The Durrells

I am in love! Nu știu câți dintre voi ați auzit de familia Durrell sau de celebrii ei membri scriitori, dar eu una abia am aflat de existența lor și nu datorită cărților, ci unui serial făcut cum numai englezii știu, chiar dacă în cazul ăsta nu de BBC, ci ITV.

The Durrells are patru serii, s-a încheiat deja în 2019, și urmărește cei cinci ani petrecuți de familie pe insula Corfu, în perioada 1935-1939. E o bijuterie de poveste, transpusă minunat pe ecran, cu niște actori frumoși, într-un decor cum numai Grecia poate să ofere. L-am descoperit acum o săptămână și ceva, și de atunci, binging, binging, până a mai trecut o săptămână de pandemie.

Povestea pe scurt e așa: familia Durrell (mama Luisa și copiii Larry, Leslie, Margo și Gerry) își vinde casa din Londra și se mută în Corfu unde viața e mai ieftină și soarele mai mult. Tatăl murise cu câțiva ani înainte, iar mama, care se cam lăsase pradă depresiei și ginului, trebuia să fie scoasă din posomorâta Mare Britanie și readusă pe linia de plutire.

În Corfu sunt percepuți ca englezi bogați, deși ei erau niște pârliți care făceau foamea din pensia de văduvă a Luisei. Sunt preluați din prima și ajutați până la capătul aventurii de Spiros, un grec care fusese în America și venise de acolo cu o mașină cu care făcea taximetrie.  Se cazează într-o vilă părăginită de pe malul mării, fără apă curentă sau electricitate, dar amplasată într-o pădurice de pini și măslini de îți taie respirația la fiecare vedere. Și de aici începe aventura.

Larry (Josh O’Connor), intelectualul familiei, se străduiește să devină scriitor și îi și iese. Scrie câteva romane care-l apropie de Henri Miller, care apare și el pe la vilă într-unul dintre episoade. Gol pușcă, firește. Leslie (Callum Woodhouse) e opusul lui Larry, îi plac armele, femeile și încurcăturile, Margo (Daisy Waterstone) e o adolescentă în căutarea iubirii și a tenului fără coșuri iar Gerry (Milo Parker), mezinul familiei, e pasionat de animale, păsări, insecte și în general tot ce mișună pe insula aia și nu vorbește. Adună în curând o mică grădină zoo lângă vila familiei și trece printr-o tentativă de a deveni vegetarian, din dragoste de animale. Puștiul începe serialul la 10 ani și îl vezi efectiv cum se transformă într-un adolescent cu voce în schimbare când împlinește 15 ani, la ultima aniversare pe insulă.

De altfel, deși trece drept greu-educabilul familiei, pentru că nu reușea niciun meditator să-l facă să învețe, Gerry reușește să devină în viața reală un scriitor mai faimos decât fratele lui Larry, publicând o trilogie despre cei cinci ani petrecuți de familia lui în Corfu. „My family and other animals” se pare că a fost un soi de Harry Potter la vremea aia (anii 50), pentru generații de părinți și copii care au fost fascinați de aventurile Durrellilor, scrise într-un stil amuzant de Gerry.

Luisa (Keeley Hawes) mamă greu încercată de patru, ține în echilibru menajeria asta și încearcă să se bucure de cei mai buni ani care i-au mai rămas – pare că se apropia de 45-50 la vremea aia – testând susccesiv perspectiva recăsătoriei cu câțiva dintre burlacii atrăgători ai insulei. Nu-i iese cu niciunul, din varii motive, însă cea mai frumoasă poveste de dragoste imposibilă a serialului se dovedește a fi abia în seria a patra, cu Spiros (Alexis Georgoulis), care era, firește, un grec căsătorit și cu copii.

Totul se încheie din păcate în 1939, când începe războiul și fiecare trebuie să se întoarcă la scara lui, dar cei cinci ani ai Durrellilor în Corfu sunt o poveste extraordinară despre căutarea de sine, despre ieșirea din zona de confort, că tot place expresia asta multora, despre acceptare, toleranță și multiculturalism, despre dragoste sub toate formele pe care le poate îmbrăca ea. E unul dintre cele mai frumoase filme seriale pe care le-am văzut în ultimii ani, care mi-a umplut inima de bucurie, mi-a clătit ochii cu oameni frumoși și imagini spectaculoase. Și ce nevoie aveam de toate astea!

După ce s-a terminat serialul am devorat tot ce s-a scris despre familia asta. Mi-am propus să citesc și trilogia lui Gerry, cred că sunt mai aproape de genul literar care m-ar interesa. Cărțile scrise de Larry nu mă atrag, cea mai cunoscută pare să fie tradusă și în română – Cvartetul din Alexandria – nu știu dacă aș avea răbdare cu ea. Se pare că și Margo ar fi scris niște memorii pe care o nepoată de-a ei le-ar fi găsit în podul casei, după moartea lui Margo, și le-a publicat. Recenziile ei nu sunt extraordinare, semn că nu a avut talentul fraților la scris.

Destinul celor din The Durrells a continuat după Corfu poate la fel de tumultos. Larry, care în realitate era deja căsătorit cât au stat în Corfu, a divorțat și s-a recăsătorit, a colindat lumea, s-a stabilit prin Franța, a mai scris niște cărți și a murit pe la 70+. Leslie a continuat să rămână non intelectualul familiei. Margo s-a căsătorit, a făcut doi copii, a divorțat, a întreținut un soi de Airbnb la Londra, a colindat și ea lumea în căutarea propriei identități până pe la 80+. Gerry a devenit un celebru conservaționaist, și-a construit propria grădină zoo în Jersey, pe care a finanțat-o din cărțile pe care le-a scris.

Despre Luisa și Spiros nu sunt multe informații, înțeleg că nu s-au mai văzut vreodată și că el ar fi murit în timpul războiului. Un prieten al familiei a scris o carte „The Durrells of Corfu”, care vorbește despre viața familiei dincolo de scrierile mai mult sau mai puțin literare și imaginative ale membrilor ei.

Dacă nu ați văzut serialul, vi-l recomand călduros. Dacă vă e dor de Grecia, dacă vreți o poveste frumoasă despre o familie cu bune și rele, sau dacă vreți să-l descoperiți pe „George Clooney al Greciei”, fetelor 🙂 Alexis Georgoulis (adică Spiros) se pare că nu e numai un actor minunat, un șofer de taxi priceput și un bărbat fidel soției care nu-l mai iubește, deși îi dă inima ghes după doamna Durrell –  dar în viața reală este și europarlamentar din partea Greciei.

Ca să vedeți că e și UE asta bună la ceva 😉

Tags: Corfu, familie, film serial, Grecia, serial, The Durrells