Unul dintre motivele pentru care nu prea mai abordez subiecte actuale este impresia că de fapt scriind ceva nu mai reușești să convingi pe nimeni. Oamenii își schimbă greu spre deloc părerile, iar a încerca să le explici de ce unele lucruri sunt altfel decât cred ei este doar pierdere de timp și enervare.
Am produs acest text ca sarcină de serviciu și am verificat teoria de mai sus, publicându-l pe site-ul APADOR-CH și pe Adevărul. Am constatat că unii comentatori de profesie pur și simplu nu vor să vadă dincolo de propriile convingeri indiferent cât de clar (zic eu) le-ai explica o teorie. Iar speța de față este una cât se poate de grăitoare pentru drama asta a polarizării pe care o trăim: cel mai greu ne e să admitem că și alții au drepturi, nu numai noi, și că respectarea drepturilor celorlalți nu ne afectează pe noi în vreun fel. Desigur, cu condiția să nu-și bage politicul coada. Deși, câteodată mă gândesc că și dacă am avea politicieni competenți și responsabili, tot greu ne-ar fi cu toleranța și democrația asta.
Pe principiul clasic că cititorii mei sunt mai deștepți decât alții am zis să-l public și aici. Să vedem, dacă măcar un singur om își schimbă părerea citind asta, eu mă consider satisfăcută.
„Țara arde și baba se piaptănă!” a comentat cineva la articolul de presă în care erau prezentate sugestiile APADOR-CH de îmbunătățire a proiectului de lege privind carantina și izolarea, adoptat pe nevăzute de Guvern și trimis în grabă la Parlament, ca să-l aprobe. La ce ne trebuie atâtea drepturi, dacă ne îmbolnăvim de Covid, și în general să ne mai scutească apadoru’ de filosofiile astea care ne lasă fără protecție împotriva virsului. „APADOR ține cu virusul, e împotriva românilor?”, se întreba alt comentator.
Nu e prima dată când ne lovim de astfel de reacții când cerem respectarea unor drepturi. Dar până acum ni se reproșa că luptăm numai pentru drepturile infractorilor, și nu avem grijă de restul oamenilor cinstiți. Uite că ni se reproșează acum și că ținem cu drepturile bolnavilor. Cine ar fi crezut?
Oamenii sunt în general tentați să vadă lucrurile dintr-un unghi personal, pierzând din vedere diversitatea cazurilor care pot pune probleme și pot duce la abuzuri, chiar și atunci când măsurile luate sunt bazate pe cele mai bune intenții. Tocmai de aceea este nevoie de un set de reguli/ legi clare, care să acopere pe cât posibil cât mai multe scenarii.
Toți suntem de acord că un bolnav contagios trebuie izolat pentru a nu răspândi boala, însă modul în care se pune în practică această izolare sau carantinare face diferența între un regim abuziv și unul democratic, bazat pe respectul față de drepturile tuturor, nu numai ale unora.
România, ca și alte țări, a fost prinsă nepregătită din punct de vedere legislativ în această pandemie. Cu „legi proaste, slab croite”, ca să-l cităm pe președinte. Dar nici modul în care Guvernul a legiferat în această perioadă nu a fost mai breaz, prin urmare a fost sancționat de Curtea Constituțională. Inclusiv presa internațională ne-a spus, prin unele articole surprinzător de superficiale, că de vină ar fi CCR pentru eliberarea din spitale a unor bolnavi, iar nu legislația „proastă, slab croită”, după posibilitățile guvernanților. Oare dacă altul ar fi fost Guvernul, și același lucru ar fi spus CCR, am mai fi fost la fel de supărați pe Curtea Constituțională?
Starea de urgență nu justifică legiferarea amatoristică, dimpotrivă. Indiferent cât de drastic și rapid vrem să impunem anumite măsuri de protecție a populației împotriva bolilor, nu avem voie să uităm sau să încălcăm Constituția și celelalte angajamente internaționale pe care ni l-am luat, ca țară. Respectiv garantarea drepturilor și libertăților cetățenești indiferent de situația în care ajung acei cetățeni. Iar CCR asta a spus în fiecare dintre deciziile date în ultimele luni: că orice măsură ar lua guvernul, ea trebuie să fie clară și să nu încalce Constituția.
Faptul că vrem garanții ferme în lege, privind respectarea drepturilor omului în cazul privării de libertate, nu înseamnă nici că negăm existența virusului, nici că ținem cu el și nu cu românii. Înseamnă că vrem ca acei români care vor ajunge la un moment dat suspecți de Covid sau de orice altă boală contagioasă (legea discutată acum e generală, nu vizează doar Covid 19) să fie siguri că nu vor suferi și abuzuri din partea statului.
- Că vor fi tratați cum spune legea, clar, previzibil,
- Că nu vor fi luați de pe stradă pentru un strănut, ci vor fi carantinați, izolați sau spitalizați pe baza unor dovezi clare, științifice de boală;
- Că vor fi izolați sau spitalizați fix atâta timp cât va fi necesar, nu pe perioadă nedeterminată;
- Că nu vor atârna la mâna și semnătura unui funcționar vremelnic și vor putea chiar să conteste decizia de internare la un judecător;
- Că în cazul în care au copii, aceștia nu vor rămâne ai nimănui când părinții sunt duși la spital.
Garanțiile privind drepturile pacientului sau suspectului de o boală contagioasă trebuie tratate la fel de serios ca și cele oferite de lege unei persoane arestate sau condamnate, pentru că și carantina și izolarea sunt tot privări de libertate, chiar dacă aparent bolnavii nu stau în spatele unor gratii.
Definiția privării de libertate este foarte clară: „înseamnă orice formă de detenție sau închisoare ori plasarea unei persoane într-un loc public sau privat de reținere pe care nu îl poate părăsi după voia sa, prin ordinul oricărei autorități judiciare, administrative sau de altă natură.” Așadar, inclusiv spitalizarea forțară, carantina și izolarea intră în definiția privării de libertate dată de OPCAT (Protocolul opţional pentru prevenirea şi combaterea torturii şi tratamentelor crude, inumane sau degradante, ratificat de România prin Legea 109/2009).
Dacă suntem cu toții de acord că izolarea forțată a bolnavilor sau suspecților este o formă de privare de libertate, trebuie să fim și cu faptul că acești oameni nu-și pierd drepturile, odată ce se îmbolnăvesc. Adică chiar și atunci când li se îngrădește libertatea, acest lucru trebuie făcut cu respectarea tuturor garanțiilor legale acordate în astfel de cazuri.
Bolnavului trebuie să i se spună cine este instituția care decide izolarea/carantinarea sa, pentru ce perioadă, pe ce dovezi științifice se bazează acea măsură, să aibă dreptul să conteste măsura la un judecător, să fie audiat de judecător și în general toate aceste decizii cu privire la persoana bolnavă sau suspectă să fie clar definite în lege, și nu lăsate la latitudinea unui ministru sau a unui comitet cu o componență necunoscută.
Acestea sunt de altfel propunerile de îmbunătățire a legii discutată în Parlament, făcute de APADOR-CH la dezbaterea de miercuri de la Comisia Juridică a Camerei Deputaților și transmise ulterior și Senatului. Ele nu reprezintă nici negarea existenței virusului, nici existența vreunei conspirații mondiale la adresa poporului român, ci sunt elemente de bază ce nu trebuie să lipsească dintr-o lege democratică ce afectează grav drepturile omului.
E adevărat că cel mai greu e să te pui în papucii altuia când judeci o situație. De aceea de regulă ne e greu să ne imaginăm cum ar fi dacă am ajunge în arest, pentru că, nu-i așa, noi niciodată nu vom face ceva ilegal… Dar să ne imaginăm totuși că ne-am putea îmbolnăvi (de Covid sau altceva) parcă n-ar fi așa de greu. Oare nu ne-ar plăcea să știm că tot ce ar urma să ni se întâmple e prevăzut clar într-o lege, de când vom fi închiși într-un spital sau în propria locuință, până când vom fi vindecați și eliberați?
De fapt, tot ce trebuie să facem este cât se poate de simplu: să ne spălăm pe mâini, să purtăm mască, să stăm la distanță și să ne încurajăm politicienii să facă legi clare.
Pentru mine e surprinzator ca s-a ajuns la astfel de discutii…
Intr-adevar, lucrurile care trebuie facute de catre populatie sint ingrozitor de simple, cum spunea un profesor de-al meu de matematica, si tocmai pentru ca sint asa de simple, onor’ poporul roman alege sa nu le respecte. La ele s-ar mai putea adauga si regula de bun simt de a nu-i expune pe altii daca esti bolnav (adica nu te duce tu la serviciu si nu-ti trimite copilul la scoala sau la gradinita cind ai virusi de oferit), care la noi nu s-a respectat niciodata.
Cu legile clare e alta poveste: in Romania institutiile statului, in genere conduse si populate pe tot felul de principii, numa’ pe bun simt si bune intentii nu, n-au cooperat niciodata, nici cind aveau la cap insi din aceeasi parte a politicii. Ele exista ca sa-si puna bete in roate reciproc, in interese private sau de grup atunci cind nu-i din incompetenta crasa, interesul cetateanului si mai binele public pierzindu-se de obicei cu totul.
Ca sa termin cum am inceput, sint rare locurile din lume unde s-a ajuns la discutii din astea. Or fi avind aia conducatori si cetateni mai responsabili, si chiar or fi vrind sa iasa dintr-un pericol pe care il constientizeaza foarte bine. La noi totul e o bagatelizare si o nepasare.
Altfel, de acord cu dvs., legile trebuie clar definite. Doar ca, imho, in comunitatea romaneasca orice pozitiv, simptomatic sau asimptomatic, care paraseste spitalul si nu intelege de ce trebuie sa se auto-izoleze extrem este o arma letala. Si cum in Romania stam rau cu intelesul lucrurilor, eu le-am cerut imperios parintilor mei (80+), traitori intr-un focar, sa se autoizoleze ei complet in viitoarele 4-6 saptamini, ca macar asa sa se fereasca singuri, pe cit posibil, ca oricum nimanui nu-i pasa, de omu’ prost si ceasu’ rau…
Interesant articol! Aş vrea să ştiu ce legi or fi prin lume referitor la chestiunea asta! Nu cred că există lege, aşa cum va fi cea adoptată la noi. Părerea mea este că persoanele carantinate sau izolate nu sunt private de niciun drept!
Am un exemplu din Danemarca! O familie, mama, tată, doi copilaşi au avut neşansa să contacteze virusul! După o vizită la spital li s-a spus să stea acasă 14 zile, să ia paracetamol şi dacă după acest interval nu mai au simtomele specifice, sunt liberi să iasă din casă şi să facă tot ce vor! În tot timpul ăsta nu i-a căutat nimeni şi nici ei nu s-au simţit frustraţi în vreun fel.
De asta zic că parcă nu aş vrea o lege, oricît de bună şi completă ar fi, pentru a-mi apăra drepturile! Eu zic că o societate conştienta este destul!
In Olanda e exact la fel. Daca ai virusul si nu ai febra peste 38, timp de trei zile la rand, ti se recomanda sa stai acasa si ti se spune clar sa NU mergi la spital sau la medicul de familie. Am avut cativa vecini cu Covid, unii suspecti, si lumea a pastrat distantarea sociala. La magazine ti se dezinfectau carucioarele de cumparaturi inaine de a-ti fi inmanate, peste tot sunt puse dispensere cu dezinfectant. Lumea nu prea poarta masca totusi. Cu toate astea olandezii au de cateva saptamani sub 5 la milion infectari zilnice cu Covid.
Mare adevar rostit-ai dar din pacate societate constienta in Romania nu prea vad (adica procentul celor constienti si responsabili e foarte mic in comparatie cu inconstientii care umbla fara masca, merg bolnavi la servici si sunt incredintati ca virusul nu exista si masonii vor sa instaureze noua ordine mondiala)
Mentalitatea romanilor e undeva in zona “hai sa te salvez cu forta” chiar daca ai stranutat de la praf. Unii ti-ar acorda primul ajutor cu defribilatorul desi tu doar dormi linistit. Au fost cazuri de romani omorati pe autostrada in Europa pentru ca au traversat autostrada noaptea sa acorde primul ajutor intr-un accident minor pe partea opusa a autostrazii. Romanii sunt niste inapoiati nepriceputi dar bine intentionati, care te omoara pentru ca iti acorda primul ajutor gresit. Babele fac pipi pe oameni in criza de epilepsie. Altele te descanta cand faci insolatie. Si orice boala ai avea, familia te indoapa cu mancare grasa si nesanatoasa care de fapt te baga in pamant. Guvernantii sunt cam tot pe acolo.
Măi dragă Dollo, ca să încep cu sfârșitul, mărturisesc că nu mi-am schimbat părerea citind articolul tău: sunt în continuare de acord cu tine, că e mai bine să fie bine ca să nu fie rău, și că prăvălia voastră este expertă în chestiunea asta, prin urmare merg pe mâna voastră și susțin tot ce propuneți voi, chiar dacă nu am studiat în detaliu chestiunea (*)
O dată ce am stabilit asta, cred că putem să fim cu toții de acord că epidemiile sunt niște lucruri observabile obiectiv, iar calitatea de persoană contagioasă o stabilește un medic pe baza competenței sale medicale (de sorginte științifică). În aceste condiții, discuția despre restrângerea drepturilor necesită nuanțare, deoarece dacă în relația inculpat/organul legii sau chiar condamnat/organ al legii fundamentul este de adversitate iar organul legii deține întreaga putere a statului, ceea ce predispune la abuzuri de putere, în cazul epidemiilor fundamentul este de cooperare în lupta împotriva bolii, în care medicul este specialistul care coordonează această luptă, iar pacientul ar trebui să aibă obligația de a respecta indicațiile medicale. Reamintesc că nu discutăm despre recomandările de tratare a diabetului, ci de combatere a unei boli contagioase, unde nerespectarea indicațiilor poate duce direct la răspândirea bolii (vezi art 352 NCP).
De aceea mi se pare suprarealist gestul Renatei Weber (care înțeleg că a trecut și prin APADOR-CH prin anii ’90) de a monitoriza spitalele pentru tortură. Adică, să ne gândim: avem o boală nouă, foarte contagioasă, foarte mortală, despre care nu știm mai nimic. Întreaga farmacopee mondială e inutilă, nu prea funcționează nimic, oamenii asimptomatici transmit boala două săptămâni fără să știe, secțiile de terapie intensivă din întreaga lume sunt suprasolicitate, ceea ce reduce resursele disponibile pentru orice operație cu anestezie generală, de la accidente rutiere și până la malformațiile cardiace la copii. Vaccin nu-i și nici nu se știe dacă vom avea vreodată. Așadar, furtuna epidemică perfectă. Ești medic și ai de a face cu o mână de zevzeci iraționali care nu înțeleg să coopereze și să respecte de bună voie carantina/izolarea, deși e singura metodă dovedită de a proteja societatea. Și apoi vine madam Weber și zice că tot tu ești torționarul că nu i-ai pupat în fund!
Da, dacă tot ne-am apucat să schimbăm legea, hai s-o facem modernă, cu tot ce are nevoie. Dar, zău așa, nu puteam, totuși, pe legea veche, să prezumăm că medicii acționează conform jurământului lor hipocratic, „primum non nocere”, și să-i credem pe cuvânt când decid ca unii trebuie să stea în carantină chiar împotriva voinței lor?
Închei cu un răspuns la întrebarea ta din titlu. Dacă facem Covid e bine să avem drepturi. Însă nu cred că pe cei morți de Covid îi mai ajută cu ceva drepturile celor care le-au transmis boala.
(*) Probabil că ar trebui să o studiez, totuși. Pe la începutul pandemiei ne-a vizitat prin casă un guturai atipic și ne-am pus problema ce s-ar putea întâmpla cu copilul dacă vreunul din noi trei ar fi luat cu izoleta, și ne-am cam crizat…
Măi dragă Mihai, mă bucur că ai rămas de acord cu mine, oricum nu figurai printre cei cărora să fi vrut să-i schimb părerile 🙂 Sunt de acord și eu cu ce spui tu, cu două mici observații:
1. Renate nu a căutat spitalele de tortură, aici avem de-a face cu clasica manipulare prin cuvinte. Ea are în subordine, la AVP, un serviciu numit pompos „Domeniul privind prevenirea torturii în locuri de detenție”, care nu este altceva decât o transpunere în instituțiile românești a Mecanismului de prevenire a torturii și tratamentelor inumane și degradante, pe care scriu și eu în text că România l-a ratificat în 2009 – adică OPCAT. Așa se numește mecanismul, dar el nu se referă numai la tortură în sensul clasic la care ne gândim noi la el, ci și la diverse alte forme de umilire și tratament degradant, care sunt considerate tot o formă de tortură în spațiile în care oamenii sunt privați de libertate. Departamentul de la AVP face controlae de astea și în aresturi și penitenciare, dar și în spitale de psihiatrie de exemplu sau în spitale normale, pe unde mai primește reclamații sau semnale că lucrurile stau prost. Nu e de ieri de azi… De exemplu, întră la astfel de tratamente faptul că arestații nu au wc-uri în camere și sunt nevoiți să bată în ușă și să apeleze la mila gardianului ori de câte ori îi trece pișarea. La fel, poate fi încadrat la tratament inuman și degradant faptul că bolnavul nu are wc în salon sau că stă în condiții improprii într-un spital, el nefiind confirmat cu vreo boală, ci fiind suspectat că o are doar pentru că a venit dintr-o țară roșie etc. Să ne amintim ce de informații teribile apăruseră în prima perioadă de după instaurarea stării de urgență, despre condițiile în care erau ținuți medicii din Suceava, suspectați că s-ar fi infectat: fără tratament, fără hrană, închiși într-un pavilion dezafectat al spitalului, în timp ce în aripa modernizată trona baronul liberal al județului. Deci, revenind, „tortura” a fost scoasă din context în cazul controalelor Renatei, de către cei care au vrut să-i persifleze acțiunile, să o discrediteze pentru că punea la îndoială modul în care autoritățile au acționat în acest caz. S-a încadrat și ea în tagma celor care dau în bietul guvern care se chinuie singur să ne scape de covid și nu e lăsat de psd, ccr, avp și alt acronime. Nu că ei sunt heirupiști și nu știu să facă o lege ca lumea. (uite o declarație a Renatei despre asta: https://www.mediafax.ro/social/renate-weber-explica-de-ce-spitalele-sunt-monitorizate-de-avocatul-poporului-pentru-prevenirea-torturii-ori-tratamente-specifice-locurilor-de-detentie-19275263)
2. N-aș prezuma nimic în România, nici că medicii vor să facă bine absolut, nici că politicenii vor să facă legi bune. Pentru că și unii și alții sunt oameni și suspuși greșelii. Sau prostiei. Prin urmare de aia avem nevoie de o lege cât mai clară și prevăzătoare, ca să acopere și prostia oamenilor/bonavilor, și a politicienilor și a medicilor. Mai bine să ne bazăm pe o lege bună decât pe las că ne descurcăm la fața locului.
Dar advocatul poporului, prin departamentul ăsta, de prevenire a torturii, nu putea să intre în acțiune în vremurile de demult? adică înaintea pandemiei?
După cum știm cu toții, situația din sistemul de sănătate e sublimă, dar infectă cu desăvârșire, dinainte de pandemie!!! De câte ori nu au fost în presă imagini cu condițiile insalubre și umilitoare din spitale, scandaluri cu biocide, modul de tratare a solicitantului de servicii medicale (pentru care statul îmi ia banii dinainte) și atâtea, atâtea altele de 30 de ani încoace, că ți-e groază să te gândești că trebe să intri in spital sau să-ți faci niște analize? De ce se trezi taman acum să facă verificări? Până acum nu trebuia să ne apere de tortură?
În conformitate cu Mecanismului de prevenire a torturii și tratamentelor inumane și degradante, până înainte de pandemie era lapte și miere în spitale? A venit covidul și a distrus grupurile sanitare?
De-asta acțiunea este ”suprarealistă”
O să avem o lege bună… era bine să fie deja, că așa zice proverbul: Să-ți faci vara sanie și iarna car.
Și, în conformitate cu preceptele de certificare (de orice fel) să actualizezi periodic reglementarea, ca să fie adecvată proceselor în curs.
Din câte știu AVP a mai făcut vizite prin spitale și înainte de asta, se pot găsi pe site-ul instituției rapoartele. Dar și dacă nu ar fi făcut, orice moment era bun să înceapă. Cu „da de ce nu a făcut asta și astălaltă înainte” nu rezolvăm mare lucru. Apoi mai e și numărul de oameni pe care-i are, insuficient probabil pentru câte probleme sunt în țărișoară. Dar da, și avocatul poporului e numit politic, deci nu e nici el scutit de partizanate.
„De ce se trezi taman acum să facă verificări?”
Răspunsul este simplu, mă mir că nu l-ați descoperit singur: pentru că abia acum* detenția pe cauză de boală in spitale a devenit o realitate, un fenomen ce afectează mii de oameni. Probabil nu ați auzit incă, dar vă comunic eu acum: mii de oameni infectați dar sănătoși (efectiv fără niciun simptom) au fost ținuți cu forța intr-un soi de lagăr cunoscut sub numele de spital -și nici nu mai contează in ce condiții- unde au fost obligați și să accepte tratamente medicale ‘preventive’, fără a fi informați de vreun drept pe care l-ar mai avea (de pildă in privința testelor succesive eliberatoare, in special asupra termenului până la care autoritățile ar fi fost obligate să efectueze testele).
*in istorie au mai existat astfel de situații, de pildă epidemiile de ciumă, lepră, holeră, in care oamenii erau ridicați din case și inchiși fără drept de apel, dar pe vremea aia nu existau instituții precum Avocatul Poporului…iar unii se pare că visează la gloria acelor regimuri in care instrumentele de apărare a drepturilor erau pistolul și furca.
he, he, cred că dacă ar fi acum vreo ciumă -dar fără vaccin, antidot, metode de evitare medicale, nu, așa ca-n Evul Mediu, sau ca la 1348-50, ați gândi altfel.
La nivelul lor de gândire și cunoștințe, realizaseră că dacă impun 40 zile (carantina -numele,de aici vine) de izolare pe corăbiile care veneau din Asia (hm, tot din Asia, și atunci?) împiedicau răspândirea bolii.
Cred că au avut noroc că nu era advocatul poporului… că mureau toți.
@Costin, domnule, vreți să ziceți că, in contextul unei pandemii de ciumă, eu m-aș răzgândi cumva și aș susține, precum o fac astăzi guvernanții noștri și majoritatea medicilor și comentatorilor publici, ca suspecții/bolnavii de ciumă să fie aduși toți in spitale și ținuți acolo câteva săptămâni, ca să fim siguri că primesc ‘tratamentul adecvat’? iară nu izolați in casele/bărcuțele lor? Hmm, tare caraghios scenariul. mulțam fain pentru banc.
Păi, nu vreau să mă transform în avocatul avocatului poporului, dar cum spuneam mai sus există pe site-ul instituției și alt rapoarte de vizite prin spitale mai de demult, făcute la diverse sesizări. Desigur că vizitele astea nu schimbă cu nimic condițiile din spitale.
Însă, chestiunea de acum are o componentă diferită prin aceea că viza o internare obligatorie, ceea ce îndeplinea condiția prevăzută în OPCAT, adică cetățeanul nu are de ales unde să se interneze dacă e depistat cu covid, cum ar fi avut de ales într-o situație de boală oarecare, când ar fi putut de exemplu să se trateze pe bani mai mulți în privat sau în străinătate să zicem. Și nici nu poate părăsi spitalul dacă vrea, deci = o formă de privare de libertate. Cam asta a fost raționamentul.
Însă, desigur că întotdeauna ne putem întreba, în fața unei acțiuni publice, de ce abia acum, de ce nu mai demult, dar de ce numai pe mine și nu pe alții etc. Nu folosește la nimic.
Dnă Benezic
De data asta nu sunt de acord cu dvs. Bătrân fiind, îmi dau seama cât de puține lucruri știu, câte dileme mă frământă și pun întrebări!
Răspunsurile îmi sunt folositoare, întrucât mai pot îndrepta câte ceva.
”de ce abia acum, de ce nu mai demult, dar de ce numai pe mine și nu pe alții etc. Nu folosește la nimic.” …deșertăciune a deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune, deci.
Eu măcar mă întreb (de vreo 20 de ani) de ce sunt condițiile care ”este”.
Alții ȘTIU că nu trebuie să porți mască pentru că are antena de 5G încorporată și că_covidul nu există.
Dovadă curba ascendentă a îmbolnăvirilor.
1) Am citit articolul menționat de tine chiar înainte să-mi scriu expozeul de mai sus (pe cât posibil încerc să-mi fac temele înainte să deschid gura – nu-mi iese întotdeauna, din păcate). Acolo se vede că Renate a zis în esență ce ai zis și tu, însă nu explică de ce Avocatul Poporului a descoperit că avem spitale de căcat fix în vremea pandemiei, și nu de pildă din 2009 încoace, de când are atribuții în domeniu. Și nici nu pare să aibă vreun pic de compasiune pentru medicii, pe care i-a transformat prin condei („locuri de detenție”) din membrii Justice League într-o armată de Josef Mengele.
Te trimit la partea a doua a aceluiași articol, să citești revolta medicului Nelu Tătaru, vremelnic în funcția de ministru. Nu așa se face, măi oameni buni!
2) Zău, te înșeli. Medicii în general vor să vindece, iar inginerii să construiască chestii trainice, de aia și-au ales profesiile alea. Da, sunt și uscături printre ei (atât incompetenți cât și corupți), și mai există și erori medicale și inginerești, așa că avem nevoie și de legi pentru protecția societății, dar să zici că nu putem prezuma nimic în România înseamnă să trăim permanent cu suspiciunea că _toți_ din jurul tău și-au propus să „te facă”. Ori, dacă ajungi în punctul ăsta vei avea nevoie de legi excesiv de stufoase, care să prindă fiecare caz particular, pentru că nu mai ai încredere în common sense-ul oamenilor. Iar un sistem atât de excesiv de reglementat va fi rigid și inadaptabil, invitând la ocolirea sau chiar încălcarea de-a dreptul a regulilor (adică, cam ce se petrecea în comunism). Vrem asta? Sau mai degrabă un sistem în care tot ce nu e interzis expres este permis, iar medicii să aibă dreptul să decidă dpdv medical cine trebuie încuiat, epidemiologic vorbind?
Medicii si-au ales profesia ca sa faca bani multi din salariu sau spagi, dupa putinta fiecaruia.
Iar o cunostinta medic mi-a atras atentia ca medicii te trateaza de boala nu te vindeca de boala. Sa fim atenti la nuante.
Nu stiu cati si-au ales profesia din drag de binele oamanilor. Din experienta proprie nu am vazut niciunul. Pe toti ia trimis mama la pregatire dupa ore la scoala ca sa treaca cu bine examenele grele pentru medicina, ”ca sa te faci om, mama”. Ei au fost copii ascultatori, plus ca aveau abilitati la tocit cartea, si uite asa au ajuns medici.
Chestia cu dorinta de a vindeca oameni iese cu totul din discutie.
Dragă eu, să știi că am fost internat într-un spital Covid. Țin să te informez că nu _poți_ da șpagă acolo nimănui deoarece costumele lor de protecție nu au buzunare! Suplimentar, frica lor cea mai mare este de infectare, iar banii tăi sunt contaminați ca toate celelalte obiecte ale tale cu care te internezi. Probabil dacă îndrăznești să le dai bani riști un dosar penal pentru vătămare corporală sau zădărnicirea combaterii bolilor, pe lângă mită.
Eu sunt intru totul de acord cu articolul tau si plusez:
1. In ceea ce priveste drepturile. Dreptul la sănătate este grav afectat in acest moment de campania precipitată de umplere a spitalelor cu covidați. De ce? pentru că, evident, la un număr ridicat de pacienți internați pe doctor calitatea actului medical scade și pentru că raportul stat-spital-medic este deteriorat prin instituirea de către stat a unor noi condiții de lucru și a unor noi obligații pentru doctori. Nu numai drepturile pacienților cu covid sunt afectate, ci ale întregii populații, căci mare parte din resurse au fost dirijate către lupta cu pandemia, iar accesul celorlalți pacienți a fost redus sau chiar negat.
2. aspectul moral și drepturile civile. asistăm neputincioși la o campanie nu de educare/informare, ci de culpabilizare morală a pacienților cu covid. aceștia sunt priviți ca ignoranți, murdari, indolenți, iresponsabili și inconștienți; sunt pur si simplu de vină pentru că s-au lăsat infectați. Seamănă intrucâtva cu culpabilizarea de odinioară a pacienților cu BTS-uri, dar la o altă scară. Prin urmare internarea este nu o măsură profilactică, ci o pedeapsă, aplicată inclusiv celor ce nu prezintă niciun simptom al bolii. Oameni obișnuiți gândesc așa, politrucii o gândesc, polițiștii așijderea, dar cel mai nasol e că și mare parte din medici au aceeași atitudine față de pacienții ghinioniști. Cine nu crede să pună mâna pe mărturiile celor ce au trecut printr-o internare forțată in vremuri de ciumă, pardon, coronaviroză. In paralel există o campanie de ostracizarea a tuturor criticilor politicilor guvernamentale vizavi de pandemie (și aici, pe nesimțite, o să te încadrezi și tu dollo). Aceștia sunt negaționiști, conspiraționiști, vânduți pesedeului/rușilor, vinovați implicit de zădărnicirea bolilor, etc. Și uite așa ajungem la situația in care dreptul la opinie și libertatea de exprimare sunt negate celor ce nu aderă trup și suflet la programul guvernamental de războire cu virusul.
Da, am constatat cu ocazia asta că bolnavii contagioși sunt priviți de societate ca și infractorii, se cere a fi închiși undeva și aruncată cheia.
Nu aruncată cheia, Dollo! Pe bune?!
Dar bolnavii contagioși trebuie împiedicați să transmită boala, that’s a fact! Bolnavii contagioși raționali (adică majoritatea) înțeleg asta și se izolează singuri (de pildă vin la spital ca să nu-și infecteze familiile). Ceilalți care nu înțeleg, trebuie constrânși, că altfel efortul celorlalți e degeaba.
„Ceilalți care nu înțeleg”
Și cine ar trebui să evalueze nivelul de „înțelegere”?
Acum serios: poate nu ați citit cu atenție legile proaste de care vorbește Dollo și poate nu ați aflat incă despre cazurile dramatice ale unor familii întregi inchise in spitalele-lagăre deși nu toți membrii familiei erau bolnavi. Nu există ceea ce dumneavoastră vă inchipuiți a fi alegerea cetățeanului. Cetățeanul NU are o opțiune de a se autoizola. In fapt, sunt numeroase cazuri (menționate chiar și in presa guvernamentală) in care suspecții de COVID au ajuns să se roage de autorități să fie testați și izolați.
Opțiunea ar fi fost reală dacă s-ar fi oferit prin lege posibilitatea autoizolării la domiciliu, evitând astfel și aglomerarea spitalelor. Au procedat astfel majoritatea statelor occidentale. Este un mister pentru mine de ce guvernul liberal (?) a procredat in acest mod.
In plus, nu știu de ce vă imaginați că suspecții COVID plimbați intre spitale (cazuri confirmate de presă) ar fi cumva împiedicați să transmită virusul. Dumneavoastră ați aflat câte sute de doctori au fost intre timp infectați pentru că cineva, un politruc, a gândit că îmbulzirea suspecților de COVID in spitale ar împiedica cumva răspândirea virusului in spitale?
Limitarea răspândirii virusului nu se face prin măsuri precipitate ce conduc direct la transformarea spitalelor in focare de infecție/lagăre de detenție. Ca să nu mai zic de situația previzibilă și apropiată a depășirii capacităților spitalelor publice. Chiar nu se întreabă nimeni ce va întâmpla dacă vom avea 1500-2000 de cazuri pe zi? Unde vor fi cazați acești oameni? Li se va permite măcar in al doișpelea ceas să stea acasă și să se ingrijească singuri de sănătatea lor? Nu de alta, dar deja se îmtâmplă acest fenomen, căci oamenii sunt atât de speriați de spitale incât au ajuns să prefere să moară in patul lor, fără să se mai plângă nimănui.
Zău că – în general – nu este adevărat!
Și sincere felicitări!
Faptul că citiți comentariile la materialele pe care le publicați și le răspundeți dovedește că luați lucrurile foarte în serios. Și sunt probleme majore.
Deci, încă o dată stimă, felicitări și cele mai bune urări mamei dvs.
Am făcut Covid, formă ușoară, în august. N-am simțit că mi s-au încălcat drepturile civile. N-am simțit vreo formă de tortură în spital la adresa pacienților, cel mult la adresa personalului medical (medici, asistenți, infirmiere), care muncește în condiții de iad (șiroiește transpirația din costumele lor, ca și cum ar fi ieșit din duș fără să se șteargă cu prosopul). Din contră, eram liber să mă plimb în toată curtea oricând pofteam (spital de corturi), iar în cort aveam curățenie, aer condiționat, televizor, internet, apă curentă, duș cu apă caldă.
Nu mi-am schimbat părerea: susțin în continuare că „monitorizarea pentru tortură” a lu’ Weber a fost aiurea și dăunătoare la moral.
Bine că ai scăpat de o grijă 🙂 Sper că ești OK
Nu, n-am scăpat de grija Covid, că sunt destule cazuri de reinfectări. Probabil Covidul va deveni un fel de gripă în anii următori: vaccin cu valabilitate un an, și imunitate de câteva luni. Deocamdată încerc să donez plasmă, să vedem cum e procedura asta, că n-am mai donat până acum (știam că alergicii n-au voie să doneze sânge, dar acum nu par așa de categorici la refuzarea alergicilor…)