Castravete cu sare

N-aș fi zis că devin așa sentimentală cu vârsta. Și totul de la un castravete...

Îl rupea de pe vrej cu mâinile bătrâne, zbârcite și bătătorite de muncă. Îl spăla sau poate că nici atât, îl freca repede de șorțul pe care-l purta întotdeauna dinainte, cât să-i șteargă țepii și urmele de praf, îl tăia pe lung, în patru și-i da cu sare mare, aflată întotdeauna într-un borcan pe pricul bucătăriei de vară. Ne așezam amândouă pe pragul casei și îl mâncam așa, din palmele ei negre, bătătorite. O felie ea, una eu, una ea, una eu.

Castravetele era cald, încă păstra în el căldura soarelui dogoritor de Bărăgan. Era crocant și mirosea a apă, a pământ și a verde crud. Uneori era amar, dar tot îl mâncam. Era ca o gustare, după ce mă trezeam din somnul de după amiază, iar ea se odihnea după ce adunase știr pentru rațe. Soarele coborâse peste valea din spatele casei, căldura plutea densă în aerul nemișcat, curtea era toropită în așteptarea udatului de seară, iar noi stăteam pe prag, cu spatele răcorit de aerul din umbra casei, ridicat din podeaua lipită cu pământ și bălegar a bucătăriei, picioarele desculțe pe piatra de râu așezată în fața pragului, și mâncam un castravete.

Locul în care cresc castraveții la moșie

Locul în care cresc castraveții la moșie

Niciodată n-am mai mâncat așa castravetele, ca în vacanțele de vară de la mamaie, și nici nu am mai simțit mirosul ăla la castravetele cumpărat din comerț. La oraș mama îl pune doar la salate, după ce îl spală și îl curăță de coajă înainte. Zice că coaja îi provoacă arsuri la stomac. Așa că am deprins și eu obiceiul ăsta la mine acasă, deși mie nu-mi provoacă nimic coaja de castravete.

Apoi, ce înțelegem azi prin gustare? Deschizi frigiderul, plictisit, și nu te inspiră nimic. Un snack, ceva procesat, un fruct exotic poate? În niciun caz nu ți-ar trece prin cap să tai un castravete.

Azi, la moșie, după ce am rupt un castravete din vrej, i-am văzut țepii și i-am simțit căldura în palmă, l-am spălat și am început să-i curăț coaja. M-a inundat mirosul de apă, de pământ și de crud de pe pragul bunicii și mi-am adus aminte de castraveții ei tăiați în patru și dați cu sare. Sufletul Aritinei s-a întors și a plutit pentru câteva minute în aerul nemișcat al unei după amieze de vară în Bărăgan. Altă curte, alt timp, același castravete cald, țepos, mâncat de data asta de una singură: o felie eu, o felie cu gândul la ea, o felie eu…

Ah, și cu sare de Himalaya, că din asta am pe „priciul” rulotei 😉

Tags: , , , , ,

5 Responses to “Castravete cu sare” Subscribe

  1. Stefan Bragarea 24/07/2020 at 13:57 #

    Foarte frumos!

  2. Cristiana Maiorescu 24/07/2020 at 18:37 #

    Cei dusi traiesc prin amintirile noastre. Scrieti foarte frumos.

    • Catalina 24/07/2020 at 19:34 #

      Ha! Când ți-e foame umpic, sau doar sete, scoți un castravete din frigider sau un morcov, un kapia…. E rece, e zemos, e dulce, ți-ai făcut pofta. Ești la keto? Iaca snack. Ești la intermitent fasting? Iaca snack. Vrei o bere în miezul zilei? Ia întâi un castravete și mai vezi după….

      • pehash 26/07/2020 at 21:18 #

        Daca esti la keto, lasa morcovul in frigider.

  3. mircea 25/07/2020 at 10:36 #

    Frumos…
    [Pe vremea copilariei mele, de multe ori mancam de pe jos sau doar sterse de haine: mere, pere, caise, dude (numai sa nu fi cazut in gainat) rosii… Nu ma imbolnaveam mai mult decat copii de azi – sau nu mai tin eu minte?
    Amintirea mea (placuta) cu „gustarea” din copilarie este cu o bucatoaie de paine unsa cu untura, presarata cu sare si boia intr-o mana si ceapa verde in cealalta, alergand in „Botanica veche” unde ma asteptau ceilalti colegi de joaca – de-a v-ati-ascunselea sau pinca sau de-a hotii si vardistii sau…]

Leave a Reply

Oldies but goldies

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Cum și-a arogat PSD un cinema de 3 milioane de euro din bani publici

poza-cinema-gloria-pro

Cinema Gloria, inaugurat și folosit doar de PSD deocamdată, nu are autorizație de securitate la incendii. ISU susține că nu poate amenda nici PSD, nici primăria, din cauza unor chichițe legislative. Totuși a amendat în același timp un cinematograf autorizat, închiriat de USR pentru un eveniment public.

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.

Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

teclas

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.

Copiii proști nu ies din școli proaste, ci din părinți

Lasă și tu copiii la școală

După ce dau lunar, la grădiniță, sume cât salariul mediu pe economie, părinții se înghesuie să plătească oricât ca să-și vadă plozii înscriși „la o școală bună”, dar își păstrează intactă lipsa de disponibilitate pentru a petrece timp cu copilul lor.