Întâlnirea cu Dumnezeul de pe centura București

Intrarea/ieșirea din București, spre centură și autostrada Soarelui, e întotdeauna o chestiune de timp până când îți vine și ție rândul. Fie să-l vezi pe Dumnezeu, fie doar pe polițistul de serviciu.

Hal de intrare/ieșire dintr-o Capitală europeană

La ieșirea din București pe centură, de pe Splaiul Unirii, un loc cu multe accidente și cruci lăsate în urmă de șoferi prea optimiști, are vad bun unul cu monumente funerare, în curtea căruia e un panou publicitar imens, care se vede de când stai la coadă să-ți riști viața la ruleta încadrării pe centură.

De regulă reclama e la ceva site de cult neoprotestant, cum ar fi cel din imagine. Suficient cât să-ți dea și fiori pe șira spinării, pe lângă pulsul și așa ridicat pe care îl ai, riscându-ți viața doar ca să faci stânga pe centură și să ajungi unde ai treabă. Într-o vreme, panoul avea un mesaj explicit care te întreba: Ești gata să-l întâlnești pe Dumnezeu? Păi mai gata decât că aștepți să faci stânga pe o centură cu o bandă pe sens, pe care unii circulă cu viteză, iar tu le tai calea de pe un drum lateral, semnalizat doar de niște indicatoare subtile… nu vei fi niciodată mai gata de atât.

Poate că n-ar strica să-și facă reclamă în zonă și un notar: Ți-ai făcut testamentul înainte de a te încadra pe Centura București?

De când cu moșia, fac des drumul ăsta, iar anul trecut îndrăznisem să sper că vor începe măcar un inel rutier care să ușureze ieșirea din oraș, că aduseseră în zonă ditamai gramada de nisip. Până la urmă a fost alarma falsă. Abia au cârpit un sfârtoc de autostradă și nu au ajuns nici până la Fundulea cu reparațiile pe un sens. Iar porțiunile așa zis reabilitate au valuri care fac mașina să vibreze cât să te țină treaz să nu adormi la volan, pesemne. În fine, mai e mult până departe.

Ce voiam să  spun cu poza asta, făcută într-una din ieșirile din București, stând la coadă în dreptul căii ferate care traversează splaiul înainte e centură. Că, vorba unui prieten, simt că mi-am mai pierdut câțiva ani din viață de fiecare dată când supraviețuiesc acelei intersecții periculoase, și că la un moment dat acolo îl voi întâlni pe Dumnezeu, Sau pe Diavol, cine știe. Deși locul cu Diavolul trebuie că e rezervat tuturor politicienilor perindați pe la conducerea acestor locuri binecuvântate cu multă prostie și credulitate…

Uneori, făcând drumul de la mine din Timpuri Noi până spre ieșirea din oraș mă mai râzgândesc câteodată și îmi mai dau o șansă, făcând stânga pe la noul pod Teclu, ca să ies din oraș pe la Theodor Pallady, unde chipurile riscul nu e așa de mare, că bulevardul se varsă direct în autostradă. Doar că pe aici trebuie să aștepți în coloanele de mașini ale tuturor celor care merg la Ikea sau Dedeman, așa că pierzi alți ani din viață stând blocat în trafic.

La întoarcerea spre oraș, ieșirea de pe autostradă pe centură e aproape la fel de periculoasă și în 50% din cazuri ai ocazia să aștepți în coada formată de mașini pentru că doi ghinioniști s-au ciocnit acolo înaintea ta și a venit poliția să măsoare distanțele. Ieri a fost un astfel de caz. E o chestiune de timp până când îți vine și ție rândul. Fie să-l vezi pe Dumnezeu, fie doar pe polițistul de serviciu.

La intrarea în București te întâmpină indicatorul de „oraș martir”. Scriam la un moment dat că mi se pare ipocrit să consideri un oraș întreg martir, pentru că unii locuitori din el și-au dat viața pentru o cauză. Martirajul e pe persoană fizică, nu juridică. Însă privind din perspectiva astălaltă, cred că Bucureștiul e un oraș de „martiri” care în ultima sută de ani au ales mereu prost, dar se încăpățânează să-și imagineze de fiecare dată că va fi mai bine. În toamna asta trebui să alegem iar niște jupâni care ne vor promite revoluții în trafic, poduri și pasaje. Am văzut că s-a dat deja startul populismelor electorale. Niște liberali împărțeau deunăzi sticle cu apă în trafic, pe care scria cu tupeu: blocat în trafic? Păi da, băi, blocați în trafic suntem de ani de zile, nu doar de acum, că e Firea vinovată. Eram blocați și când altul era primarul, iar voi erați la guvernare, aveați chiar și un ministru al transporturilor care ulterior a fost condamnat pentru niscai șpăgi. Suntem blocați în general în viața asta de aici, pentru că vă succedați la guvernare și nu faceți nimic decât să promiteți cu gura plină.

Ziceam acum câteva luni că-l voi vota pe ăla care va promite măcar că liberalizează locurile de parcare din oraș, dar uite că mai am o cerință de la el/ea: îl voi vota pe acela care ne va ușura intrarea/ieșirea din oraș. Desigur, n-ai cum să știi dinainte că o va face, dar măcar să spună că are de gând, să știu cu numele cui o să mă duc în gând la întâlnirea aia cu Dumnezeul de pe centură, data viitoare.

Dacă nu ne va decima pandemia asta între timp și dacă nu îl vom fi întâlnit pe Dumnezeu înainte pe centură, ne vom întâlni cu numele candidatului la urna de vot. Sunteți gata să vă întâlniți cu primarul minune? Gata suntem. De cel puțin 30 de ani încoace.

Hal de intrare în București, oraș martir

Etichete: , , , , , , , ,

6 comentarii la “Întâlnirea cu Dumnezeul de pe centura București” Subscribe

  1. Stefan Bragarea 26/07/2020 at 15:28 #

    Minunat doamnă Benezic Total de acord!.

  2. pehash 26/07/2020 at 21:15 #

    De promis, poate sa promita, ca nu e greu. Soseaua de centura nu este in grija unei primarii, ci a Ministerului Transporturilor.
    Pana cand s-o chimbat ceva, mai bine aplicati zicala cu „cine se scoala de dimineata…” isi lungeste viata! 😉

    • Dollo 26/07/2020 at 23:10 #

      Normal că e la MT, de aia am și amintit de unul dintre miniștrii transporturilor în text. Însă aproape toți primarii au cerut-o la primărie, și probabil câțiva dintre ei ar fi și reușit să-i facă câte ceva dacă ar fi primit-o. Sau poate nu.
      Cât despre sculatul de dimineață nu are nicio legătură cu subiectul, eu nu vorbesc despre ore de vârf, ci despre niște riscuri de circulație existente la orice oră, că numai în lunile de izolare era centura mai liberă, în rest … la orice oră se circulă cam la fel pe acolo.

      • pehash 27/07/2020 at 21:41 #

        Corect, dar la orice ora poti sa treci podul peste Splai proaspat inaugurat si mergi Nicolae Grigorescu > Prevederii > Mizil > Pallady. Si daca o faci la 6 dimineata, iti garantez ca vei ajunge pe autostrada rapid, lejer si fara nervi.

      • Gheo 28/07/2020 at 11:32 #

        Doamna Dollores, cu tot respectul, sa stiti ca nici in lunile de izplare DNCB nu era mai libera! Va spune un sofer care a mers zi de zi pe Centura in luna de iizolare! Erau bara la bara, nu puteam depasi pe nimeni! Masini pe sensul meu si pe conttra sens! Cit priveste panoul, prozelitismul este peste tot! Oamenii devin mai receptiv in vremuri de restriste!

  3. Ilici 29/07/2020 at 08:17 #

    Sau cum spunea o vorbă din bătrîni:

    “You’re not stuck in traffic. You are traffic.”

    De reflectat.

    Asta cu traficul n-o să se rezolve niciodată. N-au rezolvat-o țările cu apă caldă, de ce ar rezolva-o cei responsabili din România?

    Atît timp cît vor fi încurajate deplasările individuale în conserve de metal care ocupă 5x2mp pe loc și 50x10mp în mișcare, se pot construi oricîte benzi de circulație și giratorii vreți, că tot la coadă veți sta pe veci și vă veți plînge de guvernanți.

    Știu, toți avem un motiv temeinic să luăm mașina, chiar și pentru 2km. Nimic nou sub soare.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Din Buenos Aires con mucho calor

eu

Zgomotos, fierbinte, cu iz de grătar și cu aromă de tango – Buenos Aires, orașul cu 13 milioane de oameni

Doctorul cu 2000 de pacienţi şi 350 de oi

doctorul

Medicul Emil Crişan a făcut medicina de drag, dar a moştenit şi dragostea de animale de la strămoşii săi, aşa că azi îşi împarte priceperea între oameni şi animale.

Cum am fost jefuiți în Valparaiso

20180312_112948

Tâlhăriți de bagaje în piața centrală a celui mai vechi port sud-american, Valparaiso, orașul chilian de patrimoniu UNESCO.

Fatalismul mioritic se tratează cu drujba

diana

Vă mai amintiți că în Drumul Taberei începuse construcția unei noi linii de metrou? Asta e povestea oamenilor care i-au împins liniile și peroanele mai pe mijlocul bulevardului, ca să nu le afecteze pomii.

Slăbiciunile unei femei puternice

katharine-graham

„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.

Megastructuri și mini-popoare

catedrala2

Cum ne privesc turiștii care ne vizitează Casa Poporului. Ce diferență e între uimirea lor și a noastră când le vizităm catedralele lor, vechi de secole. Și la ce ne ajută clădirile astea impunătoare pe noi, oamenii de rând.