire? Și totul pentru a evita d o a r o p a r t e din riscul de infectare.
Ar fi absolut inacceptabil să eviți intrarea în locuință, Dollo?
…să eviți intrarea în locuința ei, bineînțeles.
Da, e o întrebare validă pe care mi-am pus-o și eu. Însă în marea asta de interdicții am convenit oarecum tacit să nu o adăugăm și pe asta. Ar fi fost ultimul contact uman pe care i l-aș fi refuzat. Nu ne vedem decât o dată pe săptămână și până acum am reușit cumva să separ vizitele la ea de cumpărături – mers într-o zi la supermarket, adus acasă sau lăsat unele în portbagaj, spălat, dezinfectat și abia a doua sau a treia zi am mers la ea să i le duc. Nici ieșirile mele nu au fost mai dese, în afară de supermarket și ea nu am ieșit în altă parte. Cu toate precauțiile amintite. Cred că mai mult decât atât nu prea ai cum să te protejezi, decât dacă trăiești într-un borcan.
E despre o suferință datorată lipsei prezentei tale fizice (nu cred că poate fi vorba de lipsa contactului uman) versus adăugarea unui risc cert de infectare suplimentar.
Vorbesc ca unul ce s-a împrietenit cu astmul de mai bine de 20 de ani și a fost și el nevoit să aleagă.
… și da, altfel decât trăind în borcan, orice-am face suntem cam la mâna soartei. Dar când a fost altfel?
Noi facem vizitele cam la 4-5 zile dar tot mereu stam cu masca in casa parintilor. Se duce doar unul dintre noi si la usa isi da jos manusile si masca purtate pe strada, se spala pe maini si isi pune masca curata.
Eu nu l-as condamna asa mult pe Strainu-Cercel. Presupun ca in GCS s-a facut un fel de brainstorming in care diversii reprezentanti de institutii din diverse domenii au venit cu idei (care, dupa definitia brainstorming-ului, nu pot fi proaste, sunt doar niste idei care vor fi apoi analizate de grup, unele urmind a fi adoptate, altele eliminate). Pe Strainu-Cercel, fiind doctor, l-a interesat sa aiba spitalul cit mai putin solicitat si cit mai putini morti. Nu stim ce propuneri nastrusnice au venit de la alte institutii. Dar daca o sa începem sa condamnam un om doar pentru ca a gindit, nu vad de unde vor putea veni ideile cu adevarat bune, pentru ca nimeni nu o sa mai indrazneasca sa spuna ce gindeste de teama ca va fi judecat.
Mai curind i-as reprosa doctorului Cercel faptul ca a acceptat sa intre in jocul electoral al dnei Firea cu testarea rapida din Bucuresti, in conditiile in care stia ca asta nu are nicio utilitate si chiar dinsul ne tot explica ca purtatul mastilor este inutila pentru cei sanantosi (desi nimeni nu poate sti daca este sanatos sau nu). Dar dna Firea este sefa, asa ca s-a conformat.
Si mai observ ca începem sa punem in balanta in ce masura merita traita viata daca esti lipsit de anumite libertati, sau daca mai poate fi numita viata aceea in care nu poti face un minim din ceea ce iti place. Si incep sa ii inteleg pe cei care sustin eutanasierea la cerere. Am devenit mai filozofici.
Poate aveți mai multe informații despre Grupul de Comunicare Strategică decât mine. Eu spun doar ce am citit în presă: că acel document atribuit lui Cercel a fost conceput la Matei Balș și că Cercel însuși l-a explicat la o emisiune. Deci nu ar fi al grupului. Sigur că nu e bine să condamnăm ideile, dar când ele iau astfel de forme distopice e bine să le respingem hotărât. Cât mai putem. Dacă ați citit documentul de 9 pagini și încă mai spuneți că nu e de condamnat înseamnă că avem păreri complet diferite despre conceptul de drepturi civile. Înșiruirea aia de „idei” năstrușnice nu are nimic de-a face cu medicina sau protecția oamenilor. Putem măcar să ne uităm la cum au procedat alte țări, dacă noi aici pe plan național nu avem alte idei mai bune.
Apoi, mai cercetați, domnul Streinu Cercel are în spate o lungă listă de prostii, dacă ne raportăm fie și numai la declarațiile despre spirt, despre măști, despre cum covid ăsta nu e decât o gripă banală și ajungând la investigația RISE despre cum scoate bani din institul pe care-l conduce. Asocierea politico-financiară cu doamna Firea este doar o bomboană pe coliva sistemului ăstuia mult parazitat. Iar doamna Firea s-a și grăbit ieri să se dezică de planul Cercel, apropos.
ziceți că ”Pe Strainu-Cercel, fiind doctor, l-a interesat sa aiba spitalul cit mai putin solicitat si cit mai putini morti.” înseamnă că tot de gard a dat-o.
am auzit de atac de panică, avc sau prag de avc, refuz de hrană și o grămadă de situații medicale nasoale ale unor oameni în vârstă când au auzit ”plan”, dat ca și cum ar fi sigur.
că nu văd la ce i-ar folosi dacă nu-i vin prea mulți oameni noi cu covid, dar vin cu atac de panică, infarct, avc și mai știu eu ce minunăție.
covidu’ nu este singura cauză posibilă a unei morți în zilele noastre. toate celelalte de până acum sunt încă valabile și posibile.
Dl Streinu Cercel este sef peste un spital de boli infectioase, asa ca domeniul asta il intereseaza pe el.
Sunt putin nedumerita: unele site-uri/televiziuni spun ca Planul dlui Streinu-Cercel prezentat acum ar fi fost elaborat in februarie si am luat asta de buna atunci cind mi-am scris comentariul (de aceea l-am privit cu o oarecare intelegere, pe atunci nimeni nu stia ce si cum o sa fie, asa ca nu am vrut sa judec ceva elaborat atunci cu experienta de acum).
In cazul in care documentul a fost elaborat zilele acestea, situatia este cu totul alta si sunt de acord ca este o tampenie.
Uitandu-ma la rudele mele mai in varsta, mi se pare ca sunt destul de afectate, atat fizic, cat si mental, de aceasta perioada de inactivitate. Ma intreb cu ingrijorare in ce masura vor putea sa revina la activitatile normale in viitor.
Un prieten mi-a spus o chestie care m-a pus pe ganduri: de ce sa ii interzici unui batran sa se plimbe pe afara si alte tabieturi, cand stie ca oricum e posibil sa nu mai prinda primavara viitoare, indiferent daca ia covid sau nu.
Si ce am vazut la rudele de care vorbeam: unele respecta la litera recomandarile si nu ies din casa, altele isi vad de treaba ca si cum nu s-a schimbat nimic. Initial, insistam sa stea acasa si sa astepte sa ii ajutam cei tineri cu ce au nevoie, dar am renuntat intre timp. Fiecare stie care sunt riscurile si poate sa decida singur ce face si ce nu.
Si o paranteza legat de toate restrictiile astea: cred ca noi ca societate am renuntat prea usor si prea fara discutii la niste drepturi esentiale. Personal, am zis ca e bine sa se inchida scolile, sa se restrictioneze circulatia si cred ca a fost decizia corecta la momentul respectiv. Dar, vazand in continuare modul de gestionare al problemei, am inceput sa am indoieli. ONG-urile si comunitatea se chinuie sa pregateasca spitalele pentru a gestiona valul inevitabil de imbolnaviri (un alt lucru despre care nu se discuta – pana la urma, chiar salvam vreun om sau doar amanam valul de imbolnaviri pentru vara, toamna…cand om iesi inevitabil din casa), iar oficialitatile ne spun „stati in casa, stati in casa, stati in casa”, dau amenzi, vin cu solutii fanteziste si continua nestingheriti capusarea banilor publici.
Valul nu poate fi evitat, deocamdată. Nu există nici tratament specific, nici vaccin, iar porcăria asta este foarte contagioasă și mult mai mortală decât bolile contagioase anterioare. De aceea, singura opțiune rațională este să reducem răspândirea astfel încât bolnavii grav să nu fie mai mulți decât poate sistemul sanitar să ducă. Dacă depășim capacitatea sistemului sanitar mortalitatea va crește, adăugându-se cei care „mor cu zile” din cauza lipsei tratamentului simptomatic adecvat.
Din păcate, singura soluție de a reduce răspândirea este să sugrumăm economia și drepturile civile, pentru că virusul nu dă doi bani nici pe planurile de afaceri, nici pe drepturile omului.
Marea șmecherie aici este să găsești punctul de echilibru: să lași economia să meargă doar atât cât să nu depășești capacitatea de terapie intensivă a țării.
Solutia e clara.
Avem nevoie de un amestec de Zoom si Tinder pentru pensionari. Swipe, swipe, match (f 70 / pensionara – ex profesoara de desen / cartier Titan / pasiuni muraturi, Dan Spataru, Baile Felix) => 20 min chat in grupul de muraturi, 20 de min despre ce mai e nou la piata, 20 de min de cantat in cor slagare comuniste.. trece ziua imediat! 😉
Ha, ha, nu sună rău!