Petrunija – puterea crucii în statul de drept

O poveste caldă despre egalitatea de gen în apele reci ale Bobotezei - Dumnezeu există și numele lui e Petrunija - dacă aveți nevoie de un pic de optimism în vara asta complicată.

După fantezia patriarhalo-islamică a lui Houellebecq simțeam nevoia de puțină speranță feminină, așa că am dat peste o mică pastilă de curaj și bună dispoziție, care este filmul „Dumnezeu există și numele lui e Petrunjia”. Într-un orășel gri-sărăcie din Macedonia de azi, Petrunija, absolventă de istorie cu 10, șomeră, plinuță și aparent un pic ciudățică, se zbate să-și găsească un loc de muncă/rost în viață, împinsă de la spate de o mamă… ca toate mamele. O mătușă îi aranjează un „interviu” cu patronul unei fabrici de confecții care o umilește și-o trimite acasă. Pe drum, însă, se petrece unul din lucrurile alea absurde și aparent fără motiv, care îți pune la încercare curajul și determinarea, deși teoretic nu ar avea nicio miză. Sau tocmai de aceea. Petrunija sare îmbrăcată în apa râului și prinde crucea pe care popa o aruncă de Bobotează, în pofida unei cete de hăndrălăi despuiați, care se antrenau an de an pentru eveniment.

Unul dintre bărbați îi ia crucea din mână și clamează el victoria, dar toată lumea vede gestul, însuși popa reclamă situația de pe pod și încearcă să-i calmeze pe bărbații enervați de „umilința” de a fi învinși de o femeie. Petrunija smulge crucea din mâna popii și fuge cu ea acasă. Lucrurile degenerează, populația masculină protestează, e chemată poliția care e pusă să o găsească pe infractoarea care încălcase regulile nescrise ale tradiției de Bobotează.

O altă Petrunie se naște în momentul aducerii ei la poliție. Scene de râsu-plânsu se petrec în „ancheta” simulacru pe care șeful poliției o pune la cale ca să-i scape fundul popii, care nu are curajul să-și strunească enoriașii cu prețul pierderii credibilității. Bineînțeles, ca în orice țară din Balcani, și aici puterea crucii bate legea în statul de drept. Petrunija e luată cu frumosul, apoi amenințată, bruscată, umilită, totul în spirit creștinesc desăvârșit. Apropos de anchetă, ca fapt divers, secția de poliție are o cameră de interogatoriu dotată cu echipament video-audio, ceea ce la noi e încă un ideal. Mă întrebam dacă în Macedonia aspirantă la UE or avea poliții așa dotate ca în film. Mă rog, nu că le-ar folosi la ceva, când vrea milițianul din polițist să acopere camera video, știe să pună chipiul pe ea…

De partea cealaltă a gratiilor, o jurnalistă venită de la Skopje, ca să relateze despre ceremonia religioasă, face din cazul Petruniei unul de  afirmare a libertății femeii într-o societate patriarhală, opresivă, închistată în tradiții absurde. Un fel de dezbatere despre identitatea de gen, dar în apa rece a Bobotezei.  Pentru ziaristă era și o luptă personală cu niște demoni care îi afectau și ei viața privată, deși aparent era o ziaristă celebră de televiziune.

Lupta celor două, însă, lasă rece societatea, care are alte probleme mai grave: corupția, „ăștia de la putere care ne fură”, lipsa locurilor de muncă, sărăcia. Și pe bună dreptate, când viața e așa cum e, cui îi pasă cine a prins crucea și dacă e bărbat sau femeie? În lumea lui „fiecare pentru el”, cele două femei își susțin cauza cum pot: Petrunija în mod tăcut, încăpățânat, iar jurnalista mai vocal, ca toate vedetele. Rezultatul e imprevizibil și un pic cam prea optimist după părerea mea, dar face bine la moral. În final gestul Petruniei își pune amprenta pe toți, nu o eliberează numai pe ea din carapacea în care o silise societatea să se închidă. E o poveste frumoasă, actuală și cu happy end.

Filmul e scris și regizat de o femeie, Teona Mitevska, jucat de câteva femei interesante – Zorica Nusheva în rolul Petrunijei și Labina Mitevska în rolul jurnalistei – și a primit deja mai multe premii pe la festivaluri, de anul trecut de când a fost lansat, inclusiv premiul de la Parlamentul European, care l-a privit ca pe „o contribuție semnificativă în lupta feministă împotriva societăților conservatoare”.

Eu nu m-aș lega de feminism, neapărat, că asta i-ar aduce mai degrabă deservicii filmului, din cauza modului în care e privit feminismul în ultima vreme. Povestea Petruniei este doar un pas firesc pe drumul spre normalitate pe care ne place să credem că mergem, dar pe care unii sunt mai în urmă ca alții. Dincolo de catalogări și simboluri ce pot fi găsite în film, în funcție de ochiul privitorului, „Petrunija” a fost o surpriză plăcută pentru mine, așa că m-am gândit să vi-l recomand, că poate aveți nevoie într-o seară de un pic de optimism. Se poate închiria și vedea pe canalul vimeo al celor de la Bad Unicorn, unde există de asemenea și minunea de film despre care v-am mai povestit – „Despre trup și suflet”, dar am descoperit și alte filme pe care le tot vânam de ceva vreme.

P.S. Anul ăsta, de Bobotează, scena Petruniei s-a petrecut la Constanța, unde o înotătoare a prins una dintre cele trei cruci aruncate în mare de Teodosie, dar i-a fost luată din mână de un bărbat mai creștin. Spre deosebire de Macedonia, la noi popa a fost mai bun la PR și a rezolvat altfel situația. Să mai zică cineva că biserica noastră nu e modernă 😉

Etichete: , , , , , , ,

7 comentarii la “Petrunija – puterea crucii în statul de drept” Subscribe

  1. constantin rusu 03/07/2020 at 12:44 #

    Intamplarea face sa fi citit acest spoiler dupa un articol despre “Isus al meu” (Gabriel Liiceanu). Cine s-ar fi gandit ca o astfel de carte ar putea fi ecranizata? Si totusi…
    Iata cateva idei din carte pe care, fara prea multe genuflexiuni hermeneutice, le-am putea recunoaste in film:
    1.Crestinismul ca religie (preotul si inotatorii din film) nu e decat un “scenariu mitologic”, un vehicol, daca vreti, prin care patrunde in lume miezul sau de moralitate (in film – crucea). Se pare ca alfel nu se poate; daca nu-i spui omului ca bunatatea vine de Sus si “renteaza”, degeaba.
    2.Acest miez de moralitate (crucea) nu numai ca e accesibil oricui, dar sansele cele mai mari de a-l insfaca le au cei “neantrenati” (Petrunija), cei ne-habotnici, cei umiliti (de sefi), in fine, cei care trec drept…ciudati. In carte referirile sunt la Tolstoi si Kierkegaard, care au inteles ca adevaratul crestinism e de cautat oriunde mai putin in biserica.
    3.Sa te fereasca Dumnezeu sa pui mana pe cruce fara reverentele de rigoare “vehicolului”, cu alte cuvinte fara a purta ecusonul de “crestin practicant”. Mana Bisericii e luuunga si imediat te trezesti cu reflectorul in fata, intr-o camera bine echipata (de la tenue…ce ceara ma-sii!) si descusut “crestineste”, asa cum in carte este pomenit tratamentul “crestinesc”aplicat de Inchizitie lui Giordano Bruno, a carui limba a fost “crucificata”de cerul gurii.
    …si cred ca am mai putea gasi analogii dar am sa ma opresc aici, lasand altora, mai odihniti, placerea sa le descopere.

    • Dollo 03/07/2020 at 13:09 #

      Da, am citit și eu articolul lui Mirel Bănică, dacă despre el e vorba.

      • constantin rusu 03/07/2020 at 13:46 #

        Exact.

  2. mihai 03/07/2020 at 16:34 #

    De anul trecut s-au împăcat cu grecii și au numele oficial Macedonia de Nord.

  3. Jon 03/07/2020 at 16:41 #

    O viguroasa analiza asupra reminiscentelor retrograde ale vechii oranduiri crestino-burghezo-patriarhale.
    Ma refer si la analiza asupra cartii „Supunere” (trimitere in text). Sau cele cateva trimiteri asupra reactionarului Bukowski.
    Stimata tovarasa, felicitari pt insusirea temeinica a unei sanatoase filozofii de natura materialist dialectica.

  4. schmoukiz 04/07/2020 at 07:32 #

    Din descriere, pare inca un film de propaganda pe stil nou. Se pompeaza sume fara limita in spalarea pe creier a noilor generatii, dresate sa isi dispretuiasca originea, credinta. La turma de hipsteri vorbitori de romana, reteta indobitocirii a mers de minune.

    Filmele de azi, facute pentru festivaluri, sunt atat de dogmatice (desi toate se pretind spargatoare de tabuuri), ca te apuca lehamitea. Parca filmele de propaganda comunista erau mai putin previzibile decat astea pe stil nou.

    • mihai 06/07/2020 at 12:59 #

      E și ăsta un punct de vedere. Totuși, cu ideea că originea și credința trebuie musai slăvite (ceea ce pari a susține) nu pot fi de acord. Ce e bun trebuie slăvit, ce e rău trebuie disprețuit. Măsura în care acest film este propagandă (adică propagare sistematică a unui sistem de valori pentru a influența sistemul de valori al auditoriului) e obiect de speculație. Știm de la Harari că trăim într-o eră a Umanismului, care-și trage seva din Declarația Universală a Drepturilor Omului, și care e în plin conflict cu toate celelalte credințe teiste. Singura șansă a credințelor străvechi să supraviețuiască este să îmbrățișeze și să includă Umanismul, ceea ce pare să încerce Biserica Catolică (și, iată, Teodosie de la Constanța). Unde nu se întâmplă asta se întâmplă drame, ca în film.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Dumnezeu preferă proștii

catedrala

A te mai opune acum Catedralei Neamului echivalează cu a cere demolarea Casei Poporului. Istoria ne arată că în 25 de ani nu am învățat valoarea prevenției în tratarea bolilor, nici a dezbaterii publice în luarea deciziilor.

Peru: buricul incașilor, capcana turiștilor

machupicchu12

Ca să vizitezi Machu Picchu – casa de vacanță a lui Pachacuti, omorât de spanioli cu varicelă, descoperită 500 de ani mai târziu de un american – trebuie să bagi 140 de dolari în pușculița din Bermude a vreunui politician peruan, pe cel mai scump bilet de tren din lume.

Cum s-a întors ţurcana în Haţeg, în loc să emigreze

iovaneasa

Şapte tineri de la poalele Retezatului s-au apucat să crească oi când alţii ca ei voiau să emigreze. În câţiva ani au adunat în jurul lor peste o sută de crescători şi speră să fie urmaţi şi de consătenii care acum stau la poartă şi-i bârfesc.

Cum a salvat Vodafone caii din Deltă

Cai din Letea

Ca un violator care promite să ia fata de nevastă, ca să nu facă pușcărie, Vodafone promite să hrănească cu 20.000 de euro caii salvați de alții anul trecut. După ce le-a folosit imaginea fără să-i întrebe, ca să-și facă publicitate.

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.

Mama mi-a zis să nu mă duc, dar eu nu și nu…

parapanta3

Cu parapanta e ca și cu un bărbat, prima dată nu e bine, dar ceva te face să mai vrei măcar o dată 😉