Castravete cu sare

N-aș fi zis că devin așa sentimentală cu vârsta. Și totul de la un castravete...

Îl rupea de pe vrej cu mâinile bătrâne, zbârcite și bătătorite de muncă. Îl spăla sau poate că nici atât, îl freca repede de șorțul pe care-l purta întotdeauna dinainte, cât să-i șteargă țepii și urmele de praf, îl tăia pe lung, în patru și-i da cu sare mare, aflată întotdeauna într-un borcan pe pricul bucătăriei de vară. Ne așezam amândouă pe pragul casei și îl mâncam așa, din palmele ei negre, bătătorite. O felie ea, una eu, una ea, una eu.

Castravetele era cald, încă păstra în el căldura soarelui dogoritor de Bărăgan. Era crocant și mirosea a apă, a pământ și a verde crud. Uneori era amar, dar tot îl mâncam. Era ca o gustare, după ce mă trezeam din somnul de după amiază, iar ea se odihnea după ce adunase știr pentru rațe. Soarele coborâse peste valea din spatele casei, căldura plutea densă în aerul nemișcat, curtea era toropită în așteptarea udatului de seară, iar noi stăteam pe prag, cu spatele răcorit de aerul din umbra casei, ridicat din podeaua lipită cu pământ și bălegar a bucătăriei, picioarele desculțe pe piatra de râu așezată în fața pragului, și mâncam un castravete.

Locul în care cresc castraveții la moșie

Locul în care cresc castraveții la moșie

Niciodată n-am mai mâncat așa castravetele, ca în vacanțele de vară de la mamaie, și nici nu am mai simțit mirosul ăla la castravetele cumpărat din comerț. La oraș mama îl pune doar la salate, după ce îl spală și îl curăță de coajă înainte. Zice că coaja îi provoacă arsuri la stomac. Așa că am deprins și eu obiceiul ăsta la mine acasă, deși mie nu-mi provoacă nimic coaja de castravete.

Apoi, ce înțelegem azi prin gustare? Deschizi frigiderul, plictisit, și nu te inspiră nimic. Un snack, ceva procesat, un fruct exotic poate? În niciun caz nu ți-ar trece prin cap să tai un castravete.

Azi, la moșie, după ce am rupt un castravete din vrej, i-am văzut țepii și i-am simțit căldura în palmă, l-am spălat și am început să-i curăț coaja. M-a inundat mirosul de apă, de pământ și de crud de pe pragul bunicii și mi-am adus aminte de castraveții ei tăiați în patru și dați cu sare. Sufletul Aritinei s-a întors și a plutit pentru câteva minute în aerul nemișcat al unei după amieze de vară în Bărăgan. Altă curte, alt timp, același castravete cald, țepos, mâncat de data asta de una singură: o felie eu, o felie cu gândul la ea, o felie eu…

Ah, și cu sare de Himalaya, că din asta am pe „priciul” rulotei 😉

Etichete: , , , , ,

5 comentarii la “Castravete cu sare” Subscribe

  1. Stefan Bragarea 24/07/2020 at 13:57 #

    Foarte frumos!

  2. Cristiana Maiorescu 24/07/2020 at 18:37 #

    Cei dusi traiesc prin amintirile noastre. Scrieti foarte frumos.

    • Catalina 24/07/2020 at 19:34 #

      Ha! Când ți-e foame umpic, sau doar sete, scoți un castravete din frigider sau un morcov, un kapia…. E rece, e zemos, e dulce, ți-ai făcut pofta. Ești la keto? Iaca snack. Ești la intermitent fasting? Iaca snack. Vrei o bere în miezul zilei? Ia întâi un castravete și mai vezi după….

      • pehash 26/07/2020 at 21:18 #

        Daca esti la keto, lasa morcovul in frigider.

  3. mircea 25/07/2020 at 10:36 #

    Frumos…
    [Pe vremea copilariei mele, de multe ori mancam de pe jos sau doar sterse de haine: mere, pere, caise, dude (numai sa nu fi cazut in gainat) rosii… Nu ma imbolnaveam mai mult decat copii de azi – sau nu mai tin eu minte?
    Amintirea mea (placuta) cu „gustarea” din copilarie este cu o bucatoaie de paine unsa cu untura, presarata cu sare si boia intr-o mana si ceapa verde in cealalta, alergand in „Botanica veche” unde ma asteptau ceilalti colegi de joaca – de-a v-ati-ascunselea sau pinca sau de-a hotii si vardistii sau…]

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Doctorul cu 2000 de pacienţi şi 350 de oi

doctorul

Medicul Emil Crişan a făcut medicina de drag, dar a moştenit şi dragostea de animale de la strămoşii săi, aşa că azi îşi împarte priceperea între oameni şi animale.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cica daca Adam si Eva ar fi fost chinezi

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛

Autorizația de construcție – când primăria e mai parolistă decât arhitectul (II)

unelte

În țara lui „așa se face”: dom profesor îți face o onoare cu forța, iar producătorul îți zice, voalat, că proiectantul tău e praf; Și se întâmplă că ne dispare din proiect și al treilea structurist

Meșterul român: manualul sunt eu! (IV)

turnare placa

În care se face, în sfârșit, fundația casei și se vorbește despre hachițele meșterului român, despre cât de priceput e și cât se cere plătit. La final, un scurt video demonstrativ.

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?