Anul doi de grădinărit la moșie a fost ceva mai productiv decât primul, dar per total tot muncă multă și roade puține. Experiența roșiilor a fost mai bine pregătită anul ăsta, adică am făcut răsadurile în casă, cu semințe păstrate de mama dintr-o roșie „inimă de bou” și altele cumpărate la plic, însă s-a interpus pandemia și starea de urgență și nu le-am putut planta la timp. Mai mult, semințele alea culese de mama din roșie s-au dezvoltat destul de greu în răsadniță, așa încât chiar și atunci târziu când le-am plantat în grădină arătau așa de sfrijite, că eram sigură că nu se vor dezvolta.
Mare mirare, însă, dar taman răsadurile sfrijite, care abia aveau câte două frunzulițe, au crescut viguroase și au fructificat mai intens decât celelalte, care s-au dovedit a fi un soi de roșii comune, măcinate de tot felul de dăunători.
Pentru că nu le-am stropit cu nimic – așa cum pretind și „țăranii” care ne zic că le-au crescut bio, ca pentru ei, atunci când ni le vând ca produse ecologice – am avut de luptat în fiecare etapă cu câte un dăunător. În etapa de creștere apăruseră niște insecte mici, albe, care stăteau pe spatele frunzelor. Când au început să facă flori, plantele arătau destul de trist, frunzele erau răsucite și păreau în suferință. Apoi a intervenit iar o pauză în care a trebuit să stau la București câteva săptămâni și nu m-am mai ocupat de ele, deși din când în când mi le-a mai udat vecinul prin gard.
Încă nu apucasem să le leg ca să se dezvolte pe verticală, așa că atunci când m-am întors am găsit o junglă de roșii în diverse ipostaze, unele fructificaseră, altele se ramificaseră nefiind „copilite” – adică ruperea lăstarilor care cresc pe tulpină, și care cică ar dăuna fructificării – și printre ele niscai tufe de ardei și vinete care părea că stagnaseră și ele într-o etapă indecisă de viață.
Prima recoltă – ultima săptămână din august
După ce le-am mai curățat și legat pe sârme am constatat că cele mai vrednice au fost tot inimile de bou, care au făcut niște pătlăgele mari cu formă de săculeț atârnând, ca niște coaie mai degrabă decât ca o inimă de bou, dar în fine, nu le-am dat eu numele.
Toate bune și frumoase până au apărut niște ploșnițe puturoase, ca alea de la București de se cuibăresc prin balcoane, doar că aici sunt verzi. Se așează pe roșii și le parazitează, așa că ori nu apucă să se coacă, ori se coc dar când le tai găsești un vierme verde și gras undeva la cotor. Nu-i bai că restul roșiei de regulă e bună și gustoasă, așa că se pare că ăsta e prețul plătit pentru nefolosirea chimicalelor – împărțim recolta jumate-jumate cu viermii.
În această fază mi-am făcut un obicei: inspectez zilnic recolta și pipăi coițele ca să le caut de ploșnițe. Când le prind, le bag într-un pahar cu apă și le înec cu sadism. Îmi amintesc că făceam asta cu gândacii de colorado pe vremuri, la mamaie în curte, pe care îi înecam într-o cutie cu gaz. Dar eu nici gaz nu am, poate cumpăr la anul 🙂
Din procesul ăsta de pipăire se întâmplă că rămân cu unele în mână, așa că de vreo două zile tot dădeam de colo colo două pătlăgele verzi, frumoase, sănătoase – culmea, nu apucaseră blestematele de ploșnițe să le penetreze – cu care nu știam ce să fac.
Mi-am amintit că văzusem, cu mulți ani în urmă, un film cu titlul „Roșii verzi prăjite”, care mi-a și plăcut, așa că l-am căutat cu ocazia asta și mi-am propus să-l revăd. Deși există diverse rețete acum pe Internet, cu titlul ăsta, eu le-am tăiat felii și l-am prăjit ca atare, fără să le mai trec prin ou și făină, le-am făcut un sos de usturoi și le-am alăturat cu niște felii de haloumi la grătar. Ceea ce vă recomand, dacă aveți chef de ceva nou. Nu sunt rele deloc.
În total cred că nu scot din cele câteva rânduri de roșii mai mult de câteva kg de coaie din astea – deși tre să recunosc că sunt câteva chiar inimi de bou, cred că au juma de kil bucata. La câtă muncă a presupus toată operațiunea, rezultatul e complet ineficient. Nu voi avea, de exemplu, ce să pun la murat pentru iarnă. Plus că toată vara am mâncat de fapt roșii din comerț, abia acum în august am mâncat prima roșie muncită de mine, premieră pe care am și imortalizat-o cum se cuvine, ca tot grădinarul modern, pe Facebook:
De la vrej în gâtlej – tăierea primelor roșii de #lamoșie crescute din niște semințe, pe balcon, în starea de urgență, apoi răsădite în grădină în starea de alertă.
Trei luni mai târziu am făcut un „plating” cu roșii și ceapă cultivate de mine și brânză și măsline crescute la Mega. Aș zice că m-am descurcat binișor.
Ah, aveam și castraveți…Publicată de Dollo zice Bine pe Joi, 20 august 2020
Ce-i drept, gustul e de roșie adevărată, zemoasă, cărnoasă, bună. Când faci o salată din ele rămâne în castron destulă zeamă din aia despre care zic internauții că ar fi mai bună decât sexul.
Trăgând linie, așadar, dacă socotesc eșecul cartofilor care abia s-au făcut de o tigaie de cartofi prăjiți, tufele de ardei, pe care le credeam că sunt ardei kapia și gogoșari, dar s-au dovedit a fi ardei iuți, de diverse forme, și roșiile bune, dar puține, sunt îndreptățită să socotesc și anul ăsta tot de încercare în grădinărit. Vinetele, pe de altă parte, par să fie o poveste de succes. S-au făcut ditamai tufele și au fructificat abundent. Să vedem și dacă vor fi bune de ceva la maturitate. Sănătoși să fim, și dacă nu se mai interpun alte belele, la anul poate fac și un solar, cine știe…
in gradinaritul organic, mereu natura isi ia partea. se fac stropiri – de obicei preventive – si la rosii, ardei vinete, antifuncice: drojdie, urzica, lapte, zeama bordeleza. insecticide (la atac): sapun, alcool, ardei iute, piper, pelin, crizantema, urzica etc. pentru plosnitele verzi se recomanda repelent (ceai de ceapa+usturoi) si ca insecticid sapunul de potasiu (plus strangerea insectelor cu mana).
Da, partea cu natura își ia partea o accept și nu mi se pare incorect. Trebuie doar să ajung la echilibrul ăla în care munca depusă să justifice totuși rezultatele. Deocamdată e un hobby. Am citit și eu sfaturi din astea cu soluții organize, diverse zemuri și ceaiuri, nu am încercat, ce-i drept, dar am auzit de la alții că ar fi încercat și nu s-au dovedit eficiente. Pesemne că și insectele astea s-au transformat, nu mai sunt nici ele eco, să se dea duse de la nițel ardei iute 🙂
Draga Dollo, incearca sa faci dulceata de gogonele/patlagele. E delicioasa.
Nu sunt chiar atât de gospodină 🙂 În plus nu mă omor cu dulcețurile, pentru mine sunt mai mișto astea pe bază de usturoi după care merge un spriț 😉
Dnă Benezic, nici eu nu mă omor după dulcețuri, cu excepția dulceții de ardei iute care (pentru un carnivor) este magnifică.
asa am inceput si eu, acum 10 ani, experimentand si facand constatari empirice. nu mai cultiv cartofi, morcovi si tot ce face fructul in pamant – e terenul lutos, implica nejustificat de mult efort -, pun culturi capcana – cum ar fi varza langa ardeii iuti, sa manance melcii varza si sa-m ilase in pace ardeii, sau caltunasi-capcana pentru afide, ii mananca pe ei si lasa celelalte culturi in pace aproximativ. ceaiu de ardei iute merge la insecticid la insecte cu corp ,oale, daca e ceva un pic chitinos trebuie combinat cu sapun ,ulei, altfel nu se dau duse deloc. nu exista leac universal, ci solutii la locul faptei. si da, merita sa ne cultivam o parte di nmancare, da, dureaza pana ne prindem cum sa o facem eficient, fara multa munca, doar ca trebuie timp ca sa gasim solutii. eu nu sap pamantul, cultiv in straturi inaltate si mulcesc tot ce prind.
Am tot bătut-o la cap pe mama să nu mai pună roșii normale, că le trebuie îngrijire constantă (copilit, săpat, udat), insecticide și fungicide. Bineînțeles că acum toate roșiile ei sunt mănate (care au fructificat, că și aici e o adevărată saga).
În tot acest timp îmi zice că ea nu pune roșii cherry că sunt „obraznice”, cresc pe unde vor ele din sămânță pierdută prin grădină, n-are timp și șale de cules corcodușe, că sunt mici și n-au producție, etc.
Anul ăsta am pus-o să se uite la alea câteva cherry ieșite aiurea, și a recunoscut și ea că n-au fost atât de afectate de boli și dăunători ca alea mari, plus că pe alea mici nu le-a udat, nu le-a săpat, nu le-a copilit.
Acum o săptămână am convins-o să folosească semințe de soiuri rezistente măcar la secetă și boli, să rămână doar războiul cu insectele. Am comandat de pe-acum la seminte-vii.ro să fiu sigură că nu se răzgândește până la primăvară. Cine are timp să se uite la fiecare soi să vadă care e rezistent și care nu, cu mare încredere poate să comande. Din păcate site-ul nu e optimizat cu filtre.
Am aflat de producătorii de semințe pe filiera Ecoruralis, un grup de voluntari care coordonează schimbul de semințe țărănești din mai multe țări, iar în catalogul lor apar multe roșii aclimatizate pentru condiții grele de „viață”. Las link către catalogul Ecoruralis 2020 ca să vă faceți o idee despre ce oferă, deși la anul vor avea catalog nou. https://ecoruralis.ro/web/Catalog-Seminte-Eco-Ruralis-2020-FINAL-WEB.pdf
Bineînțeles că pe google sunt mai multe surse de semințe rezistente, eu i-am amintit doar pe cei pe care îi cunosc în mod direct, dar e importantă concluzia: deocamdată nu putem avea și producție mare, și rezistență la mediu, și caracteristici necesare stocării pe termen lung.
Personal prefer legume cu gust aromat și fără multă muncă, chiar dacă asta înseamnă că se strică în câteva zile și recolta e mică. În final, fiecare decide la ce renunță. Și tot personal, evit legumele crescute în sere și solarii, acolo fără insecticide nu rămâne omul cu nimic, iar eu n-am încredere că se respectă concentrația de pesticide la aplicare.
Nu câștig nimic din promovare, dar nu mă pot abține:
https://seminte-vii.ro/product/1010/rosii-romanesti-dublu-cherry.html
arată foarte bine ce pun ei acolo, ai cumpărat și altceva în afară de semințele de roșii cherry?
Doar anul acesta am luat și altceva, și anume trei soiuri de roșii mari plus unul sălbatic, trei de pepeni, un ardei iute, un pătrunjel țărănesc și o fasole galbenă. La anul le seamănă mama și apoi pot să-ți spun dacă au corespuns descrierii.
Acum câțiva ani am mai cumpărat de la ei flori „nemțoaice”, deși bunica le zicea „călțunași” sau „colțunași”, oficial Tropaeolum, și au fost extraordinare, toate de un roșu închis superb. Nu au ajutat la protejarea culturilor din apropiere, dar au fost o încântare pentru ochi. Gălbenelele (Calendula) au fost excepțional de rezistente la secetă, au înflorit continuu câteva luni. Cârciumarii (Zinnia) au fost de toate culorile, inclusiv alb, nu doar cele două din poză.
Dacă vrei vreodată să comanzi de acolo, recomand să suni înainte să vezi dacă te-nțelegi cu ei să trimită altfel decât prin poștă, că site-ul nu permite, sau să găsești alt partener Ecoruralis care trimite. Eu am noroc cu mama care n-are niciun stres să meargă la poștă.