S-o pupe mamaie pe ea de orfelină!

Când #sambataalamama se întâlnește cu #pisicaToshiba, rezultă o duduie rotofeie și răsfățată care se lăfăie leneș, chiar pe banda de alergat a mamei 🙂

S-o pupe mamaie pe ea de orfelină, că a lăsat-o mă-sa și cu tac-su aicea și s-au dus la moșie și de ea nu le mai pasă. Nu-i așa, mamaie?!

Asta e mama care o alinta pe Toshiba azi, cocoțată pe pervazul de la bucătărie, de unde ne privea curioasă cum mâncam o burata cu prima roșie cumpărată anul ăsta. Până se fac ale mele din grădină, să trăiască Oborul!

De când ne-am mutat la moșie am lăsat-o pe Toshiba la mama, dar aproape în fiecare week-end am reușit să ținem obiceiul culinar cunoscut sub hastag-ul #sambataalamama. Azi, de exemplu, a fost cu aperitiv cu burata, ca să ne aducem aminte de Roma, și niscai scrumbie la grătar, că asta s-a prins în Dunăre.

 

La început, Toshiba a fost un pic traumatizată din cauza drumului – nu mai ieșise din casa ei de ani de zile – dar s-a adaptat destul de rapid la noua viață cu „mamaie”, care o răsfață și și-a luat rolul mai în serios decât mă așteptam, încât mâța s-a dolofănit binișor de când e acolo. Are ziua de gălbenuș, ziua de sardină în sos tomat, ziua de pliculeț, orele de joacă și alergat prin casă, mai multe camere la dispoziție (toate!) și doze mari de mângâieri și drăgăleli.

Bine, trebuie să admit că după primele zile de conviețuire cu pisica, mama m-a sunat într-o dimineață și, pe un ton dramatic, mi-a zis: „cu ce ți-am greșit eu, că te-am făcut și te-am crescut de te-ai făcut mare, și acuma îți bați joc de mine?!”. Era după ce Toshiba îi umpluse casa cu nisip adus pe lăbuțe din litieră, alergase de nebună prin casă și se înfășurase în toate preșurile ei (ceva nou pentru Toshiba, că acasă nu are niciun covor), iar diminețile de la 5 îi dădea scularea, cocoțându-se prin diverse locuri în casă și aruncând jos cu obiectele găsite acolo. Mama se trezea buimacă, apoi pisica se băga sub masă, se culca sau nu mai ieșea de acolo toată ziua. Dar, ce nu face o mamă pentru copilul ei?!

Mama, care toată copilăria mea a refuzat ferm să avem un animal de companie, pentru că locul lor nu e în casă, ci în curte, și care de câte ori mă vedea cu vreo pisică în brațe pe la mamaie îmi arunca clasica „s-o pupi sub coadă”, a ajuns acum, la aproape 80 de ani, o bonă de pisică mămoasă, în numai o lună de zile, și deja îmi transmite pe ocolite ideea că și dacă Toshiba n-ar mai vrea să vină acasă la toamnă, n-ar fi nicio problemă. S-o aud azi că vorbește cu pisica și că dă s-o pupe în bot, cu dragoste, a fost, trebuie să recunosc, destul de șocant pentru mine. Mai ales că mama a fost genul lipsit de efuziuni și față de mine, în copilărie.

Când iubirea părintească se întâlnește cu singurătatea bătrâneții, când #sambataalamama se întâlnește cu #pisicaToshiba, se schimbă mentalități și se înmoaie inimi. În final rezultă o duduie rotofeie care se lăfăie leneș chiar pe banda de alergat a lu mamaie 🙂

Etichete: , , , ,

2 comentarii la “S-o pupe mamaie pe ea de orfelină!” Subscribe

  1. Simona Mocioi 06/06/2020 at 20:02 #

    Foarte bine!
    Tata, care nu a suferit pisicile niciodată, rămâne o săptămână cu Poohkie, fara sa crâcnească. Ii da de mâncare, curata litiera, îi schimbă apa, dar nu are nicio interacțiune cu motanul, de niciun fel. Poohkie e obișnuit să conversam, sa ne mângâiem și să interacționăm într-un fel sau altul, in fiecare zi, macar o data pe zi.
    Când venim de pe unde umblam, e atât de dornic de „iubeala” încât aleargă de la unul la altul și ne mângâie cum poate el…. Cred că un dozator de mâncare ar face aceeași treabă.
    De aceea, te invidiez pentru schimbarea de atitudine a mamei tale.

    • Dollo 08/06/2020 at 08:30 #

      Cam așa era și la noi când o lăsăm singură acasă și venea s-o verifice o persoană care se temea să pună mâna pe ea. O găseam disperată după o atingere.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

Casa Becali, fostă Groza, fostă Auschnit, fostă Manu

Palatul lui Becali din București

“Intrați, bey, fotografiați ce vreți voi, vizitați tot, mi se rupe! O să văd eu ce-o să scrieți după aia, dacă sunteți cu sufletul curat… Intrați, faceți ce vreți, numa’ să nu furați!”. Așa ne-a primit Gigi Becali în curtea casei sale din Aleea Alexandru nr.1

Ce zice FMI de finanțarea găurii negre „biserica”, de la buget?

prefericitul Daniel arata calea

Biserica Ortodoxă Română nu vrea concurență pe piața lumânărilor și a locurilor de veci, dar vrea bani de la buget pentru salarii și catedrale. Oare FMI știe?

Recursul la argumente

ilusion

De ce în 2017 e nevoie să le explici unora că oamenii sunt egali în fața legii și au aceleași drepturi indiferent de rasă, sex sau etnie – pentru că la televiziunea națională vine un avocat al poporului și neagă Holocaustul, și nimeni nu-l contrazice, deși avem și o lege care-l face pasibil de pușcărie pentru asta.