Promisiune electorală a lui Victor Ponta în 2013
Trebuie că de vină e vârsta și multele campanii urmate de mandate jenante pe care le-am trăit, ca alegător și plătitor de taxe în țara asta, că nu mai pot să mușc niciuna dintre promisiunile electorale de acum. Niciuna.
Ca niciodată, anul ăsta m-a găsit incapabilă să mai cred în ceva sau cineva care candidează pentru o funcție în București, orașul în care m-am născut și încă mai trăiesc. Mi se întâmpla asta deja de ceva vreme, dar măcar în urmă cu patru ani am fost suficient de entuziasmată de noua forță și de ideea de oameni noi în politică încât m-am dus chiar observator la o secție din cartierul meu. În ciuda eșecului lui Nicușor Dan de atunci, am urmărit cu încredere noua formațiune politică, pentru care am făcut și voluntariat o vreme, suficient cât să-mi dau seama, printre altele, că politica scoate și din oamenii noi aceeași zeamă mizeră ca și din oamenii vechi. Nu vreau să generalizez, dar mirosul celor câțiva, ieșiți în frunte ca păduchele, e suficient de mare cât să acopere speranțele și munca celorlalți.
Dar nu despre un partid sau altul vreau să vorbesc acum, ci despre ce mi se pare greșit în modul de a face campanie al tuturor.
Am urmărit și eu, ca tot omul, zbaterile pentru desemnarea candidaților, jocurile și trocurile făcute în spatele sau pe spatele unor nume altfel decente de oameni care și-au luat inima în dinți și s-au vârât în chestia asta cu candideala. Am observat de asemenea și tupeul fantastic al unor personaje care beneficiază de imagine incredibil de bună pentru găunoșenia pe care o ascund în realitate. Ce mă zgândără mai mult, însă, din toate astea, nu sunt luptele de culise și nici ipocriziile personale ale unora și altora, ci modul în care se promite, cu gura plină, tot ce nu s-a făcut în ultima sută de ani pe meleagurile astea, și care sigur se va rezolva dacă nu în următorii 4 ani, sigur, sigur în următorii opt.
Cu toții știm, inclusiv ei, că promisiunile în care se întrec toți acum nu vor fi niciodată fapte, ci doar arme în mâinile opoziției sau ale contracandidaților lor, atunci când le va veni vremea. Vor fi motivul pentru care unii oameni nu vor mai merge la vot pentru că toți promit și nimeni nu livrează. Sau dacă și contracandidaților le va fi lene să le scoată promisiunile pe nas, vor rămâne toate undeva în subteranele Facebook, și vor apărea la rubrica „amintiri” când ne așteptăm mai puțin. Uite cum am descoperit eu zilele astea promisiunea lui Victor Ponta de acum 7 ani, cu modernizarea canalului Dunăre Marea Neagră.
Cred că omul nou în politică, așa cum sunt mulți dintre cei care candidează acum, ar trebui să caute să semene cât mai puțin spre deloc cu vechii politicieni. Cetățenii s-au săturat de promisiuni deșarte, se trâmbițează pe toate canalele, inclusiv de către candidați. Și totuși nu se pot abține să nu facă și ei promisiuni. E ciudat cum toți oamenii noi din politică, venind din tabăra cetățenilor, sătui și ei de promisiunile deșarte, că doar de asta au intrat în politică, pun primul pas în noua carieră exact așa: făcând alte promisiuni deșarte.
Nu știu voi, dar eu aș aprecia și vota cu mai multă tragere de inimă un candidat care ar spune: oameni buni, ăștia nu au făcut nimic, v-au mințit, au furat, sunt proști și vicleni. Eu nu vă promit că o să mut munții din loc, pentru că realitatea e că nu știu cât voi fi capabil să fac odată ajuns pe scaunul ăla. Nu știu pe cine mă voi putea baza, nu știu dacă nu cumva va fi mai tare sistemul decât mine. Dar vă promit un singur lucru: că voi încerca tot ce îmi stă în puteri să schimb lucrurile în bine. Voi încerca pe cât posibil să nu fac rău, și dacă la capătul celor 4 ani de mandat voi fi făcut ceva bine, atunci asta o să se vadă.
Mi se pare un discurs mult mai de efect decât orice promisiune deșartă despre cum vom stopa noi risipa, jaful din banii publici, despre cum vom rezolva traficul, vom reabilita sute de km de rețele și de șosele, despre cum vom face parcări și piste pentru biciclete, vom da apă caldă tuturor, după nevoi, și vom face orașul să se întoarcă după soare.
E adevărat că de pe margine tuturor ni se pare că am face mai bine în locul celorlalți, am da goluri mai multe, ne-am crește mai bine copiii, am vorbi mai bine engleza, dar ceva mă face să cred că până și cel mai ambițios dintre candidați poartă în sufletul lui teama, nesiguranța că odată ajuns pe scaunul ăla nu va fi capabil să facă mai bine decât înaintașul. Și atunci, ca să prevenim penibilul în care se scaldă orice ales față cu promisiunile neîndeplinite, mi s-ar părea de bun simț să nu le spui oamenilor ce nici tu nu știi dacă o să poți să faci, ci să îi asiguri de buna ta credință și să te angajezi că vei respecta niște principii corecte.
Ar fi fost un start bun în sensul ăsta protocolul tripartid semnat între PNL-USR-PLUS, când au agreat candidații comuni. Protocolul ăla este așa de firesc și simplu scris, și conține atât de mult bun simț, încât când l-am citit prima dată mi-am zis că și numai jumătate din el dacă se va aplica vreodată, vom fi bine. De parcă s-ar fi rușinat cu el, protocolul nu pare a fi de găsit oficial pe undeva. E un document pe care l-am văzut doar aici în presă, nu și pe site-urile partidelor, așa cum ar fi fost firesc. De altfel, pe site-urile partidelor noi (USR și PLUS și chiar pe site-ul comun) nu se găsesc nici la ora actuală listele complete cu candidații la consilii și CV-urile lor. Și tunem în 25 august 2020, câteva zile după depunerea candidaturilor și o lună înainte de alegeri. În acest moment de exemplu aceste liste nu sunt de găsit nici măcar pe site-ul BEC. Dar de la stat nu avem pretenții, nu? Pe când de la oamenii noi în politică, care promit transparența când vor ajunge la putere…
Realitatea e că foarte puțin din tot ce se promite în campanie se poate face (în București) în condițiile de organizare actuale. Indiferent ce nume mare sau mic ar veni la primărie. Nu mă voi obosi să vorbesc despre toate candidaturile fosile care mai au pretenția să vândă electoratului mitul omului providențial, care vine la primărie și face ordine. Ar fi trebuit să fi fumat demult ofertele astea. Alegerea unuia sau a altuia ca primar nu va însemna decât schimbarea lui Y cu X și nimic mai mult. Să luăm de exemplu candidatura lui Nicușor Dan, care cel puțin acum, a treia oară, sprijinit din atâtea părți, ar cam trebui să fie în poziția favoritului. Este un om de bun simț, cu o încăpățânare și rezistență demne de cauza pe care și-a ales-o. Programul lui nu e fantasmagoric, însă nu mi se pare că are soluții la multe din probleme. Poate le are și le ține pentru el. Totuși cel puțin eu una văd în candidatura lui șansa de a trimite acolo un om onest care își pune toată credibilitatea pe această carte.
Însă chiar dacă va fi ales primar al Capitalei, el nu va putea să facă nimic singur. Nimeni nu poate. Va avea nevoie de viceprimari loiali, de cel puțin o majoritate confortabilă în Consiliul General, de un aparat profesionist în Primăria Capitalei și, de ce nu, de o echipă care să tragă în aceeași direcție la cele șase sectoare. Va mai avea nevoie de susținerea guvernamentală și chiar parlamentară, pentru a schimba legea administrației locale, care e depășită și mai mult împiedică decât ajută la dezvoltarea orașului.
În actuala configurație nu se prefigurează mai nimic din cele necesare enunțate mai sus. Viceprimarii pe care-i va avea vor căuta să-și ridice propriul piedestal, pe care de altfel vin gata cocoțați. În cel mai fericit caz vor lucra doar la propriul soclu, nu vor mai avea timp să-i sape și groapa lui Nicușor. În Consiliul General lucrurile vor fi amestecate, iar majoritățile volatile. Dacă alianța liberalo-useristă-plusistă va ocupa suficiente scaune ca să formeze o majoritate, ea va fi oricând gata să se divizeze, în funcție de interesele de partid apărute pe parcurs. Despre aparatul primăriei… numai de bine. Iar la sectoare, nu putem ști deocamdată, dar sunt șanse mari ca cel puțin jumătate dintre ele să fie conduse în continuare de PSD.
În aceste condiții, Bucureștiul va rămâne un oraș care aspiră la o strategie clară de dezvoltare integrată, dar va avea parte de una divizată în felii de pizza ca și până acum. Fiecare sector va trage spuza pe turta lui, fiecare primar de sector va sparge banii în stil propriu, iar Nicușor Dan va rămâne să se lupte la Primăria Capitalei cu demonii care l-au ajutat să ajungă acolo. La toate astea se mai adaugă o necunoscută: cine va fi la guvernare în următorii patru ani și ce interese va avea, de a sabota sau ajuta administrația locală să-și facă treaba.
E un scenariu, poate prea pesimist. Îmi doresc ca stilul lui Nicușor Dan să cucerească reduta asta care este administrația Capitalei și să ne demonstreze că se poate. Realitatea e că treaba asta depinde destul de mult și de noi, nu numai de el. Iar noi abia ne ducem la vot, care ne ducem, ne place să ne lamentăm, să parcăm aiurea și să aruncăm vorbele ca gunoiul, neselectat. Ar fi o schimbare interesantă să înceapă să ne placă matematica și rigoarea.
În închiere voiam să vă pun discursul lui Spirache, din Titanic vals, care se alege tocmai cerându-le oamenilor să nu-l aleagă, pentru că el nu poate promite nimic din ce promit politicienii, însă cred că deja îl știe toată lumea, inclusiv Nicușor Dan probabil. Așa că mai bine vă las să vă uitați la un film mai recent, din anii 80, aparent despre Abecedar și primul an de școală. E o bijuterie de reportaj, dar dacă nu aveți răbdare, pe la minutul 5, tovarășa învățătoare cere să i se dea exemplu un cuvânt cu vocala u. Și Mihăiță zice „urban” (observați ce deștepți erau copiii de clasa I în comunism? 🙂 ). Foarte bine, apreciază tovarășa, și ce înseamnă cuvântul ăsta? Și Mihăiță zice: „urban înseamnă cuvântul de la turci, cum își pun turcii pălăria aia pe cap”. Tovarășa îi explică confuzia, iar un alt coleg răspunde corect în locul lui: urban înseamnă orășenesc.
Eu însă cred că definiția lui Mihăiță e mai aproape de adevăr în cazul nostru, nu vi se pare?
Acum 10 ani, politica germana avea o mare speranta, Karl-Theodor zu Guttenberg. Fusese ministrul Economiei si mai tarziu al apararii, avea origine buna, scoala de asemenea si carisma cat carul. Era membrul unui mare partid aflat la guvernare, viitorul suna mai mult decat luminos.
Totul s-a naruit cand l-au gasit cu doctoratul plagiat. Si-a dat demisia din toate functiile si pozitile pe care le ocupa, si dus a fost din politica si viata publica germana, nu s-a mai auzit nimic de el, a plecat inclusiv din tara pentru o perioada lunga ca sa-si spele rusinea. Saptamana trecuta am citit o stire despre el dupa 10 ani, ca si-a luat un nou doctorat la o universitate britanica, mai mult decat probabil pe bune de data asta,
Oricum nemtii il ignora, stirile despre el sunt extrem de rare, greu de crezut ca va mai reveni vreodata in prim plan.
Putem face o paralela catre pseudo -doctorul de pe Dambovita care repara canalul in 2013 si care astazi are pretentia sa faca guverne in parlamentul Romaniei.
El nu are nicio vina, atata timp cat poporul si presa il baga in seama…
Aveti de ales la primaria generala intre primarul de acum, care, in 2016 cind a candidat era senator si o vreme a fost si senator si primar si cel care a fost ales consilier la primaria generala si care a rupt contracutl co voi bucurestenii fara sa va spuna asta de la inceput si s-a ales deputat, fiind si el o vreme si consilier si deputat. Iar acum face la fel: rupe contractul cu cei ce l-au ales deputat, dar tot pe sest, si vrea sa fie primar. Daca-i iese va fi o vreme (chiar si 5 minute) si deputat si primar, daca nu, ramine deputat.
Asemeni lui, din acelasi partid ce promitea ca va face o alta politica, mai candideaza la Iasi, la Constanta si la o primarie de sector. Dar doamna Armand este eurodeputat.
Stiu bine ca legea strimba votata in parlament ii lasa, ca doar si azi au schimbat nu stiu ce lege cum vrea Iordache sa fie. Dar morala?
Va rog sa-mi spuneti daca vedeti vreo deosebire din acest punct de vedere dintre doamna primar general ce a fost si senator si primar si domnul Nicusor Dan ce este deputat si vrea sa fie primar si a fost si deputat si consilier general la Bucuresti. Eu nu. C-asa sunt eu, mai circotas! De, distanta imi permite, ca vorba unui alt blogger cunoscut, nu mai am nici un c… in stapinire acolo.
Adica ce ne spune autoarea? Ca iese la iveala aceeasi zeama mizera!!! Iar eu va spun ca are dreptate cu asupra de masura!
Iesiti la vot, ginditi mult si adinc si puneti stampila o data! Dar Dante scrie ceva de genul: lasati orice speranta! Adica la pomul laudat sa nu ta duci cu sacul!
Macar pentru o perioada, la fiecare 4 ani schimbati toti primarii. In 4 ani ati putut vedea de ce sunt in stare.
Problema e că oricât ai gândi, nu prea ai un neprihănit pe care să pui ștampila, nu există așa ceva în politică. De aia, cu cât gândești mai mult, cu atât scad șansele să mai mergi la vot. Chestiunea cu suprapunerea funcțiilor poate merge și mai în spate, Ciorbea a plecat de la primărie ca să fie PM; Băsescu – ca să fie președinte, lăsând amândoi mandatele începute sau cel mult înjumătățite. Totuși se poate privi și altfel problema: dacă au fost aleși, înseamnă că oamenii i-au vrut mai mult în acele funcții, nu? 🙂 Zic de Băsescu, că Ciorbea n-a fost ales, ci numit ca PM. La Nicușor (ca și la Firea în 2016) e totuși ca și finalizat mandatul de deputat. Alegerile generale vor fi cel mai probabil în iarna asta. Da, e o modă văd, ca figurile cunoscute din partide să deschidă liste sau să candideze pentru funcții mari, chipurile ca să aducă voturi partidului. Eu una nu văd cum va ajuta neapărat PMP-ul în alegerile general, de exemplu, faptul că Băsescu candidează din nou la primărie acum.
Dar dreptul de a candida și de a fi ales nu poate fi restrâns decât de un judecător, pentru fapte penale. Nici măcar verdictul de turnător nu poate schimba asta.
Eu am vorbit de principii si de cum e la altii.
Nu poti fi ales primar daca nu ai locuit in localitatea unde vrei sa candidezi in ultimul an.(Apropos, de ce nu e contestata candidatura doamnei Firea ca sta la Voluntari? Sau mai aud ca un fost ministru de prin Giurgiu vrea sa fie primar nu stiu pe unde… E normal?)
Nu ai drept de vot daca nu ai locuit in ultimele 6 luni in acea localitate.
In Romania anormalitatea e la tot pasul, incit a fi primar si candidat la parlament sau a fi presedinte si a tine blocat postul de profesor vi se pare absolut normal.
Ca sa nu mai vorbesc de cumulul de pensii si functii sau sa fii pensionar si reangajat pe functia ce ai avut-o la stat.
Nu, nimic din toate astea nu este normal.
Eu nu m-am referit la neprihaniti. Ca Nicusor Dan a fost cercetator, deci nimic in care sa-si fi dovedit competenta de conducere. A reusit prin incapatinare si consecventa sa blocheze niste proiecte ale primariei, deci poate va reusi ceva ca primar.
Sigur ca au fost si altii. Le-am spus si atunci. Dar acest USR se declara partid nou si ca va face o altfel de politica.
Altfel pentru mine incepe de la chestii mici, dar importante:
1. Nu candidezi la ceva fiind deja altceva decit daca ai demisionat.
2. In calitate de parlamentar raspunzi tu sau cel angajat de tine la toate mailurie ce ti se trimit.
3. Esti primul in respectarea legii si legile nescrise ale civilizatiei.
N-am cerut de la PNL, PSD, PMP asta. Ca stiam ca n-o fac, fiindca n-au facut-o in trecut. Ca PMP de exemplu este de acelasi tip ca Pro Romania, ca au aparut intai in parlament si apoi la alegeri.
Am cerut-o de la cei noi, care se declara altfel. Iar unii din ei au stat ani buni pe afara. Au stat cu ochii inchisi?
Am redistribuit articolul pe grupurile interne USR. Multumesc pentru analiza si implicarea de pana acum.
N-aveți pentru ce, noi ar trebui să le mulțumim celor care au avut răbdarea și curajul să se bage în politică și continuă să stea acolo în ciuda a ceea ce văd în interiorul partidelor.
Românii nu au structură. La noi lucrurile nu au început, cuprins și sfârșit. Discursurile publice sunt alunecări continue de teren, din care, în final, rămâne doar un vast și nedefinit moloz. În el, pe undeva, zac (probabil) îngropate idei.
Dar România în sine, însăși țara nu are structură. Dezvoltarea urbanistică a orașelor românești este definiția haosului. E aproape amuzant când cineva mai pretinde acum că o anume construcție “nu se încadrează în peisajul urbanistic al zonei”. Care peisaj? Amalgamul de case aruncate peste blocuri aruncate peste buticuri a devenit, dintr-o dată, un “peisaj”?
Ca să nu mai vorbim de legislație. Ca avocat, am încercat multă vreme să port cu mine în tribunale compendii editate de legi. A trebuit să renunț frustrat: legislația fiscală, cea a achizițiilor publice, ba chiar și procedura se modifică din 3 în 3 luni. O suită neverosimilă de inovații ciudate și răzgândiri amețitoare, dezarmante chiar pentru un jurist, darămite pentru un justițiabil.
În fine, mandatele publice îmi par apogeul lipsei noastre de organizare. Nu am reușit niciodată să descopăr o planificare a mandatului unui demnitar: cum s-a gândit să înceapă acomodarea, în ce proiecte și-a propus să investească majoritatea timpului în funcție, cum va arăta evaluarea finală a activității sale.
Marele șoc al carierei mele de public speaker a fost acela că, ajunși pentru prima oară la Oxford, juriul refuza să ne noteze ideile, chiar dacă dovedeam cea mai bună cunoaștere a temei în dezbatere dintre toate echipele. Am întrebat de ce – “no structure, no merit” (“nu ai structură, nu ai merite”) mi s-a răspuns. Ce lecție grea și adevărată: algoritmul de stabilire a curgerii unui discurs previne asupra calității vorbitorului, ba chiar și asupra calității argumentelor ce vor fi expuse.
ȘI RECUNOSC CĂ AȘ VOTA IMEDIAT LA ALEGERILE DE DUMINICĂ CU ORICE POLITICIAN PE CARE L-AȘ AUZI ARGUMENTÂND CU INTRODUCERE, CUPRINS ȘI ÎNCHEIERE. AR FI UN SEMN BUN PENTRU O ȚARĂ FĂRĂ STRUCTURĂ.
Dan Cristea Contributors 6 Decembrie 2012
Dan Cristea este specializat ca avocat pledant în litigii şi arbitraje internaţionale în cadrul societăţii de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii. În 2012, revista Forbes România l-a nominalizat în topul “30 sub 30” al celor mai promiţătoare personalităţi sub 30 de ani de pe scena publică românească.
Dan Cristea a fost campionul lumii la dezbateri universitare (debate), titlu pe care l-a câştigat în 2009 împreună cu colega sa Nicoleta Lupea, în cadrul Campionatelor Mondiale din Cork, Irlanda, la categoria English as a Second Language. În acelaşi an, şi la aceeaşi categorie, cei doi au stabilit un reper greu de atins în lumea dezbaterilor, devenind prima echipă care reuneşte titlurile de campioni mondiali, campioni europeni (Tallin, Estonia) şi deţinători ai trofeului Oxford IV.
Secretul succesului la români? Improvizația. Așa de simplu rezolvăm prin improvizație totul. De la legat cu sârmă un lucru stricat, până la politica economica, socială, etc.
Cred că depinde și de noi cum reacționăm la promisiuni neîndeplinite. Peste 4 ani, atunci când usrplus va veni cu scuze și explicații, poate ar trebui să ne comportăm așa cum ne-am comportat cu restul partidelor care au făcut la fel înaintea lor, adică să nu le mai dăm votul.
Partidele noi să știe că au la dispoziție fix 4 ani până votăm cu urmatorii noi oameni din politică. Lălăiala cu vai, nu ne-a ajuns un mandat, nu mai ține.
Visul meu e să votăm de fiecare dată cu altcineva nou apărut, să nu se mai culce partidele pe-o ureche că au x votanți fideli pe care orice-ar face, se pot baza.
Ignorance is bliss.. 🙂
Toti corporatistii care au trecut de primele iluzii fara sa-si dea demisia iti vor confirma ca nu este nici o diferenta intre calitatile necesare pentru a ajunge la varful unei mari corporatii sau ale unui partid. Diferenta notabila, filtrul final, este ca unii sunt alesi de actionari cu bani si interese, altii sunt alesi de fraieri fara bani, care nu-si cunosc interesele.